Florin Ciubotariu (Poli): ”L-am pierdut pe Irimescu, foarte important pentru noi, și am fost nevoiți să continuăm cu improvizații, eu ca pivot și apărător intermediar…”

După două victorii, și o înfrângere timișoreană, 28-30, dar nu pe teren propriu, ci în ”exil” la Reșița, în fața campioanei en-titre HCM Constanța, aflată între două apariții în Cupa EHF, una – de succes acasă, cu iberici, și o alta luni seară, la Sankt Petersburg. Ce a zis la final și unul dintre jucătorii alb-violeților…

Poli - Constanta1

 

Florin Ciubotariu, care a intrat pe parcurs, odată ce ”Poli” n-a mai putut conta pe Gheorghe Irimescu, eliminat cu cartonaș roșu la 5-6, pe când marcase deja două goluri pentru ”violeți”, a explicat la final că ”Ne-am dorit foarte mult să învingem astăzi, iar ținând cont de locul ocupat aveam nevoie foarte mult de puncte pentru a mai spera la intrarea în play-off, dar din păcate ne-au lipsit jucători. Indisponibilitatea lui Kaftin, care era într-o formă bună, și Andrei Păiuș, care e un apărător foarte bun. La început l-am pierdut și pe Ghiță Irimescu, care este foarte important pentru noi, așa încât am fost nevoiți să continuăm cu improvizații, eu ca pivot și apărător intermediar, dar chiar și așa ne-am luptat de le egal la egal cu campioana. Ratările au făcut însă diferența, iar Constanța este o echipă de valoare, așa cum a dovedit și în cupele europene. La ratările și greșeli tehnice ne-au taxat. N-am cedat, așa cum ne-a încurajat mereu noul antrenor, care a venit cu o mentalitate nouă, să luptăm pâna la capăt, cu caracter, și am făcut tot ce am putut dar Constanța a fost mai bună, așa încât nu ne rămâne decât să ne gândim la următorul meci, să luăm din acesta doar ce a fost mai bun, și să ne concentrăm pe victorie la următorul. Clar, trebuie să câștigăm tot de acum încolo și să așteptăm rezultatele celorlalte contracandidate”.

”Poli” – HCM Constanța s-a încheiat joi 28-30 (13-15), așadar 15-15 în partea a doua. ”Poli” n-a condus niciodată, doar a egalat de 5 ori, ultima oară la 24-24, pierzând al cincilea meci considerat pe teren propriu în acest campionat: 5-1-5. Ultimul acasă va fi în penultima rundă a returului, cu CSM București.

Marcatorii… Așadar, Chikovani a marcat 7 în prima parte, iar Humet chiar 8 după pauză: Chikovani 10 (7 în repriza I / 3 la reluare; 2x7m înscrise, unul ratat), Grigoraș 6 (2/4), Halcă 4 (1/3), Timofte 3 (0/3), Irimescu 2 (2/0), Fenici 2 (0/2), Santeiu 1 (1/0).

Per total, ca marcatori poliști în Liga Națională 2014/15, situația la zi a devenit următoarea: Grigoraș 118 goluri, Chikovani 90, Irimescu 85, Fenici 62, Kaftin 47, Ciubotariu 43, Timofte 42, Leordean 34, Halcă 30, Păiuș 8, Santeiu 8, Ursu 4, Irimiaș 1.

 

La HCM, Humet 9 (1/8), Toma 8 (5/3), Rackevic 5 (2/3), Enescu 3 (2/1), Cutura 2 (2/0), Cristescu 1 (1/0), Vujadinovic 1 (1/0), Buricea 1 (1/0).

Următorul meci al ”violeților”, la Bacău, peste mai bine de două săptămâni. Și Odorheiul a învins astăzi în deplasare, la Suceava.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru − 4 =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: