Juniorii I ai LPS Banatul, apăsați de entuziasmul de sub Tâmpa

Juniorii mari de la LPS Banatul au început în această după-amiază cum nu se poate mai rău patrulaterul semifinal al Campionatului Național de handbal băieți, juniori I, cedînd cu 23-45 (10-19) unei gazde HC RomCri Brașov care și-a valorificat la maxim avantajul terenului propriu, purtată fiind pe aripi de o galerie entuziastă și partizană.

Cu Racoțea un exponențial vîrf de generație, autor a două goluri, brașovenii și-au fructificat statutul de favoriți, impunîndu-se în ritm de tobe, în vacarmul din Sala Sporturilor ”C.D. Popescu Colibași”. ”Băieții noștri n-au avut parte de o asemenea atmosferă, erau complet neobișnuiți cu așa ceva. Au fost timorați și n-au jucat pur și simplu nimic”, a explicat profesorul Luciean Vasilache, antrenor al timișorenilor.

De prisos de estimat că dacă meciul ar fi fost la Timișoara, cel mai probabil n-ar fi fost găzduit în principala sală a sporturilor din oraș, și nici n-ar fi strîns sute de spectatori.

Speranțele Banatului se leagă acum de meciurile cu LPS Iași, de mîine de la ora 16, respectiv CSȘ Călărași, de duminică de la ora 10, dar doar două victorii i-ar asigura intrarea în turneul final din 14-18 mai.

LPS Banatul a început cu Mărușcă – Homneac, Șimicu, Zamfor, Hriștea, Năstăsie, Ghimiși, dar fără Beșliu. accidentat la umăr în faza I semifinală, respectiv Mînzatu, care a și suferit o operație la genunchi. Pe lîngă cei 2 indisponibili, timișorenii au mai contabilizat azi 2 accidentați, pe Năstăsie și Homneac.

Au mai jucat și Bojin, Jurcă, Pițur – portari; Ban, Pașcu, Jeberian, Maier, Chivari și Iancu, adică toți timișorenii deplasați sub Tâmpa.

CSȘ Călărași a învins la scor în celălalt joc al primei zile a turneului semifinal brașovean, pe LPS Iași.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− sase = 3

 


Ultimele articole din categoria Handbal: