GALERIE FOTO. Prezentarea lotului alb-violet și SCM Politehnica Timișoara – HC Dobrogea Sud Constanța 21-28

Handbaliștii Timișoarei au jucat din nou în pregătiri în sala ”Constantin Jude”, de astă dată nu o ”dublă” cu nou-promovații clujeni ci în compania dobrogenilor în sezonul trecut în cupele europene și pe podiumul Ligii Zimbrilor, amical de gală în completarea prezentării oficiale a lotului alb-violet pentru ediția 2021/2. După-amiază de vineri gustată însă de foarte puțini spectatori, deloc de mirare dat fiind atrocitatea ”protocolului” FRH cu constrângeri condiționând accesul în tribună în funcție de inoculările din gama crimelor împotriva umanității, de așa-zisele ”testări” sau trecerea printr-o așa-zisă ”boală” drept sperietoare pentru turme. Avem fumuri, jocuri de lumini și ”protocoale” dar n-avem curat, mizerie absolut de nedescris în spatele principalei săli de sport a capitalei Banatului, pestilență la care suntem în schimb demult imuni chiar și fără botniță. În incintă, introducerea în scenă a unor prim-divizionari dintre cei mai experimentați dar și dintre cei mai fragezi, urmată de meciul de verificare SCM Politehnica – HC Dobrogea Sud Constanța 21-28 (10-14). Fotografiile, realizate de Leczki Jozsi.   

După patrulaterul cu eșecuri la Baia Mare și înaintea tradiționalei ”Cupa Poli”, găzduită la finele săptămânii viitoare, SCM Politehnica Timișoara a efectuat de la ora 17 prezentarea oficială a unui lot eminamente autohton pentru sezonul care bate la ușă la sfârșit de august, debut acasă cu CSM Focșani 2007, urmat în septembrie de ieșirea la Cluj și ”dubla” pe teren propriu cu sucevenii și CSM București, în etapa a patra.

Prezentare dar și joc cu constănțenii de podium al Ligii Naționale, ”albaștri” dominanți încă din prima repriză și triumfători la scor, 21-28 (10-14), repetiție înaintea Supercupei României cu campioana Dinamo și a deplasării din etapa I la CSM București.

”Albii” lui Attila Horvath, fără golgheterul lor în sezonul trecut, veteranul Marius Sadoveac, accidentat, au rulat întregul lot, cu titularii experimentați dar și noul val proaspăt pe cale de asimilare, noile achiziții înscriind cel mai adesea pentru învinși, Sabin Ignat de 5 ori iar Albert Cristescu patru goluri, cu mențiunea că poliștilor cu o serie de ratări unu la unu cu portarul fruntașilor li s-a alăturat de la făgărășeni și tânăra extremă Csog Vencel, trecut inclusiv pe la dobrogeni.

Ultimii oponenți din tur ai alb-violeților, pe litoral, la final de noiembrie, în etapa a XIII-a din Liga Zimbrilor. Cât n-a fost încă pe puncte, alb-violeții au câștigat la capitolul experiență și jocuri în picioare. Mai au de recâștigat și publicul, și n-ar fi tocmai greu prin prisma noii oferte alb-violet cu inducerea în efectiv a junilor ”Centrului”, opreliștile venind în schimb dinspre sus-amintitele constrângeri ale ”protocolului” care n-are absolut nimic de-a face nici cu combaterea ”bolilor”, nici cu medicina și știința autentice, nici cu cercetarea de profil, nici cu naturalețea sau firescul, nici cu omenia ori umanitatea din noi, nici cu rațiunea, discernământul și luciditatea, nici cu adevărul și realitatea factuală obiectivă, ci cu diabolica pervertire și patentare a existenței speciei pe fața pământului.

Sportul, tot mai captiv de la sezon la sezon pe post de vehicul de segregare socială.

Dar fotografiile… 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt × = 32

 


Ultimele articole din categoria Handbal: