La braţ la finale, bravele LPS Banatul Timişoara şi Diniăşanca

Trei locuri au fost puse sîmbătă şi duminică la bătaie în sala „Banu Sport” de către cele 7 şi nu opt echipe participante la turneul semifinal al Campionatului Naţional de junioare IV, din zona sud-vestică a ţării, miza fiind calificarea în ultima fază a acestei competiţii sub egida Federaţiei Române de Handbal. Şapte şi nu 8 pentru că una dintre participante, şi încă avînd greutate în handbalul juvenil feminin, CSS Caracal, nu s-a prezentat la start şi nici nu a anunţat în prealabil forfaitul…

În aceste condiţii, duelul pentru obţinerea primelor două locuri în seria a II-a a turneului timişorean a fost ştirbit şi s-a purtat în doar 3 echipe, dintre care două timişence, şi anume CS Diniăşanca Diniaş respectiv LPS Banatul Timişoara, gazdă a întrecerii, pe cînd în cealaltă serie, nealterată, de 4 cluburi, şi-a jucat şansele HC Jimbolia. Iar junioarele IV timişorence pregătite de profesoara Florica Gallovits respectiv cele din Peciu Nou, antrenate de Gheorghe Cîrtog şi profesorul Vlastimir Todorov, s-au calificat în faza finală naţională, la braţ şi felicitîndu-se reciproc, de pe locurile 2 şi 3. A fost un turneu frumos, de pe marginea căruia vom reveni cu alte consideraţii, fotografii şi declaraţii, momentan lăsîndu-vă în compania unei prime tranşe de poze şi a rezultatelor. Deci…

Sîmbătă, în Grupa II, a fost derby-ul timişean ce avea să se dovedească al calificatelor, LPS Banatul Timişoara – CS Diniăşanca 16-9 (8-4), marcînd Georgiana Ivănescu 9, Diana Ailoaiei, Alexandra Predescu şi Ramona Cărăbaş, cîte două, şi Ana Maria Boştină, un gol, respectiv Benzar (4), Mitana şi Mihaela Balogh – cîte două, respectiv Gabriela Balogh, un gol.

Într-un alt joc al grupei, decisiv pentru intrarea între cele mai bune 4 ale turneului din „Banu Sport”, CS Diniăşanca Diniaş – HCM Craiova 23-18 (12-7): Mihaela Balogh – 9 goluri, Gabriela Balogh şi Anda Mitana – cîte 5, Daniela Benzar – 4.

HCM Craiova – LPS Banatul Timişoara 15-22 (9-12), disputat duminică la amiază, în ultima partidă a grupei, a fost adjudecat de timişorence, care s-au calificat astfel fără a mai avea nevoie să treacă prin purgatoriul finalei mici. Au marcat Georgiana Ivănescu – 10 goluri, Ana-Maria Boştină – 6, Alexandra Predescu – 5, Ramona Cărăbaş – 1.

Ulterior, duminică după-amiază, în ultimul joc al turneului, finala pentru locurile 3-4 a decis practic cea de-a treia şi ultima calificată la turneul final naţional. Şi a fost CS Diniăşanca Diniaş, care, după ce a condus cu 10-4 la pauză, de la 4-0, a urcat la 13-7 în minutul 26, desprinzîndu-se finalmente şi mai clar… 20-14 după 40 de minute de joc de mare tensiune!

Dragomirescu, cu un gol, Benzar, cu 3, Mihaela Balogh, cu 4, Eremici, cu 5, Mitana, chiar cu 6 goluri, şi Gabriela Balogh, cu un gol, au contribuit la calificarea comunei timişene în dauna „Şcolii de la Vâlcea”, pe final Eremici făcînd 18-12, înalta Mitana 19-12 iar Eremici, din nou, 20-13. Frumos, meritat…

CS Diniăşanca Diniaş le-a aliniat în turneul de la Timişoara pe Narcisa Motea, Cătălina Dragomirescu, Daniela Benzar, Anca Tomescu, Florina Şipoş, Mihaela Balogh, Nicolia Eremici, Bianca Bujora, Zlatinca Benzar, Gabriela Balogh, Ionela Pecora, Ionela Prundaru, Anda Mitana şi Cristina Cicău.

În meciul decisiv pentru locul 3, cîştigat mai clar decît se aştepta cu GS Energetic Râmnicu Vâlcea, practic o pepinieră a CS Chimiei, timişencele au marşat mai ales cu 12. Pecora – 7. Eremici, 6. M. Balogh, 3. Benzar, 2. Dragomirescu, 14. Mitana, 11. G. Balogh.

Din Seria I n-a obţinut însă calificarea cea de-a treia timişeană: HC Jimbolia – LPS Slatina 11-16 (3-9): Iuga şi Gaga, cîte 4 pentru elevele lui Iren şi Marian Rică; Victoria Nădlac – GS Energetic 12-23 (3-11), LPS Slatina – GS Energetic 21-16 (13-6); HC Jimbolia – Victoria Nădlac 24-16 (12-9): Cristina Lupan – 8 goluri, Ana Maria Iuga – 6, Delia Moldovan – 5, Miruna Gaga – 3, Andreea Hîrciu şi Cosmina Gabor cîte unul. Pentru jimbolience au mai evoluat Larisa Leiher, Andreea Kloos, Maria Rif (n-a jucat contra Nădlacului), Patricia Csiszar, Andreea Ştefănescu şi Anca Bucovicean, adică 12 componente; Victoria Nădlac – LPS Slatina 23-32 (10-22); GS Energetic – HC Jimbolia 28-20 (16-6): Iuga – 8 goluri, Gaga – 6, Moldovan – 3, Lupan – 2, Gabor – 1.

Finala turneului semifinal de la Timişoara a avut de fapt doar un caracter academic, de palmares, în condiţiile în care ambele echipe erau deja calificate pentru turneul final, în virtutea cîştigării grupelor. Mai greu a fost pentru gazdele timişorence, care au jucat practic două meciuri la rînd, de la 12 calificîndu-se în dauna craiovencelor iar apoi rămînînd pe parchet, în faţa oltencelor. Şi a fost LPS Banatul – LPS Slatina 12-25 (7-11), Teodora Focaru, cu 9 goluri, şi Daniela Fulgoi, cu 7, marcînd pentru învingătoarele pregătite de Iulica Păsărică, în vreme ce Georgiana Ivănescu, cu 5 goluri, Boştină – 4, Cărăbaş – 2 şi Rus – 1 au punctat pentru elevele profesoarei Gallovits.

Dar iată lotul timişorencelor, calificate între cele mai bune 12 formaţii din ţară: Agnes Collodo, Denisa Seleşan, Ramona Cărăbaş, Alexandra Predescu, Ana Maria Boştină, Diana Şamanţ, Diana Ailoaiei, Alina Stîncescu, Daiana Rus, Bianca Creştin, Andreea Balint, Oana Ianculescu, Georgiana Ivănescu, Sara Sauciuc.

– vom reveni cît de curînd într-o consemnare cu alte fotografii, declaraţii şi adnotări –

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 4 = patru

 


Ultimele articole din categoria Handbal: