CS Timișoara a pierdut primul meci disputat în acest sezon pe propriul teren. Universitatea Reșița s-a impus în derby-ul Banatului cu 27-22, diferență înregistrată și la pauza meciului.
CS Timișoara a debutat cu stângul în fața propriilor suporteri, dar și oaspetele au fost susținute de o galerie venită de la Reșița. Începutul a fost echilibrat, iar cele două formații s-au succedat la conducere. Pe finalul primei reprize, oaspetele s-au distanțat la cinci lungimi, 14-9. Gazdele au început în forță actul secund și au reușit să recupereze și să egaleze la 18 după 12 minute scurse din repriza a doua. Au urmat câteva faze în care reșițencele au profitat de ratările timișorene și s-au desprins treptat pe tabelă, astfel că la ultimul fluier au reușit să refacă ecartul de cinci goluri.
Finalul meciului a adus și o eliminare de două minute pentru o jucătoare de pe banca reșițeană, pentru că i-a aruncat unei colege prosopul în teren, ca să șteargă mingea. Tehnicianul Universității a considerat că arbitrii au respectat regulamentul când au dictat penalitatea. „Elanul tinereții își spune cuvântul și, până la urmă, din dorința de a da un prosop unei jucătoare… Cred că banca a avut dreptate. Într-adevăr a pășit în teren și, conform regulamentului, eliminare justificată la Baldovin Claudia”, a zis Cristi Busuioc.
Adriana Voina, de la Reșița, a fost cea mai bună marcatoare a partidei, cu 10 goluri. Din tabăra CST-ului, Alina Marin și Alina Cioriciu au marcat fiecare câte 5 goluri. Le-au urmat: Daira Ghiocel (4 goluri), Gabriela Curtuiuș (3), Mădălina Istrate (3) și Adriana Ghilea (2). Portărița Imola Bere a debutat în poarta la CS Timișoara.
Clubul timișorean a înregistrat astfel a doua înfrângere din această ediție de campionat, după cea din etapa trecută, în deplasare la Vâlcea. „Din păcate, se pare că încă nu reușim să ne trezim. Avem niște jucătoare de valoare, dar ne lipsește hotărârea, determinarea. Avem chiar fete înalte, avem interi de peste 1,80, care, practic, la talia jucătoarelor din Reșița, n-ar fi avut voie să nu dea goluri. Din păcate, parcă suntem apatici încă, fără determinare, fără poftă de joc. Sperăm să reușim să ne trezim, cel puțin de săptămâna viitoare de la Cisnădie că altfel intrăm în vrie și nu mai reușim să ne revenim deloc”, a declarat după meci Emil Constantinescu – delegat CS Timișoara. Acesta a adăugat: „nu poți să zici că Reșița a fost o echipă mai bună ca noi, dar a fost mult mai hotărâtă și mai determinată. Cel puțin interul lor, numărul 4, care de trei ani de zile ne dă goluri. Are 1,70 și intră și dă peste blocul nostru de doi metri, cu mâinile ridicate în sus, fără probleme, ceea ce nu este normal. Au fost mai hotărâte, și-au dorit mai mult victoria. Vin după încă o victorie cu Baia Mare și probabil au fost și pe val. Noi venim după o înfrângere. Asta e, sperăm să încercăm să ne revenim.”
De partea cealaltă, antrenorul Universității, Cristi Busuioc, a amintit că echipa sa este formată din jucătoare foarte tinere, care și-au dorit foarte mult victoria. „Ne-am dorit foarte mult să obținem această victorie. Fetele s-au mobilizat. Zic eu că au făcut un joc bun. Cred că a fost, până la urmă, un spectacol frumos astăzi între noi și echipa din Timișoara și ne bucurăm că încet, încet munca noastră începe să dea roade. Aceste fete sunt junioare 1. Majoritatea lor au început să crească și sperăm să fim în continuare într-o formă bună și să obținem rezultate cât mai bune la nivelul Campionatului Național de Divizia A. Mai avem de lucru, trebuie să ne gândim în viitor. Până la urmă a fost doar un singur meci. E bine că s-a terminat cu bine pentru noi, am câștigat, avem foarte mult de muncă în continuare și sperăm să obținem rezultate bune cu acest proiect pe care l-am început acum trei ani”, a spus și tehnicianul reșițean.