Poli egalează Dunărea de 14 ori și remizează la Călărași. Violeții, al doilea draw și încă neînvinși

Deși n-a mai condus deloc din minutul 17 iar ca de fiecare dată în acest început de campionat n-a fost din nou în față la pauză, SCM Politehnica a reușit totuși să egaleze de nu mai puțin de 9 ori în repriza a II-a a deplasării de la ora 17:30 la Călărași, smulgând Dunării o remiză într-o nouă dificilă ieșire după cea victorioasă la Dinamo și rămânând astfel imbatabilă după primele 4 etape din Liga Zimbrilor. Protagoniști ai unei pe alocuri și spectaculoase încleștări în forță, handbaliștii alb-violeți ai Timișoarei au încheiat la egalitate în fief-ul lui Adi Petrea, aidoma vicecampioanei CSA Steaua în runda inaugurală de la începutul lunii.

Două formații care au început ediția 2018-2019 prin a remiza acasă, după ce erau conduse la pauză de finaliste respectiv semifinaliste ale sezonului trecut, au fost ca și de nedespărțit pe tabela de marcaj și în acerba confruntare televizată din această după-amiază de la Călărași, înregistrându-se nu mai puțin de 18 scoruri de egalitate, în felii egale pe reprize, fără ca vreuna dintre aspirantele la o nouă pătrundere în play-off să-și poată menține fragilele avantaje un timp cât de cât mai îndelungat: AHC Dunărea Călărași – SCM Politehnica Timișoara 27-27 (16-15).

Primii care aveau să se desprindă la două goluri diferență aveau să fie ”violeții” prin ”dubla” lui Fenici la mijlocul primei reprize, 8-10, fără însă ca poliștii să mai treacă ulterior la conducere, după care gazdele dunărene au atins cel mai mare avantaj al partidei, 14-10 pe fondul unei ”secete” bănățene de aproape 9 minute, iar apoi 16-12 nu mult înaintea pauzei, izbutind în partea secundă să mai ia de 3 ori un avans de două goluri, dar nici una dintre echipe nu s-a detașat decisiv, semn al văditului echilibru de forțe.

În șaptele de start Kocic – Marjanovic, Dragas, Vuk Milosevic, Fenici, Sadoveac, Cîmpan, poliștii au anihilat prima tentativă a Dunării, iar apoi, cu pivotul Pribanic intrat la schimb pe atac cu Vuk Milosevic, au fost primii la cuvânt într-un nou episod al mai mereu echilibratului duel cu AHC Dunărea, Flavius Cîmpan deschizând scorul de pe extrema dreaptă.

Galben-albaștrii pregătiți de Adi Petrea și Eremia Pîrîianu au egalat și preluat apoi conducerea prin Gabi Bujor, 2-1, însă egalitatea s-a consemnat de fiecare dată până la 8-8, cu mai tânărul Mihajlo Radojkovic iar în replică masivul Milos Dragas în prim-planul aruncărilor din cele două tabere, dar și cu un plus pentru portarul vizitatorilor, masivul Kocic.

Centrul Cristi Fenici a izbutit prima desprindere a jocului cu reușite succesive, 8-10 în minutul 16, dar în doar două minute Dunărea răsturna scorul, 12-10 cu al cincilea contraatac pe câteva intercepții și la Dragas, diferență la care tânărul portar al gazdelor, Rusu, și-a intrat și mai bine în mână, apărând consecutiv de pe ambele flancuri.

Gruparea din Călărași le-a copiat pe Potaissa și Dinamo, care i-au înscris multe goluri Politehnicii în prima parte, 17 turdenii iar 15 bucureștenii, Dunărea urcând până la 16, dar fiind și stopată apoi de alb-violeți, mai exacți de pe linia de 9 metri pe finele reprizei I, cu 3 reușite la rând, dintre care ultimele două în contul aceluiași Fenici, pe când Kocic îl intuia pe Hanțaru de la 7 metri: 16-15.

Handicap anihilat aproape în totalitate, ceea ce nu schimba însă datele problemei, elevii lui Pero Milosevic încheind și de această dată repriza I fără a conduce pe tabela de marcaj, 12-17 acasă cu Potaissa, 15-15 în capitală, 9-10 pe teren propriu cu nou-promovații buzoieni și 16-15 astăzi pentru Gabi Bujor și compania. Rețeta primelor etape avea totuși să se păstreze la reluare și la Călărași, unde ”Poli” a mai primit după pauză numai 11 goluri, mai sudată defensiv și reducându-i apetitul lui Gabi Bujor, nu cu mult peste cele doar 9 încasate în partea secundă de la alți galben-albaștri, turdenii, și de la buzoieni.

Precum în debutul meciului, Poli a înscris prima și în repriza secundă, în premieră prin Marjanovic și egalitate, succesiunea cap la cap menținându-se și de această dată, însă până la un punct, Gurkovsky și Vartic luând prim-planul pentru Dunărea, 20-18, pe alocuri cu goluri de generic. La care meciul s-a mai domolit și așezat, gazdele conectându-se la atacuri poziționale ceva mai lungi, însă fără a îmblânzi în totalitate furia polistă, cu pivotul Pribanic în sfârșit bine angajat și egalând de două ori.

Dar și o altă desprindere a gazdelor la două goluri avans, 24-22 la care și Filip Marjanovic a ratat o aruncare de la 7 metri, balanța părând a înclina în cele din urmă în favoarea elevilor lui Petrea. Când Poli este însă pe teren, finalurile pe muchie de cuțit ale unor asemenea partide sunt ca și garantate, cu o atitudine și o combativitate demne de toată isprava din partea elevilor lui Pero Milosevic, la fel de vulcanic și contrariat de câteva decizii ale arbitrilor pe ambele faze ale jocului Dunării, același Dragas dar și Pribanic respectiv Sadoveac egalând însă consecvent de fiecare dată: 27-27.

Scor la care Petrea a solicitat timeout înaintea ultimelor 22 de secunde dar Pribanic a dejucat schema gazdelor, posesia finală aparținând oaspeților, însă cu mai puțin timp la dispoziție decât a semnalat Milosevic că ar fi fost cazul, ultim diferend cu oficialii, și implicit fără oportunitatea de a răsturna scorul la potou, ceea ce poate ar fi mâniat puțin zeii, dat fiind prim-planul avut totuși de puțin de Dunărea în ultimele două treimi din meci.

Urmează pentru poliști sosirea lui Minaur sâmbătă la 11, iar apoi și două dueluri cu trupe de eurocupe, sâmbătă 13 octombrie la Constanța și luni 22 octombrie acasă cu CSA Steaua, fără însă a-i mai speria după ce au ieșit invincibili dintr-un program de start implicând tot două confruntări cu reprezentante ale Ligii Zimbrilor pe plan internațional.

*

Evoluția scorului în prima repriză: 0-1 Cîmpan / 1-1 Vartic, 2-1 Gabi Bujor / 2-2 Sadoveac – 7m / 3-2 Radojkovic / 3-3 Dragas / 4-3 Radojkovic / 4-4 Dragas / 5-4 G. Bujor / 5-5 Sadoveac / 6-5 Radojkovic / 6-6 Dragas, 6-7 Dragas / 7-7 Broască – 7m / 7-8 Câmpan / 8-8 Dospinescu / 8-9 Fenici, 8-10 Fenici / 9-10 Radojkovic, 10-10 G. Bujor, 11-10 Dospinescu, 12-10 Radojkovic, 13-10 Dospinescu, 14-10 Vartic / 14-11 Sadoveac, 14-12 Vuk Milosevic / 15-12 Vartic, 16-12 Nosrati / 16-13 Vuk Milosevic, 16-14 Fenici, 16-15 Fenici.

Scor la pauză: 16-15

Evoluția scorului în repriza a II-a: 16-16 Marjanovic – 7m / 17-16 Radojkovic / 17-17 Dragas / 18-17 Hanțaru – 7m / 18-18 Dragas / 19-18 Gurkovsky, 20-18 Vartic / 20-19 Câmpan, 20-20 Pribanic / 21-20 Radojkovic / 21-21 Marjanovic / 22-21 Hanțaru – 7m / 22-22 Pribanic / 23-22 Vartic, 24-22 G. Bujor / 24-23 Dragas / 25-23 Gurkovsky / 25-24 Sadoveac – 7m, 25-25 Dragas / 26-25 Hanțaru – 7m / 26-26 Pribanic / 27-26 Radojkovic / 27-27 Sadoveac.

Rezultat final: 27-27.

*

Intervenții ale portarilor: Rusu 2+6; Șelaru 0+1 – 7m / Kocic 6 – 2x7m +3.

Eliminări temporare (3-3 în repriza I; 1-0 în repriza a II-a): Vartic la 6-6, min. 12; Radojkovic la 12-10, min. 20; Dumitriu la 14-12, min. 26; Mihai Bujor la 24-22, min. 47 / Fenici la 5-5, min. 8, Fenici la 15-12, min. 26; Marjanovic la 16-13, min. 28.

Aruncări de la 7 metri (Dunărea 1/3 și 3/3 pe reprize; Poli 1/2 și 2/3): Bujor ratează la 6-6, Broască face 7-7, Broască ratează la 16-13, Hanțaru face 18-17, 22-21 și 26-25 / Sadoveac face 2-2, Sadoveac ratează la 13-10; Marjanovic face 16-16, Marjanovic ratează la 24-22, Sadoveac face 25-24.

Timeout: Petrea la 16-14, min. 29; la 27-27, min. 59:38 / Pero Milosevic la 11-10, la 25-23.

Bare: – / Sadoveac la 16-15.

Marcatori…

Dunărea (8 jucători): Radojkovic 8 goluri (5 în repriza I + 3 după pauză), Vartic 5 (3+2), G. Bujor 4 (3+1), Dospinescu 3 (3+0), Hanțaru 3 (0+3 – toate din 7 metri), Gurkovsky 2 (0+2), Broască 1 (1 – 7m +0), Nosrati 1 (1+0).

Poli (7 jucători): Dragas 8 goluri (4+4), Sadoveac 5 (3+2 – câte unul din 7m în fiecare parte), Fenici 4 (4+0), Cîmpan 3 (2+1), Pribanic 3 (0+3), Vuk Milosevic 2 (2+0) și Marjanovic 2 (0+2 – 1x7m).

Componențele…

Dunărea: Șelaru, Rusu – Grbavac, Dumitriu, Hanțaru, Broască, Cristescu, G. Bujor, Nosrati, Vartic, Pejovic, Dospinescu, Fotache, Soare, Gurkovsky, M. Bujor.

SCM Politehnica: Kocic, Varo, Tcaciuc – Fenici, Sadoveac, Marjanovic, Vuk Milosevic, Orbovic, Păiuș, Neamțu, Șania, Dragas, Trif, Pribanic, Câmpan, Irimescu.

Au arbitrat: Ghiorghișor și State.

Rezultatele etapei a IV-a în Liga Zimbrilor, care se încheie luni de la ora 18 la Chiajna cu CSA Steaua – CSM Focșani 2007, clasamentul și programul rundei a V-a, pe coloana datelor tehnice.

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu + = 7

 


Ultimele articole din categoria Handbal: