Cu Florica Gallovits, antrenor al celei mai bine clasate echipe juvenile de pe semicercul timişean în 2012, locul 4 în Campionatul Naţional de junioare IV, despre elevele sale de la LPS Banatul Timişoara, despre participarea la patrulaterul în amintirea fostei sale colege de la Universitatea, „Memorialul Doina Cojocaru”, despre proximul turneu de la Peciu Nou dar şi despre România contra Rusiei şi Islandei la Vrsac, şi despre handbal în general…
„<Memorialul Doina Cojocaru> a fost un nou prilej pentru junioarele noastre să joace şi să capete experienţă, şi au făcut-o bine, prin evoluţii frumoase. M-am bucurat mult să participăm, pentru că am fost colegă cu regretata Doina Cojocaru şi astfel îi păstrăm vie amintirea. Am participat alături de echipele de junioare mai mari ale LPS Banatul, şi anume junioare I şi II, precum şi de H.C. Jimbolia. Am reuşit un joc bun contra junioarelor II, învingînd la 3 goluri diferenţă, şi astfel ne-am cîştigat dreptul de a juca finala turneului, cu junioarele I, în faţa cărora am pierdut”, ne-a spus profesoara Florica Gallovits, fost portar al prim-divizionarei campioane Universitatea Timişoara, cu care şi evolua în Cupa Campionilor Europeni.
Pentru semifinalistele Campionatului Naţional de junioare IV din vara acestui an urmează „un turneu de pregătire pe 14-16 decembrie, la Peciu Nou, noi căutînd orice prilej ca junioarele noastre să joace. Sunt foarte mulţumită pentru modul în care au evoluat la <Memorialul Doina Cojocaru>, chiar dacă mai sunt multe de pus la punct. Ne-am prezentat cu o echipă, care va reprezenta LPS Banatul la turneul semifinal al Campionatului Naţional de junioare III, şi m-a bucurat să constat existenţa unei atmosfere de unitate în lot, de care îmi era puţin teamă, căci fetele joacă în echipe separate în cadrul grupei zonale de calificare. Jocurile de verificare le folosim pentru pregătirea participării la turneul semifinal. Şi la Peciu Nou vom intra cu o combinată din echipele I şi II, care sunt reprezentate în proporţii aproximativ egale, iar ceea ce mă bucură este că am schimb de aceeaşi valoare: pot să mă bazez liniştit pe toate 14, merg cu încredere!”, după cum a mai explicat Florica Gallovits.
În privinţa întregului parcurs în 2012, punctat mai ales de turneul final la categoria inferioară de vîrstă, absolvită aşadar printre cele mai bune garnituri din ţară, antrenoarea Gallovits a remarcat că „fetele au progresat mult şi mă bucură faptul că ele realizează greşelile facute în joc, îşi dau seama că n-au pătruns cînd trebuia sau cînd au dat o pasă în spate, şi doar trebuie să mă uit la ele şi fetele ştiu ce au greşit. Este un semn foarte bun şi cred că progresul lor va fi mai evident în continuare, deoarece se pot corecta mai rapid”.
Solicitîndu-i să facă o comparaţie între foste generaţii şi actuala, Florica Gallovits a estimat că „poate sunt mai tehnice, fiind ceva mai mici şi mai pe viteză, pentru că am avut şi junioare mai masive şi lente. Cert este că joacă foarte bine în regim de viteză pentru vîrsta lor. Este unica şansă, pentru că trebuie să progresăm în pas cu tendinţele actuale din handbal, la ceea ce se cere şi pretează la ora actuală, cu schimbări de direcţie, cu pătrunderi, şi nu cu jocul poziţional lent în care să vină cineva să dea de-afară”.
Ca alută, actualele junioare III „sunt de talie medie dar ele compensează foarte bine cu viteza şi tehnica”, îmbunătăţite în acest al treilea an în competiţiile naţionale.
Cît despre sistemul competiţional la junioarele II şi III, bazîndu-se pe turnee zonale disputate la circa o lună de zile unul de celălalt, „ar fi poate greu de realizat dar consider că ar fi o idee ce merită încercată, dacă după ce ai disputat 3 turnee în propria zonă, să ajungi să te încrucişezi în următoarele 3 turnee cu formaţii dintr-o zonă vecină, de exemplu primii 3 dintr-o grupă cu ultimii 3 din cealaltă, şi invers, să mai schimbăm puţin. La felul cum se dispută la ora actuală, sunt 6 turnee şi jocurile sunt foarte bune, numai că mereu cu aceleaşi echipe, an de an. Este foarte bine pentru că ai distanţe mici de parcurs, dar nu cu mult în plus ar fi să mai joci şi cu alţii, să te compari şi cu alte echipe, stiluri şi abordări. Competiţia ar avea de cîştigat, s-ar primeni”, după cum a explicat profesoara Gallovits.
Iar dat fiind că graniţele sunt aproape iar maghiarii şi sîrbii au mare tradiţie în handbalul juvenil pentru fetiţe, am întrebat-o pe Florica Gallovits şi în privinţa unei alternative: „Noi anul trecut am disputat foarte bune turnee în Ungaria, într-adevăr, scurte ca durată, şi cu jocuri comprimate de 2×10 minute sau cu reprize de un sfert de oră, ceea ce înseamnă că nu joci prea mult, dar nu joci doar două meciuri, ci cu 3-4 adversari, mereu alţii. La ei se organizează mult mai multe asemenea turnee într-un an, pentru că se pune mult mai mult accent pe handbal; este o practică săptămînală, turnee şi de două zile, care sunt binevenite. Maghiarii au însă mult mai multe cluburi şi jucători şi atunci şi pot organiza prin rotaţie asemenea turnee în zonă, foarte frumoase…”
Iar Gallovits consideră că junioarele Timişoarei au numai de cîştigat din experienţe diferite: „Să le vedeţi cu cîtă ardoare şi ambiţie se antrenează, mi-e drag de ele, pun suflet şi îşi doresc foarte mult, pentru că le place ceea ce fac!” Amintind cîteva nume de la „Memorialul Doina Cojocaru”, premiul special, pentru cea mai de perspectivă junioară, a fost acordat Sandrei Ţepurică, o handbalistă deja cooptată în lotul secund divizionarei de senioare CS Universitatea, în vreme ce din echipa Floricăi Gallovits a fost nominalizată Maria But, drept cea mai rapidă extremă, în vreme ce titlul pentru cel mai bun inter stîng al turneului de 4 jocuri, post pe care evolua Doina Cojocaru, l-a cîştigat Loredana Kovacs.
„În pregătire la Peciu Nou vom juca împotriva gazdelor şi a CSŞ Hunedoara, săptămîna viitoare, ceea ce este foarte bine, să mai adăugăm două jocuri, în care încerc să aliniez două echipe, cu o repriză pe categorii de vîrstă, 1998-´99, iar una combinată, la fiecare meci”, a mai spus Gallovits.
Iar de la junioarele LPS Banatul, la senioarele României: „Contra Rusiei au reuşit un meci bun, însă îmi pare că au fost oarecum neinspirate în unele momente de joc şi mă surprinde că pe inferioritatea numerică a adversarelor nu reuşim să fructificăm dar chiar şi luăm gol, iar acelaşi lucru l-am remarcat şi ieri. Uneori zici că poate este de vină antrenorul, însă la acest nivel nu trebuie să vină neapărat antrenorul să te ghideze, căci la maturitatea şi experienţa lor competiţională ar putea să ia decizii fără a se pripi”.
Profesoara Gallovits a adăugat că „m-am bucurat extraordinar de mult ieri, pentru victoria contra Islandei, însă cred că am jucat cu mult sub nivelul nostru şi serios cred într-un joc bun cu Macedonia, în care să fim în formă maximă”.
Revenind la junioarele sale şi în special la finalitatea activităţii lor în sistemul juvenil, profesoara Gallovits a remarcat că existenţa unor mai puternice cluburi divizionare timişorene de senioare ar impulsiona şi înlesni pasul decisiv după absolvire: „La urma urmei aspectul financiar primează, pentru că Timişoara a mai lansat tinere jucătoare au valoroase dar care au plecat la alte cluburi din ţară. Dacă am avea grupări de senioare mai valoroase, sunt sigură că şi le-ar mobiliza cu atît mai mult pe fete să aspire la un loc în acea echipă, ar avea spre ce să tindă. La copii, exemplul vizual este foarte important, să vadă jucătoare valoroase şi meciuri pe măsură, ceea ce ar fi cel mai mare imbold”.
În acest context, actualitatea imediată nu conferă mari speranţe şi în nici un caz satisfacţii: „Vreau să zic doar atît, că mă doare sufletul cînd merg la meciuri în sala <Constantin Jude> şi văd nivelul echipelor combatante, deopotrivă ale Timişoarei şi oaspete. Pe vremuri era arhiplin iar handbalistele jucau cu mare elan, cu emoţii, de drag, aşa încît parcă mă doare sufletul cum s-au schimbat lucrurile. Aş vrea să văd o echipă tare a Timişoarei, de fapt mi-este şi greu să vorbesc pe această temă, pentru că îmi pare rău că sunt foste bune jucătoare de la LPS care ar fi putut alcătui o bună echipă locală de senioare dacă exista un club puternic. Ar fi o întreagă listă de jucătoare valoroase care sunt însă duse peste tot, la cluburi de unde-şi pot cîştiga existenţa jucînd handbal”.
Gallovits a enumerat cîteva cazuri fericite, de jucătoare care au revenit la matcă, de exemplu Sas sau Malac, o ultimă revenire, ori Ionesi, care „munceşte şi mai şi joacă din cînd în cînd. Ar fi Klimek, lansată de noi şi care momentan nu mai joacă, ori m-aş bucura să o văd din nou pe teren, căci a fost totuşi centrul lotului naţional la categoria ei de vîrstă”.
În privinţa doritei revigorări a Universităţii, aniversînd în acest sezon 40 de ani de la disputarea finalei Cupei Campionilor Europeni, Florica Gallovits a semnalat că „ar trebui să punem umărul să sprijinim cumva reconstrucţia pentru că mereu au fost şi încă sunt jucătoare lansate şi plecate de aici dar cel puţin să nu plece şi cele care vin din urmă. Dar trebuie ridicat cumva nivelul echipei cumva! Cînd mă duc la sală, aş vrea să văd o echipă bună, de frunte, şi mi-aş dori ca pe cînd ele ajung la absolvire, peste 4 ani, să văd o Universitatea de valoare, pe care să abia aştept să mă duc să o văd jucînd. Din păcate, s-au tot pierdut prea multe jucătoare…”
Cît despre celelalte fete ale Floricăi Gallovits, fiicele sale, Edina Klaudia, din 1999 în circuitul profesionist, se pregăteşte la faţa locului pentru Australian Open, în vreme ce Alida i-a dăruit două nepoţele: „Sunt foarte fericită şi le văd vara, cînd merg la ele, în SUA. Altfel, cu tehnologia actuală, suntem conectate mereu pe internet”.