Handbaliştii alb-violeţi au cedat sâmbătă pe seară la Vaslui într-un meci strâns cu „Municipalul” local, care, „împins de la spate” de public, a curmat o serie neagră de 5 eşecuri şi a conturat cea mai detaşată victorie a sa în actuala ediţie a Ligii Naţionale, în etapa a opta: 27-24 (12-11).
Angajându-l bine pe semicerc pe tânărul pivot adus în vară mai de la vest, de la retrogradata maghiară KKFT Veszprem, Gál Dominik, fiu al nimeni altuia decât Gál Gyula – multiplul campion al Ungariei, devenit principal marcator din acţiune al încinsului duel al apărărilor, cu aproape un sfert din reuşite.
SCM Politehnica Timişoara a fost protagonistă de la ora 17:30 a unei echilibrate partide din aceleaşi tipare ale întâlnirilor pe această axă est-vest, adică de mare angajament, însă în cele din urmă n-a dejucat partitura moldavă, una în forţă, totalmente dârză în apărare, vasluienii egalându-i astfel pe „violeţi” la puncte în clasament odată cu această rundă de intrare în jumătatea a doua a turului.
Egalându-i chiar şi cu un ex-polist viola crescut la semicercul de pe Bega, Cătălin Robert Furak, care a pus şi el cu două reuşite umărul unui prim triumf al moldavelor în noul campionat în dauna bănăţenilor învingători acasă în primele 3 etape ai celor din Focşani şi Bacău.
Iar apropo de cluburile moldoveneşti, nu poate să nu sară în ochi izolarea în care nu-i este deloc comod Politehnicii, într-o Ligă Naţională cu marea majoritate a grupărilor din estul geografic al ţării, mai exact chiar 4 din Moldova, plus cea buzoiană respectiv una dobrogeană, adăugându-le şi pe cele 3 din capitală, iar şi Odorheiul Secuiesc harghitean e în acea jumătate a teritoriului. Încât, să nu fie duoul nord-vestic, din Baia Mare şi Turda, precum şi sârgul federal de a acoperi pedant gaura de caşcaval lăsată de declinarea participării nou-promovatei teleormănene din sud, invitându-i pe făgărăşenii nu tocmai departe „în buricul” României, în judeţul Braşov, timişorenii ar fi rămas chiar absolut singurei şi cu multiple deplasări lungi, lungi în program.
Iar cea mai lungă şi complicată e tocmai la Vaslui, la o parteneră de suferinţă în noul deceniu, prin demisolul şi chiar subsolul pe alocuri al ligii, împărtăşită până şi la barajul de menţinere, căruia îi supravieţuiau umăr la umăr.
Şi astfel e programul Ligii Zimbrilor, încât poliştii dau de fosta adversară pe rând a Potaissei, Minaurului şi vicecampioanei din Constanţa, iar dat fiind că este vorba despre trioul fruntaş din completarea laureatei Dinamo, există eventualitatea clară ca, în cazul unei grupări din jumătatea inferioară ierarhică, respectiva să se prezinte „flămândă de puncte” la întâlnirea cu bănăţenii.
Caz şi al roş-alb-albaştrilor estici, care, în pofida strădaniilor, se înclinau recemt la 8-9 goluri la Turda şi acasă cu băimărenii, iar mult mai strâns runda trecută pe litoral, cu 33-31, dar şi pe fondul „valurilor” de la clubul constănţean, astfel încât „Municipalul” vasluian abia aştepta o oportunitate reală de a-şi mai adăuga puncte în cont.
Aceasta ivindu-se sub forma descinderii în Moldova a alb-violeţilor, în orice caz mai accesibili decât precedenţii oponenţi.
Iar oricât s-au opus elevii lui Pero Milosevic, prestând un joc organizat defensiv, foarte marea dorinţă a localnicilor de a împărtăşi cu entuziastul lor public o mult aşteptată victorie de aproape o lună şi jumătate a dat roade. Amintita „foame” fiind decisivă.
Acum ori niciodată a fost cel mai probabil deviza vasluienilor preluaţi de Gabriel Armanu, după ce mai câştigaseră strict doar în primele două etape, cu 28-27 la debut, în propria sală, revenind de la 11-14 la pauză cu CSM Bucureşti, şi în deplasarea imediat următoare la invitata federaţiei în elită, CSM Făgăraş, depăşită tot la limită, 25-26.
După care au urmat primele eşecuri strânse, dar ambele acasă în etape consecutive, 28-29 cu buzoienii şi 28-31 cu sucevenii, într-un unic meci în primele 7 runde în care vasluienii n-au fost conduşi la pauză, 17-17.
Sâmbătă, moldavii n-au mai avut nevoie nici măcar de 28 de goluri pentru a se reconecta victoriilor, oprindu-se la 27, suficiente, pentru că ridicaseră un zid al apărării cu orice preţ, însufleţită de aportul substanţial din poartă al veteranului Adrian Ţenghea – conducând-o din spate, punând piciorul ferm în plan defensiv încă din prima parte, ştiută mai vulnerabilă în cazul poliştilor.
Căci într-adevăr, „violeţii” lui Milosevic şi Păiuş veneau după un meci acasă cu secund-divizionarii invitaţi făgărăşeni care-i conduceau cu două goluri după prima repriză, 14-16, una chiar slabă pentru timişoreni la nou-promovata Odorheiului Secuiesc, 19-10 – ceea ce şi decidea deznodământul, tot pe scut în acest sens şi la CSM Bucureşti, cu o excepţie realmente favorabilă în primele 30 de minute, acasă cu „militarii” clubului armatei, însă totalmente nefavorabilă atunci după pauză.
Drept exemplu, şi băcăuanii vecini ai vasluienilor îi conduceau pe polişti la intrarea în partea a doua, la vremea aceea în sala UVT, unde veteranul portar Stojkovic devenea providenţial după pauză, nu în aceeaşi măsură sâmbătă în Moldova, în termeni comparativi cu Ţenghea.
Cert e că alb-roşii Vasluiului au deschis scorul şi au generat un mic, mic plus care se regăsea pe tabela de marcaj şi la pauză, ca avantaj de un gol, smuls defensiv fără menajamente pe zona centrală, unde angajarea pivotului devenea astfel o fantezie, încât bănăţenii au căutat deschiderea lacătului prin desfacerea jocului pe extreme.
Şi au preluat rapid prima oară conducerea, cu 1-2, într-o primă repriză în primul rând extrem de echilibrată, cu 7 scoruri de egalitate dintre care mai numeroase semnate de formaţia gazdă, dar mai ales cu apărările cu forţe proaspete şi puse pe spart atacuri, unele şi imprecis finalizate.
Încât nici una din trupele jumătăţii a doua a clasamentului după mijlocul turului nu s-a desprins prea convingător, decât la maximum două goluri avans, de 3 ori localnicii, mai îîntâi cu 3 goluri succesive până la 4-2, apoi la 5-3, ulterior când conta mai mult, spre finele reprizei, printr-o altă revenire cu reuşite consecutive, de la 9-10 la 12-10.
Trupă de elan, când se pornea, cea vasluiană îşi croia totuşi breşa spre semicerc, rutinatul masiv inter dreapta Acatrinei, preluat de la dinamovişti în urmă cu 5 ani, având în plus la cele aproape 35 de primăveri ale sale şi rolul de a transforma aruncările de la 7 metri, felie aducând aproape o cincime din reuşitele învingătorilor.
Poliştii opunându-i-se cât au şi putut, şi prin valorificarea unuia din veteranii lor de pe flancuri, Câmpan, dintre extremele asigurând peste o treime din totalul golurilor „violeţilor” în culori mult prea închise, parcă „ai întunericului”, domolind spiritele în incintă spre mijlocul reprizei, când legau la rândul lor 3 reuşite, de la 5-8 la 6-8, la care mai preluau de două ori iniţiativa, cu 8-9 şi ultima oară înaintea pauzei la 9-10.
Finalul nu le mai aparţinea însă, deşi aveau totuşi ultimul cuvânt, înscriind pentru 12-11.
În care tot echipa lui Armanu a înscris prima şi a izbutit în general un început de repriză mai bun decât în debutul partidei, cu forţe defensive reîmprospătate, încât reuşea a lega goluri şi implicit desprinderea în premieră la 3 avans, 15-12.
Puţinul adjudecat însă în actualul campionat a fost smuls de vasluieni doar la limită, propriile limitări fiind speculate şi de timişoreni, care au mai legat la rândul lor şi-n partea secundă 3 goluri, egalând în premieră după pauză la 15, mai liniştind pe moment „vulcanul” din micuţa sală a Vasluiului.
Însă Armanu şi-a reorganizat formaţia iar moldavii s-au redesprins la două goluri, la care au tot revenit, cu încă un supliment după mijlocul reprizei, 20-17.
Mai începeau şi apărările a da în primire, tot efortul de până atunci inducând înmulţirea greşelilor, iar şi „Poli” a fost mai în măsură a riposta din nou energic, ceea ce anihila complet deficitul, semnând încă o egalare, şi la 21-21.
Care avea a rămâne însă şi ultima, cursa în general de urmărire rătăcindu-se pe final în vacarmul partizan din sala vasluiană.
Politehnica dând tot ce avea la dispoziţie, cu nu mai puţin de 9 marcatori, cam jumătate dintre ei veterani testaţi şi hârşâiţi în frunte cu interul Marius Sadoveac, şi acolo cu o contribuţie de 4 reuşite, dar constatând că şi Vasluiului constituia un pod prea îndepărtat.
Încât bănăţenii rămân cu depăşirea altor moldave şi a invitaţilor făgărăşeni, aşadar cu reuşite în nici jumătate din apariţii, aşteptând acum alţi moldoveni, cei ai Sucevei triumfătoare în tur la Vaslui, şi care au mai multe succese, 3 chiar legate în rundele 3-5, atunci şi acasă cu braşovenii şi buzoienii, după un start victorios cu steliştii şi surprinzătorul draw acasă de vineri, 30-30 cu CSM Constanţa, ajunsă de la 6 goluri deficit.
Finalul de joc a fost prea mult pentru polişti, atunci şi aportul publicului dând în clocot pentru localnici, şi Ţenghea închizând poarta, semn al inspiratei sale aduceri în est de la retrogradata Sighişoarei, încât, în frunte cu tânărul maghiar Gál şi cu veteranul Acatrinei, CSM a mai legat 3 reuşite, ajungând în premieră la 4 goluri diferenţă, 26-22.
Portarul Ţenghea şi apărarea mai la sacrificiu a localnicilor – impresionându-le şi pe tinerele arbitre, precum şi angajarea mult mai eficientă a pivotului, anihilând toate merituoasele strădanii „studenţeşti”.
„Poli” doar reducând din handicap la final, fără a şi evita însă cea de-a patra înfrângere „afară” fără excepţie, 5 şi cu cea la limită de la Buzău, la eliminarea din Cupa României, cea de la Vaslui fiind doar mai puţin severă ca deficit, în comparaţie cu cele 5 goluri în minus la laureata dinamovistă, 6 la Odorheiu Secuiesc şi chiar 9 în capitală la „Municipalul” Bucureştiului.
Ceea ce doar dovedeşte că poliştii sunt constrânşi a-şi strânge punctele de pe teren propriu, ori sincopa cu steliştii chiar atârnă greu, fiind din categoria rezultatelor contând în premutările din jumătatea inferioară a ierarhiei.
Clasamentul actualizat, cu ultimele rezultate şi programul etapei a noua fiind enumerate pe coloana datelor secţiunii Handbal. Primirea sucevenilor fiind anunţată pentru joi.
După care abordarea trioului Turda, Baia Mare, Constanţa, doar cu Minaur în toamnă la Timişoara, iar nici finele turului nu va fi lesne, pe Bega cu buzoienii.
„Poli” n-a spart gheaţa într-o deplasare care conta în economia jumătăţii inferioare ierarhice, dar localnicii chiar au jucat în… 8, spusele cu publicul pe post de al optulea component al echipei nefiind vorbe-n vânt când vine vorba de sala Vasluiului.
Impunându-se cu peste jumătate din goluri din partea lui Acatrinei – autor a 8 din care 5 din 7 metri, respectiv Gal, cu 6, completaţi cu câte 3 de Pavel şi Yashchanka 3, timişoreanul Furak marcând de două ori pentru cei din celălalt capăt de ţară, iar Popa, Amihăesi, Huşanu, ex-stelistul Szoke şi o altă achiziţie, Aungurenci, o dată fiecare pentru trupa bazându-se şi pe handbalişti din spaţiul ex-iugoslav, Vucicevic şi Hamzic.
Mai restrânsă numeric, de exemplu şi fără Sabin Ignat, Pisaric, Moldovan ori Pal, SCM Politehnica a etalat mai puţini marcatori, Flavius Alvin Cîmpan înscriind de 5 ori de pe dreapta, sârbul Filip Marjanovic din 4 aruncări de la 7 metri, iar tot de 4 ori şi Sadoveac, tânărul adus din Italia, Manojlovic, de 3 ori, Bordeanu, Trif şi cel repatriat din handbalul moldav, Belchite, de câte două ori, o dată Adoreanu şi Fenici, fără gol în contul lui Buljina şi Chira.