S-a mai stins mult prea vremelnic încă un sportiv, un handbalist, la numai 35 de ani, trecut în câteva rânduri şi prin sala „Constantin Jude” din Timişoara ca oaspete al Politehnicii cu formaţii sârbeşti dar şi CS Minaur Baia Mare.
Belgrădeanul Nikola Lazić, care în luna iulie ar fi împlinit 36 de ani, completează şirul cutremurător de lung al sportivilor plecaţi dintre noi în floarea vârstei, stingându-se răpus de boală.
Clipe cernite în fanilia handbalului sârbesc, unul de mare tradiţie, cluburi ale sale etalon precum RK Partizan şi concitadina RK Crvena Zvezda Beograd avându-l în trecut în rândurile sale pe Nikola Lazić.
Care absolvea junioratul la alb-negrii din oraşul natal şi revenea ulterior în sala „Constantin Jude” ca un tânăr jucător de 22 de ani şi cu Zeleznicki Rukometni Club Dinamo Pancevo cu ocazia „Cupei Timişoara” în august 2011.
Belgrădeanul avea a îmbrăţişa o carieră internaţională iar astfel revenea din nou în Banat şi după mijlocul deceniului trecut cu maramureşenii, jucând şi la o altă grupare din România dar şi în Ungaria, Spania şi peste Mediterana, în Asia Mică dar şi pe continentul „de abanos”.
Inter stânga fiind, era chiar al doilea marcator al Minaurului, în umbra lui Căbuţ, la întâlnirea de la Baia Mare cu alb-violeţii Timişoarei la încheierea ediţiei 2017-2018, prima a sa cu negru-auriii clasaţi pe locul 9, pe când poliştii pe 5.
Iar Lazić mai juca în nord-vestul României şi pentru CSM Satu Mare, în Ungaria apărând culorile lui Balmazujvarosi KK iar în Spania cele ale lui BM Villa de Aranda şi Granollers.
Peste ape a activat în Libia şi Tunisia dar şi-n Asia Mică la Maccabi Arazim Ramat Gan şi Hapoel Beer Sheva, finele carierei petrecându-l înapoi la semicercul sârbesc, cu RK Ub şi Proleter Zrenjanin.
Încă o stea căzută din lumea arenelor pierzându-şi atâţia sufletişti, însă strict doar unul în plus la număr şi nimic mai mult pentru oculta satanică mondială urzitoare a depopulării forţate a majorităţii omenirii şi hibridizării restului lobotomizat pe calea spre transumanismul utopic al tehnotiraniei.
Toate aceste vremelnice decese inclusiv în sport nefiind nici fireşti, nici normale şi nici naturale, „de bătrâneţe”, ci drept dovadă a consecinţelor directe de pe urma a ceea ce e nimic altceva decât fix şi exact deturnarea omenirii în captivitatea posedării demonice induse de cultul supremaţist devotat crezului în sacrificiul de sânge uman, în dinamică derulare neabătută după felurite „scheme de tratament” care mai de care mai nebănuite.
Oricât de incredibil şi chiar imposibil ar fi de crezut, timpul le va dovedi totuşi invariabil pe toate, mult prea târziu însă pentru atâţia, iar tocmai pe faptul că e cât se poate de incredibil se bazează şi ticluitorii din umbră în diversiunile lor diabolice, răspândind răul, boala, dezbinarea, haosul, moartea şi tot ce-i contradictoriu cu frumosul şi viaţa.
Cei stinşi se înalţă într-o lume mai bună.
