Politicieni, România voastră-i pe dos, căci în țările normale tocmai sporturile de echipă sunt cuplate mediului privat iar cele cu mai mică deschidere sunt proptite și din banul public

Piatră de moară a societății românești, pseudo-politicienii și-au pierdut de multă vreme orice dram de credibilitate, fiind în mare măsură doar o apă și-un pământ, de fapt vectori ai unei veritabile încrengături mafiote și nu aleși ai norodului, imagine de ansamblu ce trebuie cadrată încă din start pentru a se distinge aspectul că Ordonanțe de Urgență mâzgălite pe genunchi precum cea adresată sportului pot conferi cel mult numai bucuria prostului, dar și cel că, indiferent de coloratura lor, acești inși total lipsiți de simțul ridicolului doar se completează defectuos în a imprima o traiectorie greșită și lumii arenelor din această țară, ca urmare a neînțelegerii în profunzime a nevoilor acestui domeniu de activitate.

Noua Polivalentă timișoreană e tot în construcție din 2010, nici măcar atât ca pas înainte, dar în 2017 se aplaudă emanația Ordonanței de Urgență

Vi se pare că în general lucrurile au fost și sunt bine înrâurite de către politicieni, decurgând în consecință strună în întregul societății românești? Dacă nu, sau măcar aveți oarecare dubii, atunci aveți și indicii clare în privința efectelor implicării acestora inclusiv în activitatea arenelor cât și al rezultantelor deciziilor lor, la prima vedere de bun augur.

Sportul carpatin a fost de fapt îndeajuns pervertit de imixtiunea politicului, pe fondul unei legislații mai mult decât șubrede, încât să-și mai poată cineva imagina oarecare rezolvări magice în urma unor înscrisuri din stilou, reorientând și recalibrând din scurt albia lucrurilor. Să fim serioși, căci necesitatea păstrării acelui status-quo bine conservat în coclitele structuri ale societății românești sunt coordonatele ce-i mână în luptă pe decidenți, și nu setea pentru o veritabilă reformă. Inerție.

Scurt și cuprinzător, România trebuia să se îngrijească în ceea ce privește sportul în cei aproape 28 de ani de rătăcire națională indusă de cei care au subminat voit mersul lucrurilor în spațiul carpatin de două coordonate principale, și anume pe de-o parte de îmbunătățirea, completarea, extinderea, modernizarea și perfecționarea infrastructurii de profil, iar pe de altă parte de impulsionarea unei cât mai largi participări de masă, cu precădere la nivel școlar și juvenil, într-o cât mai mare varietate a ramurilor, ca bază de selecție în ideea alimentării sistemului competițional, cu vedere spre cel de performanță. Dacă tot nu mai poți avea mulți campioni olimpici, atunci măcar să ai cât mai mulți tineri sănătoși și activi, volitiv înclinați spre mișcare. Nu-i prea detectez cu adevărat.

Însă, din contră, în timp s-a regresat într-atât de mult pe toate aceste paliere cheie ale domeniului sportiv încât efectele au început să se facă tot mai fățiș resimțite până și în cazul evenimentelor captând cel mai mare grad de interes, cu cea mai mare expunere mediatică. Ajungându-se fără doar și poate pe buza prăpastiei, unde populiștii n-au ratat prilejul să facă ceea ce știu cel mai bine, să guverneze prin Ordonanțe de Urgență.

Pe când sportul românesc ar fi avut mai mare și mai mare nevoie de o lege a sponsorizării așteptată cu deceniile și care ar trebui croită cât mai mult pe măsura nevoilor din mileniul III, iar exemple bine testate sunt cu duiumul în societățile așezate, în sensul creării cadrului și pârghiilor pentru stimularea și co-interesarea apropierii mediului privat de lumea arenelor, executivul ”de la centru” s-a limitat la a proceda și în cazul acestui domeniu precum în restul sferelor de activitate, prin a amplifica unilateral nepotrivita intervenție a asistării sociale, un altfel de reimpulsionare a bolnăvicioasei relații dintre administrațiile local-județene și sport, cu banul public salvând aparențele.

Este doar o frecție la un picior de lemn sau o perpetuare a unui sistem care n-a dus în timp la nimic bun în perioada post-decembristă, vraiște și în vrie.

Unii au semnat peste noapte pe genunchi, căci nu-i costa nimic să lanseze o nouă Ordonanță de Urgență, nefiind în joc banii lor, ci ai contribuabililor, iar beneficiarii direct interesați de acest communism reloaded și-au frecat nerăbdători palmele de bucurie, adulmecând deja mierea cu concentrație discutabilă a borcanului propus spre golire, fără a lipsi încă de-a doua zi aprecierile cu variabile pe tema interpretării Ordonanței, jocul mental adăugând sau tăind nonșalant zerouri la un total și-așa mare fiind de-a dreptul dezgustător. Dar ca semn și măsură a risipei de care România este întotdeauna strâns legată, ba chiar ceva de pomină.

În loc să se construiască în forță infrastructura sportivă, și cu varietate, de la săli și bazine până la patinoare și piste atletice, și în loc să fie adecvat stimulat și cointeresat mediul de afaceri veritabil privat în a se implica în sport, pentru a nu mai vorbi că trebuia și trebuie pus chiar biciul la baze în a fi reînsămânțată cum se cuvine cultura orelor de Educație Fizică și Sport în sistemul de învățământ, dar și îndrumarea și selecția copiilor și tinerilor spre diferite ramuri ale lumii arenelor, totul s-a redus în această altă rătăcitoare primăvară la ”mari izbânzi” de genul asigurării salariilor și primelor competitorilor legitimați la grupările divizionare din lungul și latul țării. Nimeni nu spune că nu trebuia umblat la așa-zisa Lege a Sportului, un dezastru aidoma haosului românesc, dar nu prioritar sub forma Ordonanțelor de Urgență și prin măsuri de pe-o zi pe alta, cât să fie salvată situația.

Ministrul Dunca și toată tagma de politruci care-și închipuie că astfel au rezolvat problema sferei arenelor au întreprins ce le-a venit mai ușor și la îndemână, iar lumea sportului asistat social ”de partid și de stat” a răsuflat ușurată vizavi de ceea ce considera de la sine înțeles că i s-ar cuveni și ar fi întrutotul îndreptățită, când de fapt și unii, și alții, pierd din vedere esența lucrurilor, și anume că sursele de venituri și încasări ar trebui să parvină din alte direcții, pe baza configurării unor pârghii viabile, fără de care se rămâne în același cerc vicios, generator de dependență.

Reducând discuția strict la Timișoara, unde juriștii Municipalității se pare că erau în ultimii ani ceva mai puțin pe fază decât prin alte locuri, primarul Nicolae Robu și-a arătat din nou aceeași îngustime fără argumente a viziunilor inflexibile și deloc probate de starea reală de fapt, grăbindu-se să sublinieze ceea ce era destul de ușor de anticipat, și anume că administrația locală se va axa pe proptirea acelorași ramuri din sporturi de echipă, clar și precis din baschet, fotbal, handbal și rugby, enumerate de noi în ordine alfabetică pentru a nu fi lezate evidente sensibilități, pe celelalte expediindu-le din vorbe să-și caute sponsori.

Iar tocmai prin această nedetectare a miezului problemei greșește edilul, neavând însă reflexul de a-și autoadresa întrebări, aidoma nenumăraților mult prea siguri de sine indivizi fără nici cel mai mic dubiu și care împânzesc România cu degetul pe diverse butoane, eroarea cu virgulă fiind cu atât mai mare cu cât primarul se arată convins de discutabilul aspect că ar împărtăși o vrere generală a timișorenilor. Chiar așa să fie!?

Acesta este însă tupeul politicianului român, în cazul său cu atât mai trufaș cu cât în peste 5 ani de la înscăunare nu s-a reușit finisarea unei noi Săli Polivalente cu în jur de 3.000 de locuri, ceea ce ar fi constituit unicul pas înainte în privința infrastructurii sportive a Timișoarei, necesitând în plus multe, multe alte completări, îmbunătățiri, câte și mai câte. Polivalenta neinaugurată este însă exemplul cel mai bun că Municipalitatea s-a limitat la a administra între marjele deficitar, foarte deficitar și chiar catastrofal un ban public greșit canalizat în special ca pondere spre activități care n-au dat nici mari rezultate, n-au conferit nici pe-atât un impact comunitar real și în orice caz n-au generat mai nici un fel de venit palpabil. Găuri negre și o patetică salvare a aparențelor. Bani risipiți, îmbătare cu apă rece și nimic cu adevărat palpabil, mai ales în ceea ce privește un aspect esențial, legat de copiii localnici magnetizați spre terenuri și în tribune. Le-a fost stimulată fascinația și imaginația?

A ordonat cumva Robu un studiu aprofundat de piață pentru a constata că asta ar vrea majoritatea timișorenilor și că inflexibilele-i priorități ar avea vreun impact pozitiv real asupra comunității? Prin prisma prezenței oamenilor în tribune la meciurile găzduite pe teren propriu de principalele grupări de seniori în privința cărora și-a fixat aproape o obsesie, realitatea relevă contrariul, sala ”Constantin Jude” tinzând spre a fi mai mult goală la jocurile baschetbaliștilor și handbaliștilor iar arena ”Dan Păltinișanu” ca și goală la partidele fotbaliștilor de la ACS Poli și ale rugbiștilor, cu toate izbânzile celor cu balonul oval de a aduce pe Bega în cupe europene vizitatori de marcă din Scoția sau Anglia. Cu alte cuvinte, cu sau fără notabile rezultate pe plan intern, toate aceste formații nu captează mai mult decât o brumă de spectatori dintre potențialii amatori de sport ce culisează mai degrabă spre surse audio-vizuale de informare, procentual fiind vorba despre o ridicolă inferioritate infimă din numărul locuitorilor capitalei Banatului.

Cei direct interesați să acopere salariile achiziționaților care azi sărută stema clubului, mâine sunt la următorul, semnatari ai alocării banului public ori executivi ai cluburilor cu pricina, înaintează teza că doar și numai reușitele din arena sportului competițional ar reactiva apetitul timișorenilor pentru evenimentele de profil, ceea ce ar avea într-adevăr oarecare acoperire de exemplu prin prisma asistenței ceva mai răsărite cu ocazia găzduirii finalei unei întreceri fie și cu caracter mai degrabă secundar dat fiind și subțirimea cadrului competițional, Cupa României în rugby, însă de fapt și la urma urmei doar se minte frumos.

Toate aceste echipe ar trebui de fapt, cinstit vorbind, să investească o mult mai mare porție din alocație în creșterea propriilor centre juvenile, consistente și nu doar de fațadă, iar astfel și-ar și justifica încasările din banul public, al comunității, pentru că astfel și respectivele sume injectate în ”pepiniere” s-ar întoarce direct și palpabil la nivel comunitar prin impulsionarea copiilor și adolescenților localnici să facă mișcare, să se apropie și să îndrăgească sportul, cu impact pe termen lung și, cine știe!?, cu șansa apariției altor noi prim-divizionari de-ai locului. Dar Centrul de copii și juniori al prim-divizionarei de fotbal a regresat evident în ultimele două sezoane tocmai pe seama lipsei investițiilor, mai totul canalizându-se în disperare întru salvarea de la retrogradare a seniorilor, cel al multiplei campioane din rugby a dus la absolvire notabila generație până ieri de sub 20 de ani dar nu și altceva, în absența unei structuri piramidale, cel din baschetul masculin e incipient și departe de orice repere iar cel handbalistic pur și simplu lipsește.

Așadar și în aceste condiții, fără ca Timișoara să aibă nici pe departe o infrastructură de profil cât de cât adecvată, fără ca grupările prioritare pe agenda lui Robu să însămânțeze măcar pe alocuri și parțial o proporție din ceea ce ar merita cu adevărat sistemul juvenil local și deci copiii Timișoarei, fără a capta mai deloc spectatori la meciuri, proporțiile variind jalnic undeva sub 1% din totalul populației municipiului, și fără ca respectivele formații să aibă veritabilul impact comunitar pe care îl trâmbițează mai marele Municipalității, care ar putea rămâne șocat și profund contrariat dacă ar interpela mai mulți trecători pe stradă și ar constata că mai nimeni n-are habar de prim-divizionarele proptite cel mai adesea din banul public, primarul capitalei Banatului n-ar trebui așadar să aibă nonșalanța de a expedia scurt din vorbe restul suflării sportive din oraș în căutarea de investitori și alte surse de finanțare, mai ales în condițiile actualei legislații de toată jena legată de sponsorizare, delimitând în schimb cercul restrâns al unor veritabile privilegiate fără impact și aport în profunzime la nivelul clamat și imaginat de autorii pledoariilor pro-domo.

România prost condusă de niște nedemni aleși ai unui norod cu o foarte limitată capacitate de discernământ și înțelegere a lucrurilor este pe invers și întoarsă cu roțile în sus, de unde și prioritățile total greșite de pe agenda administratorilor mai mari sau mai mici, Ordonanțe de Urgență la legi strâmbe în locul unei legislații cuplând benefic în dublu sens mediul privat de afaceri sportului competițional din jocuri de echipă, care implicit n-ar mai fi proptit într-o bolnăvicioasă dependență mai ales din banul public, resurse ce ar trebui redirecționate și spre ramuri cu o mult mai mică deschidere, văduvite de impactul mediatic și interesul general.

În toți acești ani s-a dovedit cu elocvență la nivel național că nu s-a izbutit nimic semnificativ prin pomparea în neștire a banului public în formații divizionare mereu cu planuri scurte de acțiune, iar nici măcar în cele mai fericite cazuri, dacă s-a adjudecat totuși pe alocuri ceva la nivel internațional, tot n-a survenit acea mare emulație pentru care s-ar merita menținerea liniei adoptate. Tendința este greșită iar câtă vreme nu se investește ca lumea în viitorul acestui oraș, copiii și bazele lor sportive, ci grosul se duce pe știm noi bine ce, Timișoara nici nu va deveni un veritabil pol sportiv de forță. Are doar impresia că ar fi, dar infrastructura îi scârțâie tot mai mult, auto-sustenabilitatea sportului local e la nivelul genunchiului broaștei, capacitatea de a genera venituri și încasări e infimă, exercițiile de imagine sunt doar artificiale și stângace rateuri, raportul cu comunitatea este infim și patetic iar interesul stârnit este pe măsură.

Și totul pleacă de la această persistență în eroare, ce depășește deja cu mult cadrul pomenitei greșeli omenești.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru + 8 =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: