POLI 75, joc de handbal în 11 sâmbătă pe ”Știința” de la 19:30

În amintirea primului trofeu al handbalului timișorean, titlul național din anul 1956, când sportul cu mingea mică se juca în echipe de 11, sâmbătă seară va avea loc un meci demonstrativ pe terenul ”Știința” de la Baza I a Universității Politehnica Timișoara, ca parte a evenimentelor aniversare de la final de săptămână, marcând celebrarea și sărbătorirea împlinirii a 75 de ani de la înființarea secției de handbal de la Politehnica Timișoara, în anul 1947.

Trecut-au deceniile de la anii de pionierat ai handbalului studențesc la Politehnica Timișoara, alb-violet triumfător la nivel național atât în perioada în care tradiționalul sport de echipă, mult îndrăgit pe Bega, se juca în 11, cât și în versiunea sa modernă, în șapte, învingător în primul sezon plin postdecembrist, 1990-1991, iar acum este vreme de sărbătoare, la ceas aniversar, cu ocazia căruia se va organiza și un meci de handbal în 11, sâmbătă seară, pe 24 septembrie de la ora 19:30, la stadionul ”Știința”.

Fotografii document cu echipa Politehnicii din 1956, campioană a țării.

Și o fotografie cu alb-violeții poliști campioni naționali în 1991, adăugată căreia, și un decupaj publicistic cu ierarhia finală a Diviziei A în ediția 1990/91 a competiției de handbal masculin a României.

În prefațarea evenimentelor aniversare ale momentului ”POLI 75”, SCM Timișoara și Fundația Politehnica organizează vineri la sala ”Constantin Jude” o conferință de presă cu prezența unuia dintre handbaliștii campioni ai țării în alb-violetul Politehnicii Timișoara, ca extremă, Alexandru Matei, laureat în 1991 și câștigător al Cupei României, în 1986 cu bănățenii, din partea organizatorilor participând și Viorel Șerban – președintele Fundației Politehnica și fost președinte al clubului, respectiv Sorin Șipoș, președintele Consiliului de Admnistrație de la SCM Timișoara.

SCM Politehnica va juca pe teren propriu cu nou-promovata CSM Odorheiu Secuiesc, tot sâmbătă 24 septembrie, de la ora 17, la sala ”Constantin Jude”, parte a etapei a V-a din Liga Zimbrilor. Programul rundelor 5-6 din campionatul elitei, pe coloana ierarhiilor la zi.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt − 3 =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: