”Ora lui Robert”, acțiune civică a handbalistului polist: sport pentru copii

Un proiect social destinat copiilor din medii defavorizate a debutat sâmbătă, la Timișoara. Inițiatorul acțiunii este handbalistul prim-divizionarei SCM Politehnica – din Liga Zimbrilor, Robert Năstăsie.

Prin intermediul programul intitulat „Ora lui Robert”, sprijinit de Profi, peste 50 de copii din medii defavorizate au participat la primul eveniment al acestui proiect social, eveniment desfășurat la „Faber Community” din Timișoara.

Timp de o oră si jumatate copiii din  medii defavorizate s-au bucurat de muzică, au făcut sport, s-au distrat participând la jocuri de atentie si de coordonare si au stat de vorbă cu sportivi de performanță, handbaliști ai SCM Politehnicii Timisoara.

Copiii au purtat tricouri oferite de Profi, iar la final au fost premiati cu mici atentii pentru efortul depus.

„Se știe ca sportul, prin natura sa competitivă şi prin faptul că se lucrează în echipă, poate aduce schimbări în felul în care cei vizaţi se privesc pe sine în relaţie cu cei din jur, iar experiența noastră acumulată cu astfel de tineri ne-au ajută să derulăm activitățile din cadrul proiectului, axat pe nevoia de mișcare. De altfel, ne-am si propus prin acest program sa contribuim la dezvoltarea interesului copiilor pentru mișcarea fizică și conștientizarea beneficiilor acesteia. Doar în acest mod putem să punem umarul la transformarea lumii din jurul nostru, prin bunăvoință, altruism, educație și inspirație”, a explicat inițiatorul Robert Năstăsie.

Jucătorul în vârstă de 27 de ani al prim-divizionarei SCM Politehnica a fost însoțit în acest demers de câțiva colegi: Marius Sadoveac, Sabin Ignat, Albert Cristescu, Denis Neamțu, Aron Dedu, antrenorii Horvath Atilla și Emil Stolojan, dar și de juniorii 4 ai SCM Politehnica.

„Ora lui Robert” este un program gândit de sportivul Robert Nastasie, adresat copiilor care prin joc pot învăța ce înseamnă efortul și perseverența, pot să se autodepășească, să se dezvolte și să se integreze mai ușor. Acest gen de evenimente îi ajută, de asemenea, pe cei mici în dezvoltarea calităților motrice, în perfecționarea comunicării si a lucrului în echipă.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 × = douazeci opt

 


Ultimele articole din categoria Handbal: