Junioarele I de la LPS Banatul Timişoara, debut în turneul semifinal contra Universităţii Reşiţa. Lotul! Şi Unirea Sânnicolau Mare la semifinale, la Turda, la juniori II…

Aidoma băieţilor, juniori 1, handbalistele de la LPS Banatul Timişoara vor debuta tot împotriva celor din Reşiţa în faza I a turneelor semifinale ale Campionatului Naţional FRH, ce va avea loc începând de miercuri până duminică la Sebeş (Alba).

Profesorul Jude a convocat următorul lot: Marcov, Stăncescu – Andrei, Ţepurică, Mihajlovic, Senciuc, Kovacs, Ciubotariu, Sîngeorzan, Ghiocel, Coca, Istrate, Ştef, Gabără. Elevele lui Cornel Jude vizează prinderea unuia dintre primele 4 locuri la finele celor cinci zile de jocuri, fiecare cu fiecare, pentru a obţine calificarea în cea de-a doua fază a turneelor semifinale, din 24-26 aprilie, constând în 4 grupe a câte patru echipe.

Daira Ghiocel, una dintre junioarele cu talie ale LPS Banatul Timişoara, inter din generaţia 1995 măsurând 1,85 metri, care a trecut în cursul acestui sezon de la o secund divizionară de senioare, U Timişoara, la alta: CS Timişoara

Faza I constă în 4 serii a câte 6 echipe iar timişorencele le vor întâlni pe rând, începând din 2 aprilie, pe U Reşiţa (ora 17), CSŞ Viitorul Cluj Napoca (joi, ora 17), CSŞ2 Baia Mare (vineri, ora 17), CSŞ Dinamo Braşov (sâmbătă, ora 15) şi CSŞ Făgăraş (duminică, ora 9).

Timişorencele, care au încheiat Seria E pe locul 3, cu 7 victorii, o remiză şi 4 înfrângeri, vor juca mai întâi cu cărăşencele, în faţa cărora au pierdut tur-retur, iar anul acesta cu 33-35 în sala „Banu Sport” în 2 martie. Acest duel bănăţean va închide reuniunea primei zile, timişorencele evoluând în ultimul meci şi în următoarele două zile, iar mai apoi în cel de-al doilea respectiv primul al reuniunii.

Ca bilanţ până acum, cu excepţia reşiţencelor, care au câştigat la pas Seria E, celelalte formaţii n-au excelat în mod deosebit, dintr-un număr mai mic de jocuri disputate, şi anume numai 10. Astfel, CSŞ 2 Baia Mare a câştigat Seria F, nordică, înregistrând numai două insuccese, iar CSŞ Viitorul a încheiat pe 4 în aceeaşi grupă, clujencele acumulând tot atâtea eşecuri cât „Banatul”, patru. Mai modest s-au comportat în Seria D, centrală, echipele braşovene, CSŞ Dinamo încheind pe locul 3, cu 5 înfrângeri, iar CSŞ Făgăraş chiar pe 5, cu 7 eşecuri.

*

CS Unirea Sânnicolau Mare este celălalt club timişean implicat la finele săptămâni în turneele semifinale naţionale, la juniori II – băieţi, sînmiclăuşenii urmând a evolua pe rând, în Grupa a IV-a, de la Turda, cu Minaur Baia Mare şi Potaissa, echipă gazdă, vineri 4 aprilie de la 11,30 respectiv 16,30, iar apoi sâmbătă cu CSŞ Sighişoara (ora 10) şi LPS Târgu Jiu (ora 15).

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua + = 10

 


Ultimele articole din categoria Handbal: