LIVE TEXT. Ex-căpitanul polist Cristian Fenici, înapoi în “Constantin Jude”, cu vicecampioana: AS CH Politehnica Timişoara – Ştiinţa Bacău FINAL 31-36. La Reşiţa, CS Caraş Severin – HC Minaur 34-32

Rezultat final: 31-36. Iar marcatorii după-amiezei au fost…

AS CH Politehnica Timişoara (7): Kaftin 9 goluri, Timofte 7, Lela 6, Daninfeld 5, Santeiu 2, Mrakic 1, Ursu 1;

Ştiinţa Bacău: Ramba 9 goluri, Ghiţă 8, Bujor 5, Rotaru şi Fenici – câte 3, Tărîţă, Johansson şi Rusia – câte două, Păunică şi Michelin Celestin – câte un gol.

Arseni, şi el la Poli. Unele faze, cu contacte cam aspre. Rusia, din nou: contraatac, 31-36.

Rusia înscrie pentru galbeni iar rusul Kaftin pentru Poli: 31-35. Ultimul minut.

Eliodor Voica solicită time-out, cu două minute şi 15 minute înainte de final, nemulţumit de prestaţia elevilor săi, care au evoluat cât să-şi apropie victoria, nimic mai mult. Bacăul, condus şi cu 3 goluri la începerea părţii a doua, pleacă totuşi cu 3 puncte previzibile din Banat.

Kaftin înscrie cum ştie mai bine, de la şold, aproape pe jos: 30-34.

Lela una o bagă în aţe, una ratează. Iar Bacăul contracarează prin Johansson, pe două contraatacuri. Mihai Timofte înscrie apoi de pe extremă, lobat: 29-34 în minutul 57.

Bujor, cu o faşă elastică la genunchiul drept. Iar Poli mai pierde un atac. Clarviziunea, erodată, pe fondul oboselii. Vîlceanu însă apără bine în faţa lui Fenici. Îi ştie stilul aruncării. Dar a fost cu infracţiune. 7 metri şi Ghiţă transformă aruncarea: 27-32.

Ghiţă şi Bujor o redesprind pe Ştiinţa Bacău, la mijlocul părţii a doua: 27-31 în minutul 47.

Ghiţă, golgeterul Bacăului, mai şi ratează. Aruncare imprecisă. Dar şi Ursu se arată din nou nesigur la minge. O bâlbâie.

26-29: Ramba, minutul 44. Se reface avantajul favoritei. Dar Timofte nu e de acord şi înscrie cu boltă, frumos: 27-29.

Bacăul, în inferioritate, marchează prin Bujor, infiltrat spre dreapta. Jucase atacul cu Bujor, Ramba, Fenici şi Ghiţă – cei 3 pe 9 metri, plus Iancu. 26-28. Iar Poli ocheşte bara.

Uşoară altercaţie Fenici – Santeiu, ex-căpitanul lui Poli arătându-se jignit de sugestia că ar fi vrut să-l „curenteze” pe masivul pivot. Se trece peste. Şi Bacăul ia încă un gol uşor, de la Ursu, pătruns pe semicerc, de pe dreapta: 26-27, minutul 41. N-aţi fi zis…

25-27: Ghiţă, din 7 metri.

Santeiu înscrie: 24-25 în minutul 38. Însă şi Fenici, din nou. Curg golurile, curg: 25-26 face Kaftin, cu concursul lui Grigoraş. Iar Tamaş reintră în poarta băcăuană.

I-am apreciat cu jocul de pase, dar Mrakic a mai risipit o posesie şi Fenici şi-a intrat în mână: 23-25.

Bujor pe faza a II-a şi Ştiinţa Municipal dedeman repreia conducerea, 23-24.

Acum să tot fie peste 400 de spectatori. Totuşi, puţin pentru sosirea vicecampioanei.

Aşadar, după pauză, de la 20-20 la 23-20, iar apoi la 23-23. Fluctuaţiile ambelor tabere, evidente.

Dar Bujor ciupeşte o intercepţie uşoară, la pasa lui Kaftin cu parchetul: 23-23, minutul 36.

Circulaţia mingii, îmbunătăţită la polişti, care au prins curaj. Plus încrucişările pe poziţii par a da unele roade. Pe atac, şi cu Mrakic, şi cu Santeiu. Iar Vâlceanu apără la celălalt capăt.

Rusia, şi el la Ştiinţa. Iar Fenici face 23-22.

Şi se vede: prim gol băcăuan după pauză: prin Ramba. 23-21.

Intră Fenici, la 23-20 Poli. Nu e oare ironică viaţa!?

Blocaj polist. Funcţionează! Iar Vâlceanu dublează cu o intervenţie. Şi Mihai Timofte concretizează: 23-20. Time-out Eliodor Voica. Poate că, într-adevăr, nu e soluţia ideală cu acelaşi antrenor la club şi la naţională, ca selecţioner. Le mai poţi face aşa cum trebuie pe amândouă?

Mrakic recuperează excelent iar Lela finalizează contraatacul cu stânga, jos la colţ. Tare frumos: 22-20.

Cu strigătul de încurajare „Poli!”, violeţii se apără pe prima acţiune a părţii a doua. Tot Vâlceanu în poartă. Iar Ghiţă pasează greşit şi Denis Kaftin preia conducerea: 21-20!

*

E pauză: 20-20. Şi a mai venit ceva lume.

Bună faza I polistă, cu Kaftin egalând în ultimul minut: 20-20. Iar Vîlceanu e din nou la post! Remarcabil. La fel şi scorul. Egalitate. 

Accidentare şi pentru Ramba, pe o pătrundere pe semicerc. Cotul stâng. 19-20 în minutul 29.

Daninfeld, aruncare peste bară. Însă şi Ştiinţa îşi iroseşte atacul. Jocul poziţional nu îi funcţionează la parametrii doriţi pentru o trupă de podium. Aruncarea lui Kaftin, mai apoi, chiar mai departe de cadrul porţii decât cea a lui Daninfeld. Poate că şi-au cam pierdut răbdarea poliştii, „febra jocului” alert impus de oaspeţi fiind un pic prea mare.

Timofte, Ursu, Kaftin, Santeiu, Daninfeld şi Lela la polişti, cu Vîlceanu în poartă. Şi Daninfeld egalează, 19-19, dar arbitrul îl trimite două minute pe bancă pe Mihai Timofte. 7 metri, bară Uelington Da Silva, introdus pentru această execuţie.

Varianta cea mai simplă pentru Ştiinţa, prin Ramba, de la 9-10 metri. Şi 18-19. Time-out timişorean, primul solicitat de Ştefan Constantin.

Vâlceanu se remarcă din nou dar şi Daninfeld iroseşte o aruncare la prima vedere uşoară. Kaftin totuşi egalează, 18-18 în minutul 26.

Dar Mihai Timofte mai contorizează un gol: 17-18, minutul 24.

Traşi în plasă, poliştii îl lasă liber pe stânga pe Bujor. Formalitate: 16-18. Apărările, aşa cum sunt…

Daninfeld blochează aruncarea lui Ghiţă iar Lela fructifică pe contraatac: 16-17.

Bujor îl faultează pe Timofte şi eliminare temporară, două minute. Va profita oare Poli? Nu: Grigoraş îl ghiceşte pe Timofte. Tot 15-17.

Intră şi Ursu la timişoreni, după ce era jucat şi Petkovic.

Bacăul îl are acum în poartă pe Grigoraş, cu o primă intervenţie.

15-17, minutul 22: Ramba. Pe contraatac. Un alt polist la podea, rămas după ultima fază de atac. E vorba de Daninfeld.

Bujor însă repreia conducerea: 14-15. Şi totuşi, poliştii nu se lasă, prin Daninfeld: 15-15. Apoi 15-16, Ghiţă.

Mihai Timofte calcă semicercul pe un contraatac dar Bacăul greşeşte pasa. Şi Lela profită: 14-14. Cu poarta goală.

Prim time-out, Eliodor Voica, la 13-14.

Poli, spre meritul ei, ţine aproape, ce-i drept nu împotriva celui mai bun 7 băcăuan: Mihai Timofte, 12-14, minutul 18. Şi tot el, 13-14, la finele unui contraatac.

10-14: Înaltul Ramba taxează din nou de la distanţă. Acum cu Vâlceanu în poartă. Dar şi Mrakic e prompt, ca pivot: 11-14, contra lui Tevzadze. Vâlceanu are imediat mai apoi prima sa intervenţie.

Mrakic încearcă să-i sugereze arbitrului că adversarul îşi crează avantaj pătrunzând cu umărul înainte. Santeiu, un minut groggy pe spate.

Tărîţă, din nou puţin prea uşor de pe dreapta: 9-13. Dar Lela e din nou prompt, de pe semicerc, din zona centrală: 10-13.

8-12: Rotaru. Imediat şi Lela, 9-12. Se înscrie aproape la fiecare atac.

8-11, Ramba, în minutul 13. Îl ajută talia. La oaspeţi, şi Johansson, cu bentiţa în păru-i blond. Respectiv Tevzadze în poartă.

Kaftin face 8-10, printr-o pătrundere pe centru.

7-10: Timofte. S-a început foarte deschis, cu garda jos. 17 goluri în 11 minute.

Al doilea blocaj defensiv al Bacăului dar pe contraatac Rotaru calcă semicercul. Nu-i bai, căci Stănescu repune în mâinile adversarilor. Şi Ramba profită: 6-10. Dar Stănescu se remarcă imediat mai apoi, paradă unu la unu.

6-9: minutul 10. Tot Ghiţă, tot cu bara, acum cea laterală. Sau rădăcina sa, mă rog.

6-8, Daninfeld, aruncare în cross după pătrundere spre stânga.

5-7: Kaftin, din 7 metri. Ghiţă, Rotaru şi Ramba pe linia de 9 metri băcăuană. Iar Rotaru face 5-8 pe pătrundere centrală din fentă.

Iar Bacăul se desprinde la 4-7, prin Michelin Celestin.

Dar 4-6, prin Tărîţă, de pe extrema dreaptă. Tamaş apără aruncarea lui Kaftin.

Tudor Stănescu apără cu cotul 7-le metri aruncat de Ghiţă, după pătrunderea lui Rotaru.

Cristian Ghiţă, şi el un stângaci, bară transversală – gol. Foarte puternic, de pe 9 metri, central: 4-5.

3-3: Andrei Lela. 3-4: Ghiţă. Şi imediat Santeiu egalează de pe semicerc, central, după reintrarea după eliminarea temporară: 4-4, minutul 5.

2-2: tot stângaciul Gabriel Daninfeld. 2-3: Rareş Păunică, de pe cealaltă extremă.

1-1: Daninfeld. 1-2: Ghiţă, de pe extrema dreaptă.

0-1: Ghiţă, 7 metri. Cu eliminare temporară, Santeiu.

Bacăul, cu 16 Tamaş – 19 Tărîţă, 14 Celestin, 3 Iancu, 13 Ghiţă, 4 Rotaru  şi 21 Păunică.

7 de start… Poli: Stănescu – Timofte, Kaftin, Santeiu, Petkovic, Daninfeld, Lela

Poli alege azi dintr-o listă scurtă, cu un total de 11 jucători de câmp. Halcă e totuşi pe teren, la fel şi Ursu. Dar cu bluza de trening la purtător.

Alb-violeţii, din nou în cyclamen. Bacăul, în galben cu umeri albaştri.

Pentru polişti este important să nu mai aibă parte şi de alte accidentări. Poate chiar mai important ca orice, dacă luăm în calcul eventualitatea pierderii meciului.

Nici 200 de spectatori în sala „Constantin Jude” la un joc netelevizat, într-o sâmbătă după-amiază la cinci. Poate mai vin…

Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău (antrenori Eliodor Voica şi Sorin Bîrză) i-a convocat pe Ştefan Grigoraş, Răducu Tamaş, Shota Tevzadze, Dragoş Iancu, Ionuţ Rotaru, Mihai Bujor, Marius Bondar, Ionuţ Ramba, Cristian ghiţă, Michelin Celestin, Uelington Da Silva, Florin Dospinescu, Victor Vîrtic, Alexandru Tărîţă, Rareş Păunică, Martin Johansson, Cristian Fenici.

*

Ultima oară când şi pe-atunci tot vicecampioana Ştiinţa Bacău a descins în sala “Constantin Jude”, în 21 octombrie 2012, alb-violeţii şi moldavii erau la egalitate de puncte în Liga Naţională iar Fenici era căpitan al bănăţenilor. Astăzi, după o neagră serie de 10 eşecuri, începută tocmai la Bacău, în tur, şi întreruptă de un succes în dauna codaşei CSU Suceava, AS CH Politehnica Timişoara e la 25 de puncte în urma Ştiinţei, care n-are nici ea însă cel mai strălucit sezon, cu tot cu Fenici. Evoluţia scorului, în direct de la faţa locului, de la 5, până atunci fiind de notat că „violeţii” au rămas la 4 puncte în urma Reşiţei şi la 3 de băimăreni, după ce de la ora 11 a fost CS Caraş Severin – HC Minaur 34-32…

Poliştii sunt aşadar în zodia întâlnirilor cu foşti echipieri alb-violeţi, după ce au pierdut pe rând în faţa lui Şimicu, 24-34 cu HCM Constanţa, respectiv Grasu, golgeter în victoria Minaurului la Baia Mare, cu 33-28, duminică. O problemă este într-adevăr numărul mare al golurilor primite, 32 fiind încasate recent la CSM Bucureşti iar 33 cu Steaua, tot în 2014, dar şi seria neagră, şi slăbiciunea defensivă au un numitor comun, şi anume şubrezenia lotului, decimat recent de accidentări.

Portarul Ştiinţei Bacau, Shota Tevzadze, se întindea ca un păianjen în faţa lui Andrei Lela, la ora penultimului duel direct din "Constantin Jude", 24-32 pe 28 aprilie 2012, pe cînd poliştii erau decimaţi de accidentări. Situaţia se repetă şi de Mărţişor, în 2014...

 

“Poli” a devenit în această iarnă o infirmerie şi nu e scutită de probleme nici la ora acestui penultim meci acasă din retur, în cadrul etapei a 19-a, pe care o abordează de pe locul 10. Astfel, Halcă întâmpină din nou probleme la genunchi şi, din cauza lipsei de cartilaj, va suferi o operaţie, Dragan Mrakic nu s-a antrenat deloc toată săptămâna, din cauza unei toxiinfecţii alimentare, iar Ursu şi Chikovani nu sunt apţi, ultimul indisponibil devenind Ungureanu, cu dureri la spate de câteva zile.

În aceste condiţii, timişorenii pleacă cu şansa a doua, după ce în tur cedau strâns la Bacău, 23-20, iar la precedentul duel direct din sala “Constantin Jude” se înclinau la acelaşi handicap, 21-24, joc în care Stan le era golgeter iar Fenici şi Grasu punctau la rândul lor pentru violeţi. Dintre marcatorii de-atunci au mai rămas actualul căpitan, Timofte, precum şi Lela şi Mrakic, pe când Fenici, care în 13 februarie a împlinit 28 de ani, a ales depărtările.

Cum spuneam însă, nici Ştiinţa nu prea e în apele ei, pierzând clar în acest retur din 2014, 31-24 la campioana HCM Constanţa, şi cu 33-23 la Târgu Jiu, după care s-a revanşat întrucâtva, cu 9 goluri avans la Odorhei dar doar la limită în etapa trecută, acasă cu secund clasata Potaissa Turda.

De fapt, Bacăului îi suflă mai tare în ceafă, surprinzător, Dinamo şi Energia Pandurii, decât reuşeşte Ştiinţa să se ţină de turdeni. Şi nici la capitolul marcator de forţă vicecampioana nu stă grozav, Radu Ghiţă strângând 86, ce-i drept mai multe decât extrema stângă polistă Mihai Timofte, dar nu cu mult.

Ceea ce nu ştirbeşte din interesul în jurul partidei, după campioni descinzând aşadar în „Constantin Jude” şi vicecampionii. Ulterior, Poli va mai juca la Odorhei, acasă cu Potaissa şi la Târgu Jiu, grupări de 1-6, dar mai întâi în Cupă, miercuri de la ora 16, în Prahova, cu Dinamo. Dificil finish, urmat de play-out…

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la LIVE TEXT. Ex-căpitanul polist Cristian Fenici, înapoi în “Constantin Jude”, cu vicecampioana: AS CH Politehnica Timişoara – Ştiinţa Bacău FINAL 31-36. La Reşiţa, CS Caraş Severin – HC Minaur 34-32

  1. Fanucu spune:

    Plecam in turcia bosu il lom si pe bosu partener de bericos la 5 stele
    Rupete rupete rupete tziganule
    Cheee tataaaaa
    Urmatoruuu. Fisa tziganule chel cu ochi de. Papusa cu puf la ureki

  2. Fanucu spune:

    Nu stiu vomita tot timpu
    Toma necredinciosu , Toma macelaru si necredinciosu :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 5 = doisprezece

 


Ultimele articole din categoria Handbal: