A te referi chiar acum critic la adresa handbalului românesc, după ce „tricolorele” tocmai au învins cu 9 goluri diferenţă în Italia, ar putea fi ca nuca-n perete, fără efect, dar asta doar în percepţia celor în stare a vedea într-un simplu rezultat rezolvarea lucrurilor şi „dovezile de bine”, când de fapt, se ştie, aparenţele înşeală. De-a binelea.
Aşa încât e mai mult decât binevenită şi necesară preocuparea masei critice coagulate în fenomen cu iniţiativa „Împreună în handbal” din justificată pe drept îngrijorare pentru starea şi direcţia jocului de la noi – lansând totodată un vot de neîncredere la adresa decidenţilor din „sistem”.
Iar Sporttim se solidarizează demersului.
Însă respectivii lucizi în sensul obligativităţii forţării schimbării au pur şi simplu vârful Moldoveanu de urcat în cel mai greu meci cu putinţă al României, şi-anume trânta cu mentalitatea întotdeauna cel mai greu de schimbat.
Şi iată de ce, niţel mai jos, printr-un banal dar eminamente grăitor exemplu. Din sânul fenomenului
Şi spunând multe, dacă nu chiar sugerând mai totul.
Revenind însă mai întâi la rezultatul ieşirii tur a „tricolorelor” în barajul pentru „Mondiale”, 21-30 în Italia, tocmai pentru a estima edificator greutatea reală a succesului prin trimiterea comparativă, elocventă în sine, la eşecurile mamut ale modestelor peninsulare în precedentele preliminarii, cele „Europene” de anul trecut.
Şi tot pe-acelaşi teren favorit lor din Chieti, mai exact 13-36 cu Franţa care nu mai avea deja de ce să le aplice „albastrelor” încă o zdrobitură după copiosul 50-16 tur din Hexagon, tot la Chieti selecţionata azzurra mai fiind spulberată în grupă mai drastic decât a procedat România şi cu 18-31 de către vecina Slovenia.
Asta pentru a se înţelege clar că la Chieti doar s-a câştigat în marjele firescului, dar mai ales că despre vraiştea din handbalul românesc se poate lansa o dezbatere la orice oră din zi şi din noapte, fiind nespus de necesară.
Indiferent de falsele impresii punctuale de moment. Care doar au darul de-a amăgi în raport cu perspectiva de ansamblu pe termen mediu-lung.
Deloc încurajatoare prin prisma exemplului pomenit, de ceva mai jos.
Revenirea României la suprafaţă părând momentan posibilă doar eventual prin implozia… oponenţilor, căci altfel, prin propriile forţe, capacitatea fenomenului de reorganizare structurată pe baze fructuoase e evident subminată.
Iar asta pentru că, folosind un joc de cuvinte şi glumind astfel cât se poate de… serios, cu scuzele de rigoare pentru făuritorii atractivei denumiri Talentul Este Cheia, ei bine!, o fi talentul cheia, dar de fapt declanşatorul fundamental esenţial al „tuturor lucrurilor”, sămânţa bună de la rădăcină, este strict numai şi numai una, şi încă delimitat identificată.
Şi-anume conştiinţa spirituală.
Con-şti-in-ţa.
„Hai dom’le, că deja aberează fără a trece la concret!”
Poate că sună abstract la prima impresie, şi mai ales fără vreo importanţă anume în preocupările noastre zilnice.
Dar „con-şti-in-ţa” constituie tocmai adevărata cheie master a lansării oricărei înălţări.
Pentru că strict numai şi numai un grad mai ridicat al nivelului de conştiinţă este catalizator al înrâuririi viitoare a lucrurilor pe făgaşul cel bun.
Şi de ce?
Tocmai pentru că cvasiimportanta conştiinţă este unicul ingredient fără de care a doua cea mai vitală zală, mentalitatea, nu poate fi unsă pregătitor pentru necesara schimbare.
Iar starea deficitar reală a handbalului românesc, cel neatingându-şi potenţialul, este decisiv determinată negativ tocmai de nivelul scăzut al conştiinţei spirituale a suflării fenomenului.
Tocmai şi chiar de-aceea făgaşul cel bun neputând fi accesat, oricâte ar fi strădaniile, caznele şi mereu aceleaşi cele mai bune intenţii.
Iar cercul vicios îşi menţine în consecinţă prim-planul.
Pentru că, virgulă, Conştiinţa Este Cheia, con-şti-in-ţa fiind aşadar cheia.
Sau mult mai exact spus, gradul de elevare al acestei conştiinţe.
Oricât de dispreţuitor ar putea fi desconsiderat aspectul de către cei în necunoştinţă de cauză. Şi „pe pilot automat” fiind prin a se considera „practici” fără a avea nevoie şi timp de-asemenea probabil astfel percepute ca fiind… aburite „filosofii”.
Însă în orice faci, nivelul mai scăzut al conştiinţei n-are gradul vibraţional suficient necesar pentru a energiza potenţialul indubitabil existent.
Iar tocmai asta subminează din plin handbalul românesc, altfel cu un potenţial indiscutabil. Tocmai acel nivel de-a dreptul scăzut subminându-l, şi nu altfel decât fără a fi identificat ca atare drept sursă a neajunsurilor.
Care va să zică ridicarea nivelului de conştiinţă colectivă şi individuală a suflării fenomenului este absolut unică soluţie cap-pornire a sporirii şanselor de schimbare în bine a mentalităţii.
A reflexelor mentale greşit încetăţenite. Cu duiumul. Şi-astfel ajungem şi la exemplul „practic” promis, din „materialul clientului”.
Însă cea mai gravă şi mai ales periculoasă este însăşi neconştientizarea de către cei direct interesaţi a importanţei cheie a conştiinţei, şi pe deasupra a importanţei decisive a elevării acesteia.
Ori dacă oamenii nici măcar nu-i detectează importanţa şi înţeleg tâlcul „deschizător de pârtii”, cum oare ar şi putea a-şi calibra forul interior pentru creşterea nivelului de conştiinţă?
Fără de care pasul întâi, abordarea vitalei schimbări a mentalităţii, nu poate fi pur şi simplu efectuat înainte.
Ci strict într-o bătută pe loc.
Iar fără a suna defetist, până când în plan individual, cu efecte ulterioare de masă printr-o răspândire organică în crezuri şi simţiri, nu se va accesa necesara elevare a nivelului conştiinţei, handbalul românesc îşi va urma vria cercului vicios.
Iar şi peste zece ani va constata cel puţin aceleaşi pagube autoinduse, frecându-şi la fel de expert piciorul de lemn cu câte-un Italia – România 21-30.
Pe scurt, nici nu se poate de fapt purcede bine pregătit şi cu şanse reale în ascensiunea de la bază a vârfului Moldoveanu, în cel mai greu meci cu putinţă al României, şi-anume trânta cu mentalitatea întotdeauna cel mai greu de schimbat, cât timp este subestimată importanta necesitate a „lucrului” din plin la noi, la fiecare în parte, pentru creşterea gradului de conştiinţă.
În absenţa cărei creşteri handbalul intern nu va prospera, ci doar îşi va toca şi-n continuare ineficient şi-n neştire resursele de potenţial, în consecinţă nefructificate la adevărata lor valoare.
Procedând întocmai pe seama aceloraşi convingeri limitative prin a repeta „ceea ce ştie mai bine”. Dovedind în fapt cât poate şi, mai ales, că atât se poate, realist vorbind.
Conştiinţa mai elevată fiind cheia de boltă iar schimbarea mentalităţii – fără de care mai nimic nu poate fi înrâurit pe drumul cel bun, fiind cureaua de transmisie a declanşării potenţialului răcnind mocnit a fi descătuşat.
Iar acest cuplaj elementar fundamental ar fi înlocuitor al actualului… lanţ al slăbiciunilor din „sistemul” gripând fenomenul.
Şi care „sistem” lipsit de conştiinţă şi osificat în defetiste mentalităţi subminează în formă continuată un domeniu care ar putea în mod normal tura spre poziţii mondiale realmente foarte înalte, şi nu lîncezi cu tendinţe de descreştere.
„Sistem” dezvăluindu-se în toată „oroarea” sa prin însuşi „materialul clientului”, cu inconştienţă expus. Şi-am ajuns aşadar la exemplul pomenit.
Nici măcar detectat ca rău între relele înseriate din „sistem”, ci luat drept „bun”.
Schiţat foarte pe scurt subiectul, un site de profil punând în lumină din tribună atitudinea greşită a unor antrenori ai unor echipe de juniori IV în cursul unei întâlniri din această fază a sezonului, iar unul dintre aceştia replicând ulterior printr-o postare dorindu-se a fi explicativă sub forma utilizării anumitor argumente, bineînţeles pretexte.
Şi chiar nu contează identitatea echipelor şi-a protagoniştilor – puneţi un „X” şi-un „Y”, şi nici ceea ce-a explicat şi argumentat în postarea replică respectivul antrenor din sectorul juvenil, aşadar la nivelul juniorilor IV. Pa-tru.
Ci strict numai şi numai premiza totalmente şi profund greşită de la care şi-a iniţiat teza justificativă.
Premiză cu putere simbolică exemplară pentru soarta handbalului românesc.
Şi cităm, cu convingerea fermă că atâţia şi-atâţia din „sistem” gândesc, simt şi-n consecinţă procedează ca atare, ferm convinşi respectivii „pe pilot automat” că gândesc, simt şi fac bine ceea ce fac, fără nici cele mai mici dubii.
Ori una dintre seminţele neidentificate ale răului constă fix în premiza cap-pornire a tezei justificative a antrenorului „X”.
De departe cel mai periculos fiind faptul că „formatorul X” – şi câţi nu sunt oare precum dumnealui!?, nici măcar nu-şi pune cumva problema c-ar putea fi într-o profundă eroare, de bază în raport cu mai tot ceea ce întreprinde.
Iar erorile diverşilor putând fi de varii naturi.
Aşadar, să-l… citim.
„Spuneţi că meciul nu avea miză – însă, după cum bine ştiţi, în actualul sistem competiţional, locurile 1 şi 3 din RO1 întâlnesc locurile 2 şi 4 din RO2, şi viceversa. Aşadar, jocul a fost extrem de important pentru ambele echipe. Dincolo de importanţa acelui meci, munca pe care am depus-o pentru această calificare se întinde pe o perioadă de peste cinci ani, …”
După care, în fine, felurite alte aspecte discutabile, dar pălind totalmente în semnificaţie în raport cu „sâmburele răului”, tocmai expus.
Şi n-ar părea nimic nelalocul său la prima vedere în rândurile prin care începea să se explice, nu-i aşa!?
Ba bine că nu!
Căci dacă la nivelul juniorilor IV confuzia „formatorului” din „sistem” este într-atât de totalmente negativ decisivă, neconştientizându-şi absolut deloc rolul real, atunci e spus grăitor mai chiar totul despre bazele strâmb amplasate pe fondul ignoranţei respectivului „sistem”, permiţând fără a-şi da seama turnarea de asemenea manieră a temeliilor.
Încât deloc de mirare efectele negative în timp din fenomen şi starea sa reală de fapt.
Iar la rătăcirea încă din start a „formatorului X”, nimeni nu s-a sesizat automat din capul locului.
În sensul că „formatorul X” se raporta ca fundament al retoricii sale strict numai şi numai la aşa-zisa „miză” a jocului şi la „extrem” de marea „importanţă” a meciului.
De juniori IV.
Vrând de fapt să spună a… rezultatului.
Iar cazul nu constituie doar o excepţie, ci din păcate regula în general şablonat conturată cu crezul că s-ar face bine ceea ce se face.
Când de fapt ceea ce-ar trebui să-i mâne-n luptă pe „formatori” ar ţine de şlefuirea de mici a jucătorilor de mâine pe care handbalul din România tot mai puţin i-a avut.
Şi după care avid tânjeşte.
Sectorul juvenil având adevărata menire de a forma cum se cuvine handbaliştii de mâine, pentru acele ulterioare rezultate de la seniori care s-ar ivi în consecinţă cu bine.
Şi totodată tocmai singurele care chiar ar conta.
Şi bineînţeles că nu toţi antrenorii de copii şi juniori din fenomen sunt bântuiţi de eroarea fundamentală a „formatorului X”, dar în mod cert stimularea reciprocă în grup a goanei după rezultat, exacerbând în percepţia tehnicienilor „miza” şi „importanţa” meciului, echivalează unui reflex inconştient prin care bazele handbalului românesc sunt sistematic erodate zi de zi.
Iar cine să şi fie oare cei care-i… „formează” pe… „formatorii” din sectorul juvenil!?
Care să-i aducă-n cuget şi simţiri despre adevărata lor menire de căpătâi!?!
Având bineînţeles de-a face cu formarea jucătorului de mâine, acel jucător tot mai mult absent în noul mileniu din handbalul românesc.
Cine aşadar să-i formeze pe rătăciţii „formatori”!?
Cei la adresa cărora respectivul „formator X” cu-al său drept la replică se referea prin a pomeni fără a-şi da seama unul dintre cuvintele cheie, „sistemul”, prin prisma aducerii vorbei despre „sistemul competiţional”?
Ori „sistemul” în general nu conştientizează câtuşi de puţin eroarea fundamentală în care se patinează aproape în gol, ştirbind capacitatea de potenţial.
Iar „sistemul” fiind „după ureche”, şi firesc efectul anormal ca antrenori ai sectorului juvenil să se alimenteze reciproc pe liniile aşa-zisei „mize” şi „extrem” de marii „importanţe” a jocului.
Când de fapt unica „miză” ar ţine strict de formarea şi prin acel meci a jucătorului astfel împuernicit a deveni competitiv în favoarea rezultatului de mâine.
Dar nu se poate vedea pădurea de copaci.
Iar toate, dar chiar toate pleacă de la gradul limitat spre nul al conştiinţei din fenomen.
Pentru că, prin simbolicul exemplu dat – şi câte altele n-ar fi de fapt în handbalul intern!, este cât se poate de evidentă incapacitatea „formatorului X” de a conştientiza rolul şi menirea sa, cele reale şi nu autosugestionate, în angrenajul de la bazele sportului la semicerc românesc.
Ori dacă premizele cap-pornire sunt fundamental greşite, şansele de reuşită sunt inevitabil diminuate aproape din start. Sub forma ştirbirii potenţialului.
De unde că, înainte de-a se apuca iniţiatorii demersului „Împreună în handbal” să genereze schimbarea de mentalitate din fenomen – acea mereu şi-ntotdeauna cel mai greu de modificat mentalitate, mai întâi ar fi strict şi eminamente necesară o trezire individuală şi colectivă în conştiinţă a suflării handbalistice din ţara noastră.
Inclusiv a celor din masa critică „Împreună în handbal”, pentru a conştientiza ca punct de pornire la drum adevărata majoră provocare cu felurite faţete ce-o au în faţă în sensul trezirii la realitate şi orientării rătăciţilor spre făgaşul cel bun.
Trezire accesibilă strict numai şi numai prin prisma celei în conştiinţă, unic izvor fără de care orice demers e sortit eşecului din faşă.
Acel „spre” în cursul căruia să se înceapă din aproape-n aproape urcarea de către Sisif cu a sa piatră în spate a vârfului Moldoveanu, constând în schimbarea mentalităţii.
Cel mai greu de schimbat ca descătuşare ulterioară a lucrurilor venind mai apoi de la sine, dar imposibil de iniţiat schimbare fără trezirea în conştiinţă.
Individuală şi de grup.
Inclusiv în cert mai mare măsură a însuşi acelor iniţiatori ai demersului „Împreună în handbal” – masă critică dobândind un anumit grad al creşterii în conştiinţă, de unde şi lansarea în sine a impulsului schimbării în bine, însă suficient de binişor departe încă de Adevăr.
Pentru că, dacă s-ar fi auzit deja „Foc! Foc!”, şi nu încă tot „Apă! Apă!”, atunci iniţiatorii înşişi s-ar fi raportat în expunerea lor punctelor de plecare chintesenţiale ale conştiinţei spirituale şi mai ales a trezirii în conştienţă prin elevarea acesteia, respectiv mentalităţii ca necesitate a fi schimbată drept rod ulterior al trezirii în conştiinţă.
„E de lucru”. La forul interior, individual şi colectiv.
De lucru fiind la cu totul altceva decât rezultatul mereu de moment.
Fie în meciul „cu miză” şi „extrem de important” al juniorilor IV, uitându-se de fapt tocmai despre jocul elevului în orbirea dată de rezultatul imediat.
Fie de la Chieti, 21-30 al României în Italia, altă amăgire în frecţia la piciorul de lemn din handbalul românesc tributar formelor fără fond.
Joc şi progres al elevului care-n mod evident n-are prioritatea cu totul cuvenită în percepţia „formatorului X”, din moment ce respectivul antrenor îşi poate găsi timp şi toca energii atât la faţa locului, la teren, chiar în cursul meciului elevilor, cât şi ulterior prin a se lungi în explicaţii justificative nicăieri altundeva decât pe „bezna minţii” cu nume de scenă facebook, demascându-se astfel în încercarea eşuată în cerc vicios de-a se face înţeles prin a deconspira dependenţa-i mentală de „miză” şi „importanţa” chiar în „extrem” a rezultatului.
Meritul handbalmania.ro fiind de-a pune în lumină – chiar şi într-o frugală mişcare de suprafaţă şi fără conştientizarea prin detectare a „seminţei răului” – semnalmentele rătăcirii din fenomen.
Şi semnalez că, drept experienţe personale constatate în fenomenul în speţă, ale unui neutru de peste trei decenii în sfera presei dar îndrăgind de mic handbalul văzut pe viu din gama tip „Poli” – TUSEM Essen, au fost de-ajuns semnele detectate între „oameni de handbal” din „sistem” tot la nivelul „firului de iarbă” la care activează şi personajul în speţă – „formatorul X”, ce-i drept nu din nord-est dar din vestul ţării, de exemplu tineri arbitri, alţi antrenori din sectorul juvenil, unii implicaţi prin cluburi sau la Asociaţia Judeţeană de Handbal Timiş, decidenţi ori potenţiali decidenţi, „şcoliţi pe-afară” şi aspiranţi, încât să realizezi câtuşi de simplu şi clar nivelul semnificativ al convingerilor limitative şi mentalităţii în general – pliate în special pe interesul de moment şi lipsit de viziune, mentalitate ca imposibil de schimbat în contextul dat al existenţei presetării înrădăcinate a unor crezuri pe liniile fără dubii că fără doar şi poate ar simţi, gândi şi întreprinde chiar bine ceea ce fac în conformismul şablonat ce-i atrăsese la „sistem” şi care îi este alimentat de către „sistem”.
În incapacitate de-a-i valorifica să „gândească măreţ” prin a le extirpa în primul rând meteahna rătăcirii din capul locului în nimicuri ale felului de-a fi şi-a simţi, implicit a gândi, chiar atât şi pot, acel mai mult neputând a fi accesat decât prin a fi antrenat.
Ţine de trezirea în conştiinţă şi doar deschiderea gurii de către destui relevă nu atât setul profund eronat de valori sub pojghiţa formelor fără fond, cât mai ales uriaşa provocare a masei critice din „Împreună în handbal” în a-i trezi în conştiinţă pe cei închistaţi în convingeri limitative, calapod pe care să le fie ulterior restructurată mentalitatea, cel mai greu de schimbat.
Moldoveanu are 2.544 de metri iar „Împreună în handbal” e undeva pe la poale şi cam fără chei master pentru a-i deşuruba pe-atâţia din fenomen din convingerile limitative „pe pilot automat” că ar fi care cumva stăpâni pe ceea ce simt, conştientizează, gândesc şi pot face.
Fiind respectivii într-un film pe cale de-a deveni tot mai lipsit de fond odată cu rarefierea capetelor luminate care chiar înţeleg, ştiu şi pot, dar şi-odată cu procrastinarea mai ales a trezirii în conştiinţă, individuală şi de grup. Periculoasă fiind prin prisma obturării tot mai severe în actuala societate a filtrului conştienţei catalizând înrâurirea lucrurilor spre ceea ce e bine şi trebuie cu adevărat făcut.
Şi nici n-am scris până acum iniţialele FRH pentru că „sistemul” evident alimentator al cercului vicios – „stat” în… statul român, poate fi reformat doar „prin noi înşine” sub forma ruperii zalelor condiţionării complice ca părtaşi la rătăcirea sa realmente către nicăieri, un fapt devenind cert în deceniile postdecembriste, şi-anume că fenomenul chiar îşi merită „sistemul” pe care mai mult sau mai puţin îl deplânge, chiar deloc însă deplâns dar luat drept bun de către săracii cu duhul.
Ori în absenţa voinţei autentice şi veritabile a schimbării radicale din rădăcini, şi nu a manifestării unor dorinţe, reforma „prin noi înşine” n-are forţă şi anvergură. Totul plecând din interiorul fiecăruia-n parte.
Şi pune-l pe „formatorul X” să-şi schimbe optica. Muncă de chinez bătrân, specie demult pe cale de dispariţie inexorabilă în România.
Autosabotată postdecembrist prin neglijarea cultivării sectorului juvenil între alte puncte reper de referinţă cu lipsă de discernământ „tratate la rece” în inconştienţa ce-a orbit fuga după himere şi iluzii a unei naţii între timp şi irevocabil îndatorată, dar şi uzată moral într-un hal mai periclitant ca niciodată.
Tragedia conştiinţelor, ce-a inundat viaţa socială românească, putregăind şi sufletul handbalului altădată campion al lumii, chiar cvadruplu campion mondial.
Trezirea în conştiinţă fiind imperios necesară dintr-un somn greu. Iar mentalitatea atâtora, odată trezirea în conştiinţă, individuală şi colectivă, fiind la fel de imperativ necesar a fi schimbată.
Rătăcitori fiind prin „Apă! Apă!” făr-a şti măcar cât de departe-s de „Foc!” Şi din ce cauze.
Ţinând în ordine de nivelul de conştiinţă pe post de catalizator al schimbării mentalităţii care să imprime voinţa autentică a schimbării radicale din rădăcini.
Şi e chiar într-atât de simplu, în paşi de manual, A-B-C.
