Poli triumfă acasă cu Dinamo în sezonul regular după peste 6 ani, 2.249 de zile. Start ”violet” perfect în 2019, campioana învinsă!

Hora bucuriei, încinsă cu spor în sala ”Constantin Jude” de handbaliștii Timișoarei, entuziaști după succesul la debutul oficial în 2019 în fața nimeni alteia decât campioana Dinamo București, în sfârșit depășită pe Bega în sezonul regular al ligii de elită după mai bine de 6 ani. ”Violeții” Politehnicii s-au desprins încet, încet spre mijlocul reprizei a II-a și au condus apoi de 3 ori și cu 4 goluri avans, impunându-se just la o diferență minimă ce-i flatează oarecum pe oaspeții din capitală: 27-26 (12-12).  

Un triumf încurajator, excelent punct de plecare în noul an pentru atacarea deplasării de duminică la Buzău și a primirii Dunării joia viitoare tot de la ora 17:30, ”Poli” simțind din nou ceva mai mult aerul tare al înălțimilor, la numai 6 puncte în urma liderului CSM București, depășit surprinzător de consistent la Făgăraș, respectiv la doar 5 puncte de podiumul pe care s-au menținut ca învingători în deplasare viitorii vizitatori din Călărași.

Milos Dragas a reintrat decisiv cu 6 goluri, câte 3 pe repriză în meciul de handbal masculin dintre echipele SCM Politehnica Timișoara și CS Dinamo București, din etapa a XV-a în Liga Zimbrilor, disputat joi 31 ianuarie în sala Constantin Jude / foto: Leczki Jozsi

A fost un succes al dăruirii totale, conturat pe dârzenia defensivă care a pironit masivii pivoți dinamoviști, apărare constant stimulată din poartă de reflexele lui Tcaciuc, dar și pe revenirea masivului inter Milos Dragas, cu trasoarele sale de pe 9 metri, completat după pauză de compatriotul său ”mundialist” Milos Orbovic, totul în orchestrarea neobositului Cristi Fenici și cu ingredientul esențial al dezarmantei precizii a extremei Marjanovic la aruncările de la 7 metri, șnur, opt din opt. Iar tocmai blondul sârb astfel parafa întâia desprindere la 4 goluri diferență, 24-20, dând de înțeles dinamoviștilor că nu va fi seara lor.   

Încet și sigur, din aproape în aproape, fără marile emoții din alte dăți, ci cu o siguranță în creștere pe parcursul părții secunde, pofta vine mâncând, ”Poli” și-a apropiat o foarte frumoasă și tonifiantă victorie, avantajul doar minim fiind puțin înșelător… 27-26 (12-12).

Desigur, fiind vorba despre un mereu ”clasic” Poli – Dinamo, și încă pe locurile 6-7 la reluarea returului, ba chiar 6-8 la începutul jocului dat fiind succesul de ieri al focșănenilor la Cluj, nu puteau lipsi și inevitabilele scântei, numărul eliminărilor, opt de partea ”violeților”, dintre care două la bancă, antrenorului Milosevic înaintea pauzei iar managerului Dan Dumitru spre final, respectiv 6 în contul bucureștenilor, fiind relevant în acest sens, cu tot cu două mici meleuri ale ”cocoșilor”, în repriza a II-a, pe atacuri bănățene.

Însă, una peste alta, în special prima repriză a fost cât se poate de dinamică și atractivă ca joc etalat, cu mult ritm și combinații aplaudate, de parcă n-ar fi fost întâia apariție oficială din noul an, după peste o lună de pauză. Semn că oponentele au căutat să-și intre cât mai rapid și mai eficient în mână, prefigurând un cât se poate de solicitant sezon de primăvară, într-un nou sistem în apropiatul play-off al campionatului, dar și pe fronturi separate, în Cupa României, iar în cazul bucureștenilor chiar și în EHF Champions League.

S-a pornit așadar cu motoarele turate, fără respiro, și cu sufletul la gură ca echilibru până spre mijlocul părții secunde, când ”Poli” a luat ușor, ușor avans, Dinamo revenind cel mult doar la 22-20 și 26-24, iar în ultimele secunde la un handicap minim. Era însă deja prea târziu…

Poliștii au așteptat cu speranțe sosirea vizitatorilor calificați în barajul spre optimile Champions League, atât antrenorul cât și golgheterul jocului, extrema Marjanovic, prefigurând disputa televizată de la ora 17:30 prin a sublinia că ar fi momentul ca ”violeții” să și dispună pe propriul teren de campioana ultimelor ediții, nu doar să presteze o notabilă partitură în fața alb-roșiilor.

Zis și făcut!

Iar astfel au spart gheața la capitolul depășirii lui Dinamo pe Bega în sezonul regular, după nu mai puțin de 2.249 de zile de așteptare, de la un 31-21 (15-10) consemnat în sâmbăta de 24 noiembrie 2012, la debutul acasă pe bancă al lui Gligore Czari, pe-atunci în dauna unor ”roșii” codași ai clasamentului.

Însă au trecut, iată!, nu mai puțin de 6 ani și două luni până ca ”Poli” să dispună din nou în sezonul regular în ”Constantin Jude” de oaspeții dinamoviști, așteptare incluzând 5 înfrângeri la rând aici, dintre care două la limită, una chiar cu… 26-27, în noiembrie 2015.

În această seară, în fața a circa 650 de entuziaști, pe alocuri înfierbântați pe seama unor decizii ale cuplului vestic arădeano-maramureșean Fînață – Hendrea, a fost în schimb 27-26.

Totodată, SCM Politehnica a izbutit astfel să treacă tur-retur de dinamoviști, bis la precedenta reușită de același tip, din respectivul sezon 2012-2013, când alb-violeții se impuneau destul de clar și afară, 20-26.

Un aspect care trena de ceva ani a fost așadar pus la punct. După succesul din tur, 29-31 în capitală, 15-15 la pauză, unul și mai dulce în retur, 27-26, 12-12 la pauză. Parcă stătea scris în stele încă după primele 30 de minute…

Deloc exclus, ar urma și alte aspecte care pot fi puse la punct, la modul cum au abordat poliștii noul an…

Ce-i drept, au fost nevoiți să se bazeze pe o rotație destul de scurtă, și în orice caz mai restrânsă decât cea a bucureștenilor, doar cu 8 mari și lați în câmp, dintre care Dragas și pivotul Pribanic abia reintrau de fapt cu adevărat în pâine după un finish de 2018 cu probleme medicale, în vreme ce Sadoveac a fost lovit destul de repede, accidentat egalând la doi, fără a mai reintra în repriza I. O gură de tun în minus…

Chiar și-așa, Poli n-a cedat deloc pasul până la pauză, etalând o combativitate în stilu-i caracteristic, după ce Dinamo începea mai bine, egalată fiind însă și de la 0-2, și de la 2-4. Apoi, ”violeții” au preluat conducerea de 7 ori la rând, ”negrii” răsturnând scorul o dată prin croatul Kuduz, 11-12, însă ultimul cuvânt l-a avut centrul Fenici, într-un moment cheie, în pragul pauzei și în ciuda dublei inferiorități numerice… 12-12. Egalitate la pauză precum în tur la București, a zecea a reprizei I în această cădere de cortină peste runda a XV-a.

Echilibrul era evident și s-a menținut astfel în prima treime a părții secunde, în care tot Dinamo a marcat prima, poliștii egalând însă de 3 ori consecutiv, iar apoi și bucureștenii, o dată, după care timișorenii au mai egalat ultima oară, în cursul răsturnării decisive a scorului.

Căci, de la 16-17, SCM Politehnica a întors soarta meciului, 19-17 și apoi 24-20, fără a mai privi cu temeri înapoi, ci numai înainte. Tcaciuc și-a conservat aproape același randament între buturi, insuflând curaj și siguranță apărării care a absorbit decisiv în diverse sisteme tăvălugul campioanei naționale, zădărnicindu-i tentativele.

Iar în ofensivă, Dragas, acest piston apărare-atac, pe alocuri și dezbrăcat și cu tricoul tras în creștet de dinamoviști în tentativa de a-l stopa, a rămas la fel de mult un ghimpe în coasta ”negrilor”, care l-au marcat la un moment dat om la om, completat după pauză tot cu câte 3 goluri de celălalt inter, compatriotul său Orbovic, ingredientele fiind asigurate de aruncările de la 7 metri smulse de Pribanic pe pivot și cu sânge rece fructificate de Filip Marjanovic. La reluare, de două ori a egalat de la punct fix, o dată a preluat apoi de aceeași manieră conducerea, 18-17, iar tot de două ori a consolidat astfel avantajul, 22-19 și 24-20.

Implicit încrezătoare, ”Poli” a tot luat vântul din pânzele campionilor. Iar când a mai revenit și Sadoveac cu gol, pe fondul unei ușoare redresări bucureștene, meciul a devenit ca și jucat… 27-24. Degeaba ex-antrenorul polist Constantin Ștefan aruncase în luptă și piese cheie precum Descat și Komogorov, jucătorul anului în Liga Zimbrilor în 2018, în încercarea scoaterii apei de la bord, aceștia și punctând, cu reveniri la 22-20 respectiv la câte 3 handicap pe ”dubla” consecutivă a rusului, căci orice încercau cei din capitală, ”violeții” găseau un răspuns pe măsură.

Foarte montați la acest moment zero al anului 2019, au fructificat cu zel oportunitatea depășirii campioanei într-un moment de regrupare al dinamoviștilor, după o pauză în care s-au confruntat cu efectuarea pregătirilor în efectiv incomplet, dat fiind prezența a 4 componenți la turneul final al Campionatului Mondial, dar și contabilizarea a doi accidentați. Ceea ce totuși s-a resimțit odată cu scurgerea timpului în repriza a II-a, cu toată acoperirea pe posturi a garniturii din capitală. Care nu putea în cele din urmă emite mai mari pretenții, la modul cum a cedat subit pasul în doar câteva faze, spre deosebire de insistenții poliști, mereu în priza jocului.

Iar oaspeții chiar au avut momente favorabile, tocmai înaintea pauzei și imediat după reluarea jocului, parte a doua abordată în dublă superioritate numerică, ratând însă atunci de la 7 metri, Varo în fața lui Zulfic, altfel principal marcator al învinșilor. Dinamo înscria prima și la reluare, dar odată ce Savenco, mai greoi, s-a apărat în semicerc la Pribanic, la 17-17, ”Poli” a răsturnat brusc situația prin transformarea lui Marjanovic și intercepția imediat următoare a lui Orbovic, 19-17 pe contraatac, în premieră două avans și pentru gazde. La care și Tcaciuc a mai apărat și în faza imediat următoare. Erau momentele desprinderii…

Spiritele se încingeau încet, încet tot mai mult, Missaoui având ceva de împărțit din poartă tocmai cu Fenici, iar ceva mai apoi chiar se forma un mic meleu, după ce Pribanic mai obținea un 7 metri iar Negru își manifesta nemulțumirea pe seama deciziei, eliminat fiind și el, însă, surpriză!, și pivotul croat al bănățenilor. Ceea ce a inflamat și mai mult atmosfera și așa tensionată, managerul sportiv Dan Dumitru fiind eliminat de pe bancă.

Meciul cam degenerase, Fenici primea îngrijiri medicale la față, și se continua… patru contra patru. Dar Marjanovic rămânea imperturbabil, transformând acel 7 metri, pentru 22-19. Cât de important…

Era de fapt a doua eliminare la bancă în tabăra poliștilor, după ce, pe ultimul atac timișorean al reprizei I, arbitrul Fînață l-a ”înțepat” pe Pero Milosevic, proteste pe fondul unui galben luat vremelnic, gazdele sacrificându-l atunci pe Cîmpan, dar Fenici a egalat totuși la potou, deși în dublă inferioritate numerică… 12-12.

Au fost așadar momente cheie și de cumpănă, însă de fiecare dată rezolvate cu bine de ”Poli”, care s-a arătat capabilă încă din primele faze să rămână în totalitate în priza jocului, indiferent de adversități. Dragas torpila de exemplu pe inferioritate numerică de la distanță, reducând atunci la 3-4, la fel și Fenici cu o diagonală din dreapta, de pe inter, pentru 4-4. Semne a ceea ce avea să urmeze, ale unei dorite combativități.

Pofta de joc dar mai ales de victorie au fost extrem de mari la poliștii merituoși învingători. Care au și dres astfel busuiocul pentru gazdele rundei reluării returului în 2019, nu mai puțin de 4 fiind victoriile în deplasare din precedentele două zile, două dintre acestea, la limită.

A venit una la limită și pentru gazde, dar ceva mai clar de fapt decât o arată scorul. Ai învins? Continuă. Duminică de la 17:30 la învinșii marți pe litoral, buzoienii.

Bucuria victoriei… 27-26. Revenim cu GALERIA FOTO. Mai jos, statistica…

Pentru conformitate, și marcatorii precedentului succes acasă al poliștilor cu Dinamo în sezonul regular, 31-21 în noiembrie 2012, și anume Grasu cu 11 goluri, Marius Ignat 9, Spahic 3, Szentpeteri, Lela şi Stan – fiecare cu câte două, respectiv Vasile şi Fenici, cu câte un gol, pe finalul partidei intrând atunci și Sărăndan, Arseni şi Czari jr. Iar pentru codașa CS Dinamo înscriau Cojocea, de 5 ori, Constantin 4, Băluţ, Dumitru şi Avram câte 3, Ivan două, iar Săulescu, un gol.

Rezultatele complete ale etapei a XV-a, clasamentul actualizat și programul din weekend, pe coloana datelor tehnice.

***

SCM Politehnica – Dinamo 27–26 (12-12)

Evoluția scorului: 0-1 Szasz, 0-2 Negru / 1-2 Pribanic, 2-2 Sadoveac / 2-3 Negru, 2-4 Zulfic / 3-4 Dragas, 4-4 Fenici, 5-4 Marjanovic – 7 metri / 5-5 Zulfic – 7 metri / 6-5 Dragas / 6-6 Kuduz / 7-6 Marjanovic – 7 metri / 7-7 Kuduz / 8-7 Orbovic / 8-8 Zulfic – 7 metri / 9-8 Marjanovic – 7 metri / 9-9 Șandru / 10-9 Dragas / 10-10 Șandru / 11-10 Fenici / 11-11 Zulfic – 7 metri, 11-12 Kuduz / 12-12 Fenici.

Scor la pauză: 12-12.

(în repriza a II-a): 12-13 Șandru / 13-13 Marjanovic – 7 metri / 13-14 Zulfic / 14-14 Dragas / 14-15 Savenco / 15-15 Marjanovic – 7 metri, 16-15 Orbovic / 16-16 Kuduz, 16-17 Zulfic / 17-17 Sadoveac, 18-17 Marjanovic – 7 metri, 19-17 Orbovic / 19-18 Negru – 7 metri / 20-18 Cîmpan / 20-19 Zulfic / 21-19 Dragas, 22-19 Marjanovic – 7 metri / 22-20 Descat / 23-20 Orbovic, 24-20 Marjanovic – 7 metri / 24-21 Komogorov / 25-21 Fenici / 25-22 Komogorov / 26-22 Dragas / 26-23 Kuduz, 26-24 Kuduz / 27-24 Sadoveac / 27-25 Descat, 27-26 Negru.

Rezultat final, Poli – Dinamo 27-26.

*

Marcatori…

Poli (7 jucători): Marjanovic 8 goluri – toate din aruncări de la 7 metri (3 în repriza I + 5 după pauză), Dragas 6 (3+3), Fenici 4 (3+1), Orbovic 4 (1+3), Sadoveac 3 (1+2), Pribanic 1 (1+0), Cîmpan 1 (0+1).

Dinamo: Zulfic 7 goluri (4 în repriza I, 3 din 7 metri +3), Kuduz 6 (3+3), Negru 4 (2+2 – 1x7m),Șandru 3 (2+1), Komogorov 2 (0+2), Descat 2 (0+2), Szasz 1 (1+0), Savenco 1 (0+1).

Intervenții ale portarilor: Tcaciuc 9+5 / Missaoui 3+2, Hedarirad 5+1.

Cartonașe galbene: 2-4

Eliminări (Poli 8 – 3+5 / Dinamo 6 – 3+3): Pribanic la 2-4, Vuk Milosevic la 11-10, Cîmpan la 11-12; Fenici la 16-16, Dragas la 19-17, Pribanic la 21-19, V. Milosevic la 21-19, Orbovic la 26-23 / Savenco la 2-2, Șandru la 6-6, Kuduz la 8-8; Descat la 16-17, Savenco la 20-19, Negru la 21-19.

Aruncări de la 7 metri: Poli 8 din 8 / Dinamo 4 din 5.

Timeout: Poli la 10-10, la 23-20 / Dinamo la 12-12, la 24-20, la 26-22.

Bare: 0-2.

Primul 7: Tcaciuc – Marjanovic, Sadoveac, Fenici, Orbovic, Dragas, Pribanic.

Dinamo: Missaoui – Negru, Komogorov, Bannour, Kuduz, Șandru, Szasz.

Milosevic și Horvath i-au convocat pe portarii Tcaciuc și Varo respectiv Păiuș, Orbovic, Vuk Milosevic, Dragas, Trif, Bote, Neamțu, Pribanic, Sadoveac, Marjanovic, Furak, Cîmpan, Fenici și Irimescu.

La final, centrul căpitan Cristian Fenici a salutat jocul ”aproape perfect, ne-a ajutat și poarta, am fost destul de bine în apărare. Căutăm acum să urcăm în clasament, merităm mult mai sus, iar în play-off doar să n-avem parte de accidentări, de care am suferit și anul trecut, și de ce nu, să jucăm o semifinală!” Pe aceeași linie spusele antrenorului învinșilor, Constantin Ștefan, de la Dinamo, în sensul în care ”apărările au făcut diferența, blocul lor defensiv cu un portar în formă bună. Ori noi abia am avut acum doar două zile de antrenamente împreună, 4 jucători au fost la Mondial, plus 2 accidentați, de alaltăieri am avut tot lotul. Trebuie să ne punem la punct jocul, a fost cu multe carențe…”

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 + = noua

 


Ultimele articole din categoria Handbal: