Prim succes pe teren: CS Timişoara – Universitatea Târgu Jiu 34-30 (17-10)

Etapa a patra a ligii secunde de handbal feminin a adus primul succes stagional pe semicerc pentru CS Timişoara, 34-30 (17-10) în dauna ultimei clasate la finele sezonului precedent, Universitatea Constantin Brâncuşi Târgu Jiu.

* foto Peter Bahuczki, www.timisoreni.ro

Timişorencele au urcat astfel la 6 puncte în ierarhia seriei vestice a Diviziei A, după ce câştigau şi la masa verde jocul disputat etapa trecută, tot în sala Constantin Jude, pe baza contestaţiei depuse după meci de delegatul Emil Constantinescu, referitor la dreptul de joc a două componente ale oaspetei proaspăt înfiinţate CS Vlady Oradea.

Într-adevăr, Klimek şi Bota, autoare atunci a 16 respectiv 9 goluri pentru cele de pe Criş, învingătoare în faţa lui CST cu 36-53, au fost utilizate de clubul bihorean fără a avea încă dezlegare de la HCM Baia Mare, omologarea cu 10-0 a rezultatului fiind completată de penalizarea grupării vizitatoare, suspendarea celor în cauză, plus o amendă.

Iar după o victorie la masa verde, şi una pe teren, astăzi de la 11, când timişorencele, care au condus permanent, au ajuns şi la 10 avans în repriza a doua.

Alina Marin a fost principala realizatoare a elevelor lui Sorinel Voicu, cu 13 goluri, secondată de Curtuiuş, cu 6, respectiv Cioriciu, cu 5, Bahuczki cu 4, Iosin şi Istrate cu câte 3, iar Dascaliuc, cu două goluri.

CS Timişoara a început jocul în şaptele Livădariu – Dascaliuc, Curtuiuş, Cioriciu, Bahuczki Marin, Istrate, şi l-a dus în numai opt componente, şi prin intrarea lui Iosin.

Pe bancă au mai rămas Aparaschivei şi Ţurlea – portari, precum şi Pârpaliţă, Obreja, Ţarina şi Sas, dar accidentată.

Timişorencele vor evolua sâmbăta viitoare la liderul Mureşul Târgu Mureş.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Handbal: