Remiză Timișoara – Sânnicolau Mare pe teren neutru

LPS Banatul și CS Unirea au debutat astăzi după-amiază în primul din cele două turnee de sală programate după încheierea returului sezonului regular în Campionatul Național FRH de handbal feminin pentru junioare II, remizând într-un duel Timișoara – Sânnicolau Mare disputat pe teren neutru, la Sebeș, gazdă în Sala ”Florin Fleșeriu” a șase întâlniri ale Grupei F, câte două în fiecare zi, până duminică.

Sebeșul, oraș de Liga Națională în handbalul feminin, găzduiește așadar în acest weekend câte două apariții ale formațiilor timișene, fiind de menționat că HC Alba Sebeș este a 14-a și ultima în ierarhia elitei senioarelor după 21 de etape, în acest an 2016 pierzând acasă cu 16-32 cu CSM București, 20-31 cu Măgura Cisnădie și 17-26 cu Dunărea Brăila.

Remiză bănățeană de mare luptă după un joc foarte echilibrat pe tărâm ardelean, 20-20 între timișorencele pregătite de Florica Gallovits, fost portar al Universității, și junioarele de pe Aranca, îndrumate de Raul Ciolpan și Dan Morar.

LPS Banatul a început faza turneelor de sală ale seriei vestice cu 5 echipe de pe locul 2, cu linia de clasament 8 6 0 2 209-158 20 de puncte, eșecurile înregistrate tur-retur fiind tocmai cu liderul neînvins LPS Sebeș, gazdă la ora reuniunii din acest weekend, care se impunea în toamnă pe Bega cu 21-19 iar în returul de luna trecută, acasă, pe 6 februarie, cu 26-24, în ambele cazuri timișorencele cedând pasul după pauză, de la 9-9 în tur respectiv de la un avans de 17-12 în confruntarea din acest an.

De astă dată, contra Unirii, ”Banatul” a revenit în partea a doua pe tabela de marcaj, de la 9-12 în urma primelor 25 de minute, însă n-a păstrat pe final avantajul de câte un gol, luat printr-o a doua reușită succesivă, începând de la 18-17.

Fetele din Sânnicolau Mare, care remizau 24-24 (16-15) la ultima lor apariție acasă, pe 13 februarie, pricinuind astfel celor din Sebeș singura apariție fără victorie în actuala stagiune, au egalat astăzi cu ultima reușită a partidei, 20-20, dintr-o aruncare de la 7 metri.

În sezonul regular, LPS Banatul trecea de CS Unirea cu 33-27 în toamnă la Timișoara și cu 20-18 în luna ianuarie pe Aranca, însă numeroasele ratări de astăzi le-au privat pe elevele Floricăi Gallovits, care au condus inițial, de al treilea succes consecutiv cu colegele de întrecere din Timiș, care au acum bilanțul 9 4 2 3 214-204, rămânând pe locul 3 și la tot atâtea puncte în urma sportivelor de pe malul Begăi.

Pentru fetele de pe Bega au înscris Diana Ailoaiei – 5 goluri, Sara Sauciuc 4, Bianca Creștin 4, Ramona Cărăbaș 3, Maria Bobu 3, și Medana Stîncescu – un gol, la ”Banatul” mai jucând și Agnes Collodo, Cynthia Istrate, Andreea Iatan, Oana Ianculescu, Anamaria Boștină, Francesca Borbely și Daiana Rus, iar pentru CS Unirea au marcat Gabriela Balogh – 4 goluri, Karina Roosz-Suba 3, Cristina Lupan 3, Larisa Lecuța 3, Alexandra Niță 2, Mihaela Balogh 2, Crina Asaftei 2 și Delia Moldovan – un gol.

În primul joc al zilei și al reuniunii, liderul LPS Sebeș a trecut clar de CSȘ Hunedoara, cu 28-16, la pauză 15-7. Unirea va juca mâine cu fetele din Hunedoara iar LPS Banatul, care sâmbătă are zi liberă, va trage cortina duminică de la 11,30 în compania gazdei din Sebeș.

Ulterior, cel de-al doilea turneu se va derula în 2-3 aprilie, mai apoi trecându-se la faza semifinală a întrecerii junioarelor din generațiile 1999-2000, reunind cele mai bune clasate din cele 8 serii preliminare.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Handbal: