Poliștii Fenici și Grigoraș, între cei 6 marcatori ai României, învinsă la debutul în preliminariile Mondialului

Reprezentativa României a pierdut la startul primei faze de calificare a preliminariilor Campionatului Mondial de handbal masculin, 27-24 (13-9) în Austria, după ce a condus de două ori în primele 5 minute pentru o durată de 177 de secunde dar a pierdut teren în ultima treime a primei părți, de la 7-7 la 12-7, rămânând apoi în urmă și la 8 goluri handicap. Cristian Fenici, căpitan al Politehnicii Timișoara, și Demis Grigoraș, inter al violeților, s-au numărat între cei 6 marcatori ai oaspeților, care sâmbătă seară vor juca la Călărași al doilea meci din Grupa 2, cu Italia.

România a pășit așadar cu stângul în deplasarea de debut în preliminariile Mondialului de peste 2 ani din Franța, fiind dominată după prima treime a partidei de la Südstadt de o participantă la turneele finale ale Campionatului European din anul 2014 și Campionatului Mondial de la începutul acestui an, care s-a desprins după pauză chiar și la 22-14 în minutul 42 respectiv 25-17 în minutul 49.

Selecționata condusă de Aihan Omer a cedat definitiv pasul de la scorul de 17-14 în minutul 37, aproape două treimi din reușitele ”tricolorilor” fiind semnate de golgheterul partidei, Valentin Ghionea, cu 9 plase scuturate din 11 aruncări, și Csepreghi, cu 6 goluri din 8 aruncări. Un fost și actual component al Politehnicii au înscris de câte 3 ori, Marius Sadoveac din 5 aruncări și Fenici din 6, iar tânărul Demis Grigoraș de două ori din tot atâtea tentative pe poartă, Marius Novanc adăugând o reușită din două aruncări.

Cristian Fenici, opt goluri pentru polişti în eşecul cu 22-26 din runda a XIX-a a Ligii Naţionale, acasă cu HC Odorhei. Şi vine Suceava, marţi...

Cristian Fenici: Poli Timișoara & România

 

Insuficient însă, austriecii pregătiți de Patrekur Johannesson impunându-se prin reușitele a 8 marcatori, în frunte cu Robert Weber și Nikola Bilyk, autori a câte 6 goluri, respectiv Frimmel, de 5 ori, și Maximilian Hermann, cu 3 reușite.

Inițial, Valentin Ghionea a preluat de două ori conducerea pentru România, cu 0-1 și 1-2, egalând apoi la 3-3 în minutul 11, după ce Tobias Wagner aducea în premieră Austria în avantaj cu 3-2 în minutul 9, iar jocul s-a arătat echilibrat până la 7-7 în minutul 20, când gazdele au solicitat time-out. Și avea să se ajungă la 12-7 în minutul 25, prima replică a românilor venind din stânga lui Grigoraș, 12-8.

Același Ghionea, internațional evoluând în Polonia în vârstă de 31 de ani, avea să reducă din handicap cu 18 secunde înaintea pauzei, 13-9, însă România nu s-a apropiat la reluare la mai puțin de 3 goluri, pierzând un duel important în lupta pentru locul I, de calificare în faza secundă a preliminariilor.

Învinșii au înregistrat o eficiență a aruncărilor la poartă de 60% respectiv de 40% a atacurilor, încercări nereușite de gol având Stavrositu – una, Bera – de două ori și Toma – în 3 rânduri, cu mențiunea că oaspeții au marcat 3 din cele 5 aruncări de la 7 metri avute, pe când Austria 3 din 3.

Câte 3 eliminări temporare dictate de fiecare parte, Sadoveac fiind trimis pe margine în minutul 9, Grigoraș în minutul 23 și Novanc în minutul 40.

Italia, oponentă a României în jocul de sâmbătă seară de la Călărași, a debutat în Grupa 2 cu o victorie cu 27-19 (12-11) acasă împotriva Finlandei, Dean Turkovic marcând de 7 ori pentru selecționata pregătită de Radojkovic, cu Sporcic, Radovcic și Stabellini înscriind de câte 4 ori.

Celelalte 4 partide din Grupa 2 românii le vor juca în luna ianuarie, în 2016, tur-retur cu Finlanda, precum și în Italia respectiv acasă cu Austria.

Faza I a preliminariilor europene constă în 4 grupe a câte patru naționale și două de 3 echipe, punând la bătaie 6 locuri pentru accederea în faza play-off, cu 9 baraje tur-retur în 2016. Gazda Franța și ocupantele podiumului la EURO 2016 își au asigurate locurile la Mondialului de peste 2 ani din Hexagon.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Handbal: