În derby-ul neînvinselor la juniori 1, LPS Târgu Jiu – LPS Banatul Timişoara 39-32. Cornelia Maria Craiu: „N-au încă suficientă încredere în ei!”

Juniorii 1 de la LPS Banatul Timişoara au pierdut primul meci în actuala stagiune în jocul marcând mijlocul turului în Seria E a Campionatului Naţional, din cadrul rundei a cincea a sezonului, la Târgu Jiu, 39-32 (19-11) pentru fruntaşa LPS. Elevii Corneliei Maria Craiu, care aveau până ieri numai victorii, 3 la activ, aşteaptă acum vizita celorlalţi favoriţi la pătrunderea în fazele semifinale ale întrecerii, LT Traian Vuia Reşiţa.

“Încă nu au suficientă încredere în ei”, a concluzionat profesoara Craiu după deplasarea în Oltenia, în care timişorenii au mers până în minutul 17 cap la cap cu amfitrionii partidei, după care, pe fondul a două eliminări sucessive, au pierdut trena.

LPS Banatul a avut până la finele partidei 10 marcatori, echipa juniorilor 1 a Timişoarei fiind în căutarea unei formule de bază întru pregătirea participării la primul turneu semifinal al competiţiei, pentru care are mari şanse de calificare din seria sud-vestică a întrecerii naţionale, cu 9 formaţii în grupă, una dintre cele 6 ale categoriei.

Trebuie menţionat că timişorenii au şi câţiva reprezentanţi “la lot”, în cadrul Centrului Olimpic de Excelenţă “Marian Cozma” Sighişoara, care ar putea reintra în planurile Banatului în meciurile cheie dar şi la turneul semifinal.

Dintre cei rămaşi acasă pe baricade, Cristinel Zamfor a reuşit pe Jiu un meci bun, revenit fiind după o accidentare dar dovedindu-se în formă, cu poftă de joc, şi fiind reintrodus treptat în atmosfera jocului, dar nu direct în primul 7. Homneac, în formula de start, a marcat aproape o treime dintre golurile bănăţenilor, iar Dascaliuc s-a dovedit constant pe extrema dreaptă, continuând în nota manifestată în precedentele 3 succese.

Ca un semn bun, LPS Banatul s-a descurcat la Târgu Jiu să înscrie şi în dublă inferioritate, cu 4 componenţi în teren, şi nu a aruncat prosopul atunci când gorjenii s-au distanţat şi la 10 diferenţă, ci, prin schimbările efectuate, a menţinut ritmul.

O meteahnă, timişorenii au irosit 4 aruncări de la 7 metri, dar antrenorul Craiu s-a arătat în mare mulţumită de prestaţia echipei: “Ne-am bătut 60 de minute, în ciuda tuturor greşelilor individuale sau tactice. Am început bine, dar am avut încă din start ceva eliminări; unele au fost, altele nu. N-avem poartă, nici la antrenament, nici la meci şi aceasta constituie o problemă. În ansamblu sunt însă mulţumită de joc şi nu mă nemulţumeşte rezultatul, căci oricum nu am fi câştigat acolo. Desigur, e de lucru, pentru că noi construim acum o echipă şi mai e până la turneul semifinal, unde banca poate face diferenţa. Important e să reuşim să ne consolidăm relaţiile de joc!”

De urmărit dacă unul dintre selecţionabilii la “Centru”, şi anume portarul Mădălin Maruşca, va fi lăsat la vatră pentru derby-ul bănăţean de sâmbătă de la 10,30, în Banu Sport, cu reşiţenii: “Să vedem dacă ni-l dă Centrul pe portarul Măruşcă, de care chiar am avea nevoie”.

De notat că LPS Târgu Jiu a beneficiat în acest joc de cei 2 interi recrutaţi la Sighişoara, fraţii Mănescu, autori a câte 14 respectiv 10 goluri, între cei 6 marcatori ai gazdelor.

Pentru “Banatul” au înscris Homneac, de 10 ori, Zamfor – 5 goluri, Burac 3, Predoi 3, Dascaliuc 3, Micle 2, Dicu 2, Jigovan 2, Niţă şi Vuia – câte unul.

Au mai jucat Mihai, Popescu şi portarii Teşan şi Berbec.

Pentru gorjeni a fost al cincilea sucess, ei rămânând primii, cu procentaj 100%, pe când “Banatul”, cu un meci mai puţin disputat, datorită numărului impar de competitoare în Seria E, linia de clasament e 4 3 0 1 148-109 9 puncte.

Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Handbal: