Încă din duminica de 3 septembrie au așteptat handbaliștii alb-violeți revanșa pentru eșecul greu de digerat la Dunăre din etapa inaugurală a elitei, în care conduceau și cu 8 goluri avans, momentul ivindu-se la startul returului în sezonul regular, cu ocazia ultimei apariții acasă în campionat pe 2017, tranșată favorabil printr-o revenire de la 3-9 până la 13-13 la pauză și o desprindere galopantă la reluare. Cu procentaj maxim pe teren propriu în prima ligă dar și unică neînvinsă acasă, SCM Politehnica abordează noua săptămână cu deplasarea miercuri la ora 18:30 la Vaslui și sfertul din weekend în Cupa României cu băcăuanii în ”Constantin Jude” pe aripile unui al 3-lea cel mai detașat triumf pe Bega în campionat, 32-24 cu cei din Călărași.

Marjanovic, cel mai bun marcator al partidei, cu 12 goluri
Tot de 24 de ori înscria AHC Dunărea și în partida tur acasă din urmă cu peste 3 luni, 24-23 după ce ”violeții” Timișoarei păreau a fi în control cu 11-15 la pauză și chiar 8 goluri avans pe parcurs, iar galben-albaștrii din Călărași au dat inițial impresia că vor încurca și planurile revanșei de astăzi a gazdelor bănățene, însă SCM Politehnica a anihilat un handicap de 6 reușite până la finele reprizei I și s-a desprins cu 8 goluri la rând în prima jumătate a părții secunde.
Învingători în serie pe propriul teren în turul sezonului regular, cu diferențe chiar și de zece respectiv 17 goluri contra vizitatorilor din nord-est, din Suceava și Iași, timișorenii au depășit în întâlnirea de astăzi din etapa a XIV-a avansul de 7 reușite cu care treceau în ultimele apariții acasă din prima jumătate a campaniei contra celor din Odorheiu Secuiesc și Baia Mare, conturând un detașat 32-24 în dauna ocupantei locului 8, aspirantă așadar la pătrunderea în play-off.
Primă grupă valorică în care elevii lui Pero Milosevic tind a-și asigura în premieră o poziție între primele 4 clasate după retur, cu avantaje ulterioare în ceea ce privește numărul partidelor acasă în fazele eliminatorii, multe depinzând de deznodământul deplasării de miercuri seară la Vaslui dar mai ales de restul celor 11 borne rămase pe 2018 în partea secundă a parcursului.
Astăzi, grație unor trasee precise dar și inspirației inițial bune a portarului Șelaru, oaspeții antrenați de Adrian Petrea s-au despărțit destul de rapid la 3-9 după ce poliștii deschideau scorul, însă Pero Milosevic a stopat declinul prin solicitarea unui time-out și trimiterea lui Adam Savic între buturi, în fața căruia apărarea a devenit brusc mult mai intensă și agresivă, fundament al revirimentului până la 12-12, egalare semnificativ semnată puțin înaintea pauzei de cel care avea să devină golgheterul detașat al partidei începute după ora 16:30, extrema stângă Filip Marjanovic. Tot sârbul avea să stabilească și scorul la pauză, 13-13 dintr-o aruncare de la 7 metri, după ce Dunărea prelua pentru ultima oară conducerea prin același procedeu.
Redresarea încă din prima parte dădea mari speranțe timișorenilor triumfători și la mijlocul săptămânii la 9 goluri avans într-o formulă mai de rezervă în optimile Cupei acasă cu sucevenii, cu atât mai mult cu cât vizitatorii din Călărași descindeau pe Bega după o eliminare la limită din întrecerea K.O. pe terenul liderului secund-divizionar din Bacău, dar nici nu se mai puteau lăuda cu un succes în deplasare încă din prima ieșire a campionatului, 27-28 la Iași pe 9 septembrie, după care cedau la două goluri diferență la Focșani, remizau la Odorheiu Secuiesc pe 5 octombrie, dar pierdeau ulterior pe linie cu 3 handicap la Baia Mare, unul la Constanța și chiar 7 la finele turului la București, 36-29 pentru CSM.
Debutul revanșei din retur a aparținut călărășenilor, chit că și Daskaloski a încercat să înfrâneze elanul Dunării, parând cu piciorul ridicat contraatacul lui Tărîță la 1-3. Și mai greu de trecut era însă Șelaru, care se opunea chiar de două ori în același minut 9 la scorul de 2-3, Peric completându-l cu două reușite consecutive de pe inter dreapta.
Dunărea părea apoi de nestăvilit chiar și cu 4 reușite la rând, până la 3-9, desprinderea fiind stopată de Marko Lasica, cu primul gol al alb-violeților după minute bune, dar și de intrarea lui Adam Savic, prinzând pulsul jocului în fața iranianului Nosrati.
Galben-albaștrii au început încet, încet să greșească, Peric contabilizând prima eliminare a meciului, în minutul 21, la 4-9, iar Dospinescu puțin mai apoi chiar pe cea de-a treia în tabăra Dunării, la 7-11, accidentându-l pe Lasica, lansat pe contraatac în ceea ce avea să fie ultima sa acțiune la debutul returului, retras fiind pentru îngrijiri medicale.
Însă chiar și cu pierderi în efectiv, Poli și-a ajuns din urmă oaspeții până la pauză și a preluat de două ori conducerea prin același golgheter Marjanovic cu primele reușite ale reprizei a II-a, dând semnalul unei desprinderi fără replică.
Meciul părea a se complica și mai mult pentru ”violeți” când, după ultima egalare reușită de cei din sud-est, 15-15 tocmai prin ex-polistul Irakli Chikovani, și Santeiu a părăsit terenul accidentat, într-un picior și purtat pe brațe, însă același Marjanovic și interul Krsto Milosevic i-au desprins în premieră pe bănățeni la două goluri avans, 17-15, la care extrema Dospinescu a încasat și a doua sa eliminare.
SCM Politehnica a mai înscris de 6 ori consecutiv, galop în care la 22-15 Savic apăra până și o aruncare de la 7 metri în fața lui Peric, după prima eliminare dictată în tabăra gazdelor, lui Câmpan. Adam Savic trebuie că i-a exasperat pe Adrian Petrea și elevii săi, în vreme ce Marjanovic mai că îl făcea aproape uitat pe extrema stângă pe ex-polistul Mihai Timofte, intrat pe parcurs în garnitura dunărenilor, având în efectiv nu doar un alt fost alb-violet, chiar golgheter cândva, Andrei Grasu.
Dinescu a marcat primul gol al Dunării după minute bune, 23-16, dar meciul era ca și tranșat, intervențiile lui Adam Savic dar și angajările lui Marjanovic pe extremă turnând plumb în brațele galben-albaștrilor și dereglându-le busola, cu contribuții în acest sens pe ambele faze și din partea unui fost inter al celor din Călărași, Șania, astăzi secund marcator al poliștilor, cu 5 reușite. S-a mai pus strict doar problema diferenței de scor, de două ori la un maxim de 9 avans, dar în rest s-a jucat deja cu gândul la runda finală a Ligii Zimbrilor pe 2017, de miercuri seară, cu bănățenii într-o îndepărtată deplasare la Vaslui, urmată de meciul acasă de Cupa României din weekend, pe când Dunărea va avea o mult mai facilă misiune la Călărași cu codașa din Iași, tot în etapa a XV-a, miercuri de la ora 18.
Una peste alta, o revanșă polistă cu vârf și îndesat, pusă sub semnul întrebării doar în prima repriză, și prin care aspiranții la ”careul de ași” și-au păstrat procentajul maxim pe teren propriu în sezonul de toamnă al Ligii Zimbrilor, ”Constantin Jude” devenind o fortăreață greu de cucerit, aspect sugestiv în ideea adjudecării organizării turneului Final4 al Cupei României pe malurile Begăi.
***
Evoluția scorului:
(în repriza I) 1-0 Krsto Milosevic / 1-1 Lazovic, 1-2 Tărîță, 1-3 Peric – 7 metri / 2-3 Hrimiuc / 2-4 Peric, 2-5 Peric / 3-5 Marjanovic / 3-6 Nosrati, 3-7 Fotache, 3-8 Lazovic, 3-9 Peric / 4-9 Lasica, 5-9 Șania, 6-9 Vuk Milosevic / 6-10 Dospinescu / 7-10 Șania / 7-11 Lazovic / 8-11 Marjanovic – 7 metri / 8-12 Chikovani / 9-12 Vuk Milosevic, 10-12 Șania, 11-12 Șania, 12-12 Marjanovic / 12-13 Peric – 7 metri / 13-13 Marjanovic – 7 metri.
Scor la pauză: 13-13.
(în repriza a II-a) 14-13 Marjanovic / 14-14 Peric / 15-14 Marjanovic / 15-15 Chikovani / 16-15 Marjanovic, 17-15 Krsto Milosevic, 18-15 Marjanovic – 7 metri, 19-15 Fenici, 20-15 Marjanovic, 21-15 Vuk Milosevic, 22-15 Marjanovic, 23-15 Vuk Milosevic / 23-16 Dinescu / 24-16 Orbovic, 25-16 Fenici / 25-17 Chikovani – 7 metri / 26-17 Vuk Milosevic / 26-18 Gurkovsky, 26-19 Tărîță, 26-20 Gurkovsky / 27-20 Câmpan / 27-21 Vârtic / 28-21 Orbovic / 28-22 Chikovani, 28-23 Timofte / 29-23 Câmpan, 30-23 Marjanovic, 31-23 Marjanovic / 31-24 Chikovani / 32-24 Șania.
SCM Politehnica Timișoara – AHC Dunărea Călărași 32-24 (13-13)
SCM Politehnica, 7 de start: Daskaloski – Marjanovic, Krsto Milosevic (Șania), Fenici, Orbovic, Lasica, Hrimiuc. Au mai intrat în repriza I: Vuk Milosevic, Santeiu, portarul Savic, Câmpan.
Intervenții ale portarilor: Daskaloski 2; Savic 15 / Șelaru 6.
Eliminări temporare (Poli 0+3 / Dunărea 4+3): Câmpan la 22-15, Orbovic la 25-16, Fenici la 31-23 / Peric la 4-9, Nosrati la 6-9, Dospinescu la 7-11 și 17-15, Chikovani la 10-12, Nosrati la 18-15, Vîrtic la 22-15.
Aruncări de la 7 metri: 3/3 – 4/5.
Time out: Pero Milosevic la 3-8 și 25-17 / Adrian Petrea la 10-12.
Marcatori:
SCM Politehnica (9 jucători): Marjanovic 12 goluri (4 în repriza I + 8 în repriza a II-a), Șania 5 (4+1), Vuk Milosevic 5 (2+3), Krsto Milosevic 2 (1+1), Fenici 2 (0+2), Orbovic 2 (0+2), Câmpan 2 (0+2), Lasica 1 (1+0), Hrimiuc 1 (1+0).
Dunărea (11 jucători): Peric 6 goluri (5+1), Chikovani 5 (1+4), Lazovic 3 (3+0), Tărîță 2 (1+1), Gurkovsky 2 (0+2), Fotache 1 (1+0), Nosrati 1 (1+0), Dospinescu 1 (1+0), Dinescu 1 (0+1), Vârtic 1 (0+1), Timofte 1 (0+1).
*
SCM Politehnica i-a convocat pe Savic, Vîlceanu, Daskaloski – portari; Păiuș, Orbovic, Vuk Milosevic, Krsto Milosevic, Neamțu, Lasica, Ștefan, Marjanovic, Hrimiuc, Câmpan, Șania, Fenici, Santeiu. Accidentat: Uruianu.
Dunărea i-a convocat pe Erhan, Șelaru – Dospinescu, Popia, Nosrati, Timofte, Chikovani, Fotache, Lazovic, Peric, Tărîță, Starchenko, Gurkovsky, Vârtic, Dinescu și Grasu.
Arbitri: Barbu și Manafu, ambii din București. Observator: Puiuleț (Brașov).
Rezultatele etapei a XIV-a în prima ligă, clasamentul la zi și programul viitor, pe coloana datelor tehnice.