LPS Banatul, o victorie și 3 înfrângeri în faza I semifinală de la Mediaș, la juniori II

Juniorii II timișoreni au pus punct în această seară participării în Campionatul Național FRH de handbal masculin la categoria 1998/99, fiind eliminați din cursa spre turul secund al fazei semifinale după clasarea pe locul 4 din 5 participante la turneul ce se dispută de vineri până duminică la Mediaș.

antet

LPS Banatul Timișoara a disputat de la ora 16,30 ultimul meci în Grupa 3, în compania neînvinsei Academia Minaur I Baia Mare, de care s-a lovit cu 17-32, la pauză 11-18, în ultimul meci al reuniunii de după-amiază, în sala Școlii Generale numărul 5.

Aceasta a fost a treia înfrângere din 4 apariții ale elevilor lui Adrian Panait în grupa medieșeană, golurile bănățenilor fiind înscrise de Marușca și Sava – câte 4, Mihăilă 3, Pădineanțu 1, Savulov 1, Boanchiș 1, Bologa 1, Vuia 1 și Mirescu 1. De la maramureșeni au marcat în special Bălăuț, 7 goluri ca inter stânga, Albert – 7 goluri ca inter dreapta, și centrul Porumb, tot cu 7 reușite, Boșca înscriind de 3 ori de pe pivot.

Adrian Panait, antrenor al timișorenilor, a remarcat despre formația ”Academiei Minaur I”, sub conducerea lui Florin Mironescu, fost și în staff-ul tehnic al Centrului Național de Excelență ”Marian Coma”, că ”în primul rând fizic domină tot, și cu o tactică bună în atac. Academia s-a remarcat de departe la acest turneu însă nu era totuși de nebătut. În schimb juniorii noștri au acumulat o sumedenie de probleme, viroze, gripați, dureri de spate, încât astăzi n-am jucat cu șase dintre ei…”

Acesta a fost al doilea eșec al zilei pentru ”Banatul”, după ce CSM București a învins cu 30-18 (18-8) în întâlnirea de la 9 dimineața. Atunci, Pădineanțu a marcat de 5 ori pentru timișoreni, Pascari 4, Vuia 3, Bologa 2, Marușca 2, Mihăilă și Sava câte un gol, în vreme ce pentru juniorii II din capitală au înscris în special Vlad Șalău, de 8 ori, și Alexandru Gheorghe 6.

Victoria timișorenilor venea vineri după-amiază, în a doua lor apariție a zilei, 27-24 (15-11) contra LPS Târgu Mureș, meci în care au punctat pentru învingători Boanchiș, cu 7 goluri, Pădineanțu 5, Savulov 4, Marușca 3, Mihăilă 3, Vuia 2, Sava 1, Popovici 1, Pascari 1.

”Mai mult de jumătate din lotul nostru este din generația 1999, pe care ne vom axa în sezonul viitor, al doilea la juniori II”, a explicat profesorul Panait, a cărui echipă a încheiat participarea cu bilanțul 4 1 0 3 87-123 3 puncte.

Fiecare echipă a stat pe rând într-o reuniune, mai puțin LPS Banatul, ale cărei apariții au fost programate ieri și astăzi, duminică având în schimb liber. Atunci se va decide și soarta primelor două locuri de calificare, cu ocazia jocului liderului ”Academia Minaur I” cu CSȘ Călărași, care trecea de timișoreni vineri dimineață, în etapa I, cu 37-25.

”Nivelul oricum a scăzut față de alți ani dar echipele Academia Minaur I și CSM București sunt echipe bune, instruite, ne-au fost superioare dar puteau fi depășite. Se bazau pe repunere foarte rapidă, alergare, faza a II-a și contraatac, erau sfinte la ei”, a adăugat Panait.

CSȘ Lugoj, la Tecuci, și CS Unirea Sânnicolau Mare, pe teren propriu, mai au de disputat câte un meci duminică, în conformitate cu programul competițional al respectivelor grupe semifinale.

Tot astăzi și-a încheiat participarea și echipa de junioare I a ”Banatului”, în turneul semifinal de 6 echipe de la Roman, în care elevele lui Cosmin Zgîrdea au rămas cu victoria acontată în prima zi, contra constănțencelor, clasându-se astfel pe penultimul loc. LPS Banatul a cedat azi-dimineață în fața gazdei LPS Roman cu 34-48, la pauză 16-22, moldovencele calificându-se la turneul final al junioarelor 1996/97 de pe locul secund, după CSȘ Dinamo Brașov, neînvinsă. Formațiile din Baia Mare și Târgoviște, cu câte două victorii, le-au mai devansat pe bănățence, la finish cu bilanțul 5 1 0 4 140-184.

Universitatea Reșița s-a calificat în schimb din seria de la Buhuși, cu 4 victorii din 5 meciuri, avansând între cele mai bune 8 grupări din țară la junioare I.

* În semifinalele Cupei României, la Baia Mare, Minaur a dispus de HCM Constanța cu 25-24 (13-11) iar Energia Pandurii Târgu Jiu, o viitoare adversară a Politehnicii Timișoara în play-out, de HC Odorhei, cu 24-23 (10-10). Finala va avea loc mâine, cea pentru locul 3 fiind boicotată de HCM Constanța, deplângând maniera de arbitraj din penultimul act.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 7 = treizeci cinci

 


Ultimele articole din categoria Handbal: