Dovada că Liga Zimbrilor are coarnele tocite stă în eliminarea în bloc a trioului din România, în două cazuri cu duble eșecuri record la general cu 51-79 și 49-74, unicul succes fără efect în 6 jocuri fiind doar la limită, în penultima secundă

S-a tot trâmbițat pe plan intern întru supralicitarea și supraevaluarea ”Ligii Zimbrilor” că ar reprezenta al șaselea cel mai puternic campionat din handbalul masculin european, însă faptele doveditoare spulberă fără discuții aceste aprecieri subiective, prin prisma rezultatelor chiar dezastruoase ale trioului din Liga Națională a României la debutul preliminariilor în noua ediție a EHF European League. Eliminările din competiție, în bloc încă de la primul hop, dar cu niște recorduri negative ca urmare a unor duble înfrângeri care demască gargara pro-domo din Carpați. 

În condițiile în care marea majoritate a dublelor manșe de calificare din turul I a fost decisă în ansamblul scorurilor generale tur-retur la diferențe relativ mici, chiar mici sau foarte mici – până și la limită, mai exact la doar un gol diferență după ambele întâlniri, respectiv la numai 3 goluri, în două cazuri la câte 5 goluri diferență, totodată la 6, 9 sau 10 goluri, a ceda de maniera de care au făcut-o AHC Potaissa Turda și CS Minaur Baia Mare în fața unor oponente din Suedia și Ungaria dezvăluie nivelul valoric modest al campionatului României, dat fiind că este vorba strict despre reprezentante ale careului fruntaș.

Potaissa a cedat scandinavilor de la IF Savehof cu 45-21 în jocul tur din Suedia și cu 30-34 sâmbătă la Turda, dubla înfrângere totaliuzând un rezultat general de 51-79, iar Minaur s-a înclinat în fața lui Ferencvaros TC cu 27-36 la Baia Mare și cu 36-22 în manșa secundă la Budapesta, duminică, rezultând un scor general de 49-74. Majoritatea acestor eșecuri, 3 din 4, au fost categorice, la măcar 9 goluri diferență. 

O singură altă dublă manșă din totalul celor 10 programate în prima fază preliminară din competiția numărul 2 EHF European League a avut un rezultat general de ansamblu săltând peste limita a 10 goluri, mai exact 16 în contul danezilor de la Bjerringbro-Silkeborg după întâlnirile cu ibericii din Cuenca, însă marea lor majoritate au fost strânse.

Salvarea onoarei, din partea noii CSM Constanța, revanșată sâmbătă în retur pe litoral cu 23-22 în fața celor de la Chambery Savoie Mont-Blanc Handball, francezi calificați grație victoriei cu 27-23 din meciul tur, succesul dobrogenilor fiind smuls în penultima secundă de Komogorov, iar apropo de jucătorii străini din Liga Zimbrilor, 4 marcatori de peste hotare ai celor de la Marea Neagră au însumat 17 reușite din totalul celor 23 ale ”Delfinilor”.

Același Komogorov asigura cel mai mare avantaj al dobrogenilor în retur, 16-13 în minutul 42, fără însă a egala avansul deținut de francezi după prima manșă, cei de la Chambery Savoie Mont-Blanc controlând de asemenea manieră prima repriză a întâlnirii retur din România încât au fost egalați o singură dată, scor care a rezistat doar 53 de secunde. Vizitatorii vestici n-au mai condus și după pauză, decât spre finalul partidei, dar aceasta a fost și cea mai bună replică dată de o reprezentantă a Ligii Zimbrilor la primul hop în EHF European League. 

O oglindă mai realistă a supralicitatei Ligi a Zimbrilor, iar apropo de animalul a cărui denumire a fost adoptată în titulatura competiției Ligii Naționale, ei bine. reprezintă simbolul național al Belarusului, ceea ce, conform corectitudinii politice afișate și în acest an de Federația Română de Handbal pe propriul site, în mandatul fostului președinte Alexandru Dedu, ”nu dă bine”. Și menținând deschisă paranteza, cum exagera F.R.H. nuanțele la ora unui comunicat din 18 martie al Federației Europene de Handbal? 

Forul european titra informativ și sec ”Transferul jucătorilor de handbal contractați de cluburi ucrainiene, rusești și belaruse”, iar peste 4 zile, comunicatul pe această temă din partea Consiliului de Administrație al Federației Române de Handbal apela la un titlu bombastic și inflamat, și anume ”REGLEMENTĂRI TEMPORARE AVÂND ÎN VEDERE SITUAȚIA EXCEPȚIONALĂ A JUCĂTORILOR DE HANDBAL, DERIVATĂ DIN RĂZBOIUL CAUZAT DE INVADAREA UCRAINEI DE CĂTRE RUSIA.”

CA al FRH exagera punând de la sine încă din titlu aspecte ținând de politizarea sportului, prin a apela la cuvinte precum ”excepțională”, ”războiul”, ”cauzat”, ”invadarea”, pentru a nu mai pomeni despre neadevărurile străvezii ale acestor informații din partea forului de pe Dâmbovița, o cu totul altă poveste.

Bineînțeles că nicăieri în textul comunicatului din partea European Handball Federation n-au apărut asemenea derapaje, punându-se întrebarea de ce nu putea prelua pur și simplu și FRH înștiințarea din partea forului continental, fără a-și etala ignoranța prin inflamarea spiritelor.

EHF anunța că ”Consiliul IHF a decis astăzi să includă un apendice temporar în Reglementările IHF pentru transferurile între federații în legătură cu transferurile excepționale ale jucătorilor de handbal contractați de cluburi ucrainiene, rusești și belaruse”. Care va să zică transferurile erau caracterizate ca fiind excepționale, conform comunicatului EHF, și nu situația handbaliștilor, conform interpretării administratorilor federali din Carpați, cu discernământul tulburat pe linia agitatorilor ațâțând și inflamând retorica ”războiului” și ”invaziei” în spațiul public mioritic. A înflori handbalul – căci de aceea sunt învestiți dregătorii în funcții, și a nu fi exersată așa-zisa ”politică”, despre care în linii mari chiar habar nu se are în România mileniului 3, demascate fiind prin asemenea derapaje oficiale ignoranța, necunoașterea, stupiditatea. 

Mai bine și mai bine CA al FRH s-ar îngriji de sănătatea organică în profunzime a fenomenului handbalistic din România, decât să dovedească prin titrări înflorite cu conotații politice că habar n-are pe ce lume trăiește – ceea ce din păcate și este cazul!, iar ultimele rezultate din eurocupe stau mărturie fără echivoc că ceva e putred în propria bătătură, într-un cerc vicios. 

Închizând paranteza, Liga Națională de handbal băieți are destui jucători străini de mâna a doua și a treia, dar nu și rezultate internaționale, oricât s-ar chinui prestituata ”de la centru” să supraliciteze parcursul dinamovist în EHF Men Champions League, iar asta pentru că sportul în 7 din Carpați nu mai este suficient de competitiv pentru a crește un număr însemnat de sportivi performanți la un nivel valoric și calitativ racordat realităților arenei actuale.

45-21? 27-36? 36-22? Și alte două eșecuri cu 4 goluri deficit? Dar un singur succes la limită? Aceasta este foaia matricolă a Ligii Zimbrilor la prima examinare europeană din noua ediție 2022/3!? Trebuie că tare s-au tocit coarnele ”Ligii Zimbrilor”. 

Mai onest ar fi să se admită, în ciuda unor disperate exerciții de imagine, limitările evidente ale valorii principalei competiții masculine la semicerc din România. Potențial există însă decidenții din fenomenul intern nu sunt capabili gestionari ai administrării și stimulării acestuia, că e vorba despre foste sau actuale administrații. Sistemul doar se perpetuează iar nivelul limitat al conștiinței individuale și colective îi blochează posibilitatea de a percepe aspectul că nu poți obține alte rezultate, mai bune, prin a insista în eroare.

SCM Politehnica va juca vineri de la ora 17:30 tocmai la campioana CS Dinamo, în București, la inaugurarea etapei a III-a.  

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 2 = cinci

 


Ultimele articole din categoria Handbal: