Handbaliştii Timişoarei au purtat o cursă de urmărire în majoritatea jocului găzduit duminică de la ora 17 la startul noii ediţii a Ligii Zimbrilor, aşa cum au mai fost nevoiţi în destule alte întâlniri din sezoane precedente, apropiindu-se în ultimele minute chiar de 3 ori la un singur gol de vrâncenii mai bine clasaţi în campania trecută şi cu victorii tur-retur în partidele directe, însă n-au mai smuls egalarea, deşi au avut posesia, acelaşi veteran Marius Sadoveac, care deschidea scorul, stabilind rezultatul final cu 18 secunde înainte de final, 28-29 (11-14) în etapa I de campionat.
Alb-violeţii aveau o misiune fără doar şi poate foarte dificilă în faţa elevilor lui Dalibor Cutura, asistat de Viorel Ciubotaru şi Marko Isakovic, şi n-au izbutit să răstoarne calculele hârtiei, în ciuda avantajului propriu şi a startului bun luat în primele nici 10 minute, în care au condus cu 2-0, anihilat însă de gruparea mai omogenă, CSM Focşani 2007, odată ce a trecut la conducere cu 4-5, vizitatorii de pe Milcov rămânând în faţă constant, cu 11-14 la pauză. „Am avut o primă repriză cu câteva ratări unu la unu şi părerea mea, cred că acolo s-a făcut diferenţa. Focşani e o echipă arţăgoasă, care se bate şi acasă, şi-n deplasare; cu toate astea, am avut şansa pe final de-a egala…”, după cum remarca la final coordonatorul de joc al gazdelor, Cristian Stelian Fenici.
Într-o etapă în general a oaspeţilor, învingători majoritari, tonul succeselor la limită în deplasare a fost dat în prologul de miercuri de către deţinătoarea Cupei României, CSM Constanţa, care s-a impus greu la Sighişoara în faţa nou-promovatei CSM, cu 25-24, la pauză 13-12, iar acelaşi deznodământ s-a înregistrat şi în sala „Constantin Jude”, la încheierea unei întâlniri a cărei aruncare simbolică de start a fost dată de atleta locală Cristina Daniela Bălan – multiplă campioană naţională, fostă sportivă numărul 1 a judeţului Timiş în ierarhiile finalului de an şi recent câştigătoare a 3 medalii de bronz pentru România la Jocurile Francofoniei din Africa, în ciuda tuturor strădaniilor bănăţenilor îndrumaţi de Mihai Rohozneanu de a anihila avantajul moldavilor, pe fondul unui start şi final mai bun de meci al alb-violeţilor.
Ulterior, şi la Buzău se înregistra acelaşi deznodământ, CSM Bucureşti câştigând la limită, cu 27-26, după ce era condusă la pauză cu două goluri diferenţă, doar Steaua desprinzându-se în deplasare, cu 35-28, la nou-promovata din Cluj, care conducea însă la pauză cu 16-14, ardelenii urmând a vizita Timişoara în etapa a III-a, după ieşirea elevilor lui Rohozneanu la Bacău.
Altfel, toate vechi şi nouă toate, Potaissa trecând la Turda cu 38-31 de învinsa timişorenilor la încheierea barajului de supravieţuire din primăvară în Liga Naţională, CSM Vaslui, într-o întâlnire cu cele mai multe goluri marcate de fiecare parte în cele 6 meciuri disputate până acum în runda inaugurală, iar campioana Dinamo făcând scorul etapei în capitală, 35-27 (18-14) cu vicecampioana Minaur Baia Mare, care a încasat 3 goluri şi de la portarul laureaţilor, Cupara.
Cele mai multe goluri timişorenii le-au primit de la tripleta străină a sârbului Cutura, Roman Makrishin înscriind de 8 ori, precum a făcut-o şi golgheterul localnicilor, Marius Sadoveac, Makrishin fiind completat cu 7 de către un alt veteran, Nikola Crnoglavac, iar cu şase goluri de Sasa Marijanac, 21 de reuşite din totalul celor 29 ale învingătorilor.
Care au condus la un moment dat, după intrarea în ultimele 10 minute, cu 21-26, stârnind şi reacţia „violeţilor”, apropiaţi la 24-26 iar apoi de 3 ori la un singur gol de oaspeţii la conducere, fără a evita însă înfrângerea la debut, în ciuda faptului că au avut atacul şi ocazia de a egala, ratările spunându-şi însă cuvântul, dar şi aportul lui Marocico în poarta vrâncenilor.
Filip Marjanovic, trecut şi el de 30 de ani şi fost component al focşănenilor, la care ajungea de pe Bega, a contribuit cu 6 reuşite de pe extrema stângă, Răzvan Trif şi Vlad-Nicolae Chira înscriind de câte 4 ori fiecare, principali marcatori ai învinşilor.
„Astăzi nu am făcut un handbal foarte bun, adică ce ne-am dorit noi, ce am pregătit mai exact. La duelurile unu la unu s-a făcut diferenţa, chiar pe tot meciul, pot să zic că ratările noastre unu la unu au contat, poarta lor (n.n: Emilian Marocico) a fost mult mai inspirată. Dacă reuşeam să nu ajungem la un handicap aşa mare, au avut 5 goluri, cu toate că am ajuns la un singur gol şi am avut şi atacul dar n-am reuşit să finalizăm. Sper ca începutul să fie totuşi bun, pentru că ne dorim să facem puncte acasă. Ne dorim să facem meciuri mult mai bune şi să câştigăm cât mai multe puncte”, a mai remarcat la final veteranul Fenici.
Timişorenii au făcut ce-a ţinut de ei, dar la urma urmei multe ţin de diferenţa între teorie şi practică, între pe de-o parte dorinţa declarativă a conducătorilor de a efectua schimbul de generaţii cu tot ceea ce implică un asemenea procedeu migălos şi anevoios, aşadar şi riscuri, pe lângă inerenta perseverenţă şi răbdare, căci acum 2 ani pe vremea asta se specifica explicit că ar fi vorba despre un proces de 2-3 ani, conform celor semnalate de fostul antrenor Horvath, iar pe de altă parte rezultanta acestei tranziţii, nu la fel de eficientă, ca urmare şi a fricilor în raport cu rezultatele imediate, în absenţa unei voinţe absolute şi autentice de a da credit total tinerelor generaţii, indiferent de neplăcerile revenirii constante la barajul de menţinere în elită, de evitat dar totuşi o soluţie de moment, pentru câteva ediţii la rând, până la pasarea ştafetei. Căci locul 10, scutit de grijile barajului, nu poate încălzi mai mult decât o clasare pe 11-12, cu trimitere la baraj.
Prioritatea ar trebui să fie alta, şi anume predarea ştafetei, prin oferirea cât mai multor minute de joc tinerilor din lot, şi nu evitarea barajului, prezenţă implicând riscuri minime dat fiind handicapul valoric al secund-divizionarelor de pe poziţiile 3-4 apărute cu aspiraţii de prindere a trenului elitei pe uşa din dos.
Ori SCM Politehnica a anticipat noul sezon, fără a-şi permite luxul de a efectua multe transferuri – şi în special cele pe care şi le-ar fi dorit, din motive de buget, prin a se întări cu străini de la 35 de ani în sus, pivotul Pribanic revenind pe Bega iar tot din Israel fiind adus şi portarul sârb Stankovic, la 38 de ani, doar îngroşând lista veteranilor „violeţi”.
Implicit, mai greu a răsturna ierarhiile, în ideea dorită de decidenţii polişti, cuplată obţinerii rezultatelor imediate, ocupanţii locului 5 în ediţia trecută a Ligii Zimbrilor, vrâncenii, menţinând linia victoriilor directe, mai strânsă duminică, după 27-25 în turul trecut şi 29-26 pe Bega la 25 februarie, cu menţiunea că oaspeţii n-au putut conta pe interul stânga turc recent transferat.
„Cred că va fi un campionat mai puternic decât precedentul, pentru că toate echipele s-au întărit şi s-au omogenizat, cumva”, remarcă a antrenorului principal Mihai Rohozneanu, semnalează provocările cărora SCM Politehnica Timişoara e nevoită a le face faţă, în etapele a 5-a şi a 6-a, peste circa o lună de zile, având în program primirea succesivă a Stelei şi a campioanei Dinamo, roş-albi sâmbătă la Focşani, în etapa a II-a.
Iar viitoarea gazdă a alb-violeţilor în runda secundă, tot o formaţie moldavă, CSM Bacău, „închide” etapa de debut în deplasare la Suceava, luni după-amiază. Meciul poliştilor pe Bistriţa e duminică.
*Rezultatele etapei I, care se încheie luni la Suceava, unde poliştii vor juca în runda a patra, precum şi programul celei de-a II-a, pe coloana clasamentului la zi al secţiunii Handbal.