Mondialul V de juniori: Danemarca – triumfătoare, România, a 11-a. Iar timișoreanul Beșliu, 25 de goluri…

Câteva date și cifre la capătul primei participări a României la turneul final al Campionatului Mondial de handbal juniori, ajuns la cea de-a cincea ediție, și încheiat în Ungaria cu triumful Danemarcei, 32-26 în finala cu Croația, scandinavii păstrându-și astfel trofeul.

Românii au încheiat competiția cu o victorie, 27-22 (12-12) cu Belarus, al patrulea triumf al ”tricolorilor” în cele 9 jocuri de la Erd și Budaors, echivalând cu obținerea locului 11 din 24 de participante.

Din punctul de vedere al timișoreanului Daniel Eusebiu Beșliu, unul dintre cei doar 3 juniori ai generației 1995 în lotul predominant de 1994 selecționat de Lucian Râșniță și timișoreanul Narcis Cîtu, interul dreapta a fost al optulea cel mai folosit handbalist al delegației, cu un activ de 4 ore 18 minute și 51 de secunde jucate, după reșițeanul Nicușor Negru, Nistor, Rotaru și Racoțea, toți cu peste 7 ore la activ, respectiv Șomlea, Iancu și Militaru.

La capitolul goluri, Beșliu a marcat 25 din 64 de aruncări, mai multe înscriind doar Negru 64 (75% procentaj al aruncărilor reușite), Racoțea 52 (56%) și Rotaru 42 (69%), iar ceva mai puține Șomlea – 15 (45%) și Nistor – 15 (55%), dar timișoreanul a avut penultimul procentaj al aruncărilor izbutite, 39%, dintre marcatorii lotului.

Și apropo de goluri, România a marcat 242, primind 260, bilanțul succese – remize – eșecuri fiind 4-1-4, dintre care câte două victorii respectiv înfrângeri în fazele eliminatorii și pentru locurile finale.

În privința cărora, Germania a luat bronzul, 29-23 cu Spania, iar Norvegia locul 5, după 26-20 cu Suedia, pe 7 încheind sârbii, grație unui 39-31 cu Slovenia.

Cea mai bine clasată non-europeană a fost Brazilia, care a dispus de gazda Ungaria, cu 35-29, în disputa pentru locul 9. Iar pe 11, România, care a jucat mai bine după pauză, bilanțul său în primele 30 de minute fiind de 3 avantaje, o remiză și 5 handicapuri, -9 la totalul goluri marcate – goluri primite.

Și totuși, retrospectiv, marele regret se leagă de eșecul din ultimul joc din grupă, cu până atunci pierzătoarea Coreea de Sud, înfrângere care a aruncat România în calea impetuoasei Danemarca, echivalând cu o eliminare în optimi, pe când doar un egal cu asiaticii ar fi putut deschide alte culoare, măcar pentru un nivel în plus…

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 1 = cinci

 


Ultimele articole din categoria Handbal: