Aşadar şi un al patrulea Final4 consecutiv fără cluburi carpatine în „crema cremelor” EHF Women’s Champions League, ale cărei semifinale tocmai au fost astfel programate, şi anume Györi Audi ETO KC – Vipers Kristiansand şi FTC-Rail Cargo Hungaria – Team Esbjerg, totul după ora Europei Centrale în 3 iunie, şi nu după cea a… Bucureştiului, iar faptul că „tartorii” din capitală ai Ligii Florilor au ratat cu eşecuri tur-retur în sferturi, atât CSM cât şi Rapid, urcarea pe o scenă pe care trupe româneşti n-au mai fost din 2018, atunci cu cea a „Municipalităţii” de pe Dâmboviţa doar în finala mică de consolare, confirmă explicit absenţa din cadrul „careului de aşi” a echipelor „tricolore” în 6 din cele 9 ediţii de la relansarea întrecerii de către EHF în sistemul cu Final4, mai mult, o singură finală dintre cele nouă având-o drept protagonistă pe CSM, şi aceea în capitală. O judecată la rece care demontează supoziţiile Cristinei Neagu.
S-au mai domolit spiritele şi limpezit apele după retururile pierzătoare şi acestea ale bucureştenelor în sferturile Champions League, CSM la două goluri deficit acasă cu danezele de la Esjberg, Rapid chiar la 9 goluri pe terenul din Kristiansand al dublei deţinătoare la zi a trofeului, norvegiana Vipers, capac la eşecurile şi în manşa I cu 4 respectiv 6 goluri handicap, care va să zică cu un total cumulat de -21 pentru florile florilor de pe Dâmboviţa, aşa încât este şi timpul a se pune apăsat punctul pe i.
În sensul că „sistemul” într-atât de tunător şi fulgerător invocat prin blamare de către Cristina Neagu după eliminarea acasă a bucureştenei CSM, cu referire nu doar la maniera de arbitraj, ci la o… „teorie a conspiraţiei” cu EHF trăgând din umbră sforile pentru a nu avea parte de trupa „Municipalităţii” capitalei pe scena budapestană a Final4, nu este cu nimic mai rău decât „sistemul” intern păstorit de FRH, ba dimpotrivă.
Iar nimeni alta decât căpitanul naţionalei „tricolore” ar fi procedat mai potrivit să privească mai întâi bârna din ochiul „sistemului” intern, înainte de a scrutiniza foc şi pară paiul din ochiul „sistemului” internaţional.
Din contră, să zicem de exemplu că s-ar putea estima eventual că „sistemul” internaţional – cu Federaţia Europeană de Handbal aşa cum e, bineînţeles imperfectă şi cu masca în totalitate căzută după ce a mai şi constrâns în 2022 naţionalele feminine calificate la „Euro” să se alinieze la start strict doar cu aşa-zisul „vaccin booster” înţepat, a ales poate răul mai mic de a feri turneul Final4 de „corpul străin în sistem” al reprezentantelor „sistemului” intern românesc, detectat ca fiind un furnizor de teren fertil artificialelor „suspecte de serviciu” de pe Dâmboviţa în a recruta după cum le taie capul, căci reflex naţional e în România tocarea anapoda a banului public.
La obiect, CSM Bucureşti a cedat acasă după pauză danezelor un avantaj de două goluri în condiţiile în care trupa „Municipalităţii” şi-a permis luxul absolut inacceptabil pentru un club non-privat de a alinia 11 handbaliste străine între cele 16 convocate, sportive de peste hotare care au şi contribuit cu 25 dintre cele 31 de goluri ale învinsei din capitală, unică româncă marcatoare fiind tocmai veterana Neagu, de 6 ori, ceea ce spune multe, multe, ba chiar totul.
La fel, giuleştencele lui Kim Rasmussen au cedat la scor în Norvegia prin a conta în majoritatea lor tot pe handbalistele străine, 9 din 16, fără ca nici CS Rapid să fie cumva vreo grupare eminamente privată, căreia implicit nu i s-ar putea imputa un asemenea aspect cheie al recrutării de personal sportiv, iar astfel iese cât se poate de clar în evidenţă artificialitatea unor „aspiratoare” bucureştene de peste hotare care îşi permit astfel de artificii, în detrimentul şi nu în beneficiul în profunzime al handbalului feminin românesc, tocmai pentru că „sistemul” intern mioritic încuviinţează şi închide tacit şi complice ochii la asemenea compromisuri.
Şi a fi lecturate drept dovadă comparativă convocatoarele loturilor semifinalistelor scandinave, reprezentând entităţi private care în principiu ar avea la o adică mai multă încuviinţare în plan moral să coopteze jucătoare străine, pentru a se constata că danezele şi norvegiencele merg în majoritatea lor pe mâna unor handbaliste din interiorul graniţelor ţării.
Contrastul e izbitor, grupări private mergând mai degrabă pe sportive autohtone, deşi la calibrul lor competiţional, aureolat în cazul lui Vipers, ar putea îngemăna o veritabilă babilonie, dar şi pe de altă parte cluburi proptite pe Dâmboviţa din banul public cheltuit pe handbaliste de peste mări şi ţări.
Transformându-i implicit în „tartori” ai Ligii Florilor, pe primele două locuri, acontate de o manieră artificială prin adoptatea ca factor decisiv a strategiei de cooptare a multor sportive din străinătate, demers având drept principal scop ascensiunea pe scena internaţională spre Final4, într-un fel de desconsiderare indirectă a campionatului intern, văzut doar pe post de utilă rampă de lansare pentru asigurarea „biletelor” de Champions League, şi nu de teren ideal pentru creşterea, dezvoltarea şi maturizarea competiţională a cât mai multor jucătoare autohtone.
Iar prin această prismă trebuie cântărită izbucnirea Cristinei Neagu în a se raporta îngust şi limitat la aspectul punctual al manierei de arbitraj pentru a invoca şi blama „sistemul” internaţional, căzând astfel în patima ipocriziei, prin a trece cu vederea şi distrage atenţia de la aspecte mult mai neplăcut preocupante pentru handbalul intern, în sensul că, încuviinţată fiind de către „sistemul” autohton racolarea în neştire a unei pleiade de străine cu care, iată!, chiar şi aşa, nu se pătrunde în Final4, este anual blocată ruta altor eventuale viitoare Cristina Neagu spre marea performanţă.
Şi i-ar fi surâs oare „tricolorei” să se confrunte în adolescenţa sa la categoria „tineret” cu situaţiile încetăţenite la CSM şi Rapid de parcă ar fi cât se poate de normale, naturale şi fireşti?
Asta-i una dintre marile bube ale „sistemului” intern păstorit de FRH, chelului, tichie de mărgăritar, importuri cu nemiluita în timp ce fotbalul feminin românesc în general e în pierdere de turaţie iar recrutările de peste hotare doar exacerbează situaţia, însă cei care profită de pe urma activării într-o asemenea „bulă artificială” pot fi la o adică şi primii care refuză şi ignoră să vadă tarele „sistemului”, de parcă n-ar fi nimic nelalocul său de constatat, business as usual, legându-se în schimb de „sistemul” internaţional, de pârghiile unse de EHF.
„Sistemul” EHF este într-adevăr cum este, dar „sistemul” intern cu FRH o asociaţie naţională afiliată EHF este poate personificarea implementării celor invocate şi blamate de Cristina Neagu.
Al cărei punct obtuz de vedere, neluând absolut deloc în considerare adevărul inconvenabil, nu ia în calcul că profesionista din ea e remunerată din banul public pentru a reprezenta o trupă a „Municipalităţii” ce musteşte tot din banul public de profesioniste străine, din capul locului o incompatibilitate în termeni.
Punct principial de vedere pe seama căruia poate că unii investitori privaţi în economii de piaţă demult consolidate, şi nu „mutante” precum în România, chiar au eventual şi la o adică dreptul să judece existenţa unei lupte inegale între reprezentante racordate sectorului antreprenorial, de încurajat, şi cele proptite din banul public – reflex de discutat, inegalitate preferabil de evitat pe scene înalte care s-ar dori a fi chintesenţă a spiritului competiţional real al performanţei sportive, şi nu unul artificial „umflat cu pompa”.
La Bucureşti se salvează aparenţele şi se alimentează false impresii, cu FRH vădit interesat a le întreţine pentru a „da bine” la imagine prin prisma rezultatelor imediate dar de fapt trecătoare, „sistemul” de pe Dâmboviţa fiind de fapt mai hârşâit în rele şi mincinos decât „sistemul” internaţional arătat cu degetul de Neagu.
Dacă i se părea firesc şi normal ca trupa finanţată din banul public a „Municipalităţii” capitalei României se urce pe scena Final4 în Europa ca reprezentantă a campionatului României cu o singură marcatoare „tricoloră” alături de alte 6 sportive străine, atunci şi putea arăta cu degetul mai întâi şi mai-nainte spre relele „sistemului” internaţional, dar aşa, a ignora fără nicio mustrare de conştiinţă faptul că „sistemul” intern permite anomaliile exagerate ale artificialităţii impregnate de CSM şi Rapid la vârful Ligii Florilor, înlesnindu-le privilegiul de a fi beneficiare ale „cumpărării” neprincipiale din banul public a succesului intern, aduce a ipocrizie.
Căci altfel însăşi Neagu n-ar mai avea poate ocazia să bată şi la această vârstă la porţile Final4, „patrioată” fiind şi revenită în Bucureşti pentru a exersa profesionismul din banul public la trupa „Municipalităţii”, dacă n-ar fi înconjurată tocmai de pleiada străinelor captate pe Dâmboviţa. Situaţie care-i convine, dar care-i şi mai injustă în sine pe seama celorlalte participante în handbalul intern, decât cea pe care ar fi perceput-o pe propria piele din partea „sistemului” de-afară, prin intermediul arbitrajului.
Chiar nu conştientizează sau doar se face că plouă.
Iar două proaspăt nou-promovate sâmbătă din semifinalele de play-off ale ligii secunde, CSM Corona Braşov şi CSU Ştiinţa Bucureşti, trecând cu 19-17 de CSM Deva, vor constata şi acestea pe viu în viitoarea ediţie a Ligii Florilor anomalia pompării artificiale la vârful întrecerii interne a unora ca bucureştenele CSM sau Rapid, doar, doar se strecoară cumva după ani buni pe scena Final4 a primei competiţii internaţionale inter-cluburi, scop în sine ca un vot de blam pentru viziunea şi practicile „tartorilor” de pe Dâmboviţa, având mână liberă de la „sistemul” intern. Peste hotare, cel internaţional poate că ţi-o mai şi suceşte într-adevăr la spate, şi de autoadresat întrebarea dacă este de blamat. Bârna din ochiul FRH, net mai groasă decât paiul din ochiul „sistemului” internaţional, invocat de „tricoloră”.
Şi ce interesant că „teoriile conspiraţiei” cărora şi sub această formă le dau glas aderenţi de exemplu ai „măsurilor” şi înţepării au trecere şi vizibilitate, fără a fi cumva percepute ca fiind aşa ceva. Vădit dublu standard.
