Poliștii, atâția câți au mai fost disponibili în jocul 2 al semifinalei play-off cu Dinamo, au luptat precum gladiatorii în Sala ”Constantin Jude”, conducând la pauză cu 14-12 și până la 22-21, dar roși de indisponibilități au cedat în cele din urmă pasul solidei câștigătoare a sezonului regular, Dinamo, după care s-a pornit tare și ploaia peste Timișoara, picurând necontenit și prin trei fisuri ale tavanului sălii de conferințe în timpul spuselor lui Eliodor Voica, Mironescu, Pero Milosevic și Iulian Halcă, ambianță întocmai cu sufletul pe bună dreptate deșertat de interul alb-violet, care s-a descătușat: ”… și să vă spunem mai direct…”
Despre înfrângerea și eliminarea din semifinalele elitei, 28-32 (14-12) și 0-2 la meciuri cu roș-albii, Halcă a explicat că ”a fost un meci foarte intens disputat și vreau să-mi felicit coechipierii, ăștia care mai suntem, o mână, două, tinerii, mai bătrânii! Publicul a fost minunat, la înălțime în ultimele meciuri acasă. Dinamo a meritat astăzi victoria, îi felicit, pe când noi am rezistat astăzi vreo 40 de minute dar probabil s-a simțit că n-am avut jucători la schimb. Este destul de dificil să duci un meci întreg, altceva ce să zic… Atacul a mers bine, am avut un portar foarte bun dar din păcate atâta s-a putut astăzi. Ne-am dorit dintotdeauna să ajungem cât mai sus, și chiar și astăzi, chiar am sperat în șansele mici, câte au fost, că o să ajungem și în meciul 3, decisiv, și vom juca și acolo la fel, dar atâta s-a putut astăzi”.
Dacă Poli va smulge totuși ”bronzul” pe țară, chiar și așa, cam într-un picior și cu buzunarele răscolite, rămâne de văzut începând de joia viitoare, însă cu condiția foarte explicit și răspicat enunțată de Iulian Halcă în privința onorării promisiunilor. ”Sigur că da, s-ar putea lua bronzul, dar ar mai trebui să mai fie ceva și din partea altora. Și aici trag un semnal de alarmă, venit din partea echipei, a tuturor jucătorilor, pentru că nu se mai poate așa, în felul ăsta! Am avut niște promisiuni zilele trecute pentru salariile restante și să vă spunem mai direct, meciul ăsta cu Dinamo nu trebuia să se joace. A venit o persoană și ne-a promis niște bani, deci restanțele, tot, tot, tot până joi. Am trecut și peste asta, ne-am dorit foarte mult, am închis ochii, să zicem așa, am mai înghițit o gălușcă, dar nu se mai poate!”
Halcă a continuat: ”N-am mai vrut să intrăm pe teren, n-am mai vrut să ne antrenăm, n-am mai vrut nimic… Dar am trecut și peste asta, am mai crezut și acum, în ultima, dar asta vă garantez că este ultima oară. Gândiți-vă că sunt jucători, nu dau nume, sunt vreo 4-5 jucători care au fiecare vreo 25.000-30.000 de euro de luat și mai sunt vreo două săptămâni și se termină campionatul. Ce facem? Facem memorii, se desființează clubul, începem din Liga a II-a. Nu știu, sunt tot felul de vorbe dar să se miște ceva în săptămâna care vine, dacă nu, atunci nu se va juca!”
”Ni s-au promis multe lucruri, nici n-aveți idee câte lucruri ni s-au promis, de la toți, că se plătește prin CSU, Fundație, Primărie, CJT, Consiliul Local, sponsori, privați, toate, toate. Una peste alta, nici una nu s-a făcut și concretizat, decât SCM-ul, care a venit cu o parte. Atâta!”
”Nu știu ce compensări, noi ne-am săturat de atâtea vorbe, de asta am și venit, în numele echipei, și am spus că dacă nu o să simțim ceva palpabil săptămâna care vine, avem și un termen, până joi, cred că joi jucăm cu Turda sau CSM – nu se știe cu cine, atunci punem lacăt la poartă și cine vrea să joace e binevenit. Trebuie să luăm și noi o atitudine până la urmă… N-am făcut memorii, am stat cu sufletul, că se rezolvă, pentru public, pentru coeziunea asta de grup care a fost, pentru grupul unit, pentru performanțe, căci ne-am zis că ajungem în 1-4 și de-acolo să vină, eu știu, cineva, din spate, din stânga, din dreapta, cu bani, cu una, cu alta, dar se pare că nimic. Trebuie să luăm o măsură! Nu s-a rezolvat nimic, sunt numai discuții, atâta tot!”, a încheiat Halcă pe același ton grav, poate doar puțin, puțin mai ușurat după cele deșertate cu tristețe în suflet.
După care a lăsat capul în jos și a căutat să pășească spre ieșirea din sala media fără a aluneca, slalom printre bălțile puhoiului sfârșit și pe parchetul din ”Constantin Jude”.
Un tramvai numit dorință, un tavan numit neputință, la nici un an după graba în care se peticea prin adaus găzduirea Women EuroBasket 2015 la Timișoara.
Alte comentarii ar fi absolut de prisos, vorbele lui Halcă și picăturile căzând din tavan fiind mai elocvente decât orice altceva în anul de grație 2016 în capitala Banatului.
Cronica jocului, în consemnarea anterioară. Revenim și cu alte spuse printre picăturile de ploaie din tavan.