Gallovits: „Dacă e să fim corecţi, vîrful să plece la Centru”

Marţi în săliţă, joi în balon. Un pas înainte. „La sală este pierdere de vreme. Nici suprafaţa de joc nu e suficientă, nici spaţiu în jur nu e”, explică Florica Gallovits, antrenoare de handbal la LPS Banatul Timişoara, care are astăzi la antrenament 18 fetiţe de clasele a V-a şi a VI-a, născute în 1998, ´99 iar câteva chiar în anul 2000, pregătindu-le pentru startul în campionatul de junioare IV, din luna ianuarie.

„E o construcţie gen balon dar eu îi spun cort. Iarna trecută le îngheţau mîinile pe mingile reci dar acum e prima iarnă cînd e încălzit şi oferă condiţii regulamentare pentru joc. O problemă în oarecare măsură rezolvată… Pînă acum n-aveam nici o jumătate de teren, în săliţă”, compară profesoara Gallovits condiţiile. De fapt, „cu generaţia trecută adunau bani fetele să intrăm în sala Banu Sport, cam 20 de lei pe lună pentru una, două poziţii pe săptămînă. Şi mai era prietenul nostru, Pătru Cojocaru, la sala Constantin Jude, unde mai găseam cîte o fereastră la prînz”.

Gallovits, mama surorilor Alida şi Edina, înscrise în circuitul tenisului profesionist, este într-al treilea an cu actuala generaţie de handbaliste şcolare: „Grupa aceasta a fost deja implicată într-o competiţie, în 2010, la o categorie de vîrstă superioară, pentru a căpăta experienţă. Ele trebuie deja pregătite din clasa a IV-a, căci într-a V-a şi a VI-a încep deja întrecerile şi să se contureze personalităţile, intervenind deja chiar şi autoselecţia… Dacă sunt dispuse la efort, dacă îşi călesc talentul prin muncă”.

Elevele lui Florica Gallovits se aliniază la începerea antrenamentului în balon

Antrenamente ar fi. Unul lunea, cîte două marţea şi miercurea, unul joia, unul vinerea. „În mod normal ar fi 4 zile de antrenament, opt ore. Dar pe cele mai talentate, plus pe cele din grupa de la CSŞ, eleve neînscrise la LPS cu care lucrez în paralel, le forţez puţin, le aduc la acel al doilea antrenament”, explică Gallovits.

Învingătoare la scor într-un joc-test, în acest balon, cu o echipă de clasa a VII-a de la Nădlac, şi învinse peste alte două zile, la Deta, din nou jucînd cu adversare mai mari, fetele se antrenează acum pentru deplasările la Jimbolia, sîmbătă, şi Nădlac, la un turneu, duminică 18 decembrie. Trei dintre ele atacă, exersând o combinaţie, altele trei, cu biburi galbene, apără semicercul, cu un portar în spatele lor. Repetările decurg fluent, de la o poartă la alta. „Acum se mobilizează, spunîndu-le că le categorisesc repetările de la foarte slab la slab şi de la bine la foarte bine”, spune antrenoarea.

„Din alergare!”… „Bine, colţul lung… Hai!” Maria But şi Carina Murar sunt mai determinate, mai în forţă. Altele întîmpină probleme de acceptare din partea colegelor de exerciţiu. „Să te vrea în morişca lor, trebuie să nu scapi mingea”, le explică profesoara.

„Unele fete nici nu ştiau ce-i handbalul…”

Problema e că antrenorii sunt nevoiţi uneori să împingă spre performanţă şcolari selectaţi de la zero absolut. „Îmi amintesc o selecţie la Liceul numărul 22, unde unele dintre fete nici nu ştiau ce-i handbalul. Cîteodată de-acolo pornim…”, spune Gallovits, care explică impunerea ulterioară a criteriului valoric pentru cernerea sitei, la vîrsta de 14 ani, cu ocazia admiterii în clasa a IX-a. „Este un examen cu număr limitat de locuri, 16, nu altfel. Sunt 16 alese de la LPS Banatul şi CSŞ, fără discriminare. Altfel, în clasa a IX-a nu se mai face selecţie”.

Pe acest principiu a clădit cu rezultate încă de la junioare III, incluzînd un titlu naţional de vicecampioană şi două „bronzuri”, generaţia cu care a lucrat timp de 7 ani, pînă în 2008. Eleve din categoria 1990-´91 au sfîrşit la lotul naţional şi la cluburi din ţară, Loredana Sas la Braşov, Ana Maria Ionesi la Craiova iar sora sa Carla la Reşiţa, Sabina Klimek la Baia Mare, semn că munca profesorilor la LPS dă roade. Că Gallovits avea să ducă fete la medalii naţionale a dovedit-o încă din primul an de activitate în antrenorat, cînd, în combinaţie cu Viorica Cojocăriţa, a calificat o grupă de junioare II la turneul final naţional.

Dar pînă la a atinge asemenea nivel, junioarele şi mai ales dascălii au nevoie de foarte multă răbdare. „E esenţială, la repetiţiile din antrenamente”. Şi pomenind de răbdare, Florica Gallovits aduce în discuţie un subiect interesant…

„Federaţia de handbal a făcut la nivel de juniori Centre de Excelenţă, în Vâlcea pentru fete, la Sighişoara de băieţi, în ideea ca vîrfurile să se pregătească împreună cu scopul de a închega relaţiile de joc, începînd de la 15-16 ani. Au şi 250 lei bani de buzunar şi alte facilităţi. Aici pun însă unii părinţi piciorul în prag şi spun nu, mai ales cînd aud din partea federaţiei de un contract pe perioadă determinată. Se sperie şi refuză, gîndindu-se să-şi ducă fetele afară, în handbalul profesionist, pe alte sume. Tind să înţeleg şi să dau dreptate Federaţiei, care are răbdare şi investeşte în ele. Şi-atunci de ce n-ar avea şi părinţii, preferînd, în ideea că va fi jucătoare bună, să o ducă mai repede afară, prin Spania?”, spune Gallovits.

„În ideea că la club eşti privit după rezultatele obţinute, care scad dacă ţi-ai dat talentele la Centru, ai tinde să le ţii, dar ştiu că nu le-aş face bine, pentru că aici nu le poţi oferi şansa maximă. Noi de fapt suntem pentru descoperirea, şlefuirea şi promovarea talentelor. Şi ştim că una e un turneu internaţional cu clubul, şi alta e o competiţie la nivel de reprezentative de junioare. Dacă este să fim corecţi, vîrful să plece la Centrul de Excelenţă”, continuă explicaţia Florica Gallovits.

Apropo de părinţi, profesoara aminteşte cazuri în care unii se ofereau să sponsorizeze, doar pentru ca fiica lor să joace, să fie utilizată. „Dar nu poate merge aşa. Într-adevăr, unii sunt entuziaşti şi e foarte lăudabil, abia aşteptând să sară în maşină, spre un turneu internaţional…” Pe de altă parte, temerea altora, întemeiată, este că dacă fetele lor nu ar face carte, unde-ar ajunge cu sportul? De-aici şi diluarea fondului de potenţiale sportive, altădată Timişul mustind inclusiv în zona rurală, la Diniaş, Deta, Jimbolia, Făget, centre încă în existenţă, de eleve tinzînd spre performanţa în handbal. Cum aveam însă să vedem la turneul timişorean al junioarelor III, implicînd şi Şcoala Generală 7, altădată un rezervor pentru handbal, ştacheta a căzut vizibil.

Fetele mai exersează contraatacul, pe fugă, băieţii juniori III pătrunzînd deja în cort. E rîndul lor. Ora alocată expiră. Iar curînd, în iarnă, junioarele IV intră în turneul judeţean, din care primele două clasate vor ajunge la zonal, altele două calificîndu-se pentru cel semifinal, în 8 echipe.

După antrenament, la ieşirea din balon, fetele îşi cară echipamentul, mingile. Pe unde apucă...Nu-i uşoară viaţa de elev-sportiv

„Cînd eşti cu Edina îţi dai seama cu adevărat cît e de greu”

E însă ziua de naştere a Edinei, 26 de ani în 10 decembrie, şi o întreb pe doamna Florica Gallovits cum resimte depărtarea de fiicele sale. „O văd primăvara, când cu circuitul european. Tot ce-mi doresc e să fie sănătoasă, pentru că uzura lor e foarte mare, ţinînd cont numai de loviturile repetate din antrenamente. Încheieturile sunt sub presiune… Atunci cînd eşti cu ea, la faţa locului, îţi dai seama cu adevărat cît e de greu. E mai greu pe viu, cînd mă ascund undeva, într-un unghi în care să nu mă vadă, să nu o influenţez cu prezenţa mea, dar e intens şi cînd îi urmăresc jocuri în direct pe internet, fiind editat doar scorul. Cînd are minge de ghem, trăiesc cu ea, strig <Hai!>”, povesteşte Gallovits, care a asistat la ultimul turneu al Edinei în 2009, la Budapesta, unde timişoreanca a prins semifinalele într-o reuniune cu miza totală de 220.000 euro. „Ca mamă şi fostă sportivă, cred că-ţi doreşti şi mai sus. Poate am visat la mai mult, dar sănătoasă să fie”, spune Florica Gallovits.

Un moment minunat l-a trăit recent, în Statele Unite, unde Edina s-a măritat cu un cetăţean american, în Atlanta, Georgia, la nuntă remarcîndu-se Emma, fiica Alidei, o fetiţă de nici doi anişori care a cules în coşuleţul miresei toate petalele risipite în joacă de tatăl ei. Alida, născută în 1978, ca fiică mai mare a familiei multisportive Gallovits, a luat-o întîmplător cu ea la tenis pe Edina, pe cînd aceasta avea 6 ani.

„Încă de la 3 ani Edina era fascinată de o rachetă cu burete… Bătea mingea de zid şi căuta din ochi aprobarea adulţilor. N-a trecut mult şi bătea de peretele terenului de antrenament mingea de tenis. Şi se înfuria cînd nu-i ieşea!” Primul meci, la 6 ani. Primul turneu, la nici 10 ani.

Atît Alida cît şi Edina au absolvit Liceul Sportiv, unde „m-a prins Revoluţia, în post de suplinitoare. Tocmai mă transferasem dintr-un post altfel foarte bun, la Şviniţa, pe Dunăre. Acolo am început dăscălia ca profesoară de sport”, rememorează Florica Gallovits, născută în 17 mai 1958, şi care a apărat poarta de handbal din 1971 pînă în 1990.

Gallovits a început handbalul la Orţişoara, fiind curtată de şcoala şi liceul sportiv din Timişoara şi sfîrşind la Liceul 1, în clasa a V-a. „Vroiam tare mult la handbal şi părinţii m-au lăsat… Era pe 6 Martie şi-mi aduc aminte că la începuturi luam tramvaiul în direcţia greşită, nu spre Gară, ci invers. Profesorul Zisu, plecat în Venezuela, a făcut o echipă a liceului şi aşa a fost…”

„Văzîndu-le cum saltă cu panglica, mi-am zis că-i un vis”

A urmat Şcoala Sportivă iar mai apoi loturile naţionale, de juniori şi tineret, ca reprezentantă a Universităţii Timişoara. Reprezentativa de senioare mustea de handbalistele Timişoarei iar profesorul Constantin Lache, lipsit de titularele convocate, îi dădea credit între buturi unei tinere Gallovits.

Ca liceeană, Florica Gallovits a devenit campioană naţională cu Universitatea, prinzînd deplasări în Cupa Campionilor Europeni, inclusiv la Paris. „E drept, rugbyştii s-au orientat bine, spre Facultatea de Ştiinţe Economice, dar stînd în căminul studenţesc încă din clasa a VIII-a şi văzînd fetele de la Sport cum saltă cu panglica, mi-am zis că-i un vis. Este fără doar şi poate cea mai frumoasă facultate, Sportul…”, pe care a absolvit-o după 3 ani, în 1980. Pe-atunci era deja căsătorită, din ´77, şi cu Alida mică, la doar două luni după naştere, în 1978, întorcîndu-se în poarta Universităţii… „Aşa sunt portarii, un pic mai zăpăciţi!”

Şi încheiem în dreptul panoului HANDBAL de pe zidul holului LPS Banatul, cu antrenoarea Gallovits într-o poză în mijlocul vicecampioanelor naţionale, în 2000. O jucătoare e în Franţa, alta în Germania şi tot aşa… Iar fiicele sale peste Ocean. Doar dumneaei e tot aici, şi după peste 21 ani, preluînd alt ciclu de şcolare, şlefuind alte viitoare convocate.