Turneul cu numărul şase, ultimul de altfel din cadrul Seriei J, juniori III, la handbal feminin, a fost organizat de ultima clasată, Unirea Sânnicolau Mare, şi a avut loc la capătul săptămânii precedente, reunind cele cinci echipe timişene, clasice ale handbalului juvenil vestic, precum şi Nădlacul, echipă din judeţul vecin, Arad.
Liderul seriei, LPS Banatul Timișoara (antrenor: Florica Gallovits), a mărșăluit și de această dată, reușind să obțină maximum de victorii, cinci, din tot atâtea partide disputate. Partida cea mai „încinsă” a fost cea dintre ocupantele primelor două poziții, Banatul și HC Jimbolia, și a consemnat singura înfrângere din acest turneu a jimboliencelor.
La polul opus al clasamentului, ultima clasată, Unirea Sânnicolau Mare, a reușit să obțină un singur rezultat pozitiv, contra Școlii Generale Nr. 7 Timișoara, scor final 18-17, ceea ce a făcut-o pe combatanta timișoreană „cenușăreasa” turneului.
Interesant este faptul că, la o privire mai atentă a clasamentului, se pot observa penalizări suferite de către aproape toate echipele seriei J, exceptând liderul LPS Banatul Timișoara: Jimbolia cu 3 puncte din pricina unei neprezentări, Peciu Nou cu 25 de puncte din cauza nerespectării cerinței de vârstă și talie, Nădlacul și Gen. 7 Timișoara cu câte 10 puncte, motivul fiind nerespectarea cerinței de talie, precum și Sânnicolaul, cu 5 puncte, talia nerespectată, același motiv al depunctării.
Etapa I
C.S Peciu Nou – Unirea Sânnicolau Mare 19-9 (10-5)
L.P.S Banatul Timişoara – ȘC. Gen. 7 Timișoara 34-14 (17-7)
C.S Victoria Nădlac – H.C. Jimbolia 26-30 (13-13)
Etapa II
C.S Peciu Nou – L.P.S Banatul Timișoara 16-24 (6-13)
ȘC. Gen. 7 Timișoara – C.S. Victoria Nădlac 12-24 (6-11)
Unirea Sânnicolau Mare – H.C. Jimbolia 23-26 (14-14)
Etapa III
C.S. Victoria Nădlac – C.S. Peciu Nou 13-26 (4-11)
L.P.S Banatul Timișoara – Unirea Sânnicolau Mare 27-11 (15-6)
H.C Jimbolia – ȘC Gen. 7 Timișoara 29-19 (15-9)
Etapa IV
L.P.S Banatul Timișoara – C.S. Victoria Nădlac 26-7 (13-5)
C.S Peciu Nou – H.C. Jimbolia 19-23 (6-12)
Unirea Sânnicolau Mare – ȘC. Gen. 7 Timișoara 18-17 (10-10)
Etapa V
HC Jimbolia – L.P.S Banatul Timișoara 13-28 (8-16)
C.S. Victoria Nădlac – Unirea Sânnicolau Mare 16-12 (8-7)
ȘC. Gen. 7 Timișoara – C.S. Peciu Nou 14-16 (8-9)