Magnum Botoșani – SCM Politehnica duminică în sferturile Cupei României. Deținătoarea trofeului, la un pas de Final4

Deținătoarea Cupei României va juca și pentru a treia oară în această ediție a competiției eliminatorii pe terenul unei formații din eșalonul secund, SCM Politehnica urmând a întâlni duminică 15 decembrie pe CS Magnum Botoșani, a doua clasată după prima jumătate a sezonului în seria estică a Diviziei A.

Timișorenii vor inaugura joi la ora 16 pe propriul teren returul Ligii Naționale de handbal masculin, în compania Stelei, în primul meci al rundei de debut din jumătatea secundă a sezonului regular, etapa a XIV-a, coincizând cu ultima lor partidă acasă din anul 2019, iar duminică vor juca în nord-estul țării pentru un loc în turneul Final4 al Cupei României.

Nici că se putea un traseu mai facil spre turneul final pentru deținătoarea trofeului, care n-a avut parte de nici un duel de prim rang în fazele de calificare din ultimele două ediții ale competiției, în campania anterioară la Sibiu, Bacău și Baia Mare, iar în stagiunea în curs la echipele secund divizionare din Odorheiu Secuiesc, Pitești și Botoșani. CS Magnum a jucat ultimul meci din turul Seriei A în liga secundă pe 7 decembrie, 50-21 acasă cu a cincea și ultima clasată, CSM Târgoviște, după care a pătruns în sferturi prin a se impune în deplasare duminică la colega de eșalon CS ”U” Cluj, 25-28 sub Feleac.

În prealabil, în 16-imile de finală, CS Magnum trecea la Botoșani tocmai de timișenii de la CS Unirea Sânnicolau Mare, cu 34-29 (17-13), în primul meci al fazei inaugurale a sezonului actual, disputat pe 2 noiembrie în sala sporturilor ”Elisabeta Lipă”.

Și AHC Dobrogea Sud Constanța va juca în sferturi tot în compania unei trupe din liga a doua, conform tragerii la sorți care a avut loc astăzi la sediul FRH, în vreme ce la București se vor confrunta fruntașe ale Ligii Zimbrilor, CS Dinamo și Potaissa Turda.

De fapt, constănțenii și timișorenii au intrat pe rând în posesia trofeului Cupei României în ultimele două ediții ale competiției, în 2018 și 2019, dar SCM Politehnica va rămâne de-acum unica formație care să intre în ultimele trei turnee Final4 succesive, desigur, în cazul unei victorii la Botoșani. În martie, în turneul final de la Focșani, ”violeții” câștigau în semifinale cu gazdele iar o zi mai apoi, în ultimul act, contra Stelei, după ce cu un an înainte, la Constanța, treceau în semifinale de CS Minaur Baia Mare și cedau în partida cu trofeul pe masă amfitrionilor de pe litoral.

Programul sferturilor de finală de duminică 15 decembrie:
CS Magnum Botoșani – SCM Politehnica Timișoara
Dinamo București-Potaissa Turda
CSM Alexandria-HC Dobrogea Sud Constanța
CSM Bacău-HC Buzău.

Meciurile au loc într-o singură manșă, pe terenul primei echipe, iar în caz de egalitate la finalul celor 60 de minute se va trece la aruncările de la șapte metri.

În optimi, duminică și ieri, s-au înregistrat rezultatele:

CSM Sighișoara – CS HC Buzău 2012 24-39

Dinamo – AHC Dunărea Călărași 29-24

CSM Alexandria – CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu 42-27

CSU Pitești – SCM Politehnica Timișoara 17-32

CSM Focșani – Potaissa 30-31

CSM Făgăraș – AHC Dobrogea Sud 27-32

CS U Cluj – CS Magnum Botoșani 25-28

CS Minaur Baia Mare – CSM Bacău 25-27.

Ultimele rezultate din tur în Liga Zimbrilor și programul etapei a XIV-a, prima a returului, de joi, pe coloana clasamentelor.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + doi =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: