N-a fost deloc pentru prima oară ca Politehnica Timişoara să aibă un meci cât se poate de greu la reluarea campionatului în noul an, de astă dată şi cel mai dificil, cu multipla laureată naţională la zi, iar şi deznodământul întâlnirii din sala „Constantin Jude” a fost pe măsură, nefiind deloc pentru prima dată în ultimele sezoane ca fruntaşa în roşu să le aplice studenţilor o corecţie în jurul diferenţei de 10 goluri, în acest caz 24-35 (11-17), după ce oaspeţii repetând de rutină pentru deplasarea de miercuri la Porto s-au desprins treptat, într-un duel de fapt fără istoric. Aşa încât ar fi de vorbit mai degrabă despre… istorie.
Căci poliştii au avut parte vineri de la ora 17:30 de un adversar nu doar extrem de incomod, imbatabil cu triumfuri pe linie deja până inclusiv în 4 apariţii din returul Ligii Zimbrilor, ci de-a dreptul… „imposibil”, clubul din capitală acaparând de ceva ani rolul de reprezentant în Champions League, bilet la purtător, prin a „ucide” fără scrupule competiţia internă – implicit mai puţin atractivă şi dinamică, dar previzibilă ca urmare a repetitivităţii acestei desprinderi la vârf, hegemonie asigurată pe seama importurilor în neştire, etalate şi pe Bega, unde nu mai puţin de 11 sportivi născuţi peste hotare ai celor din Ştefan cel Mare, inclusiv unul dintre portari, s-au şi înscris pe lista marcatorilor.
Când de fapt clubul exponent predecembrist al funestului Minister de Interne în arena sportivă ar fi trebuit să dispară din peisaj odată cu zorii anului 1990, să fie exclus din cadru, iar asta dacă la ora acelor evenimente ar fi avut loc o schimbare veritabilă, aşa cum se tot minte frumos.
Dar iată că, măi să fie!, tocmai trupa fostei „Miliţii” s-a „privatizat” cel mai abitir odată cu „reaşezarea” incrementală a societăţii manipulate de „sistem” pe aceleaşi linii „roşii” definitorii ale unor regimuri de tristă amintire, lupul îşi schimbă blana dar năravul ba, hegemonie dinamovistă pe post de ilustrată cât se poate de sugestivă a minciunii, ipocriziei şi imposturii în care ne complacem fără măcar a băga de seamă, rele seminţe plantate în special în plan colectiv, dar şi individual. Şi-atunci cum să şi ai „naţională”!? Căci lucrurile se leagă pentru cine pricepe câte ceva, şi s-ar lega de fapt şi pentru cei care se prefac că n-ar înţelege.
Cât de versatilă şi adaptabilă această grupare a fostei „Miliţii”, „şefă de detaşament” în decenii predecembriste, racolând cu harponul de prin ţară, pliată acum – pe seama exersării aceloraşi detestabile obiceiuri – doritei alinieri pe scena Champions League, scopul scuză mijloacele, cu un machiavelism tăindu-ţi răsuflarea.
Un exerciţiu de exacerbare a vanităţii, „dând fum” pe piaţa transferurilor partenerelor de concurs din Liga Naţională, pentru a nu pune în pericol cecul în alb al participării în Champions League, mai nou direct în faza grupelor.
Un campionat intern sacrificat în privinţa luptei la titlu, o cursă pe cont propriu a „Dulăilor”, pentru a fi întreţinută pe scena internaţională iluzia că România ar mai avea totuşi ceva handbal masculin, totul cu complicitatea FRH, căreia îi convine situaţia şi implicit o întreţine prin reglementări permisive, chelului, tichie de mărgăritar.
Dar nu şi regimul ceauşist căuta tocmai aceleaşi lucruri? Să se fudulească pe plan extern, prin concentrarea „cremei” în garniturile departamentale, pe fondul alterării şi denaturării întrecerilor interne, simple poligoane de exerciţiu pentru o „cât mai fructuoasă reprezentare internaţională”, citat din „clasicii” vremii, căci numărători de aruncări de la 7 metri care aduceau ode şi osanale tartorelor în sport ale fostei orânduiri îşi fac veacul şi în continuare cu aceeaşi mentalitate repugnantă.
Zici campioana României şi constaţi că români ar fi nici o treime dintre componenţii aliniaţi la Timişoara, dar unul sigur bănăţean, Nicuşor Negru, ademenit demult din Reşiţa de aerele capitalei, mai exact 5 din 16, iar doar 3 autorii de goluri, din totalul celor 14, şi anume tocmai Negru cu 5, Ghionea cu 4 şi Militaru cu o reuşită.
În rest, o pleiadă de peste hotare, ba chiar cu naturalizaţi – ibericul Humet iar mai nou croatul Kuduz, ba chiar cu 5 participanţi la recentul turneu final mondial din ţări baltice, fără ca selecţionerul „tricolor” Xavi Pascual să-şi fi bătut capul să apeleze pe Bega la duoul sfertfinalist cu Egipt şi la un alt nord-african, algerianul, în vreme ce brazilianul Da Silva şi sârbul Kukic au căpătat totuşi minute, cu două goluri sud-americanul, unul, vecinul de peste Dunăre.
Rândurile de mai sus nu sunt deloc ale frustrării ori invidiei, cum pripit s-ar putea sări la concluzii la prima vedere, ci din gama „nu faceţi de fapt ca ei”, un vot de blam pentru politicile „dulăilor” care nu şi-au schimbat năravul, iar asta şi pentru că li se permite, un punct pe i pus într-o arenă internă în care despre ceea ce ar fi corect şi just nu se vorbeşte. Subiect tabu.
Ce este însă cel mai periculos pentru sănătatea organică a fenomenului constă pe de-o parte în faptul că Oradea şi Timişoara au fost marţi şi vineri simple halte pe drumul „roşilor” spre Porto, 38-28 în întâlnirea în devans din Bihor – iar şi calendarul competiţional e perturbat exact pentru a fi pe placul „reprezentantei europene”, 35-24 în Banat, aşadar mostre ale lipsei de competitivitate, iar pe de altă parte prin prisma adulaţiei de care are parte, cu „celule de susţinere” până şi în ţară, această grupare proiecţie în prezent a minciunilor trecutului.
Spălarea pe creier şi „urcarea pe val” au căpătat asemenea cote detestabile încât nimic de mirare, însă de fiecare dată cei care nu-şi cunosc istoria sunt condamnaţi să o retrăiască sub apăsarea consecinţelor inevitabile, undeva, cândva, într-o formă cât se poate de karmică şi subtilă.
Nimeni nu se sesizează, suflarea-i pe pilot automat şi i se pare că astfel ar fi normal. Nu, căci anormal este tonul dictat de clubul multiplu campion la zi al ţării, cu complicitate federală şi chiar şi servilism din partea colegelor de întrecere care-i vin în întâmpinare cu acceptarea schimbării unor date ale jocurilor, convenabile garniturii lui Pascual.
Totul pentru Champions League, totul pentru patrie. Şi ce folos, constatând că abia Porto era prima victimă a „dulăilor” în urmă cu exact 4 luni, doar în etapa a patra din grupe, 32-27 la Bucureşti!? Desigur, „roşii” sunt acum „în cărţi” pentru o furişare istorică spre sferturi, ţinând de ei să fructifice meciul acasă cu danezii de la GOG – şi câtă pâine şi circ se vor deversa dinspre suflarea conformistă a sistemului încetăţenit în false crezuri şi virtuţi, dar realitatea e că la fiecare aceeaşi unică laureată a României există şi alte 4 aspirante la titlu care n-au făcut faţă în bloc în ediţia în curs în întreceri mai modeste ale Europei, Potaissa şi Minaur fiind chiar spulberate de-a dreptul.
Şi-atunci care-o fi oare nivelul real al competitivităţii Ligii Zimbrilor?
Cel artificial exersat de campioana fără adversar în Liga Naţională sau cel manifestat de vicecampioana CS Minaur în faţa budapestanei Ferencvarosi şi de Potaissa, pulverizată de scandinavi?
Iar răspunsul e evident. Nivelul e dat de grosul participantelor, campioana fiind de una singură într-o ligă „a ei”. Liga Naţională „Vanity Fair”.
Ce este însă mai grav şi mai grav, în sensul că nimic nu se va schimba, ba din contră, răzbate ca prime semnale prin prisma spuselor unui „dulău” de seamă, internaţionalul Vali Ghionea, care nici n-a fost învestit bine la cârma naţionalelor de tineret şi juniori, şi a pus repetitiv accentul încă din capul locului pe factorul repeziciune, în sensul că repede, dar cât mai repede va fi relansat acest sector.
Ori dacă tocmai repeziciunea „proiectului” este invocată pe post de reper, atunci şansele să dea roade sunt diminuate încă din start, periclitate de-a binelea. Nimic bun nu iese din abordări pe repede-înainte, iar experimentatul Ghionea ar trebui să ştie acest lucru, nu miroase-a bine, dar trebuie să spună şi cei implicaţi ceva, pentru a-şi atenua poate mustrările de conştiinţă. Şi-am zis conştiinţă!?
Căci e pură gargară goală această „grijă” mai nou şi repezită pentru sectorul juvenil şi de tineret, ipocrizie cât casa, în condiţiile în care campioana etalează 11 jucători născuţi peste hotare în biete meciuri de campionat cu formaţii vestice din zona inferioară a ierarhiei, puţinii români de pe convocatorul lui Pascual nefiind nici aceştia la prima generaţie.
Cât de fastuoase pot fi aşadar minciuna şi impostura? Pe cât de codaşă în Europa e societatea românească în a fi obiectivă şi sinceră cu sine însăşi. Căci mulţi români „mint şi când dorm”, pe fondul nivelului ca şi inexistent al conştiinţei. N-ai pur şi simplu ce să le ceri iar circul „Vanity Fair” doar se va propulsa din inerţie înainte, cîinii latră, caravana trece.
Realitatea e însă că „ucigaşa” campionatului şi-a asigurat astfel un bilet peste ani în Champions League, rumegând în canini ostatica întrecere internă, măr otrăvit ca mare deserviciu pentru binele în profunzime al Ligii Zimbrilor.
Când de fapt exponenta în sport a unui departament şi regim de tristă amintire ar fi trebuit aruncată pe margine şi repudiată în 1990, spre binele tuturora, o imperios necesară curăţenie morală care n-a fost însă efectuată, start ratat, şi nici n-avea cine s-o facă. Şi tot pentru că suntem români.
Şi la ce s-a ajuns în bolta peste ani? Ca „roşii” să „dea fum” colegelor de întrecere, lăsate în urmă fără scrupule, pe seama unor întăriri şi racolări precum cele ale cadrelor pe vremuri, de care pare-se doar gruparea din Ştefan cel Mare e capabilă, „interesele o cere”, restul lumii stând drepţi şi constatând paguba, ba mai fiind şi destui puerili şi fani „de rezultat” care aplaudă nevoie mare marşul în forţă al „dulăilor”. Defilare. Ori şi la defilările ceauşiste românii aplaudau vârtos şi prosteşte de pe margine, cu toată falsitatea şi făţărnicia unei naţii cu compasul moralităţii terci. Spălarea pe creier s-a infilitrat în sânge, pervertit. Iar astfel curge prin vene.
Defilare şi „dulăi” cu „d” de la dinamo, experta în speţă. Măi câtă expertiză pe piaţa transferurilor pentru o ex-grupare comunistoidă de-a binelea, expertă şi în sistemul centralizat de partid şi de stat, expertă şi în pseudo-„democraţia” postdecembristă care, printre atâtea şi atâtea mere otrăvite, l-a pus cel mai la vedere în vitrină pe cel al „deschiderii graniţelor”, românul aruncându-şi bocceluţa în spate şi zbughind-o orbeşte unde a văzut cu ochii, cu milioanele, după bani, carieră, statut social şi neapărat „lifestyle„, depopulare în forţă a spaţiului mioritic.
Atât cât să şi vină europeni, africani şi sud-americani în ţara unei ex-multiple campioane a lumii şi să joace handbalul pe care românii au uitat să-l mai joace, pentru că, orbiţi fiind de alte preocupări şi dorinţe, n-au mai însămânţat şi cultivat ceea ce aveau de însămânţat şi cultivat, ci s-au dedat la plantarea unor rele seminţe.
Încât s-a ajuns în anul de graţie 2023 ca „tricolorul” Ghionea să facă şi el un prim pas greşit odată cu învestirea la naţionale din noile valuri, repetându-se pe seama „repeziciunii livrării” în cazul regenerării sectorului juvenil şi de tineret la loturile reprezentative. Dar până acum FRH a dormit pe ea, încât să se ajungă eronat, mereu în contratimp fiind, la grăbirea lucrurilor în ceea ce priveşte revitailizarea unui sector cheie care pur şi simplu a fost devastat de acest Eldorado practicat la semicercul din Carpaţi!? Cu „roşii” capi ai răutăţilor.
Nu s-a putut în cele din urmă evita editarea în aceste rânduri a denumirii suspectului de serviciu în speţă, dinamo, dar realitatea e că mai tot ceea ce se întâmplă în acest circ ieftin al Ligii Zimbrilor e de compătimit.
Consemnăm pe marginea unei competiţii compromise la vârf de vanitatea urmaşilor trupei fostei „Miliţii”, trupă care îşi făcuse destul numărul până în 1989, toată minciuna, impostura şi ipocrizia din vremuri deloc apuse întinând actualmente cursele la titlu, un simulacru. Acestea sunt revitalizate, şi nu sectorul juvenil.
Nici n-ar merita de fapt atenţia această „impresionistă” grupare artificială, purtând un nume de tristă amintire, dar dacă toţi gură-cască sunt încântaţi de „performanţele” alb-roşilor cu antrenor străin, atunci măcar să fie consemnat un punct de vedere cât de poate de realist, dar şi cât se poate de inabordabil de către lingăii conformişti ai unui sistem conformist care doar se perpetuează, status quo. Subiect tabu.
Rămâne aşadar cum am stabilit. Clubul de tristă amintire ar fi trebuit aruncat acum zeci de ani la groapa istoriei, dar dacă n-a fost exclus, din frică şi inerţie, atunci nici cel pe care nu-l laşi să moară nu te lasă să trăieşti. 28-38, 24-35, banale halte spre Porto.
Dacă ar fi avut handbalul românesc veritabili conducători de club cu coloană vertebrală, toate celelalte participante n-ar fi trebuit să joace în 1990 cu urmaşii trupei „Miliţiei”, iar lucrurile s-ar fi rezolvat de la sine. Dar într-o naţie cu capul plecat, plină de laşi, trădători şi oameni care se furişează prin viaţă în funcţie de interese, ar fi fost o imposibilitate. Şi cu atât mai mult acum, când societatea „s-a reaşezat”, cu fostele structuri predând cândva economia centralizată, şi în care MI a fost un vector de forţă, predând la ora actuală la fel de expert şi pseudo-„capitalismul”. I se zice de fapt monopol al puterii, iar tocmai asta exersează şi campioana de pe Dâmboviţa în Liga Naţională de handbal masculin, fără pic de moralitate, scrupule, etică şi principii, şi tocmai pentru că-şi poate permite din plin. Ceilalţi stau drepţi şi mai se şi pliază datelor de disputare în devans solicitate de Pascual şi compania.
Plase de lămâi nu-s suficiente pentru înlăturarea silei vizavi de practicile de la semicercul intern, vai, vai ce mai „profesionişti” de marcă ne sunt contemporani. Un eşantion din sport al vremurilor curat-murdare pe care le trăim.
Pentru conformitate, campionii au marcat într-adevăr în special prin străini, dar mai au timp să naturalizeze câţiva, portarul Heidarirad cu un gol, Bokhan 5, Pascual şi Akimenko cu câte 4, Da Silva, Kuduz, Humet şi Kasparek cu câte două, iar Kukic, Sorhaindo şi Gurbindo cu unul fiecare, intrând şi Racoţea.
La polişti, care-l antrenează pe un portar dinamovist sub formă de împrumut, Lazăr – cu numeroase şi bune intervenţii, veteranul Marius Sadoveac a fost din nou golgeter al meciului, cu 11 reuşite, Trif izbutind 4, Fenici, Furak şi Moldovan câte două fiecare, iar Szabo, Baican şi Cîtu un gol.
Veteranul golgeter cu aproape jumătate dintre reuşite, un alt indiciu al stării naţiunii, sau cât de mult ne încurajăm cu adevărat tinerele talente ale noilor valuri. Un cerc vicios în care dacă nu-i rodezi pe juni, eşti constrâns a te baza la nesfârşit pe aceiaşi veterani de rutină.
Dar caravana merge implacabil şi inert înainte, toate vechi şi nouă toate, ca gâsca prin apă, în program urmând alte meciuri acasă, în campionat cu CSU din Suceava, iar în Cupa României, pe 15 ale lunii, în turul I, cu CSM Bacău, tot o formaţie abordabilă, conform tragerii la sorţi de astăzi, cu menţiunea că în faza preliminară CSU Politehnica a fost eliminată la scor la Braşov.
Programul etapelor 16-17 şi clasamentul la zi, pe coloana datelor tehnice a secţiunii Handbal.
