Neînvinsă dar despărțită de Santeiu, Poli merge cu întăriri defensive pe Dunăre

Învingătoare în prima deplasare din noul sezon, chiar pe terenul campioanei Dinamo, dar și câștigătoare în ultimele două etape, SCM Politehnica Timişoara speră acum să dea complet uitării visul urât din runda inaugurală a campionatului trecut, când pierdea la Dunăre la început de septembrie cu 24-23 după ce conducea la un moment dat cu 8 goluri, prilejul revanșei ivindu-se duminică de la ora 17:30 în penultima partidă a etapei a patra, transmisă de TVR 1 de la Călărași.

Alb-violeții, care dau principalul marcator al elitei masculine după primele 3 runde, în persoana lui Marius Sadoveac, de fapt trei dintre poliști, inclusiv extrema Marjanovic și o altă nouă achiziție, sârbul Dragas, numărându-se între cei mai prolifici șase handbaliști ai începutului de campanie în Liga Zimbrilor, vor da piept duminică după-amiază unei grupări a Dunării care a împărtășit duminică la Constanța soarta timișorenilor în ieșirea de anul trecut la Călărași, formația din sudul țării conducând la pauză cu 11-16 în fieful lui AHC Dobrogea Sud și înscriind primul gol din repriza secundă, dar cedând totuși în cele din urmă cu 27-26. De fapt, Dunărea a fost implicată până acum doar în partide foarte echilibrate, remizând 20-20 acasă în runda inaugurală cu vicecampioana CSA Steaua și depășind-o cu 30-28 în etapa a II-a, tot pe teren propriu, pe Minaur Baia Mare. La malul mării, cei din Călărași, care nu-i mai au în efectiv pe jucătorii preluați la mijlocul acestui deceniu de la bănățeni, au punctat prin 9 marcatori, și anume Gabriel Bujor și Grbavac de câte 5 ori fiecare, Broască și Hanțaru cu câte 4 goluri, Gurkovsky trei, Dospinescu două iar Nosrati, Soare și Zarko Pejovic câte unul fiecare, Nistor înscriind în schimb de 7 ori în contul constănțenilor.

Mare echilibru între Dunărea și SCM Politehnica și în urmă cu două sezoane la Călărași, 28-28 în decembrie 2016, fiind de așteptat și în acest caz un acerb duel pentru puncte, dispută înaintea căreia efectivul ”violeților” beneficiază față de primele apariții din noua campanie de câteva întăriri în apărare, însă și de o despărțire după câteva sezoane bune, toate punctate de antrenorul muntenegrean Pero Milosevic: „Suntem siguri de revenirea lui Păiuş, care ne va ajuta în apărare, la fel ca Orbovic. Acesta din urmă nu e încă apt pentru a juca şi faza ofensivă, unde trebuie să arunce tare. În aceste condiţii, am decis să nu mai facă deplasarea Andrei Santeiu – (foto pagina I), care a făcut ultimul antrenament cu noi. Îi mulţumesc pentru colaborarea din cele mai recente patru sezoane, e un pivot înalt şi util, dar a fost decizia lui de a ne despărţi. Vom continua cu Pribanic şi cu Irimescu, însă acesta din urmă are încă nevoie de vreo trei săptămâni de pregătire şi cu tânărul Raul Bote. Cel mai important este în momentul de faţă că pot juca din nou Păiuş şi Orbovic, pentru că avem nevoie de ei!”

„Trebuie să să începem la fel ca în partida cu Dinamo. Dacă nu vom aborda în acest fel ne va fi greu în acea sală şi în faţa unei echipe foarte bune. Adversarii noştri sunt peste ceea ce erau anul trecut odată cu transferurile făcute. Îi respectăm ca echipă, dar trebuie să jucăm ca în reprizele secunde din meciurile de acasă şi în întreaga întâlnire de la Dinamo. Trebuie să ne apărăm foarte bine, dar trebuie să ţinem cont şi că atacul trebuie să fie precis, tot asemeni jocului de la Bucureşti. Trebuie să arătăm caracter, disciplină şi aruncări bune”, a mai spus Pero Milosevic.

Etapa a patra a început deja vineri seară la Turda cu duelul clujean AHC Potaissa – Universitatea 32-23 (15-12), urmând a se încheia luni la Chiajna cu o dispută a două dintre cele 5 încă neînvinse, CSA Steaua – CSM Focșani. Iar apropo de program, poliștii vor juca și în continuare meciuri strict televizate, toate de către TVR1, sâmbătă 6 octombrie de la ora 11 acasă cu CS Minaur, în ultima întâlnire a etapei a șasea pe 13 octombrie de la ora 17:30 la Constanța iar tot în ultima confruntare din runda a șaptea, luni 22 octombrie de la ora 18, pe teren propriu cu CSA Steaua, la mijlocul turului în sezonul regular.

Programul etapei în curs și a celei viitoare respectiv clasamentul la zi, pe coloana datelor tehnice.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 × cinci =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: