LIVE TEXT. 5 succese la rând, 5 consecutive și acasă: Poli Timișoara – Pandurii 31-28 (13-13). 28 cu linia de 9 metri!

CH CSU Politehnica își continuă excelenta serie cu un triumf cu 31-28 (13-13) în dauna Pandurilor Târgu Jiu. ”Violeții” fac hora! Chikovani, golgheter cu 11 reușite, dintre care 5 în prima parte, când a marcat de 4 ori din aruncare de la 7 metri, una fiind fructificată și la reluare. Grigoraș a înscris de 10 ori (7 în repriza I + 3 în cea de-a doua), Fenici 7 (3+4), iar Timofte, Lasica și Ștefan – fiecare o dată, ultimul, la reluare. Așadar 28 cu linia de 9 metri! Chikovani are acum un total de 57 în noul sezon, Timofte 43, Grigoraș 42, Fenici 35 și Lasica 34. La oaspeți, și Țuțu a strâns tot 11 goluri (5+6), Bejenariu 5 (2+3), Bogdan Mănescu 4 (3+1), Chiruț 3 (2+1), Nistor 3 (1+2; 1x7m) și Tîrzioru, două goluri (0+2). Eliminări, Păiuș și Grigoraș după pauză, respectiv Țuțu, Dediu, Șoldănescu și Giotoiu. Urmează deplasarea la Reșița, joi de la ora 17,15, televizat…

Chiar și cu Țuțu în teren, Pandurii nu mai are forța să revină. ”Poli”, a cincea victorie la rând în ”Constantin Jude” și a cincea consecutivă în Liga Națională. Toată lumea aplaudă în picioare iar Chiruț ratează.

31-28 din 7 metri, în 59:12, Irakli Chikovani.

Mai exacți, poliștii au un bun procentaj al reușitelor din aruncări: spre a cincea victorie consecutivă.

Time-out Pero Milosevic.

30-28, Chiruț. Mai 67 de secunde. Reintră Grigoraș și Ștefan.

30-27, Cristian Fenici. Din nou 3 goluri avans.

Mai 90 de secunde și atac polist la 29-27, cu Ștefan pe semicerc.

29-27, Bejenariu.

Time-out Pandurii.

Splendid gol al lui Fenici și în premieră 3 goluri avans: 29-26. După un 9 metri, executat de Grigoraș, pentru căpitan, care pivotează și… ochește.

Grigoraș, faultat de același Giotoiu. S-a mai scurs aproape un minut. Se șterge parchetul.

Poli, două avans cu 3:45 înainte de finish, iar din tribună se aude ”Timișoara! Timișoara!”

Apără Daskalovski în fața lui Tîrzioru.

28-26. Felicitări ale coechipierilor pentru Demis Grigoraș. Și se intră în ultimele 4 minute.

27-26, Tîrzioru.

27-25, Chikovani.

Țuțu e rămas pe margine pentru cei din Târgu Jiu dar Tîrzioru înscrie. Iar Poli solicită time-out.

Alt 9 metri, dar pentru Pandurii, în minutul 53. Și apără Daskalovski la Tîrzioru.

La Pandurii, Tîrzioru și Stoica. Fenici încearcă pătrunderea iar 2 apărători ai Pandurilor se ciocnesc: ambii, la pământ. 2 medici îi preiau în grijă. Fluierul piciorului drept respectiv piept. Dar se ridică și Nistor.

26-24 din 7 metri: Chikovani contra lui Țenghea. Fără reacție.

Fenici aruncă pe lângă poartă. Șoldănescu protestează, cum că nu s-ar fi apărat în semicerc. Tot pe o neglijență, ca și în cazul poliștilor.

Bogdan Mănescu ratează, după ce Giotoiu a căutat cu orice chip să-și croiască drum spre poartă.

Time-out Pandurii.

24-24. Țuțu. Dar și Ștefan, 25-24. De pe semicerc. Încă 10 secunde de inferioritate numerică în ambele tabere.

Până la urmă, gol! Combinație Fenici – Chikovani, ultimul trăgând în bară, de unde mingea ricoșează în spatele brațului portarului: 24-23.

Intră și tânărul pivot Leonard Ștefan. Chikovani înscrie dar cu pași.

Pandurii, om la om, și Giotoiu îl faultează pe Grigoraș. Protestează și e eliminat temporar. Giotoiu ripostează prin a-l ”certa” pe Grigoraș, care reacționează la rândul său. Și e eliminat temporar și el: 5 la 5.

Dar Bogdan Mănescu egalează, 23-23.

23-22, același Demis Grigoraș. Pe inferioritate numerică.

22-22. Nistor Ioniță, din aruncare de la 7 metri.

Eliminare temporară, Păiuș. Giotoiu s-a lăsat pe spate și doiarul s-a trezit pe semicerc. 7 metri.

Chikovani aruncă pe lângă poartă.

22-21. Bejenariu pătrunde de pe extrema stângă pe cea dreaptă și înscrie.

22-20, Chikovani, în minutul 44. Pandurii renunță din nou la portar pe atac, intrând Dediu.

Observatorul FRH indică două minute de eliminare temporară băncii tehnice oltene, iar Șoldănescu stă două minute pe margine.

Cristi Fenici simulează driblingul și pătrunde pe centru: 21-20. Preia conducerea.

Extrem de echilibrat: de 6 ori egalitate în partea secundă, după cele 5 din repriza I. 

S-a mai întors roata. Dar atac prea lung și mingea e irosită. Bejenariu pe contraatac, 20-20, după ce Chikovani și Fenici nu rețin mingea. Minutul 42.

20-19. Grigoraș, după ”aeriană”. Și Daskalovski apără din nou. Iar Acatrinei solicită înlocuirea sa. Intră Șoldănescu.

Acatrinei ratează singur de pe centru, Daskalovski apărând cu piciorul. A avut culoar deoarece Poli l-a marcat strict pe Țuțu.

Intră Țuțu în locul lui Șoldănescu și încearcă să tragă cu dribling în fața lui Pejovic dar nu-i iese. Minutul 40…

Grigoraș egalează din nou, 19-19, de pe inter stânga.

Poli încă n-a condus după pauză, după ce avea 13-11 înaintea pauzei. De la 13-11 la 13-15.

Fentă Chikovani dar Fenici aruncă alături din extremă. Ca un făcut, Țuțu înscrie din nou: 18-19.

Acatrinei, mic fault la Fenici, o piedică.

Daskalovski apără aruncarea lui Acatrinei, golgheter gorjean cu numărul 89.

18-18. Același Demis Grigoraș.

17-18. Țuțu înscrie din nou. Poli n-are replică la numărul 17 al oltenilor.

Parlamentări: arbitrul, Chikovani și Iancu.

17-17. Grigoraș, de pe poziția lui.

16-17. Țuțu, de pe inter stânga. Iese Păiuș.

16-16, Grigoraș, de la 10 metri, de pe centru, după ce Pandurii scăpa mingea.

Pe apărare, și Păiuș. Dar 15-16 prin Țuțu, în minutul 34.

Ratează Pandurii iar Chikovani egalează în minutul 33.

14-15 Fenici.

13-15, Nistor Ioniță, din aruncare de la 7 metri, contra lui Daskalovski. Țuțu, pe bancă.

Chikovani ratează iar Țuțu ochește bara. Bejenariu, la pământ, încearcă să-și revină.

Pandurii începe partea secundă și preia în premieră conducerea, prin Țuțu: 13-14. 

*

E ultimul minut al reprizei I și ratează atât Poli cât și Pandurii: egalitate la pauză. Revenim…

13-13. Mădălin Țuțu. Primă egalare a Pandurilor, de la 4-4.

Lasica aruncă în portar la pasa lui Grigoraș. Apoi, intercepție polistă dar Fenici trage în bară. Mai 70 de secunde din prima parte.

Chikovani obține un corner. Time-out Poli…

Dar Bejenariu marchează, 13-12.

”Fără gol! Fără gol!” se aude din tribună.

13-11, minutul 27. Grigoraș. După repunere de la 9 metri.

Pătrundere Fenici dar apără portarul. Poli, mai decisă în acest meci, asumându-și responsabilitatea. Multe aruncări îi revin pe respingere.

Poli a tot condus dar încă niciodată cu 3 avans. Pandurii egala ultima oară la 4-4.

12-11: cum spuneam, Pandurii tot revine. Mădălin Țuțu. Giotoiu sperase la o aruncare de la 7 metri.

12-10. Grigoraș, gol de la șold de pe inter dreapta. Poli înscrie frumos dar Pandurii s-a ținut scai.

11-10. Bejenariu, angajat de Țuțu.

11-9. Cristian Fenici, de la 9 metri.

10-9, tânărul Mănescu, mult înălțat, în vinclu.

Grigoraș, angajare pentru Timofte prin semicerc. Și încă un 7 metri polist, pe 13 secunde de superioritate. Irakli Chikovani, din nou la a doua aruncare. Prima, deviată de portar, dar îi revine mingea: 10-8, minutul 22.

Avertisment de bancă adresat gorjenilor. Se aude o galerie timișoreană.

Pandurii, aceeași schemă. Iese Șelaru și oaspeții atacă doar cu jucători de câmp. Chiruț, în tricou galben.

Șelaru apără aruncarea lui Chikovani.

Grigoraș driblează și aruncă alături. Două minute, Dediu. Minutul 20.

Avertisment și pentru Giotoiu: ”galben”.

9-8. Nistor Ioniță. Cu ”aeriană”, după o pătrundere a șesarului Bejenariu pe semicerc.

Pandurii reîncepe de la mijloc dar arbitrul le reamintește că nu s-a înscris.

Time-out Pandurii.

Fenici calcă semicercul: gol invalidat. Și discuții cu Fenici.

9-7. Lasica, de pe extremă, lob peste portar. Iar Daskalovski apără ”bomba” lui Șoldănescu, la o apărare și cu Păiuș.

8-7. Bogdan Mănescu înscrie cu o aruncare tare.

8-6 în minutul 16, prin centrul Cristian Fenici, foarte frumos înălțat.

Chiruț înscrie din săritură de pe inter dreapta, 7-6.

Încă un 7 metri polist: Chikovani, 7-5 contra lui Șelaru, în minutul 15.

6-5. Țuțu totuși înscrie. Îl împinge și Pejovic, care joacă cu un bandaj la inelarul mâinii stângi.

Poli, apărare 5+1, cu Fenici avansat. Și-i rupe tricoul lui Țuțu. Cartonaș galben.

6-4, Chikovani contra lui Țenghea, înlocuindu-l la 7 metri pe Șelaru.

Poli a preluat așadar de 5 ori conducerea. Iar Grigoraș obține o aruncare de la 7 metri, după ce arunca în bară.

Daskalovski apără aruncarea lui Țuțu.

Chiruț comite fault în atac iar Chikovani se încurcă, comițând pași.

Dar căpitanul Fenici face 5-4!

Grigoraș nu înscrie de pe o poziție nefirească lui, pe extremă stângă.

Ceva mai multă lume decât de obicei: jumătate de sală, plină. Și o mică galerie cu trompete în înaltul tribunei.

4-4. Țuțu, revenit după cele două minute, egalează.

Foarte frumos. De la 3-3 la 4-3, prin Timofte. După două pase pe la spate, cu dreapta, de la dreapta spre stânga.

Pandurii, pe atac cu Dediu în locul portarului. Iar Mănescu înscrie, în inferioritate numerică. Atac cu gol fără portar.

3-2. Chikovani, la a doua tentativă din aruncare de la 7 metri. Prima a fost parată de Șelaru dar mingea i-a revenit.

Primă eliminare temporară: Țuțu. Lasica, faultat pe extrema dreaptă.

Iancu, cartonaș galben.

2-2, cu schemă de la 9 metri. Țuțu. Poli, deși apărându-se agresiv pe debutul de meci, n-a știut exact pe cine să ia în primire…

2-1, minutul 4: Demis Grigoraș. Care iese, înlocuit pe apărare cu Halcă.

Avertisment, Țuțu. Chiruț ajunge centru iar Mănescu – inter dreapta, în locul lui Șoldănescu.

1-1. Adrian Chiruț, interul, de pe extremă dreapta.

1-0 prin gruzinul Irakli Chikovani în minutul 2.

Rudic începe cu Șelaru – Păunică, Țuțu, Iancu, Firuț, Nistor, Șoldănescu.

Poli în violet, Pandurii – în roșu cu umeri albi.

Prim 7, Daskalovski – Timofte, Chikovani, Fenici, Grigoraș Lasica, Pejovic. ”Poli” începe atacând spre poarta dinspre Hotel Boavista.

Căpitanul Fenici îi înmânează un tricou cu numărul 34 sărbătoritului Viorel Aurel Șerban, la aniversarea zilei de naștere. Un tricou cu autografele poliștilor. A urcat în tribună, pentru a-l felicita pe cadrul universitar.

Într-o pasă mai bună ca niciodată în acest deceniu în cursul sezonului regular, handbaliștii alb-violeți țintesc duminică seară și al cincilea succes consecutiv în Liga Națională, ceea ce ar stabili un nou record de victorii la rând în ultima vreme în contul Politehnicii, autoare cu Pero Milosevic la cârmă a 4 triumfuri și în play-out-ul sezonului trecut. Învingători pe linie în noua campanie în ”Constantin Jude”, timișorenilor le stă acum în cale Energia Pandurii Târgu Jiu, pe a cărei bancă tocmai a primit acceptul de a lua loc Bozo Rudic, care le pricinuia bănățenilor cel mai sever eșec pe teren propriu din ediția trecută, cu CSM București, chiar în ultima apariție acasă din retur. Ce va fi, aici, în transmisiune în direct LIVE TEXT de la ora 19,30.

Pero Milosevic: bilanț pozitiv în deplasările Ligii de la preluarea lui Poli în februarie

Pero Milosevic: în căutarea unei a cincea victorii la rând acasă cu Poli

 

 

Pe val și cățărați binișor în prima jumătate a ierarhiei, ”violeții” au luat cu bărbăție în piept ingrata situație financiară căreia i-au căzut captive pe acest debut de sezon principalele 4 grupări locale din sporturile de echipă asociate Municipalității, printre care și CH CSU Politehnica, și și-au văzut admirabil de drum, îngemănând o serie de 4 victorii consecutive în Sala ”Constantin Jude”, cu o diferență cumulată de goluri de 35 de reușite, căreia i-au adăugat de dată recentă triumfuri pe terenuri pe care cedau în sezonul regular precedent, la Vaslui și Călărași, acum cu 4-5 goluri avans.

De fapt, ”Poli” n-a mai pierdut acasă din chiar etapa inaugurală a acestui campionat, când se înclina la limită vicecampioanei CSM București, cu 23-24 (12-12), pe 23 august, dar la Jimbolia, înregistrând de-atunci 6 victorii și doar două eșecuri, la Chiajna și la Baia Mare, acum peste 5 săptămâni.

Mult va mai trece și până la următorul meci acasă al elevilor lui Pero Milosevic și Attilla Ioan Horvath, și anume circa 4 săptămâni până în jurul datei de 15 noiembrie, când, la ora ultimei apariții din tur pe teren propriu este așteptată sosirea grupării de cupele europene Dinamo, așa încât, în ciuda orei atipice pentru handbal, 19,30, dată de derularea în acest weekend în ”Constantin Jude” a unei competiții de arte marțiale, cât mai mulți susținători ai handbaliștilor timișoreni sunt așteptați în tribună.

Cu atât mai mult cu câte misiunea lor nu va mai fi la fel de facilă precum în precedentele 3 meciuri acasă cu formații nou-promovate, de astă dată înfățișându-se finalista Cupei României, Energia Pandurii Târgu Jiu, pe a cărei bancă va avea voie în premieră să ia loc Bozo Rudic, antrenor al lui CSM București la ora ultimului eșec polist în ”Constantin Jude”, înregistrat pe 1 aprilie 2015. Atunci, la ultima apariție acasă din returul sezonului regular, Milosevic și elevii săi se înclinau cu un sever 23-30 trupei municipalității bucureștene, în cea mai grea înfrângere pe teren propriu a stagiunii trecute.

Lucrurile însă s-au schimbat destul de mult între timp, Poli abordând disputa cu ”clienta” sa din sezonul trecut, Energia Pandurii, la adăpostul unui avans de 11 puncte în clasament, gorjenii de pe locul 11 descinzând pe Bega cu 6 eșecuri din 9 apariții și o medie de peste 27 de goluri primite pe meci, handicapul înfrângerilor în deplasare oscilând între 5 și 8 goluri, cu excepția uneia la limită, la Călărași.

Totuși, cei din Târgu Jiu au dat semnalul unui reviriment prin draw-ul acasă din runda precedentă, un 27-27 (12-13) smuls în ultima clipă Stelei, contra căreia tânărul Nistor Ioniță a marcat de 9 ori iar Țuțu în 7 rânduri, după ce Bozo Rudic debuta la cârma Pandurilor în runda a opta, cu un eșec la 7 goluri la CSM București. Înlocuitor al lui Liviu Andrieș, demisionar în urma etapei a șasea, antrenorul sârb vicecampion cu CSM a depășit între timp și obstacolele birocratice pentru a și lua loc pe banca noii sale formații, cu care țintește un prim succes, sperând astăzi și la eventuala utilizare a interului golgheter Florin Acatrinei, revenit după o convalescență de 3 săptămâni dată de o fisură de peroneu. Acatrinei era principal marcator al oltenilor în eșecul la scor de la începutul lunii trecute, din manșa I a primei faze de calificare a Cupei EHF, 38-24 pentru Dinamo, căreia îi înscria de 6 ori, Pandurii necâștigând însă nici revanșa și fiind eliminată.

De accidentări sunt nevoiți să se ferească și alb-violeții în perspectiva apropiatului duel bănățean de joi de la Reșița, găzduit de CH CS Adrian Petrea de la ora 17,15, într-o întâlnire televizată și pe care cărășenii o abordează după 3 eșecuri la rând la 4-5 goluri într-o serie de foc, la Odorhei, cu CSM București și la Steaua, sâmbătă la prânz, cu 27-22 (12-14), însă și în ideea în care principalele piese ale liniei de 9 metri, Chikovani, Fenici și Grigoraș, se pregătesc de a răspunde convocărilor la națională pentru debutul preliminariilor Mondialului francez de peste 2 ani, de peste două săptămâni și jumătate, pentru ”tricolori” în Austria iar în cazul gruzinilor, în Israel.

Precedenta serie de 4 victorii a poliștilor era stopată de Steaua în luna mai, dar în București, în returul fazei play-out 9-13 a ediției 2014/5, cu 28-25.

Dar și mai multe înaintea acestui duel CH CSU Politehnica – Energia Pandurii, în avancronica de vineri, și prin spusele antrenorului Milosevic și conducătorului Dumitru, cărora li s-au adăugat în aceeași seară noutățile de ordin birocratic date de ultimele vești ”frecție la un picior de lemn” din ședința Consiliului Local. Acestea constau în faptul că grupările vizate, de baschet, fotbal, handbal și rugby, pot participa la un concurs de proiecte pentru finanţare în baza Legii 350/2005, ce nu permite însă plata salariilor sau a datoriilor retroactive, acumulate de dată recentă pe fondul stopării de către Municipalitate a achitării sumelor către cluburile cu pricina, rămasă în vigoare după cum a subliniat edilul: ”Până nu se va produce o clarificare legislativă, nu vom face nici un fel de decont de cheltuieli de personal către o structură care va câştiga o competiţie pe Legea 350. Rămânem cu speranţa că se va da un verdict, favorabil nouă, la nivelul naţional al Curţii de Conturi, pentru că noi avem convingerea că tot ce s-a întâmplat până acum este perfect legal”.

Avantajul grupării handbalistice, în special față de cele de fotbal și baschet, este că CH CSU Politehnica poate face lesne dovada asigurării unui procent de 10% din bugetul dorit în concursul de proiecte de finanțare, dat fiind mai fireasca implicare la club încă din anii trecuți și a unor investitori privați, însă apele rămân cât se poate de tulburi, cum însuși același prim-edil a precizat vineri: ”E competiţie, nimeni nu îţi poate garanta victoria… Dacă vor fi în stare să câştige, vor primi finanţare!”

Tristețea survine tocmai din faptul că grupările locale au ajuns într-o postură de a concura în această critică stare de fapt pentru finanțarea provenind din contribuțiile bănești ale timișorenilor, o situație la ani lumină distanță de coeziunea sufletească existentă între formațiile studențești de pe Bega spre finele secolului trecut. Ca un semn al controversatei legislații croite peste ani de aleșii acelorași contribuabili ce își văd pe deasupra și banii achitați sub formă de dări ca fiind puși sub lupă pe seama gestionării lor în relația cu sportul. Ultimul blocaj, un alt efect al catastrofalei administrări legislative și financiare a acestei țări.

Arbitri sunt mureșenii Nacu și Rucoi, cu cărășanul Lupșa observator delegat FRH.

Astăzi joacă și echipa a doua a Politehnicii, de la ora 12, în liga secundă, la fruntașa CSM Făgăraș.

* CSM București, cu Zvonko Sundovski și Pero Isakovic la cârmă, s-a calificat alături de Dinamo în turul 3 preliminar al Cupei EHF, ultimul înaintea fazei grupelor, în ciuda eșecului cu 22-23 în returul din Austria cu Bregenz Handball, din faza secundă a întrecerii.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Handbal: