Cândva cvadruplu campion al lumii dar decăzut sub orice critică, iar cu-atât mai mult în ultimele două gestiuni, Dedu respectiv Din, handbalul masculin românesc tocmai a mai încasat încă o lovitură fără a-şi putea învăţa însă lecţiile, cedând adesea şi pe alocuri lamentabil la „Europenele” de juniori U18, unde a sfârşit pe 22, antepenultimul. Şi-i va avea exact aşa cum îi şi creşte, nefiind „vina” noilor valuri, ci a societăţii în care sunt nevoiţi a se forma. Dar în loc de a li se induce o aprofundată educaţie sportivă şi de ordin general, de exemplu şi despre esenţiala nutriţie vag predată până şi la „Medicină”, neglijată şi plină de carenţe şi mituri în actualul nesănătos „stil de viaţă”, celor care vin din urmă li se hrăneşte pofta de viaţă cu… dulci amăgiri, iluzii şi false speranţe.
Căci cum altfel poate fi catalogată opţiunea CSU Politehnica Timişoara de a da sfoară în „circul” (co)media prin unica pomenire într-un întreg an despre trupa sa secund-divizionară de băieţi – codaşă cu eşecuri aproape pe linie în străveziul eşalon 2, aspect despre care, dacă tot ţine „a se promova”, altfel tace mâlc tot campionatul – taman pentru a o… lăuda pentru… bronzul luat pe plajă!?!
Nisip în ochi.
Detrimental tocmai subiecţilor pe care se presupune că i-ar prezenta într-o lumină favorabilă opiniei publice, alimentându-le o falsă stimă de sine prin dulci amăgiri şi întreţinerea unor iluzii.
Care va să zică handbalul masculin carpatin e praf şi pulbere, de căruţă cu juniorii prin Europa, iar liga secundă sub egida F.R. Handbal cu-atât mai mult „sub nivelul mării” în plan valoric şi calitativ, dar vorba-ceea, chelului, tichie de mărgăritar – dacă tot nu mai are România cu-adevărat sport competitiv la semicerc, atunci măcar s-o dea pe nisip, o codaşă a eşalonului 2 n-are simţul ridicolului în sensul evitării împănării cu un oarecare bronz de moment în versiunea pe plajă a jocului.
Sau de-ar avea totuşi cât de cât simţul ridicolului, dacă tot ţine într-atât de mult să evidenţieze dintr-odată un punctual loc 3 într-o întrecere estivală de beach-handball din pauza competiţională, deşi, repetăm apăsat, nu scoate-o vorbă întregul campionat din toamnă-n primăvară despre eşecurile aproape fără excepţie din Divizia A – în fapt oglinda propriei activităţi, CSU Politehnica Timişoara ar masca atunci cumva mai întâi şi unele rotunjimi ale taliei neverosimile pentru handbal cu care se confruntă unii dintre protagoniştii în speţă, în frunte cu antrenorul, deconspirată fiind implicit ignoranţa clubului care-i are legitimaţi de a investi într-o educaţie nutriţională adecvată pe adresa celor din colectiv.
Căci este vorba despre o grupare sportivă a învăţământului superior de stat, aşadar din sfera educaţiei şi finanţată din banul public, fiind cu-atât mai mult cazul a investi şi în educaţia nutriţională a legitimaţilor săi, practic în „combustia” sănătoasă a unor organisme tinere, educaţie însă vag predată în „sistemul” mioritic până şi la „Medicină”, bineînţeles neglijată în societate şi plină de carenţe şi mituri în actualul nesănătos „stil de viaţă”, luat drept bun de marea majoritate în necunoştinţă de cauză.
Neştiind cu ce se… mănâncă.
Aşadar, dacă tot îşi maschează înfrângerile înseriate din Divizia A, peste un întreg sezon, dar îşi umflă pieptul la nişte întreceri de 2 bani ale Federaţiei Române de Handbal, CSU Politehnica ar face mai bine, dacă tot ţine atât de mult la propria imagine, s-acopere mai întâi unul, două pântece.
Asta dacă tot nu-i susţine, în necunoştinţa de cauză în care se musteşte în asemenea cluburi de drept public, pe legitimaţi de-ai săi în sensul îndrumării spre o educaţie nutriţională cum se cuvine, şi nu cea „după ureche”, puzderie în societate aidoma răsăririi ciupercilor după ploaie.
Iar pentru a ne face clar înţeleşi. n-au tinerii alb-violeţi medaliaţi cu bronz absolut nici cea mai mică „vină” că astfel a ales clubul studenţesc să procedeze, pomenind cu suport fotografic despre prestaţia lor de la malul mării ca răbufnire într-o tăcere mormântală peste întregul sezon, sportivii văzându-şi de joc pe plajă şi de dispunerea ulterioară pentru… inevitabilii pixeli cu neştuitele subtilităţi negative ale acestora – o cu totul altă poveste, însă CSU Politehnica a redovedit că n-are simţul ridicolului.
Cum n-au în general cei din fenomenul handbalistic, iar asta cu-atât mai mult din perspectiva realităţii factuale obiective a contraperformanţelor pe plan internaţional, când se-apucă să evidenţieze de exemplu la final de sezon şi eventualele clasări „fruntaşe” dar de fapt între „Speranţele” grupei a II-a valorice pe palierele juvenile, într-un fel de proiectare a recompensării eşecului de care nu se face străină nici Asociaţia Judeţeană de Handbal Timiş, surâzându-i să se lase purtată de val.
Atâţia şi-atâţia cărora le-au murit lăudătorii, lauda de sine nemirosind a bine.
Iar tocmai astfel li se induc, hrănesc şi întreţin celor care vin din urmă dulcele amăgiri, iluziile şi falsele speranţe cel mai adesea deşarte.
Iar handbalul şi societatea îi va avea ulterior exact precum îi şi creşte, într-un spirit superficial şi vulnerabil al falsei stime de sine.
Când de fapt mult, mult mai important ar fi a se investi cu-adevărat şi temeinic în noile generaţii în sensul inducţiei acestora spre o aprofundată educaţie, atât sportivă cât şi de ordin general, cu exemplul cheie al esenţialei educaţii nutriţionale, vag predată până şi la „Medicină”, evident plină de carenţe dar şi mituri în actualul nesănătos „stil de viaţă”, minusuri detectabile de la o poştă.
Dar cine să-i şi îndrume şi înveţe, în uriaşa necunoştinţă de cauză care patronează în general în societate, cu pseudomaturii pe post de aşa-zişi „adulţi” care aproape că habar n-au pe ce lume trăiesc şi se pliază „după ureche”!?!
Nefiind aşadar absolut deloc „vina” noilor valuri, ci a societăţii în care sunt nevoiţi a se forma, societate înrâurită pe felurite piste false prin a i se distrage în mod cert atenţia, totuşi fără prea multe scuze însă, informaţiile literaturii de profil fiind accesibile la o apăsare de tastatură distanţă, şi încă din şezut, deloc dificil pentru orice pântec.
Societate din care fac parte şi unităţile de învăţământ superior, aşadar de învăţământ, şi care va să zică din sfera Ministerului Educaţiei Naţionale, având în grija lor cluburi sportive proptite din banul public, şi care, luând contraexemplul în speţă al CSU Politehnica, s-ar putea îngriji mai bine de problemele reale de fond cu care în mod evident se confruntă, fie că ţin de competitivitatea sportivă ori de – într-un plan mai amplu – alimentaţia şi până la urmă sănătatea celor care reprezintă clubul, decât de formele de faţadă ale proiectării unei cel mai adesea false imagini publice.
E jenant, penibil şi ridicol.
Căci atunci când ai o echipă codaşă a străveziei „sub nivelul mării” ligi a doua într-un handbal românesc al 22-lea din 24 la „Euro” U18 masculin recent încheiat, şi-ascunzi un an întreg la sertar realitatea factuală obiectivă a deţinerii „lanternei roşii” în campionatul de regularitate al FRH, dar pe de altă parte te bombezi pe seama bronzului luat pe plajă de tinerii în pauza competiţională, înseamnă că-ţi place gustul… prafului în ochi.
Dacă li s-ar vrea cu-adevărat binele acestor tineri pe la începuturile vieţii, cu totul alta ar trebui să fie în principiu abordarea unui club responsabil şi conştient de rolul pe care îl poartă în procesul educaţional, şi nu doar strict sportiv, fiind vorba despre o grupare din sfera învăţământului superior.
Însă cine să şi conştientizeze în… necunoştinţa de cauză care domneşte din păcate la nivel societal şi-n condiţiile în care actualul „stil de viaţă” de import este luat drept bun pe pilot automat de o mare majoritate realmente neavând prea mare habar pe ce lume trăieşte!?!
Căci de-aceea s-a şi ajuns vremelnic şi de timpuriu la stadiul supraponderal în masă din societate, o veritabilă „bombă cu ceas” pentru noile generaţii neinstruite, accelerând îmbătrânirea şi micşorând şansele alungirii şirului anilor trăiţi într-o stare de sănătate şi deplină funcţionalitate, dintre cei petrecuţi în totalitate pe pământ.
Intoxicare spre tumefiere şi inflamare făr-a prinde deloc de veste şi făr-a fi implicit cu mare putinţă răspândirea educaţiei preventive în rândul noilor generaţii, necunoştinţa de cauză fiind semnificativă şi pe undeva fără pardon.
E chiar tragicomic într-un handbal carpatin antepenultimul la zi la nivel juvenil în Europa a te împăna din postura de club codaş în modesta Divizia A cu bronzul luat pe nisip în pauza dintre campionate de tinerii care ar merita mai degrabă un altfel de bine decât cel al proiectării unei imagini pozitive de moment.
Dar suntem în naţia formelor fără fond, în care impresionarea aproapelui a fost ridicată la un nivel mai important decât, fără exagerare, cel al unor vitale aspecte de… viaţă şi de moarte. Iar asta-i societatea mioritică în care salvarea aparenţelor, etalarea falselor impresii şi răsturnarea valorilor într-o trântă cu meritocraţia sunt însăşi… valorile pe care se pune mai degrabă preţ în rătăcirea actuală, rătăcire mergând mână-n mână cu ignorarea unor problematici net mai vitale, ţinând de sănătatea publică şi educaţia reală a noilor generaţii.
Problematici existente fără doar şi poate, iar asta fie de exemplu şi doar aruncând o scurtă privire spre taliile unor protagonişti din lumea arenelor, care s-ar presupune a fi exemplari prin ţinuta lor, dacă nu trasă printr-un inel, atunci măcar mai adecvată decât media tot mai balonată a omului de rând de pe stradă.
Ar fi cazul ca Tal şi CSU „Poli” s-o mai lase cu praful în ochi în stânga şi-n dreapta prin lamentabila presă loco fără substanţialitate şi fără habar, şi să pună pântecele pe carte. Căci doar e club al unei unităţi de învăţământ superior.
Cât mai e timp şi de carte, pentru ca şi România să reînveţe formarea de tineri handbalişti competitivi inclusiv în bătătura unor secund divizionare codaşe, formare care pare-se postdecembrist i-a cam scăpat, de unde şi acest loc 22 în 2024 la EHF Men s EURO U18, despre care Sporttim a consemnat deja aici.
Trezirea.
Mai moale cu nefasta umflare artificială a ego-ului unor tineri încă în formare, „daţi la presă” după un biet „Naţional” de handbal de plajă, dar ceva mai mult joc de glezne cu niţică smerenie. Dar de unde oare şi-atâta conştiinţă spirituală la gruparea condusă de un ex-delegat al AJF Timiş!?
Pentru conformitate, elevii viola ai lui Emil Stolojan au prins bronzul pe plajă în jocul de consolare pentru locul 3 cu cei din Măcin, după „U” Cluj şi „Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu,
