LPS Banatul Timişoara a debutat excelent joi dimineaţă în cadrul fazei semifinale a Campionatului Naţional de minihandbal pentru fetiţe de şcoală primară, categoria competiţională incipientă de vârstă, într-un turneu cu 5 echipe găzduit în incinta liceului. Elevele profesoarei Adriana Hajdu (în foto prima pagină) au învins cu scorul de 20-9 (16-3) în jocul cu LPS Slatina şi şi-au crescut astfel foarte mult şansele pentru a se califica la turneul final.
Bianca Creştin a marcat în prima parte 8 goluri dintr-un total de 9 aruncări la poartă, fiind secondată de Diana Şamanţ, cu 5 reuşite. Andreea Balint, cu două goluri, şi Toldi Trotea, cu un gol, au scuturat şi ele plasa oltencelor în prima parte, iar după pauză au mai contribuit Ana Mureşan, cu un gol, şi Iulia Brindescu, cu 3 reuşite.
Timişorencele, în alcătuirea 1. Dana Ianculescu – 18. Ruxandra Ulariu, 3. Andreea Balint, 9. Diana Şamanţ, 14. Toldi Trotea, 15. Bianca Creştin, 7. Bianca Kerekes, au pornit ca din tun, conducând deja cu 8-0 în minutul 6, diferenţă care aproape s-a dublat după consumarea celor 15 minute ale primei reprize. Ca o altă caracteristică a minihandbalului, pe lângă timpul de joc înjumătăţit, şi barele transversale ale porţilor sunt dispuse la o înălţime redusă faţă de cele obişnuite.
Profesoara Hajdu a aliniat un alt şapte în cea de-a doua repriză, pornită de la scorul de 16-3, şi anume 1. Dana Ianculescu – 4. Ioana Popa, 8. Paula Torok, 13. Iulia Brindescu, 11. Luiza Mitriş, 5. Maria Savache, 6. Ana Mureşan. A mai jucat Diana Seleşan.
Elevele au fost permanent încurajate de pe margine de un larg grup de colegi de la LPS, care au creat o atmosferă asurzitoare, în asistenţă regăsindu-se şi părinţi ai jucătoarelor, alţi profesori şi chiar conducători ai Liceului cu Program Sportiv.
De partea cealaltă, LPS Slatina, antrenată de Victor Dăbuleanu, le-a aliniat pe 1. Gabriela Barbu – 9. Cristina Stanciu, 10. Ionela Ivan, 7. Erika Tafarangă, 3. Adina Cace, 6. Mariana Lecu, 5. Ileana Ionescu.
În primul meci al zilei, Daniela Şchiopu a marcat de nouă ori pentru CSS Drobeta Turnu Severin în succesul cu 13-6 (6-3) în dauna lui CSS Caracal, de la care s-a remarcat Ancuţa Rădoi, cu 3 goluri.
În cel de-al treilea joc, Liceul Teoretic Peciu Nou, cu profesorul Vlastimir Todorov şi antrenorul Gheorghe Cârtog pe bancă, şi deplasând un lot alcătuit din 12. Ionela Pecora şi 1. Narcisa Motea, portari, 10. Zlatinca Benzar, 11. Gabriela Balogh, 6. Mihaela Balogh, 7. Nicolia Ieremici, 13. Ionela Prundaru, 8. Bianca Bujora, 15. Cristina Cicău, 18. Florina Şipoş, a dispus cu 14-4 de CSS Caracal.
Primele 4 clasate obţin calificarea la faza finală pe ţară, ce va avea loc între 3 şi 5 iunie. Echipele aliniate la faza semifinală au trecut pe rând de fazele municipală, judeţeană şi pe euroregiuni.
Sala-„balon” a Liceului cu Program Sportiv Banatul Timişoara este gazdă a uneia dintre cele 4 grupe ale fazei semifinale a Campionatului Naţional de minihandbal, rezervat fetiţelor cu vârste de 9-10 ani, reunind formaţiile calificate din faza pe euro-regiuni a competiţiei, mai exact din RO5, în care s-au confruntat echipe din judeţele Arad, Caraş Severin, Hunedoara şi Timiş, respectiv din RO4, cu judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea. Arbitrajul turneului este asigurat prin rotaţie de Alexandru Păduraru, Mihai Rotundu şi Alexandru Niţă, handbalişti la nivelul juniorilor A.