Inițiază în sfârșit și Timișoara după amar de vreme o strategie vizionar sănătoasă pentru sport și exemplară la nivel național, lansând în bloc handbaliști juniori la SCM Politehnica în Liga seniorilor, și fix pe dos este pueril și superficial contestată de aceiași profani cubici care nu înțeleg fenomenul din presa de 2 bani. Trezește-te, române

La Mulți Ani, români! O urare, dar și-o întrebare retorică de Ziua Națională, potrivit prilej de reflecție. Să fie oare România așa cum ne-am dori? Nici pe departe, motiv pentru a detecta ce valori de căpătâi totuși ne-ar mai fi rămas. 

Profund coruptă pe orizontală și verticală, o letală corupție în primul rând morală, dar și pervertire sufletească și rătăcire în cuget și simțiri, iar corupția într-adevăr ucide!, societatea românească nu-și lasă nici o șansă de a-și egala iluzoriile așteptări, nerealiste în condițiile perseverării în eroare, tributară fiind unei mentalități neadecvate și iremediabil alterate, detrimentală meritocrației cultivate prin competență și responsabilă asumare, de unde și incapacitatea generării unei schimbări autentice, multă dorință dar tare puțină voință și putință. ”Sistemul” se perpetuează, și doar atât.

O populație exact acolo unde-și merită locul, și nu o societate în toată puterea cuvântului, la un nivel precar al esențialei conștiințe spirituale și implicit al voinței colective, în absența discernământului chibzuit între bine și rău, slabă de înger în a identifica și întrupa ceea ce este cu adevărat semnificativ, prioritar, valoros și meritoriu.

Iar sportul n-ar avea cum să exceleze într-un asemenea climat, indiferent de potențialul său, condamnat dependenței nesănătoase de banul public, anacronism postdecembrist fără viziune, coerență și consecvență, doar o perpetuare a furtului propriei căciuli.

Studiu de caz, Timișoara în linii mari neperformantă în sportul competițional de echipă, dat fiind bazele șubrede și pe fondul subfinanțării private, când și când cu unele puseuri fără viață lungă, pe cât de limitată era viziunea, dar și cu excepții care confirmă regula, invariabil periclitate în bolnăvicioasa goană după rezultate pe termen scurt. Ceea ce se întâmplă la zi pe scena pustiită de public și în anonimatul în care își târâie activitatea struțocămila Primăriei Timișoara, Sport Club Municipal. 

Esențial de subliniat încă din capul locului, Timișoara sportivă a jocurilor de echipă n-ar fi trebuit nicidecum a ajunge până și la aproape 32 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 să depindă în aceeași măsură neprincipială de pușculița publică, să fie lăsată dar să se și complacă în acest anacronism, aspect de căpătâi al oricăror considerente despre sfera în speță. 

N-au fost însă cultivate tocmai atributele enumerate în introducere, o mentalitate adecvată și meritocrația capabilă a genera schimbarea imperios necesară și cât mai tranșantă, atuuri care ar fi putut cataliza inclusiv conturarea unor proiecte de infrastructură sportivă primordial trebuincioase fundațiilor solide ale sportului competițional, ci numai și numai s-au realimentat viciile ”sistemului” inflexibil și conformist, pierzându-se mai multe tempouri, fără pic de strategie vizionară pe termen lung, fără o voință autentică de stârpire a corupției de tot felul, ungând aceleași pârghii ale sferelor de interese și influențe, veritabile frâne. 

În consecință, bazele au aceleași nepotrivite picioare de lut, ale unui sistem centralizat până în 1990, la cheremul pușculiței prădate a banului public în ultimele peste 3 decenii, același Eldorado din societate și în arena sportivă postdecembristă. Fără busolă și compas moral, fără structură și o cadență riguroasă, fără tâlc și har. Iar la asemenea fundații, pe locul nepotrivit, în bătătura Municipalității, și cu toate cutumele sale, deloc de mirare toate cutremurele și reajustările pe genunchi din aproape în aproape resimțite peste ani de grupările locale din jocuri de echipă, nocivă imixtiune politică, toxic mixaj de incompetență și discontinuitate. 

Cultivare a managementului sportiv în regim durabil? Consolidare a structurilor sportive pe verticală și orizontală? Identificare a veritabilelor valori de căpătâi și stimulare a cultivării acestora? Creștere organică a sportului local? Mai deloc, preponderentă fiind axarea sezon de sezon pe importurile de duzină, de mâna a doua și a treia, resurse risipite pe vecie din banul public și nu numai în măsura unor viziuni cel mult pe termen mediu, inconsistente, eludat fiind în schimb sâmburele esențial al stimulării dezvoltării de la baze, prin plămădirea sectorului juvenil ca laborator și bandă de producție spre elita seniorilor, cea mai sănătoasă dar și trainică respectiv meritorie cale de subzistență de sine stătătoare a sportului. Cât se poate de anevoioasă la prima vedere, necesitând perseverență, dar de departe și cea mai frumoasă într-o schemă mai mare a lucrurilor, inducând cele mai mari satisfacții și împliniri în caz de continuitate. Schemă mai mare a lucrurilor fortificând un nucleu incluziv în parteneriat public-privat cu sfera sportului etalându-și implicit menirea socială în viața publică, și nu doar un apendice al acesteia. Iar pledoarii pentru această rețetă lansez de 3 decenii, întru sensibilizarea și conștientizarea celor din fenomen. 

Iar un licăr de lumină a apărut după mijlocul deceniului trecut, după ani și ani de rătăciri în regim de inerție în mai toate disciplinele colective, lansare a Centrului Național Olimpic de Pregătire a Juniorilor Timișoara, în handbalul masculin, sunând pompos dar asudându-se din greu, nu doar o denumire de fațadă. Se pornea de pe pragul juniorilor 3, recrutare pe sprânceană de la semicercul național, cu ex-handbalistul polist Horvath Attila înhămat în activitate după experiența sa competițională în peninsulă. și cu imperioasa nevoie de timp.

CNOPJ Timișoara și-a atins scopul prin oferirea debutului junilor în divizia secundă de seniori, convocați în paralel pe la loturile naționale, pepiniera ”satelit” a secției Municipale, SCM Politehnica, i-a preluat pe același palier divizionar, iar inducția spre seniorii elitei a venit natural și firesc, de o manieră organică, alb-violetul de pe Bega oferind Ligii Naționale în 2021 un pilduitor exemplu de urmat, un lot eminamente autohton și mult împrospătat prin infuzia juvenilă de perspectivă, vizionară strategie cu merite incontestabile și cât se poate de semnificative, rara avis în Eldoradoul mercenariatului intern, etalon de atins și ca atare evidențiat dar și laudativ încurajat nu doar dinspre Federația Română de profil, ci și prin ochii unor tehnicieni iberici cu know-how și aprofundată cunoaștere vizavi de asemenea aspecte.

A fost luat taurul de coarne, procedură etică și principială de relansare organică a sportului competițional prin creșterea propriului potențial, mai dificilă dar net mai semnificativă într-o arenă sub pecetea reflexului de a importa de duzină, iar cutezanta schimbare de registru într-o Ligă Națională mustind de handbaliști de mâna a doua eclipsează în totalitate necesitatea rezultatelor imediate din banalul cotidian.

O strategie vizionară a cărei implementare merită absolut toate riscurile legate de rărirea rezultatelor pozitive imediate, un asemenea demers având nevoie în special de timp, de mare, mare răbdare, de ingrediente precum consecvență, perseverență și continuitate, căci a induce juniori 1 și chiar 2 pe scena elitei seniorilor nu-i misiune ușoară – oricât de mulți și ”lați” ar fi rutinații experimentați din lot în preajma cărora să crească junii, așa cum nici deloc necugetată nu este, dar în schimb cât se poate de delicată și laborioasă. 

Cheia constă în răbdare iar chiar și o eventuală retrogradare n-ar fi absolut deloc nici cel mai mic capăt de țară, nici atât un naufragiu, dar o eșuare a demersului s-ar contura strict și numai în cazul renunțării la drumul corect și drept pe care a cutezat să-l abordeze alb-violetul de la SCM Politehnica.   

Întreprinzătoare în a răspunde cu încredere și întrebării introductive. Aceasta să fie România pe care ne-am dori-o, regenerându-se sănătos de la baze prin propriile forțe, punând astfel în lumină acele valori de căpătâi care totuși ne-ar mai fi rămas, invocate tot în primul paragraf.  

O pildă apreciată la adevărata sa valoare de cunoscători, de către cei care înțeleg fenomenul sportiv și menirea acestuia într-o societate tânjind după repere pe post de bun exemplu. Și era inevitabil ca SCM Politehnica să încheie turul Ligii Zimbrilor spre subsolul clasamentului, cu puține succese și multe lecții deja învățate de ”mânji” la lansarea lor la apă, dar inevitabil era ca și aceiași parcă mereu inoportuni Dorel din presa de 2 bani să se arunce fix pe dos la cele mai pripite concluzii, fără o înțelegere în profunzime a fenomenului și fără capacitatea de a cântări adecvat lucrurile, lansând niște judecăți de valoare nu doar ca nuca-n perete și ignorând contextul dar și meritele în sine ale demersului, dar chiar întinând o migăloasă activitate purtată deja peste sezoane. Și ar mai fi nevoie de încă vreo două-trei, realist vorbind, pentru consolidarea acțiunii demarate la ”Poli”.

Extrem de greu de construit de la baze, în special în sportul românesc și de maniera cavalerească adoptată de SCM Politehnica la handbal masculin, printr-o binevenită întoarcere a foii de parcurs, tare ușor de aruncat cu vorbe necumpătate și de nimic precum ale marii ”Opinii” a Timișoarei, titrând într-o superficială așa-zisă analiză și așa-zisă sinteză ”Clubul SCM al Primariei Timisoara premiaza mediocritatea: Cei mai multi bani, 1 milion de euro, merg spre cea mai neperformanta sectie, girata de Sorin Sipos, omul lui Dominic Fritz”, totul bineînțeles fără diacritice, subminare a limbii române de înfierat de Ziua Națională a României.

Nici n-ar fi deloc de insistat pe neprincipiala și nesănătoasa cântărire comparativă a celor 3 secții din sporturile de echipă ale aceleiași grupări SCM Timișoara, de baschet, handbal și rugby, un fel de ațâțare a dezbinării și de alimentare a potențialului măr al discordiei între colegii de club – banul, așa cum n-ar fi deloc de insistat nici pe introducerea forțată încă din titlu în cadrul discuției despre soarta sportului a numelor unor persoane din sfera politică – și asta chiar cu toată nocivitatea incontestabilă a imixtiunii circului politic în lumea arenelor, pare-se însă întreținută și prin modul eronat în care poate fi pusă problema din zona mediatică.

Ci mult mai grav și trist este că o foarte rară și ca atare salutară strategie vizionar sănătoasă pentru sport, dar și exemplară la nivel național, lansând în bloc handbaliști juniori la SCM Politehnica în Liga Zimbrilor seniori, inițiată în sfârșit în Timișoara după amar de vreme, este pueril și superficial creionată într-o notă profund greșită, cu rătăciri în scris referitoare la premierea mediocrității, prin etichetări gen ”cea mai neperformanta sectie” sau ”cea mai slabă echipă din cele trei”, totul completat cu ieftine ironii căutând fără sens și rost nod în papură, de tipul adevărată ”performeră” ori mega-proiect unic

Este pe de altă parte într-adevăr unicat într-un sport carpatin cuplat banului public dar și asfixiat în goana sa după rezultate imediate pe filiera importurilor de mâna a doua și a treia, vară de vară aceeași poveste în preajma panourilor cu coș, din nou pleacă unii, iarăși vin alții, același carusel, aceeași ușă rotativă mereu bine unsă și cu vedere peste granițe, întreținută mai nou și în preajma buturilor balonului oval, dar niciodată suficient timp și resurse pentru cultivarea propriului potențial. 

S-au tocat peste ani cu nemiluita bani publici sau resurse private pe cooptarea din toate zările a unor jucători astăzi aici, poimâine departe, variante de moment și umplutură pentru magnetizarea cât mai pe fugă a gloriei sportive – măcar adjudecată în rugby, nici pe departe în baschet sau handbal, și cu ce s-a ales totuși Timișoara la baze, care ar fi oare marea emulație generată de atâtea achiziții anuale după cum bate vântul în sporturile în 15, 7 respectiv 5!?

Cerc vicios, sector regăsindu-se într-un același punct oarecare pe traiectoria semnului infinit. 

Iar tocmai când se adoptă calea cea dreaptă, cu riscurile inevitabile ale răririi rezultatelor pozitive imediate în acest banal cotidian al percepțiilor limitate strict până la nivelul accesibil capacității de înțelegere și conștiinței spirituale a majorității amorfe, un nivel scăzut, taman atunci poate invariabil lovi și Dorel, aceiași profani cubici din presa o apă și-un pământ contestând în măsura în care pot face distincția între bine și rău, cântărind greșit în termeni eronat comparativi milionul de euro dinspre Municipalitate pe adresa susținerii relansării handbalului, o ramură de mare tradiție din sânul sportului timișorean.

Într-o țară în care corupția ucide iar banul public este risipit anapoda cu nenumărate zerouri în coadă, a investi în regenerarea sănătoasă prin juniori a alb-violetului la semicerc – poate unul dintre cele mai bune lucruri puse pe roate în mileniul 3 în arena de pe Bega, este subiect de titlu belicos prin estimarea ca nuca-n perete că un milion de euro ar fi mult prea mult pentru un asemenea demers, făcut varză din vorbe de 2 bani, cu ou și cu oțet, greșit fiind pusă problema în rătăciri mediatice locale, în termeni comparativi care nu-și au rostul.

Este vorba despre ideea de principiu și nu lansez o pledoarie pro-handbal sau anti-baschet ori anti-rugby, căci s-ar cădea în exact aceeași greșeală a lui Dorel, aceea de a nimeri din nou și mereu pe lângă drum și ca nuca-n perete, iarăși detectând eronat nuanțele și punând greșit problema, iar ideea este că meritele demersului de la SCM Politehnica sunt într-atât de notabile încât a cădea în capcană lepădării căii drepte doar pe seama unor rezultate imediate ar aduce Timișoara handbalistică în același punct deja cunoscut, undeva cătrei nicăieri, traiectorie pe care din păcate încă gravitează de exemplu cei din baschet sau rugby.

Când vreo garnitură a ”pepinierelor” din disciplinele la coș respectiv cu balonul oval se va înălța spre aurul național precum a izbutit actuala generație ”violetă” la semicercul juniorilor 3 și 2, ca o promisiune pentru viitor dar și un indiciu în sensul sprijinirii unui colectiv care merită toată atenția, atunci și rugby-ul cu net mai numeroși componenți iar implicit și nevoi, dar și baschetul, vor merita investiția în finanțarea organică a sportului. Iar chiar dacă nimic nu-i garantat, căci așa-i în sport, fără certitudini, fie și o răsuflare în timp a demersului handbalistic n-ar implica estomparea meritelor acestei regenerări, fără regrete inutile vizavi de ceea ce s-a pus pe roate, o revelație.

Revelație în lumina căreia, trecând acum la detalii punctuale, și anume legate de antrenorii implicați la club, a trage acum gratuit tocmai în tehnicianul de la bazele lansării în urmă cu câteva sezoane a colectivului juvenil polist la semicerc, ex-”violetul” Horvath Attila, ceea ce a făcut ”Opinia” sub titlul mai sus menționat prin a estima că Politehnicii din Liga Zimbrilor îi lipsește printre altele și un ”antrenor adevărat”, îndeamnă la recomandări tip ”Nu trageți în pianist!”

Încă un ex-handbalist polist localnic pașaportat din spațiul tehnic ”violet” în același 2021, precum Vlad Caba în primăvară? N-a fost de-ajuns!? Și încă un ghiveci așa-zis jurnalistic al ”Opiniei” prin a compara cât se poate de greșit așa-zisa lipsă a unui ”antrenor adevărat” pe banca handbaliștilor cu situația de la prim-divizionara de baschet SCM OHMA Timișoara, ”si tot ei au si… antrenor, singurul care este si selectioner al Romaniei!”, pentru a cita clasicul în viață, contemporan al rătăcirii noastre.  

La ceea ce este baschetul masculin românesc, mic pitic pe locul 58 în ierarhia mondială FIBA, implicit al 30-lea în Europa, nevoit zilele trecute a porni la drum spre Euro Basket 2025 chiar din prima fază preliminară de calificări, cu mențiunea că sunt două asemenea tururi de precalificare, a avea ca antrenor al echipei de club pe selecționerul reprezentativei de seniori nu constituie nicidecum un titlu de glorie sau vreun barometru valoric fidel, fiind vorba mai degrabă despre aceleași conotații circumstanțiale de moment.

Dar a-l deprecia indirect și injust în termeni comparativi pe ex-polistul Horvath – cel cu lansarea strategiei vizionar sănătoase pentru sport prin junii handbalului, prin a supralicita în schimb învestirea lui Petricevic la ”Vulturi”, Dragan Petricevic în ale cărui mandate la seniorii de pe Bega emulația în sectorul juvenil a fost infimă, confirmă nota falsă în care pot efectua aprecieri de pe margine și în necunoștință de cauză puținii ziariști localnici de sport care mai activează în presa generalistă mai mare rușinea a Timișoarei. 

Publicații unu la înmulțire, trădându-și neîncetat menirea jurnalistică, deontologia profesională și slujirea realității factuale obiective, nimic despre nimic dar cu batista pe țambal în condițiile existenței atâtor și atâtor tematici și subiecte cât se poate de semnificative care trag în jos aidoma plumbului bunul mers al vieții sociale, act jurnalistic coborât în derizoriu și sub nivelul mării în raport cu gravele probleme cu care se confruntă spațiul public, ”viața cetății”. Dar Timișoara își merită din plin tocmai această presă a formelor fără fond, fără pic de integritate, prestanță și coloană vertebrală, bâjbâind nesemnificativ și nespunând mai nimic, iar când totuși ar mai face-o, rezultă perle din puțul gândirii precum cea a luării în cătare a reușitei celor de la SCM Politehnica Timișoara de a oferi un exemplu de urmat întreg handbalului intern, iar capitala Banatului își merită așadar tocmai această presă pentru că nu altul este nivelul conștiinței spirituale și implicit de percepție al publicului utilizator al mediului online, dependent de social media, cu reflexia ”mulți văd, puțini pricep”. Disonanță cognitivă.  

Desigur, se știe și este indubitabil, imixtiunea politicului în sport este anacronică, iar cât despre persoanele invocate în titlul ”Opiniei”, primarul a fost învestit în baza prezenței la urne a doar 33,09% din electoratul local cu drept de vot – așa încât chiar ce altceva ar mai fi de spus!?, în vreme ce partidul prin care s-a propulsat este doar o altă Mărie cu aceeași pălărie, sau eventual chiar mai rău, dar nici despre asta n-ar fi trebuit să fie discuția din preajma arenei sportive, din moment ce Sport Club Municipal Timișoara se confruntă cu o situație anacronică. Așadar cadrul este greșit, în rest, doar amănunte.  

Aparențele înșeală iar demersul handbalistic n-ar trebui în nici un caz judecat prin prisma unor rezultate imediate de moment, reflex exersat și în trecut în arena sportivă, mereu în același contratimp, cu consecințele deraierii unor tendințe care aveau nevoie mai ales de răbdare, înțelegere și da, timp, în absența cărora sportul românesc a și ajuns în general unde a ajuns, alergând după himere, rătăcindu-și încet, încet calea.

Miza pe juniori și tineri autohtoni constituie calea de urmat, cu orice riscuri și sacrificii ierarhice de moment, asemenea demersuri precum cel de la SCM Politehnica la handbal băieți fiind mai semnificative decât orice clasări fie și nu departe de podiumul elitei pentru mai multe sezoane la rând, caz al baschetului local. Sau chiar pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în Ovalia carpatină în deceniul trecut, performanțe interne ale rugbiștilor din Ronaț în contextul unei mai masive finanțări pe termen mediu în efectivul seniorilor cooptați din toate zările, care au magnetizat glorie sportivă dar nu neapărat au și generat acea emulație în fenomen care să se regăsească astăzi sub forma bazelor unei extinse și consistente ”pepiniere” în profunzimea sa. Și-atunci, cu ce s-a ales de fapt Ronațul pe termen lung?

Cu ceea ce ar putea atrage semicercul sălii ”Constantin Jude” dacă ascensiunii ”mânjilor” între mercenarii Ligii Zimbrilor i se va acorda timpul și bugetul meritat. Acum s-au trezit unii, după decenii de inertă picoteală, să resimtă presiunea rezultatelor imediate și să numere zerourile unui demers organic spre binele sportului, zerouri cu mult mai puțin numeroase și nu într-atât de rotunde precum cele nonșalant cheltuite peste atâta amar de timp. 

Trezește-te, române, revino-ți în fire și simțiri, cugetă mai adânc și reconsideră-ți valorile. 

 

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − 4 =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: