Poli Timişoara, ţi se goleşte sala: o semimediocră apăsată de slabe competenţe, cedîndu-şi buni interi

Sezonul trecut, de locul 7, ar putea rămîne etichetat şi ca primul după cedarea lui Şimicu. Sezonul acesta, cel mult de poziţia a şasea, ar putea ajunge catalogat retrospectiv drept al pasării lui Stan. CS U Politehnica Timişoara a pierdut aseară în „Constantin Jude” şi în faţa celei de-a cincea oaspete din prima jumătate a ierarhiei Ligii Naţionale, precum şi a unei tribune parcă tot mai goale, dar rezultatele n-ar trebui de fapt să mire pe nimeni. De ce, mai jos…

Şi am începe de la vîrful structurii grupării, chiar dacă este vorba doar despre un diriguitor mai mult cu numele, simbolic şi pe hîrtie, care figurează astfel în scripte doar pentru că vechea <Poli> rulează aproape de două decenii pe certificatul de identitate sportivă al Clubului Sportiv Universitatea. Dar se pare că soarta formaţiilor de jocuri pe echipe cu minge legate de numele lui Mircea Chiş, preşedinte al Universităţii şi indirect, în această situaţie, mai mare al poliştilor, este una nefastă, dacă ne reamintim şi de handbalul feminin şi volei, masculin şi mai ales al fetelor.

Doar Constanţa, Reşiţa şi Bacău n-au primit mai multe goluri decît poliştii, dar pînă şi acest argument alb-violet al apărării ferme începe să scîrţîie sub apăsarea inabilităţii ofensive, salvată pe undeva de Grasu, Fenici şi Timofte dar de fapt generată de pierderea în timp a multor tineri handbalişti, ultimele cazuri fiind Şimicu şi Stan

Simplul fapt că gruparea handbalistică alb-violetă s-a complăcut din anii ´90 încoace să nu caute soluţii viabile pentru a nu activa şi în numele Universităţii, care avea prea puţin de-a face cu tradiţia polistă a precedentelor decenii pe semicerc, denotă suficienţa infiltrată către toate nivelurile grupării, nefiind acum de mirare că prim-divizionara timişoreană este în contratimp şi în anul de graţie, păsuită de pompos-ineficienta Ligă Profesionistă de Handbal pentru a se alinia cerinţelor ca structură mono-nucleu.

În tranziţie spre ceea ce s-ar dori un autentic profesionism şi cu noua sală foarte departe de a fi finisată, deşi termenul de predare al lucrării a expirat de aproape o jumătate de an, <Poli> suferă însă de fapt cel mai mult pe seama lipsei unei strategii clare de consolidare măcar pe termen mediu a unei grupări încă alegîndu-şi cel mai adesea pompieristic şi circumstanţial stafful tehnic precum şi componenţa lotului de handbalişti, pentru a nu mai vorbi de aproape inexistenţa unei „pepiniere”, actualmente dotată cu o grupă de juniori III şi alta de juniori IV, ghidate mai degrabă din patosul sufletistei ex-handbaliste Daniela Ianto, uneori nevoită să-şi instruiască învăţăceii în aşa-zise săli de sport din şcoli de cartier, de fapt foste săli de clasă.

Cam acestea ar fi firele de iarbă de la baza unei fundaţii tîrîndu-se din inerţie pe poziţii în general neonorante raportat la foste performanţe ale poliştilor alb-violeţi, însă clasările semimediocre constituie doar efecte ale slabelor competenţe picurate de conducători care or fi dumnealor eminenţe cenuşii în ale cuanticii inginereşti dar nu prea au de fapt ce căuta, eventual cel mult doar cu numele, în manageriatul sportiv al unui club de handbal.

Nişte domni, respectabili şi plini de bune intenţii, dar departe de a întruni cerinţele necesare atît pentru viziuni de ansamblu cît şi pentru adecvate soluţii punctuale. Iar lanţul slăbiciunilor, pe nume cauză – efect, generează neajunsurile afectînd pînă şi ultima aruncare la poartă.

Veţi spune că niciun conducător nu poate fi de vină pentru cele patru aruncări de 7 metri ratate aseară sau pentru primele 5 aruncări irosite de însuşi golgeterul Andrei Grasu, asta pînă să spargă gheaţa în faţa unor suceveni deloc în apele lor prin deplasări, unde învingeau în actuala stagiune doar pe ocupantele locurilor 9-11. De acord.

Dar chinul actual de a restructura un lot cît de cît competitiv şi de a strînge oarece rezultate, primăvară de primăvară lovindu-te de acelaşi deranjant minus al numeroaselor accidentări şi indisponibilităţi, şi oare de ce atîtea, are de-a face cu un cumul de decizii şi opţiuni nelalocul lor, adunate în timp.

Unu. Cedarea la imperativul de a-l păstra pe Alexandru Şimicu, de pe-atunci internaţional al României. A tot răzbătut dinspre club leitmotivul că interul ar fi fost prea pretenţios şi oricum prea puţin transpirat după deplasări, însă a lăsa să plece un al câtâlea localnic, şi încă golgeter detaşat, tocmai după ce încheiaseşi campionatul abia pe 11, doar pentru o nu foarte mare neînţelegere pecuniară, suna a lipsă de veritabilă ambiţie în planul performanţei sportive.

Aducerea unui tînăr aproximativ din aceeaşi generaţie, şi anume Ioan Claudiu Stan, liniştea pe moment apele, impresia generală fiind că masivul inter sosise pe Bega pentru a prinde rădăcini şi a se consolida ceva în jurul unui nou golgeter care bătea suta stagională în precedenta campanie.

Ceea ce s-a întîmplat însă între Crăciun şi Anul Nou, cînd sunt de-obicei tiptil strecurate ceea ce ar putea deveni cele mai nepopulare alegeri, şi anume renunţarea la Stan pe motivul lipsei de randament, a constituit o crasă dovadă de ignoranţă faţă de reuşitele scurtei şederi de 2 ani a arădeanului pe Bega cît mai ales faţă de potenţialul său, care ar fi trebuit extrem de migălos şlefuit, şi nu pe principiul că avem de-a face cu un caz-problemă. Eronat.

Stan a fost de fapt împins în tur într-un colţ al incapacităţii de a da randament tocmai de propriile apăsări ale Politehnicii ţinînd de presiunea rezultatelor imediate şi a obiectivului, dacă nu uităm că un jucător operat la finele trecutei ediţii şi care nu ajungea să evolueze deloc în amicalele verii era forţat 40 de minute în partida oficială de debut a campionatului 2012-2013, şi nu acomodat cel mult zece, pe final, cum ar fi fost firesc date fiind circumstanţele, forţare generată de panica pierderii încet dar sigur printre degete a întîii deplasări, la CSM Bucureşti.

Şi mai forţată a fost ulterior lepădarea mult prea bruscă de un inter de 23 de ani cu evidentele sale probleme, a se citi o intervenţie chirurgicală, supraponderabilitate şi o înclinaţie în a derapa din rolul de mare sufletist şi bătăios în teren în al tînărului pierzîndu-şi uneori concentrarea tocmai înafara terenului, cînd de fapt s-ar fi putut insista la destuparea adevăratului său potenţial. O altă dovadă a lipsei de veritabilă ambiţie în planul performanţei sportive, şi nu din partea handbalistului, ci a unui club prezidat de cadre didactice, aşadar cu un know-how al îndrumării învăţăceilor pe calea cea bună.

Şi cu ce s-a ales Politehnica în schimb? Cu 3 noi achiziţii, Halcă, Torbica şi Tcaciuc, care aproape că n-au ajuns să joace, răvăşite de accidentări. Ghinionul şi coincidenţele sunt una, iar politica defectuoasă pe piaţa de transferări e alta. Consecinţa? Cele 8 puncte handicap faţă de ocupanta locului 5, învingătoare ieri aici, şi doar 3 avans faţă de antepenultima clasată. Jenant.

Nu este oare ironic faptul că o învinsă acasă vineri, CS U Politehnica, a fost răpusă pe teren propriu şi marţi tocmai de o echipă de la care împrumutase un jucător perceput a avea experienţă, dar care s-a accidentat între timp, asta pentru a nu ne mai repeta că respectivii suceveni au mai avut de jucat sîmbătă un fericit decisiv joc internaţional pentru pătrunderea în semifinalele Challenge Cup, la care Timişoara doar visează de peste 5 ani, şi de efectuat o lungă deplasare din Bucovina încoace!?

Veţi spune poate că suntem răutăcioşi şi subiectivi, dar un club care chiar a crezut că poate străpunge spre zona prezidată momentan de învinsele sale bazîndu-se în puncte cheie pe handbalişti de toată isprava gen Mrakic sau Băiceanu, între timp – ca o bună dovadă a şubrezeniei planurilor – forţat de accidentări să se retragă, dar apăsaţi de vîrsta biologică, este fie lipsit de luciditate şi realism, fie chiar susceptibil de slaba competenţă a verigilor sale decizionale.

Chiar ar fi sărăcit Timişoara cu o linie de 9 metri incluzîndu-i pe mai tineri ca Şimicu ori Stan, sau vroiam într-adevăr să vedem la lucru atacuri cu improvizaţii gen Lalic, primul nume care-mi vine în minte vizavi de jucători aduşi doar pentru a avea cît mai repede de unde să plece!? Şi chiar nu s-a putut întrevedea, cu toată imprevizibilitatea lumii sportului, că un Băiceanu spre apus de carieră are mari şanse să clacheze dat fiind antecedentele sale medicale?

<Poli> încă bîjbîie, şi nu atît ca pase în teren, unde în general nişte sufletişti foarte la locul lor chiar oferă mai tot ceea ce pot raţiona şi întreprinde, ci mai ales în privinţa direcţiei de ansamblu a clubului, împiedicată de ultime ajustări de staff tehnic tot în miez de sezon, de cedări şi achiziţii fără o strategie clară, ci mai degrabă pentru astuparea unor goluri de moment, de incapacitatea de a te rupe de această piază rea a echipelor din sporturi cu minge ale Timişoarei, Mircea Chiş, şi de ferocea lălăială în privinţa plămădirii viitoarelor generaţii.

Dacă unii sunt într-atît de inepţi în a nu reuşi să încropească o „pepinieră” reală, unică sursă veritabilă de venituri în condiţiile în care această echipă doar consumă dar nu prea produce, şi puţinii spectatori la sală fiind de fapt neplătitori, atunci măcar să nu decidă aproape anual în numele Timişoarei ca foşti juniori crescuţi într-o altă bătătură locală, LPS Banatul, să fie nonşalant risipiţi, doar pentru a reveni pe Bega cu o constanţă demnă de o cauză mai bună, însă doar pentru a te învinge, cu noile lor echipe.

A fi bătut de 3 ori la rînd nu doar în toamnă, dar şi în retur, de aceleaşi trei echipe, este poate pecetea cea mai bună a rolului secundar pe care continuă să-l joace Timişoara pe semicercul masculin autohton, şi mai ştearsă în comparaţie cu trecutul glorios al alb-violeţilor.

Dar, ca şi în tur, cînd cele 3 înfrîngeri erau urmate de spulberarea pe-atunci paiaţei Dinamo, totul se uită rapid iar noi scriem degeaba, revenindu-se pe făgaşul suficienţei şi al speranţelor deşarte, fără acoperire. Cu asigurări că va fi cald şi bine.

Treziţi-vă, pentru numele lui Dumnezeu, mai triaţi din voi la conducere prin paşi înapoi înspre ale cuanticii, şi suflecaţi-vă mînecile, nu cu profesionism, căci mă feresc de acest forţat şi mult vehiculat termen ca un căluş în gură, ci cu chibzuinţă şi acel al şaptelea simţ, plus unul al practicalităţii.

Altfel, ceea ce a fost sala mai degrabă goală de aseară nu va mai putea fi pusă nici în cîrca vremii rele, nici a alienantelor transmisii non-stop ce îndepărtează de fapt oamenii de fenomen, ci va deveni tot un produs-efect al unei politici păguboase. Căci aceste ultime 19-28 la Bacău, 22-26 cu HC Odorhei şi 24-26 cu U Bucovina Suceava, după 21-24 cu Bacău, 22-27 la Suceava şi 25-28 la Odorhei, toate în tur, sunt doar rezultante ale unor opţiuni de pe toamnă pe primăvară şi invers.

Şi nu vrem să ne-auzim vorbe cum că am fi „comunişti”, doar cu critica, nefiind nici pe departe rolul nostru de a croi strategii şi a decide, aspecte tocmai în responsabilitatea celor cu hăţurile în mînă. Apropo de care, cel mai onest ar fi să fie cu adevărat implicate foste glorii poliste care ştiu cu ce se mănîncă handbalul, şi nu respectabili care confundă catedra cu semicercul.

Se apropie acel ultim meci acasă cu Clujul, iar altceva decît o revanşă la despărţirea de încercatul public polist după umilinţa de 21-27 din tur ar putea echivala cu bomboana pe colivă. Dacă din 10 jocuri acasă cinci reprezintă înfrîngeri însumînd 116-140, înseamnă că e putred ceva în Danemarca. Şi nu de ieri, de azi.

 

 

Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Poli Timişoara, ţi se goleşte sala: o semimediocră apăsată de slabe competenţe, cedîndu-şi buni interi

  1. razna spune:

    Foarte frumos scris.Dar mai trebuie punctat si atitudinea unor jucatori precum Fenici si Grasu.Jucatori buni dar egoisti, care numai ei vor sa iese in evidenta prin jocul prestat.Un coordonator de joc ar trebui sa joace pentru echipa, sa puna in valoare alti jucatori, nu sa iese el in evidenta.De obicei nu da drumul la minge decat atunci cand nu mai are ce sa faca cu ea.Ma asteptam ca macar actualul antrenor sa ii atraga atentia la ceea ce are el de facut in teren ca centru.Poate ca Stan nu avea loc in echipa tocmai pt ca cei doi metionati mai sus nu au vrut asta.Trei VIP-uri intr-o echipa ar fi fost prea mult.Asa ca l-au executat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− opt = 1

 


Ultimele articole din categoria Handbal: