Poli cedează acasă un avans de 6 goluri avut după pauză, prim succes al „militarilor” în 5 etape: 28-30 (19-14)

SCM Politehnica n-a mai avut şi astăzi la Timişoara o primă repriză catastrofală precum vinerea trecută la Odorheiu Secuiesc, unde era condusă cu 19-10 la pauză, dimpotrivă, detaşându-se şi la 6 goluri în primele minute ale reprizei a II-a, dar de astă dată a fost ajunsă din urmă iar deznodământul a fost exact acelaşi, oponenţii semnând abia întâiul lor succes, nou-promovaţii harghiteni în 4 etape, Clubul Sportiv al Armatei abia la „borna” a cincea: 28-30.

Altădată un duel la vârf din careul fruntaş al elitei handbalului masculin românesc, „Poli” – Steaua le-a readus de la ora 15 faţă în faţă pe vecinele ierarhice de pe locurile 10-11 la finele campionatului trecut, alb-violeţii evitând atunci barajul de supravieţuire pe prima scenă în detrimentul „militarilor” din capitală, porniţi pe acelaşi făgaş şi-n noua ediţie a Ligii Naţionale, cu eşecuri în serie. 

Întrerupte sâmbătă după-amiază printr-o revenire de la 6 goluri deficit în nici 20 de minute din partea secundă a meciului din sala „Constantin Jude”, astfel încât „violeţii” lui Pero Milosevic contabilizează contraperformanţa de a fi depăşiţi pentru a doua oară consecutiv de o formaţie în prealabil fără pic de succes în rundele anterioare, 3 în cazul secuilor care îi întreceau acum 8 zile cu 28-22, chiar 4 în dreptul bucureştenilor.

Ceea ce-i leagă implicit şi pe polişti, din aproape în aproape, de cumularea înfrângerilor, două la rând.

Cuvântul de ordine a fost apărarea, iar timişorenii nu s-au mai lăsat depăşiţi uşor, precum până la pauza deplasării în Harghita, însă continuarea n-a fost deloc pe măsură, aceeaşi dereglare a jocului defensiv, de astă dată în partea secundă a unei prestaţii pe teren propriu, ducând la o altă prăbuşire rapidă, ce n-a mai putut fi curmată. 

Evoluţia scorului din precedenta deplasare stelistă, de la 16-11 acasă la pauză pentru „bronzul” naţional Minaur, la 27-26 rezultat final la Baia Mare, cu roş-albaştrii tot la limită înfrânţi precum la prima lor ieşire în nord, la Suceava, unde tot la limită erau şi conduşi la pauză, indicând potenţialul celor din capitală de a reveni din urmă.

Altădată apanaj al sârguincioasei grupări „studenţeşti”, astăzi risipitoare pe Bega, deşi a avut o primă repriză cum nu se poate mai bună în noul campionat, înscriind în voie şi demobilizând-o pe penultima clasată, deja 19-14 la pauză.

Semne dintre cele mai bune, cu-atât mai mult cu cât, în primele două reprezentaţii acasă, deşi n-aveau nici pe departe acelaşi avantaj înaintea părţii secunde, dimpotrivă, doar 11-10 cu focşănenii depăşiţi în cele din urmă după reprize „perfect egale”, cu 22-20, ba chiar erau în dezavantaj cu CSM Bacău, 10-11, până la urmă 24-20 rezultat final, timişorenii legau totuşi în premieră succese pe teren propriu într-un nou campionat după circa două decenii.

Iar „Poli” s-a desprins chiar şi mai mult de stelişti după pauză, până la 21-15 în minutul 33, însă, aşa cum isca în urmă cu două săptămâni din puţin un puternic reviriment după pauza meciului găzduit cu băcăuanii în sala UVT, unde moldavii se bucurau în unele momente şi de câte 6 goluri avans, la fel i-a venit de hac şi trupa Clubului Sportiv al Armatei.

Începând la rândul ei a înscrie tot mai uşor, pe când alb-violeţii l-au făcut treptat tot mai mare pe Ahmetasevic, încât în ultimele 10 minute s-a ajuns la egalarea situaţiei, 24-24. 

Poliştii pur şi simplu au ratat nenumărate atacuri, doar 3 fiind finalizate cu reuşite în aproape 20 de minute, picaj pe fondul căruia nici n-au mai izbutit redresarea pe final, bucureştenii păstrându-şi sângele rece şi fiind mai lucizi la adăpostul psihologic al revenirii din partea secundă.

La care a contribuit şi un inter ex-polist, Krsto Milosevic, autor a 4 goluri, în rând cu nimeni altul din tabăra „Armatei” decât Valentin Ghionea, şi Şandru înscriind tot de 4 ori pentru cei de pe Dâmboviţa.

Mai tânărul Antonio Bordeanu fiind principalul marcator cu 5 reuşite al învinşilor cu 28-30, dar tot veteranii Sadoveac şi Marjanovic asigurând aproape o treime din golurile „violeţilor”, câte 4 fiecare, la fel noua achiziţie Belchite. Înscriind în prima parte în voie, cu varietate şi din diferite poziţii, poliştii au conturat şi o mai stufoasă listă a marcatorilor, cu 11 autori de goluri, semnată şi de veteranul de pe extremă Cîmpan – de 3 ori, Fenici şi Huta de câte două ori iar Sabin Ignat şi noile achiziţii Pisaric, Manojlovic şi Buljina o dată fiecare, însă în zadar.

Urmând confruntarea cu o altă formaţie bucureşteană, cea a „Municipalului”, dar în capitală, vineri, după care primirea unei alte codaşe, nou-promovata CSM Făgăraş. 

N-a fost însă floare la ureche pentru polişti nici în fief-ul nou-promovatei din secuime, aşa încât, după decăderea din partea secundă a reprezentaţiei din această după-amiază, bănăţenii ar sufla pesemne şi-n iaurt.

Programul viitor este enumerat pe aceeaşi coloană a datelor tehnice din secţiunea Handbal în Sporttim, laolaltă cu clasamentul actualizat şi ultimele rezultate.

Altfel, pentru stelişti au marcat în special Tărîţă şi Popovic, de câte 5 ori, Burlacu şi Neagu completându-i cu câte 3 goluri, iar Irimia şi Bizău cu câte unul fiecare.

 
Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 − unu =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: