NE-NTREBĂM ŞI NOI. De unde atâta grabă!? „Cazul” în dezvoltare CSM Bucureşti, pe „modelul Oltchim”, sucombat şi fără Liga Campionilor în vitrină

Graba lui CSM Bucureşti de a-şi înlesni urcuşul nu de pe-azi pe mâine, ci parcă deja pe ieri, dezvăluie parte din tot ce e mai rău în handbalul feminin românesc. De unde-atâta grabă, ne-ntrebăm şi noi în rubrica purtând acelaşi nume, de pe coloana din dreapta, în prima pagină a Sporttim…

De câteva săptămâni încoace, de parcă nereuşitele României la turneele finale european şi mondial din Serbia, din decembrie 2012 şi 2013, n-ar fi conferit numeroşilor în cauză destule subiecte de gravă meditaţie şi un imbold al necesităţii de a schimba macazul pe o scară mult mai largă, dar într-o direcţie propice, aşadar de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, mass-media audio-vizuală şi scrisă de la Bucureşti nu mai pridideşte în schimb să tot scoată în evidenţă măreţele planuri ale prim-divizionarei CSM Bucureşti pe semicercul feminin, nesănătoase am spune însă noi, cuvântul de ordine fiind Liga Campionilor, chiar cucerirea Europei, şi asta cât mai repede, după cum răzbate din declaraţii şi abordările imediate.

Ceea ce nu s-a perceput şi înţeles, nu se înţelege şi probabil nu se va înţelege în handbalul feminin românesc este faptul că admiratul şi aplaudatul “model Oltchim” a echivalat cu ce-a putut fi mai rău pentru semicercul sexului frumos din Carpaţi în întregul său, de la cea mai inferioară ca grupă de vârstă echipă din sistemul juvenil şi până la Liga Naţională de senioare, dezechilibrată valoric de o dispută pentru titlu redusă la anostul trap al unei cvasifavorite. Desigur, la prima vedere n-ar fi deloc aşa, însă există un foarte, foarte mare dar…

A persevera în greşeală aduce cu nebunia, însă, din păcate şi din nefericire pentru handbalul feminin “tricolor” în ansamblul său, iniţiatorii unor noi asemenea proiecte cu model cred dumnealor patentat nici nu pot măcar concepe că persistă de fapt într-o eroare, considerând, din contră, că înrâuresc cel mai mare bine cu putinţă. Incompatibilitate. Şi unde mai pui că, în ciuda tuturor sforţărilor şi “îngrăşării” vârfului de lance Oltchim sub forma unui proiect supradimensionat şi în mod evident artificial, iluzoria mult râvnită ţintă a Vâlcei şi prin apartenenţă a întregului handbal românesc,trofeul Ligii Campionilor, a rămas de fapt necucerită, ci cu doar o finală disputată în cont, atât cât reuşea cu 4 decenii în urmă, fără cel mai mic tam-tam şi cu mult mai restrânse posibilităţi, a Timişoarei “Universitatea”, astăzi o Cenuşăreasă în subsolul seriei vestice a ligii a doua!?

Nu doar că “modelul Oltchim” a indus în eroare în privinţa nivelului valoric real pe semicercul nostru feminin precum şi o falsă senzaţie de superioritate în arena internaţională, iar ce picioare de lut a avut de fapt “proiectul” se vede acum în cele 3 puncte fără victorie ale HCM-ului de pe Olt după 20 etape în Liga Naţională, dar a fost de-a dreptul detrimental pentru sănătatea întregului organism al handbalului fetelor, atât pe orizontală cât şi pe verticalul structurii. Mai nici o mare grupare continentală nu s-a ridicat de pe-o zi pe alta la nivelul unei forţe statornice în Champions League fără a fi parcurs nişte stagii indispensabile de consolidare şi dominaţie în propria competiţie internă, atât în spiritul acelei legi nescrise dar fără echivoc a sportului cât şi în privinţa necesităţii adjudecării meritului de a te ridica dintre partenerele de întrecere din interiorul sistemului căruia îi eşti aliniat, ca respectabilă vioară întâi.Altfel, care-ar putea fi gloria izbânzii!?

În loc să se fi pompat resurse cu nemiluita într-o garnitură cu “staruri”, din dorinţa pe undeva firească dar totuşi cât se poate de iraţională de a sacrifica mai totul pentru a dovedi întregului continent unde e buricul târgului pe semicercul feminin, ceea ce nici nu s-a reuşit în cele din urmă, un castel de nisip, mai bine să se fi alocat judicios sume chibzuit investite în creşterea încet dar sigur a unor centre juvenile din care să se poată ulterior adăpa inclusiv reprezentativa de senioare de pe mâna lui Tadici sau a cui o fi respectivul selecţioner. Cât preţ s-a pus pe juniorat la Oltchim, cu excepţia acelui Centru Naţional de Excelenţă de pe Olt, de fapt o discutabilă găselniţă federală şi un alt monolit magnetic de concentrare a potenţialelor talente din mai toată ţara, se vede şi din modul cum s-a ales praful după despărţirea de “vedete”. Ce crescuse de fapt în jurul lor, în timp!? Era vorba de fapt doar de o comasare de jucătoare, într-o “super-echipă” net peste potenţialul real, din numeroase puncte de vedere, al sportului de la noi, şi nimic prea multă consistenţă în rest, în jur…

Mai mult, întărirea cu bătaie spre eurocupe a fostei multiple campioane a echivalat cu debalansarea făţişă a principalei întreceri interne, căreia i-a fost practic mazilită competitivitatea la vârf, ba chiar şi atractivitatea, Liga Naţională devenind plictisitoare prin previzibilitatea sa, şi a slăbit pe undeva implicit eşalonul în întregul său, distribuţia jucătoarelor etalon devenind neuniformă iar contracandidatele neîntărindu-se neapărat la un nivel proporţional cu fortificarea Oltchimului.

Dar iată că, poate dintr-o frustrare dată de neatingerea ţelului suprem dar şi de rateurile reprezentativei României pe scenele unde o roade buza mai tare, şi într-un vid de putere creat prin dispariţia “modelului”, cineva se gândeşte să-l reactiveze, doar că într-o altă locaţie şi cu alte fonduri, însă, atenţie, tot publice. Veţi spune că sunt banii contribuabililor bucureşteni, şi în consecinţă pot să-i investească aşa cum poftesc, şi sunt convins că milioanele de cetăţeni ai metropolei din sud-estul României numai la propăşirea handbalului feminin la CSM visează, şi toţi s-ar şi îngrămădi spre zecile de mii de locuri ale uneia dintre “Polivalentele” bucureştene din sublima infrastructură sportivă mioritică, doar că, vedeţi Dumneavoastră, e de notorietate faptul, cel puţin în privinţa Timişoarei dar probabil nu numai, că în nenorocita asta de societate o comunitate locală poate dispune cu adevărat de fructul activităţii sale doar după o redistribuţie bugetară survenită în urma purjării iniţiale spre “centru” a fondurilor colectate.

Ori în Timişoara, însă nu numai, infrastructura handbalistică suferă în tăcere, junioarelor îngheţându-le palmele pe clister în antrenamentele ţinute de profesori cu cojocul şi căciula în dotare, chit că, din câte ştim, sportul pe semicerc s-a mutat de la faza cu 11 la cel în şapte undeva în sală, dar investiţii tot nu prea se fac pentru îmbunătăţirea colectivă a acestei ramuri sportive la nivel naţional, aşa încât cu ce cădere morală faţă de întreaga suflare a unei tradiţionale şi iubite discipline, însă subfinanţată şi neajutorată în a restimula selecţia şi creşterea sa organică pe nişte baze inevitabil mai solide şi trainice, e lansat printr-o grupare-pilot fără nici cea mai mică tradiţie pe semicercul sexului frumos un proiect cât se poate de străveziu prin artificialitatea şi chiar megalomania sa!?

Şi pomenim de megalomanie pentru că, în cel mai tipic stil românesc cu căruţa înaintea boilor, CSM Bucureşti e anunţată a îngloba de la mijlocul lunii mai inclusiv câteva campioane mondiale en-titre pentru participarea deja din toamnă în eurocupe, dar nu oriunde ci, de preferat, în Liga Campionilor, care ar deveni implicit o ţintă în ceea ce priveşte adjudecarea întrecerii, chit că reprezentanta capitalei României în Liga Naţională e de fapt clasată, cu două etape înaintea încheierii returului, cu 4 puncte în urma zonei play-off, zonă 1-6 ce i-ar întreţine speranţele de calificare în competiţiile continentale intercluburi. Adică socoteala de-acasă, cu trâmbiţate planuri puse pe fugă de pe ieri pe azi, nu s-a potrivit cu cea din târg, dar chiar să-şi fi calculat iluştrii iniţiatori de proiect într-atât de eronat paşii încât să nu ia în considerare măcar varianta de bun simţ că mai întâi trebuie să dobândeşti şi dovedeşti ceva în actualul sezon!?

Iar cum nerăbdarea şi grandomania ambiţiilor se arată a fi în acest caz absolut nelimitate, într-un fel şi cu un iz de totală lipsă de respect la adresa competiţiei în care CSM Bucureşti activează săptămână de săptămână, şi ale cărei rezultate din teren, aşadar, n-ar mai prea conta de fapt în faţa dorinţei de moment de aliniere deja din toamnă în eurocupe, poţi lectura negru pe alb în presa “de la centru” cum că un diriguitor al grupării, pomenind de un wild-card ce ar putea fi obţinut de Clubul Sportiv Municipal Bucureşti pentru accederea în Champions League, e de părere că ar fi interesul EHF să aibă parte în întrecerile sale de “cele mai valoroase echipe din Europa”.

Şi unde ar fi mă rog dovada că CSM, a şaptea în clasamentul Ligii Naţionale a unui handbal feminin sistematic prematur eliminat la nivelul reprezentativelor, s-ar regăsi între respectivele cele mai redutabile formaţii europene? Când de fapt e pe punctul de a rata intrarea chiar şi în play-off-ul întrecerii interne…

Raportat la potenţialul real, şi nu de faţadă, al handbalului românesc, şi al sportului carpatin în general, şi având în vedere şi nenumăratele necesităţi neacoperite, de la infrastructură la toate cele, atât pe semicerc cât şi în întregul arenei jocurilor de la Dunăre la Marea Neagră, “cazul” în dezvoltare CSM Bucureşti se anunţă a fi o nouă struţo-cămilă, o maşină de tocat preţioase resurse dar afişând nelipsitul “sclipici” aferent, surle şi trâmbiţe, şi care va sfârşi într-o bună zi, cel mai probabil, în lacrimi precum cele de pe malurile Oltului.

Credeţi că, având CSM-ul drept mare primadonă, handbalul feminin de la noi va prospera? Va fi Liga Naţională mai de Doamne ajută? Vor lansa centrele juvenile mai talentate sportive? Vor obţine selecţionatele reprezentative, la diverse categorii, nişte rezultate superioare ultimelor scrâşneli din dinţi? Şi, în cele din urmă, îşi va apropia România tronul în râvnita Champions League? Chelului, tichie de mărgăritar, când palmele junioarelor îngheaţă pe mingi, nu chiar doar la Timişoara.

Iar aceste rânduri n-au fost scrise din frustrare că o Municipalitate are temeritatea de a lansa o asemenea iniţiativă şi o alta nu, pentru că, oricum, în Banat nici nu ne-am putea aştepta la aşa ceva, dat fiind că în Timişoara este evident că foarte marea majoritate a decidenţilor habar n-au că handbalistele Universităţii au adus nenumărate trofee naţionale pe Bega şi au jucat cu cupa pe masă sau în semifinale ale echivalentului Ligii Campionilor de astăzi, ci pentru simplul fapt că, ţinând cont de erorile trecutului, incluzând aici şi “modelul Oltchim”, care, iată!, n-au dus de fapt la nimic altceva decât la bani şi iarăşi bani tocaţi, dar în orice caz nu la trofeul suprem al cluburilor şi nici la satisfacţii româneşti la Mondial sau Campionatul European, de senioare sau juvenile, era de bun simţ ca măcar acum să fie schimbat macazul şi să se investească exact în ceea ce ar fi momentan cazul, “la baze”, în sistemul de junioare şi în planuri cu bătaie lungă, şi nu să se grăbească în asemenea hal lucrurile încât însăşi Liga Naţională, a noii LPH dar şi a reîmprospătatei FRH, să devină doar o biată haltă bună de şuntat, fără relevanţă în privinţa rezultatelor şi ierarhiei sale, în demersul impertinent al unor avizi de rezultate imediate să râvnească la un loc la masa celor mai mari şi tari, dar care-ajungeau acolo tocmai prin planificări riguroase, prin multă-multă trudă şi mai ales cu răbdare, nu de pe-o zi pe alta. Într-un alt domeniu, o asemenea monopolizare forţată şi destabilizatoare pentru raportul de forţe din teritoriu, ar intra în vizorul… Consiliului Concurenţei.

În loc să sădească înţelept şi cu o viziune largă, adică exact ceea ce-ar avea nevoie la ora actuală handbalul de la noi, un nou exponent al unui semicerc carpatin parcă tot mai de carton pe zi ce trece optează pentru un cumul de alte “staruri”, într-o cheltuială fără noimă.

Ceea ce răzbate dinspre CSM Bucureşti o fi admirabil în ochii unora dar, nu numai pentru că deţine potenţialul de a repeta greşelile trecutului, e doar curată nebunie… De unde oare atâta goliciune morală, umană, spirituală!? Şi cât de spurcat trebuie că e sportul românesc să se pricopsească cu asemenea “întreprinzători” tot pe banul public!?

* CSM Bucureşti are 10 eşecuri în 20 etape şi va găzdui duminică 9 martie, de la 11,30, duelul locurilor 7-9, cu SCM Craiova. Bucureştencele sunt devansate pe locul 6, cu 4 puncte în Liga Naţională, de HC Zalău, ardelencele mai având de jucat în ultimele două etape din retur acasă cu nou-promovata CSM Cetate Devatrans, ocupantă a locului 8, precum şi la secund clasata Corona Braşov, pe când bucureştencele, cu craiovencele şi la “U” Jolidon Cluj. Patru dintre primele 6 clasate sunt din interiorul arcului carpatic, în ordine din Baia Mare, Braşov, Cluj şi Zalău, în vreme ce Romanul şi Brăila se regăsesc momentan şi ele în play-off.

* În ordine cronologică inversă, cluburi din Ungaria, Muntenegru, Norvegia, Danemarca, Rusia, Slovenia, Macedonia, Austria, Spania, Croaţia, Germania, URSS, Yugoslavia şi RDG, iar în cazul unora dintre naţiuni în mai multe rânduri, au câştigat ultimele 48 de ediţii ale Ligii Campionilor, ante-denumită Cupa Campionilor Europeni, ultimul triumf final românesc datând din 1964, prin Rapid, actualmente a şaptea în liga a II-a, Divizia A Seria A.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru + 7 =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: