Politehnica o face praf și pulbere și pe CSM Oradea și rămâne la pas în Liga Zimbrilor. Detașată după pauză cu 16 goluri ale junilor Cîtu, Trif, Moldovan, Bordeanu și Dedu

Handbaliștii Timișoarei au confirmat și sâmbătă la matineu statutul de favoriți detașați ai turneului de retrogradare-promovare, desprinzându-se și mai clar de prima aspirantă la accederea în Liga Zimbrilor dintre secund-divizionarele prezente la barajul de la Ghimbav, și anume CSM Oradea, spulberată cu 38-23, la pauză 18-12. SCM Politehnica și-a păstrat astfel la pas și pe merit locul în elită, amuțind criticii și scepticii care nu deduceau că necesara și puternica infuzie juvenilă în lotul ”violet” la schimbul de generații implică și sezoane de sacrificiu în privința locului ocupat în clasamentul Ligii Naționale.

Iar bănățenii s-au desprins și mai mult după pauză tocmai pe mâna tinerilor cărora li s-a dat curaj, și bine s-a procedat, Cîtu înscriind de 5 ori în repriza a doua, Trif în 4 rânduri, Moldovan 3 goluri iar Bordeanu și Aron Dedu câte două goluri fiecare, nu mai puțin de 16 din totalul de 20 al timișorenilor în partea secundă. De fapt, Trif și Bordeanu scuturau plasa orădeană încă din primele 30 de minute, Răzvan Trif chiar de două ori. ”Poli” a dovedit așadar și pe mâna tinerilor că asta-i calea de urmat, cea bună și dreaptă.

SCM Politehnica Timișoara a aplicat o strategie lăudabilă, exemplară și spre binele handbalului, lansând în ediția în curs pe scena elitei seniorilor mai mulți tineri și juniori cărora li s-a dat încredere, ceea ce a adus în mod firesc, natural și inevitabil niște rezultate imediate mai modeste, însă riscurile asumate s-au limitat la participarea la barajul de evitare a retrogradării, în care alb-violeții s-au impus vineri după-amiază și sâmbătă la matineu de maniere categorice în fața unor divizionare ”A”, la 9 respectiv 15 goluri diferență, păstrându-și astfel locul pe prima scenă. Ceea ce era absolut de așteptat, și încă fără emoții. Cine le-a avut, nu percepe masivul decalaj valoric între prim-divizionare și grupările din eșalonul secund.

Decalaj resimțit și în întâlnirea de astăzi de la ora 11 din județul Brașov, pe teren neutru, unde CSM Oradea a marcat primele goluri, conducând cu 2-0, 5-2 și 6-3 fără a fi egalată de timișoreni, care au înscris apoi 6 goluri la rând, din minutul 9 și până la mijlocul primei reprize, trecând decisiv la conducere cu 9-6. Ignat, Fenici, Csog, Cîmpan și ”dubla” lui Trif au răsturnat scorul iar poliștii au dublat avantajul până la pauză, cu un ”parțial” identic în a doua jumătate a reprizei I, tot 9-6.  

La adăpostul unui 18-12 la pauză și tot mai aproape de liman, ”violeții” pregătiți de Horvath Atilla s-au detașat și mai mult de bihoreni în primele 7 minute ale părții secunde, la 22-14.

Încă o ”dublă” a lui Răzvan Trif a adus o diferență de 11 goluri avantajului Politehnicii înaintea mijlocului reprizei a II-a, meci jucat, 26-15 în minutul 42. 

Deși cu un ultim meci în program și mâine după prânz în compania colegilor de pe prima scenă de la CSM Bacău, poliștii n-au stins motoarele ci s-au detașat și mai mult, la 12 goluri diferență în minutul 47, chiar 13 în minutul 52. 

Cireașă pe tort, reușitele în cascadă și fără replică ale junilor Cîtu și Trif, în ultimele faze ale partidei, rotunjind cea mai mare diferență a întâlnirii: 38-23. Înfrânți aseară de băcăuani la 9 goluri diferență, bihorenii au încasat-o astăzi și la 15, Politehnica ”dându-le cu terenul în cap”. 

Bănățenii au înscris și mai adesea decât ieri, astăzi de 5 ori și din aruncări de la 7 metri, câte două fructificate de Ignat și Cîtu, Ignat ratând în schimb una, iar una valorificată de Csog. Cinci au fost și eliminările din lotul învingătorilor, două în dreptul lui Ignat, câte una Trif, Fenici și Păiuș. Orădenii au transformat 3 aruncări de la 7 metri și au înregistrat două eliminări.

În ceea ce privește marcatorii, Trif a înscris 6 goluri, dintre care două în prima repriză – între cei 6 poliști autori de goluri până la pauză, Csog 5 goluri în repriza I, Cîtu 5 după pauză, Cîmpan 4 în prima parte, Fenici tot 4 (3+1), Moldovan 3 la reluarea partidei, Ignat două în repriza I, Cristescu câte unul pe repriză, Bordeanu și A. Dedu câte două după pauză iar Sadoveac unul în repriza secundă. În total, 11 marcatori poliști.

CSM Bacău conducea cu un scor similar după 30 de minute la pauza celui de-al doilea meci al zilei la Ghimbav, 17-12 cu CSM Sighișoara.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 − = doi

 


Ultimele articole din categoria Handbal: