Duel direct timișorean la Turda duminică după-amiază sau un exemplu din absurditatea ”Bulei Epidemiologice” a sportului că societatea refuză a accepta că e în negare vizavi de jalnica-i soartă condiționată pe liniile nejustificatei inginerii sociale a ”narațiunii oficiale”

Dacă în martie 2020 FRH mai putea la o adică totuși invoca oarece scuze când se autodemasca prin jenantele comunicate din aproape în aproape de o cruntă ignoranță ce visau inițial la caii verzi pe pereți ai întreruperii doar temporare a întrecerilor până în 31 martie – deși era absolut clar și anticipat în aceste pagini că lumii i se pusese gând rău prin declanșarea pe 2 aprilie a proiectului SPRP al Băncii Mondiale sub forma simulării pe viu a unei situații de criză cu tematică ”virusarea” și masive achiziții publice, în schimb la ora actuală, la început de 2021, odată ce absolut toate absurdele măsuri ale ”narațiunii oficiale” au fost complet demontate strict pe linie științifico-medicală prin studiile de caz efectuate la concret pe baza cercetării efectelor ultimelor 10 luni și publicate cu probe, statistici, dovezi și evidențe în reviste de specialitate din străinătate, Federația Română de Handbal nu mai are absolut nici una vizavi de insistența în eroare de a condiționa suflarea divizionară la alte aberante ”Bule Epidemiologice” neavând deloc de-a face cu siguranța sănătății publice și nici atât cu binele jocului cu mingea mică, dar cu implementarea și prin sport a ingineriilor sociale ce constrâng populația la înghițirea unor restricții echivalând cu erodarea fățișă sub false pretexte a drepturilor și libertăților individuale și colective. Forțarea notei prin decizii detrimentale suflării handbalistice sub forma altor turnee cu 4 etape în 4 zile după nu mai puțin de două luni de pauză, ceea ce s-a întâmplat săptămâna aceasta în Divizia A masculină, nu mai are nici o justificare în lumina argumentelor punctuale de natură științifică enumerate pe rând explicit mai jos…      

În martie 2020 de o asemenea natură pe moment fără marje de manevră era implacabilul scenariu deja prestabilit din umbră pentru acea primă ”stare de urgență” din primăvară, încât a bâjbâi rătăcit cu comunicate despre stoparea temporară a întrecerilor doar până în 31 martie dezvăluia tocmai ignoranța federală în necunoștință de cauză și paralelismul cu realitatea, însă la ora actuală a supune cluburile afiliate la alinierea docilă în cadrul metodologic al ingineriilor sociale fără pic de acoperire justificativă în știință, medicină și cercetare dar și fără legătură cu normalitatea sportului competițional, echivalează cu tratarea tuturor celor implicați în fenomen drept cobai ai unui experiment cu tematică dată.   

Pentru ce o nouă ”Bulă epidemiologică”!? Obedientă și lașă, fără coloană vertebrală și integritate, lipsită de demnitate în a apăra interesele disciplinei pe care ar trebui s-o slujească, dar pasivă, leneșă intelectual, servilă farsei ”narațiunii oficiale” și fără atitudinea asociată dinamismului combativ al handbalului, ci fricoasă cu gândul la apărarea spatelui și scaunelor, FRH s-a ascuns în spatele unor străvezii pretexte care să confere acoperire nefireștii acomodări a competitoarelor la acest detrimental sistem competițional fără justificare, în loc să intuiască masiva responsabilitate socială de a conferi exemplul catalizator din lumea arenelor în sensul schimbării care poate surveni doar organic din rândurile societății civile sub forma unei luări de poziție pozitiv deschisă în direcția influențării și îndreptării situației spre redresarea altfel imposibilă pe liniile pe care România cu inconștiență se complace actualmente. 

Ce dovezi ar mai fi necesare și ce semne s-ar mai aștepta pentru ca suflarea carpatină să înțeleagă că totul este strict o simulare pe viu care într-atât de mult este amplificată din umbră pe cât își dă concursul neavizata societate civilă!? Care, dacă nu și-ar da concursul încuviințării unor absurdități ce astfel îi erodează ireversibil și pe vecie felul lumesc și încetățenit de a fi, n-ar mai ajunge să fie ținută neprincipial și fără rost într-un șah etern. Matul este mult mai vremelnic prin actuala deplorabilă pasivitate…

Iar de peste hotare răzbat toate dovezile elocvente și necesare. Necesare fiind alfabet după alfabet pentru a puncta nenumăratul șir al probelor evidente în sensul că nimic nu-i ceea ce ar părea conform ”narațiunii oficiale”, căreia sportul i se înclină nefiresc de reverențios, trădându-și esența și acceptând o stare de fapt care-l va coborî treptat în genunchi.    

A: demolarea oficială a mitului acurateții așa-ziselor ”teste”, din start impropriu folosite, dar cu efecte catastrofal decisive… OMS a recunoscut public la mijlocul lunii trecute pe propriul portal oficial, prin publicarea articolului ”Notă informativă a OMS pentru utilizatorii de diagnostic in vitro”, că un număr ridicat de cicluri de amplificare în testarea RT-PCR induce rezultate fals ”pozitive”,  esențiale rezultate înșelătoare în baza cărora s-au instituit însă ”lockdown-urile” și care rezultate eronate au tot fost semnalate ca atare anul acesta de numeroși experți și cercetători. Sau datele celei de-a noua săptămâni de program de screening a asimptomaticilor de la University of Cambridge, tabel inclus de Tim Brown, de la sonsoflibertymedia.com, în articolul cu titlul ”Bombshell Cambridge Documents: Of All Positive COVID Tests Of 9,000+ Students, 100% Were FALSE POSITIVES”, ”Documente bombă Cambridge: 100% fals pozitive ale rezultatelor pozitive la Covid-19 pe testarea a peste 9.000 de studenți”: https://sonsoflibertymedia.com/bombshell-cambridge-documents-of-all-positive-covid-tests-of-9000-students-100-were-false-positives/

B: demolarea în totalitate a oricărei baze puse pe ideea de ”testare”, fără nici cea mai mică noimă în diagnosticare, aspect semnalat cu anii de însuși creatorul laureat al tehnologiei, asta până la ”moartea” sa în august 2019, ”testare” abil ticluită pe post de cheie a falsului ”pLandemiei”… După ce a fost lansată petiția oficială din partea doctorilor cu solicitarea de ”urgență” către Agenția Europeană pentru Medicamente de imediată sistare a tuturor studiilor vaccinurilor anti-SARS CoV-2, iată și o solicitare de retractare a lucrării de la baza aplicării în lume în 2020 a protocolului testării RT-PCR, ”Lucrarea Corman-Drosten”, în privința căreia oameni de știință din lume grupați în proiectul ”Știința împotriva panicii crizei Covid” au întocmit un extensiv raport oficial revizuit cu ”10 erori fatale la nivel molecular și metodologic având consecințe ca rezultate fals pozitive”, trimis recent către Eurosurveillance. Documentul evidențiază că respectiva lucrare care primea ”verde” pentru a fi implementată în lumea largă a fost remisă în 21 ianuarie 2020 și acceptată în 23 ianuarie, semn în viziunea criticilor că ”fie n-a fost efectuat un sistematic proces de revizuire în domeniu, fie este de o calitate problematică, slabă”. Inițiatorii solicitării subliniază că revizuirea din partea consorțiului internațional ”va evidenția numeroase grave erori a căror însemnătate a condus la nivel mondial la greșita diagnosticare a infecțiilor atribuite SARS-CoV-2 și asociate bolii Covid-19. Ne confruntăm cu stringente lockdowns care au distrus vieți și activități, au limitat accesul la educație iar restricțiile impuse de guvernele din jurul lumii sunt un atac direct la drepturile de bază ale oamenilor și libertățile individuale, rezultând victime colaterale pentru întregi economii la scară mondială”.

C: demolarea mitului răspândirii asimptomatice… American Institute for Economic Research (AIER) a publicat în 22 noiembrie 2020 rezultatele unei cercetări pe un studiu de caz raportat la aproape 10 milioane de persoane din China, foarte relevant în sensul elucidării unei probleme esențiale, și anume dacă oamenii fără simptome de coronavirus răspândesc Covid-19. Iar concluzia studiului a fost că răspândirea asimptomatică nu este rară sau că știința ar avea incertitudini, ci că răspândirea a fost de-a dreptul… nulă, un elocvent 0, asta cel puțin în cazul acestor 9.899.828 locuitori ai nici cărei alte metropole decât Wuhan, adică 92,9% participanți din populația orașului la programul de screening al acidului nucleic la SARS-CoV-2 derulat între 14 mai 2020 și 1 iunie.

D: demolarea mitului aberant al necesității distanțării sociale, ce merge împotriva firii, naturii și ideii de sistem imunitar…

Journal of The American Medical Association, publicat de 4 ori pe lună, a relevat o meta-analiză efectuată pe 77.758 participanți care a dovedit inexistența răspândirii asimptomatice a Covid-19. Această ultimă meta-analiză a revistei Asociației Medicale Americane a fost realizată pe baza a 54 de studii implicând aproape 78 de mii de participanți, evidențiind că posibilitatea ca o persoană infectată să infecteze una sau mai multe alte persoane din cadrul aceleiași gospodării (locuințe) este de 0.7% la asimptomatici respectiv de 18% la cazurile simptomatice.

E: demolarea mitului necesității purtării măștii, subiect pe care dovezile sunt de fapt cu zecile… Un studiu publicat de oameni de știință ai Universității din Copenhaga, apreciat ca fiind cel mai bun efectuat până la ora actuală în această speță, a descoperit că nu există o evidență statistică în sensul că ar oferi o cât de mică protecție. Doar alte două studii reale se mai efectuaseră în prealabil după acest principiu comparativ luând în calcul purtătorii de mască și pe cei care nu o poartă, unul în Guinea-Bissau, celălalt în India, cărora li s-a adăugat acum cel al danezilor, iar fiecare a dovedit că măștile nu oferă vreun beneficiu în prevenirea bolii: ”Acum avem o riguroasă cercetare științifică propriu-zisă pe care ne putem baza și dovezile arată că purtarea măștilor în comunitate nu reduce semnificativ rata infecției”. La concret, noul studiu întocmit de scandinavi a relevat că după o lună de zile 1,8% din grupul purtătorilor de măști au fost depistați cu rezultate pozitive la testarea cu ”noul” virus, în comparație cu 2,1% în grupul celor care nu au utilizat. Experții din Copenhaga au recrutat în acest sens în primăvară un număr de 6.000 de voluntari, înaintea introducerii obligativității purtării măștii în Danemarca, și i-au împărțit în două categorii egale numeric. Iar după o lună de zile purtătorii voluntari de mască au fost testați pentru infecții curente și precedente cu Covid-19, generând datele comparative raportate la celălalt grup, fără mască. Plus îngrijorătorul studiu realizat în Germania și publicat online (încă nerevizuit de omologi) sub titlul ”Studiile Corona pe copii… Co-Ki: primele rezultate ale înregistrărilor din toată Germania ca urmare a acoperirii feței și nasului (cu mască) la copii”, descriind rezultatele rapoartelor remise de 17.854 părinți cu plângeri legate de sănătate sau afecțiuni ca urmare a purtării măștii de către 25.930 de copii. Iar și juniorii sunt încă pe băncile liceelor, categorie de vârstă care a fost cuprinsă în studiul din Germania…

F: demolarea mitului corolarului ”măsurilor”, niște unelte de control și nu niște baghete magice ale sănătății și bunăstării… Experți medicali și științifici din peste 10 țări, majoritatea europene, explică într-o înregistrare video de aproape o jumătate de oră, realizată de Oracle Films, motivele inutilității și periculozității vaccinării anti-Covid-19, producție inserată la finele articolului ”100.000 de doctori și profesioniști medicali uniți împotriva vaccinului COVID-19”, consemnare în care printre altele se spune că ”nu este o pandemie, guvernele falsifică numerotarea deceselor (prin a le plasa pur și simplu în categoria fabricată COVID), toate guvernele folosesc o aparatură frauduloasă RT-PCR pentru a marca persoane sănătoase ca fiind infectate (conducând implicit la o suită de cazuri bazată pe frică de oameni care nu sunt bolnavi), iar în plus vaccinul este conceput a omorî, schilodi și/sau cauza infertilitate”. Într-un alt demers, ”Alianța Mondială a Doctorilor” enumeră pe pagina sa principală capitolele scrisorii deschise adresate cetățenilor și guvernelor lumii de doctori și profesioniști din domeniul medical, dintre care peste 60.250 de semnatari ai documentului inclus în aceeași pagină de prezentare sub forma unui document PDF ce poate fi descărcat de la sursa https://worlddoctorsalliance.com/: ”Lockdown-ul a fost un dezastru monumental pe scară globală. Cura a fost mai rea decât boala, pagubele produse educației, accesului la îngrijirea sănătății și aspectelor mai ample de natură economico-socială dovedindu-se a fi cel puțin la fel de mari precum cele induse de Covid-19… Solicităm imediata și permanenta renunțare la măsurile de lockdown”, scrisoare cu 39 de referințe publicată de ”World Doctors Alliance”, o alianță independentă internațională non-profit a celor din sistemul medical ca reacție la măsurile adoptate în legătură cu Covid-19. În textul articolului se explică: ”Doctorii sunt acum uniți împotriva plandemiei premeditate și fabricate, care se transformă rapid într-un genocid forțat în jurul lumii. Peste 100.000 de doctori și profesioniști din îngrijirea sănătății s-au unit împotriva genocidului guvernamental planificat, giganții farmaceutici fiind gata să înceapă măcelul în centrele de îngrijire pe termen lung prin vaccinuri netestate și care înadins au sărit peste trialurile pe animale. Publicul neinformat este de asemenea țintit în primul rând și în cea mai mare măsură, crezând pur și simplu că guvernul niciodată nu l-ar minți. Guvernul mai mult decât minte iar acești profesioniști din sănătate înregistrează documentat minciunile guvernului și ale mass-media. Cum vaccinul e pe cale de a omorî și schilodi într-un prim val al genocidului bătrânii și pe cei neinformați, decesele induse de vaccinare și stările bolii vor fi folosite ca pretext pentru vaccinarea forțată a întregii populații, dat fiind că mass-media malefică și guvernul corupt vor reeticheta pur și simplu genocidul medical drept COVID-19 sau ceva mai letal decât Covid. Acesta a și fost dintotdeauna planul”.

G: demolarea mitului că informarea din partea administrațiilor ar fi fățiș transparentă în ajutorul populației, datele oficiale fiind de fapt publicate și disponibile, dar mai degrabă tacit… ”Breaking: UK Govt’s OWN NUMBERS Expose Their COVID19 Fraud!” ”Propriile date ale Guvernului Regatului Unit expun frauda lor COVID19!”, titrează consemnarea semnată de John O’Sullivan pentru Principia Scientific International, semnalând din introducere că ”mass-media susține că peste 50.000 de britanici au decedat cu Covid-19 dar datele oficiale guvernamentale de la Londra dovedesc negru pe alb că numai 13.844 de persoane s-ar fi infectat în întreg anul 2020, iar documentele sunt accesibile”. Articolul face trimiterea la website-ul oficial guvernamental, intrând apoi în detalii…

H: demontarea mitului gravității ”crizei”, o rată a supraviețuirii la această nano-fuziune de particule bio-robotice variat mixate de la continent la continent fiind de 99,5% pentru persoanele sub 70 de ani, ceea ce exclude din discuție încă din capul locului orice necesitate a așa-zisei ”vaccinări”, de fapt un pur experiment vizând profitul influențelor private de grup… O altă analiză relevantă a fost efectuată de Genevieve Briand, director asistent de program pentru licențe master în Economii aplicate nicăieri altundeva decât la Johns-Hopkins University, reliefând efectul bolii ”Covid-19” asupra deceselor din SUA pe baza datelor oficiale guvernamentale de la Centers for Disease Control and Prevention (CDC), analiză expusă în webinar-ul intitulat ”Decesele COVID-19: o privire asupra datelor din SUA”: “Nu numai că noul virus n-a avut vreun efect asupra procentajului deceselor oamenilor în vârstă, dar de asemenea nici n-a ridicat numărul total al deceselor înregistrate în SUA.” În altă ordine de idei, în ceea ce privește aspectul comorbidității, explicațiile CDC pe baza unui tabel statistic înfățișând ”tipurile afecțiunilor de sănătate și cauzele care au contribuit la decese menționate în conjuncție cu aceste decese implicând boala coronavirus 2019 (COVID-19). Pentru 6% dintre decese, COVID-19 a fost singura cauză menționată. Pentru decese cu condiții sau cauze adiționale COVID-19 au existat în medie alte 2,9 afecțiuni sau cauze ale morții…” 

I: demolarea mitului necesității tuturor măsurilor de la A la Z, o minciună fără margini… Sub titlul ”Programele guvernamentale de vaccinare: crime împotriva umanității”, doctorul July Wilyman, expert în siguranța vaccinurilor, a publicat joia trecută pe portalul vaccinationdecisions.net o consemnare apărută la începutul acestei luni sub același titlu și în ediția pe decembrie a revistei ”Maeștrii Sănătății”, Masters of Health Magazine, respectiv pe portalul Principia Scientific International sub titlul ”Siguranța vaccinurilor și principiul precauționării”. Judy Wilyman explică în consemnare că ”în Australia s-a declanșat o acționare în judecată împotriva Guvernului – a prim-ministrului Scott Morrison și a miniștrilor sănătății federali și statali – pentru frauduloasa utilizare a testelor PCR în sensul creării aparențelor unei pandemii și pentru implementarea măsurilor de lockdown, incluzând constrângerea aplicată pentru vaccinare, cu potențial de vătămare a sănătății persoanei”. Citată de portalul canadian henrymakow.ca, doctorița australiancă face trimitere la știrea chemării în judecată, difuzată de Principia Scientific International luna trecută sub titlul ”Frauda COVID – avocații depun dosarul de judecată împotriva Guvernului australian corupt”

J… S-au strâns deja 30 de diferite documentații publicate științific care dovedesc fără echivoc că ”lockdown-urile sunt foarte ineficiente în a reduce rata mortalității”, prezentarea fiind scurtă și informativă:

Iar FRH totuși ce face? Jocul unor interese care n-au la suflet binele sănătății publice și în particular al sportului? 

Divizia A de handbal masculin trebuia programată în ediția 2020-2021 într-un sistem competițional tradițional, cu etape regulate acasă-deplasare, cu accesul acelor puțini spectatori în tribune, într-un cadru firesc și normal, și nu supus echer absurdităților vreunui satrap sirian globalist necăsătorit și trepădușilor de gen, funcționari câtă frunză, câtă iarbă.

FRH a optat însă în completarea turului întârziat pentru alte 4 etape de joi până duminică, iar astfel s-a ajuns ca astăzi după-amiază să se întâlnească spre încheierea reuniunii Seriei C din sala ”Gheorghe Barițiu” din Turda și cele două secund-divizionare din Timișoara, CSU Politehnica respectiv CNOPJ, mai precis Centrul Național Olimpic de Pregătire a Juniorilor, așadar cu juniori în componență, aflați la capătul a patru apariții în 4 zile, dar și înaintea zilei de școală online de luni. Partidă programată în județul Cluj pentru reprezentanții Banatului în seria nord-vestică de la ora 14:50, în condițiile în care de la 9:30 se întâlneau la matineu cei din Odorheiu Secuiesc și Oradea iar de la 12:10 gazdele din Turda și clujenii, mai târziu jucând doar băimărenii și cei din Sighișoara, de la ora 17. De contabilizat care dintre cele 8 cluburi aveau de efectuat cel mai lung drum de întoarcere spre casă prin întunericul serii hibernale pe șoselele mioritice pline de ”Schumacher”, după patru zile la rând de meciuri? Cele două de pe Bega, cu mențiunea că Timișoara handbalistică n-a mai găzduit un meci divizionar în 7 din 8 martie 2020, 23-21 pentru SCM Politehnica în Liga Zimbrilor cu AHC Dobrogea Sud, la o zi după ce mai apucau să joace acasă și ”universitarele”, remiză cu CS Crișul. Se va împlini în curând un an de zile, grav afront la adresa spectatorului timișorean, expediat cu inconștiență de Alexandru ”rAED” Dedu și compania de grijulii ”Frați cei mari”.

Și pentru ce toată această constrângere a sportului? Pentru un pseudo-virus care într-adevăr nici n-a fost de fapt izolat și purificat!? FRH se descalifică prin a-și bate joc de sine și de participante, tăind încet craca șubredă a handbalului…

Un extras semnificativ din consemnarea publicată în aceste pagini în 22 martie 2020 pe adresa atitudinii rătăcite de-atunci a Federației Române de Handbal, cuvinte care capătă acum cu atât mai multă greutate, însemnătate și înțeles, FRH continuând însă a persevera într-o profundă eroare, care, timpul o va dovedi, nu va aduce nimic bun nici jocului în sine, nici ramurii în general, nici implicării societale a sportului ca motor dinamic al redresării și salvării. Nu experimentele gen așa-zisa vaccinare aduc salvarea, ci atitudinea umană vie, conștientă și responsabilă…    

”I-am flata pe decidenții din sport dacă am estima că ultimele informări din partea unor federații de prim-plan au fost lansate în ideea că speranța moare ultima, realitatea ținând mai mult de paralelismul acestora cu ceea ce se întâmplă cu adevărat în jurul lor. Iar ceea ce nu stăpânești, nu poți nicidecum înțelege.

A li se schița situația? Ar fi nevoie mai întâi de deprinderea abecedarului cu rădăcini istorice, de o întreagă gamă de date, indicii și repere, adică de cunoaștere aprofundată, baze pe care ar putea eventual absorbi informații cu impact curent. Ignoranța este însă de aur, disimulată binecuvântare, așa încât, pe relația între adresantul miop și recipientul lesne de convins, comunicatele lansate trec ca fiind pertinente, la obiect și pliate contextului.   

Din păcate și din nefericire, nu este așa.

Ceea ce se întâmplă la început de 2020, o mișcare mai fățișă și smucită în sensul cursei de strângere incrementală a șurubului, era absolut de așteptat pentru puținii care urmăresc cu realism înrâurirea tot mai evidentă a lucrurilor la nivel global în ultimele trei decenii, o chestiune nu de ”dacă”, dar de când și sub ce formă, convenabil aleasă de astă dată din sfera bioterorismului de oculta mondială transnațională prin ai săi intermediari, un nou virus prefabricat, acum și cu mutații genetice, glonț declanșator cu rol de acoperire al momentului lansării masive a tehnologiei militare cinci ge, experimentată deja pe viu precum în laborator, dar și drept motiv și pretext pentru un mult mai sumbru viitor lanț în timp al acțiunilor pe pielea populației, gen vaccinare, cipuire, câte și mai câte, mari și mici, ce mai!, control absolut și tiranie totalitară după chipul și asemănarea noii ordini mondiale.

În negare până la nesfârșit, ca prizonieri ai setului strâmb de prejudecăți, necredincioșii nu vor îngăima altceva decât ”teoria conspirației”, atât știu, atât și pot deduce, căzuți însă de fapt în plasa unei conspirații în toată regula, țesută treptat cu ochiuri care mai de care în ultimele câteva sute de ani, și într-adevăr cu atât mai incredibilă prin magnitudinea și nonșalanta-i debordanță. Cine și-ar putea închipui și imagina toate cele!?

Somn ușor, dar istoriei nu-i pasă că oamenii sunt într-atât de naivi încât să respingă până în pânzele albe orice legături altfel detectabile între reperele comploturilor de tot felul ce se urzesc fără granițe în vederea unui viitor scop final, repere având invariabil la bază o ”problemă”, în ultimul caz sub forma unui virus, urmată de o ”reacție”, în cazul de față prin restrângerea tot mai rapidă a drepturilor cetățenești, astfel indusă încât să fie prin adopție îmbrățișată de cei vizați, și completată cu o ”soluție”, cea a vaccinării salvatoare (sic!) ca țintă primordială pe termen scurt, atașându-i-se în timp printre altele detașarea de moneda în numerar și cipuire, absolut toate aceste repere și mașinațiuni fiind generate de manipulatorii din umbră. Iar istoriei nu-i pasă de valurile generaționale ale maselor, tocmai pentru că este ulterior scrisă de către cei care o croiesc.

”Problema” a fost cu virulență lansată, fapt de netăgăduit, dar pălește în magnitudine în raport cu ”reacția” ideal proporționată de aceiași urzitori cu înclinații transfrontaliere și care înadins o doreau a fi într-o notă cât mai mare ca punct de plecare pentru viitori pași, mărime a notei pe care n-au întrezărit-o deloc nici subiecții rândurilor noastre, factori de decizie din federații românești de sporturi cu minge, de o naivitate mai străvezie decât a omului de rând și neavizat din stradă prin a-și închipui visător că ascunșii manipulatori de la butoane n-ar avea în vizor o terapie de șoc pe adresa obișnuințelor luate de bune ale maselor considerând că ”libertățile” – de la sine înțeles – li s-ar cuveni.

În consecință, federalii doar s-au aliniat pe pilot automat prin a păși greșit în limita percepției eronate a stării de fapt, parcă total rupți de ceea ce se întâmplă cu adevărat în jurul lor, consecință a condiționării în timp, orbi vizavi de aspecte care, iată!, ignorate peste decenii dar parte al unui păienjeniș cât se poate de vizibil pentru inițiați, învăluiau vrând-nevrând și sportul, fără a mai cere permisiunea.[…]”

Consemnarea integrală, republicată mai jos.

Juniorii de la CNOPJ Timișoara au început și încheiat victorios turneul din Ardeal, cu primele lor succese pe teren din actuala campanie în ”A”, 35-28 (15-16) joi cu CSM Oradea și 28-25 (11-13) astăzi după-amiază cu concitadinii ”violeți” de la CSU Politehnica, la rândul lor la primul triumf al ediției, înregistrat vineri seară, 30-19 cu codașa Academia Minaur Baia Mare. CNOPJ a cedat în schimb vineri la matineu gazdei Potaissa II Turda cu 37-30 iar sâmbătă după-amiază liderului ACS Szejke Odorheiu Secuiesc.

Ultimele rezultate ale turneului numărul 2 cu etapele 4-7 și clasamentul la zi, pe coloana datelor tehnice a secțiunii Handbal. 

Perioada anunțată inițial de întrerupere a competițiilor până la reluarea lor arată cât de lipsiți de realism sunt decidenți din federații de prim-plan în România. În lumea lor…

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 × sapte =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: