Poli, primele 3 jocuri acasă din 2019, joia de la 17:30, cu campioana și locurile 2-3

După 3 săptămâni de pregătiri de iarnă incluzând 5 meciuri de verificare cu tot cu cel câștigat în această seară în Serbia, handbaliștii în alb-violet de la SCM Politehnica intră pe tronsonul pre-competițional în anticiparea vizitei campioanei Dinamo București, duel între vecine de clasament programat joia viitoare la încheierea rundei inaugurale din 2019.

Milos Dragas, ”o armă” cu care violeții începeau foarte bine campionatul dar se accidenta la Călărași, așteptat fiind să revină în sezonul de primăvară. Și astăzi a marcat din nou, în amicalul victorios din Serbia

Timișorenii îi vor primii pe alb-roșii din capitală la startul unei serii de 3 apariții oficiale într-o săptămână, așadar se va reintra din plin în ritm la reluarea returului, doar demarat cu o rundă inaugurală la finele lui 2018, în care ”violeții” cedau la Turda cu 25-22 pe 12 decembrie, cuplând astfel pentru prima oară două înfrângeri în actualul campionat al Ligii Zimbrilor.

Ceea ce i-a mai coborât în clasament, SCM Politehnica și CS Dinamo abordând întâlnirea din etapa a XV-a de pe poziții ce nu le surâd, pe locurile 6-7, despărțite de un singur punct, cu mențiunea că bucureștenii au și un joc în mână, unica restanță din turul sezonului regular, lăsată pe 12 februarie, în duelul local acasă cu liderul cu un avans de 4 puncte CSM, partidă contând pentru runda a VIII-a.

Pe de altă parte, numai 5 puncte îi despart pe poliști de ocupanta locului 2, handicap recuperabil în cele 12 etape rămase din retur, înaintea fazei play-off într-un nou sistem competițional, însă actuala clasare cu certitudine nu-i satisface, și prin prisma statutului de vicecampioni de toamnă, deținut iarna trecută.

Atunci, bănățenii aveau parte de un debut oficial în noul an calendaristic tot pe teren propriu, și tot în compania unor vizitatori de care puteau fi întrecuți ierarhic în cazul unui eșec, însă SCM Politehnica s-a impus pe 1 februarie 2018 cu 24-23 (13-11), păstrându-și punctajul  maxim acasă și lăsându-i pe constănțenii învinși la 5 puncte în urmă. Ulterior, peste numai 3 zile, ”Poli” se impunea tot la limită și cu 27-26 la Suceava și prelua șefia clasamentului.

Tot pe-atunci se încheia și turneul final Euro 2018, Spania răsturnând soarta ultimului act cu Suedia iar Franța luând locul 3 în Croația, acum însă este așteptată căderea de cortină peste cea de-a 26-a ediție a Campionatului Mondial masculin, programată duminică. Mâine, danezii cu punctaj maxim în grupa principală vor juca semifinala cu Franța, într-un duel al capilor de serie înaintea competiției, iar Germania, urcată din urna a treia și neînvinsă în faza principală, chiar va simți întrutotul că este acasă în cel de-al doilea penultim act tot de la Hamburg, spre deosebire de co-organizatoarea Danemarca, oponentă fiind Norvegia, calificată deși în urna a doua la start.

Iar la ”Mondial” a fost și un polist, interul Milos Orbovic, marcator săptămâna trecută pentru țara sa, fără însă ca Serbia să treacă de prima fază a grupelor, în care a dispus cu 31-29 de Coreea, în premieră cu o selecționată reunită a poporului divizat de abilul imperialism care mereu scapă basma curată fără a da nici o socoteală, respectiv a remizat 30-30 cu Rusia, pierzând în schimb celelalte 3 partide, la 11 goluri diferență cu francezii, 8 cu nemții și două cu brazilienii.

De fapt, Pero Milosevic și Atilla Ioan Horvath n-au putut conta pe întregul efectiv pe durata acestor pregătiri intercompetiționale, de exemplu și Marius Sadoveac fiind convocat la o convocare a ”tricolorilor”, rulați într-un turneu internațional în Slovacia, iar la fel și Raul Bote, în naționala de juniori împreună cu alți coechipieri de-ai săi de la garnitura juvenilă a ”violeților”.

Cu jumătate dintre meciuri câștigate în sezonul de toamnă, 7 victorii, 4 remize și 3 eșecuri, timișorenii au câștigat acasă ultimele 3 jocuri găzduite, cu CSU din Suceava, U Cluj și CSM Focșani 2017, așadar cu oponenți abordabili și chiar foarte facili în cazul nou-promovaților de sub Feleac, ultima reprezentație în care nmu s-au impus pe Bega datând din 21 octombrie, în remiza cu CSA Steaua din sala de sport a UVT.

Joi 31 ianuarie de la ora 17:30, în sala ”Constantin Jude”, va descinde o altă grupare din București, campioana Dinamo, nu demult calificată din faza grupelor C-D ale EHF Champions League, și care are în vizor barajul de accedere în optimile de finală, play-off programat în 23 și 28 februarie, mai întâi la Lisabona, cu Sporting CP. Miza e dată de întâlnirile pentru un loc în sferturi cu ocupanta locului 2 din grupa A, dominată de Barca Lassa, la poziția secundă trăgând Vardar, cu 13 puncte, respectiv Rhein Neckar, Telekom Veszprem și Vive Kielce, toate cu câte 12 înaintea ultimelor 4 etape, ce vor fi completate după ”Mondial”.

Iar duelul cu vecinii dinamoviști va fi primul dintr-o serie cu 5 partide în luna februarie, începând cu deplasarea la Buzău din 3 ale lunii viitoare, urmată de sosirea joi 7 februarie tot de la 17:30 a trupei de podium Dunărea Călărași.

Mai apoi, miercuri 13 februarie, ”Poli” va juca la Baia Mare cu Minaur, iar joi 21 februarie tot de la 17:30, și tot într-un meci televizat, acasă cu AHC Dobrogea Sud, a doua clasată. Constănțeni care aidoma dinamoviștilor au și o agendă internațională, cu primele apariții până atunci în faza grupelor din Cupa EHF, pe 9 februarie la TTH Holstebro, iar pe 16 februarie acasă cu FC Porto. Ulterior descinderii pe Bega, încă un meci pe teren propriu, la finele turului în seria patrulater, în 25 februarie, acasă cu Liberbank Cuenca. Iar spre mijlocul lunii februarie va juca și liderul CSM București în optimile Challenge Cup, pe 10 și 16 ale lunii, mai întâi la Praga, în dubla cu Dukla.

Cât despre ”violeți”, după primirea dobrogenilor vor juca miercuri 27 februarie de la 17:30 la CSA Steaua, iar peste încă o săptămână, la început de martie, tot afară, la Suceava. De unde vor lua calea Milcovului, pe 9 martie fiind programate la Focșani semifinalele Cupei României, poliștii cu gazda turneului Final4 iar CSA Steaua cu Dinamo.

Cu alte cuvinte, nu-i exclus deloc un repetitiv duel timișorean-bucureștean în următoarea lună și ceva…

Până una alta, confruntarea pe puncte din campionat captează toată atenția, SCM Politehnica alternând în ultimii 4 ani înfrângerile cu victoriile la prima apariție oficială după sărbători, în vreme ce Dinamo se va alinia cu ascendentul câștigării Seriei D în Champions League, la capătul a 10 etape, deloc puțin lucru pentru handbalul românesc, ba din contră, și comparativ cu rezultate și clasări ale ”roșilor” dar și băimărenilor în aceeași fază din campanii anterioare.  

Bucureștenii îl au și pe jucătorul străin desemnat cel mai bun dintre handbaliștii de peste hotare în Liga Națională în anul 2018, interul stâng rus Vitaly Komogorov, care făcea parte din echipa desființată iarna trecută a Odorheiului după sosirea de la Nantes, însă ex-antrenorul poliștilor Constantin Ștefan contează și pe alți componenți din afara țării, dintre care unul, Hugo Descat, se va întoarce la vară pe meleaguri natale, preluat de Montpellier.

Dinamoviștii au încheiat cu bine anul 2018 și pe plan intern, trecând la limită de CSM București în sferturile Cupei României dar și cu 27-19 în revanșa de la startul returului cu constănțenii, ultima lor deplasare în Liga Zimbrilor fiind însă pe scut, 33-29 la Călărași pe 3 decembrie, după ce o pierdeau și pe cea precedentă, la Steaua, în noiembrie, cu 35-30. Iar punând la socoteală și remiza tot din noiembrie de la Turda, campionii din capitală n-au mai triumfat afară în campionat din 20 octombrie, 25-34 la Focșani.

În fine, să notăm că ”Poli” a încheiat în această seară seria meciurilor amicale prin a câștiga la Kikinda, 27-29 (15-16) cu gazda MRK, extrema sârbă Filip Marjanovic înscriind opt goluri, Sadoveac 6, Pribanic și Dragas câte 4, Milosevic și Orbovic câte 3 iar Fenici unul. Pe ei s-a și bazat în special Pero Milosevic, așadar inclusiv pe Orbovic, revenit de la Campionatul Mondial, cu mențiunea că Pribanic a jucat la schimb cu Vuk Milosevic pe apărare, iar Varo și Tcaciuc au apărat câte o repriză. Cel mai puțin, pe final, au jucat veteranul Irimescu, la primele minute în meciurile de pregătiri după intervenția chirurgicală la menisc suferită luna trecută, respectiv Neamțu, Șania și Furak, în vreme ce Cîmpan, accidentat la precedenta partidă de verificare, și Bote, aflat cu juniorii în turneu amical la Turda, au fost absenții din efectiv.

Iar apropo de precedentele amicale, jocurile de verificare au fost demarate cu ”dubla” acasă din 11-12 ianuarie cu secund-divizionarii orădeni, depășiți cu 40-20, meci în care Marjanovic marca tot 8 goluri, respectiv 41-26, în care Vuk Milosevic înscria și el de 8 ori, întâlniri abordate și cu juniori, marcatori.

Apoi, săptămâna trecută, Poli s-a mai impus și cu fruntașa seriei sud-vestice din Divizia A, CSM Școlar, 27-23 joia pe terenul Reșiței, unde tranșa favorabil și duelul amical de vineri cu prim-divizionara CSM Făgăraș, cu 34-30 (17-15), dispută în care Marjanovic a marcat 10 goluri, Cîmpan 9, Sadoveac 5, Pribanic 3, Dragas și Fenici câte două goluri iar Șania și portarii Kocic și Tcaciuc, câte unul fiecare.

O vorbă și despre campionatele juvenile ale FRH, care anunță din februarie intrarea în faza pe grupe la categoriile ”Valoare” respectiv ”Speranțe”, conform noului sistem competițional structurat de federali, departajând echipele în funcție de rezultatele înregistrate în sezonul de toamnă în întrecerile regionale. Iar Timișoara are o reprezentantă la ”Valoare” în fiecare dintre cele mai mari 3 categorii de vârstă ale juniorilor băieți, 1, 2 și 3.

Astfel, trei grupe a câte șase formații vor demara parcursul de la finele săptămânii viitoare la ”Valoare” – juniori 1, București fiind singura localitate cu două cluburi implicate, CSM și Dinamo, de fapt și oponente ale bănățenilor, într-o serie reunindu-le și pe CSȘ Călărași, CSM Școlar Reșița – J1, CSȘ Sibiu și LPS Banatul Timișoara.

La juniori 2, 4 grupe a câte 6 formații la categoria superioară ”Valoare”, 3 echipe fiind din București iar câte două din Baia Mare și Bacău. În seria bănățenilor, SCM Politehnica Timișoara cu CSȘ Râmnicu Vâlcea, CSȘ Craiova, CSȘ Hunedoara, CSM Școlar Reșița și ACS Alpha Oradea.

Iar la juniori 3, tot 4 serii a câte 6 echipe la ”Valoare”, București având două exponente. În grupa vestică, pe jumătate bănățeană, LPS Banatul, Unirea Sânnicolau Mare și CSM Școlar Reșița, dar și ACS Transilvania Brașov, CSȘ Făgăraș și CS Sporting Ghimbav, trio brașovean.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte + = 8

 


Ultimele articole din categoria Handbal: