Rezultate: cu două succese din 5, junioarele III de la LPS Banatul Timişoara încheie pe 4 turneul semifinal naţional din „Horia Demian”

LPS Banatul Timişoara, aliniind o promiţătoare generaţie de perspectivă în grija profesoarei Florica Gallovits, nu şi-a croit drum spre turneul final al Campionatului Naţional de junioare III la handbal feminin, încheind cele 5 jocuri în trei zile ale celei mai echilibrate grupe la acest nivel al întrecerii, de la Cluj Napoca, la 4 puncte în urma celei de-a doua calificate, gazda CSŞ Viitorul.

Cu două victorii în 5 meciuri, junioarele timişorence s-au clasat pe locul 4 la finele Grupei IV a turneului semifinal din sala „Horia Demian”, fiind devansate în ierarhie de LPS Slatina, cu 9 puncte din 10 posibile, CSŞ Viitorul Cluj-Napoca, 8 puncte, ambele calificate la turneul final de 8 echipe, şi ACS Corona 2010 Braşov, cu 6 puncte. LPS Banatul, care se clasa a patra pe ţară la nivelul junioarelor IV, în cadrul turneului final găzduit vara trecută în Timişoara, a dat piept sub Feleac cu pepinierele a 3 cluburi prim-divizionare şi a intrat în ceea ce s-ar putea considera grupul celor mai bune 16 formaţii la acest nivel, fiind urmată de craiovence, cu 3 puncte, şi cele din Luduş, cu insuccese pe linie.

Bătălia pentru intrarea în finale s-a dat pînă la urmă între slătinence şi ACS Corona 2010, în jocul de aseară, adjudecat la limită de junioarele de pe Olt, care au cîştigat astfel şi grupa. Dar iată rezultatele complete, în ordinea cronologică a disputării jocurilor…

Etapa I (vineri 10 mai, dimineaţa):

LPS SLATINA – CSS VIITORUL I CLUJ 26-22

LPS BANATUL I TIMIŞOARA – ŞC. GEN I. VLĂDUŢIU LUDUŞ 39-22

HCM CRAIOVA – ASC CORONA 2010 BRASOV 11:30 25-26

Etapa II (vineri 10.05.2013, după amiaza):

CSS VIITORUL I CLUJ – ASC CORONA 2010 BRASOV 26-21

SC GEN I. VLADUTIU – LUDUS HCM CRAIOVA 16-24

LPS SLATINA – LPS BANATUL I TIMIŞOARA 30-22

Etapa III (sîmbătă 11.05.2013, dimineaţa):

LPS BANATUL I TIMIŞOARA – CSS VIITORUL I CLUJ 17-24

HCM CRAIOVA – LPS SLATINA 15-15

ASC CORONA 2010 BRASOV – SC GEN I. VLADUTIU LUDUS 42-19

Etapa IV (sîmbătă 11.05.2013, după amiaza):

CSS VIITORUL I CLUJ – SC GEN I. VLADUTIU LUDUS 44-21

LPS SLATINA – ASC CORONA 2010 BRASOV 26-25

LPS BANATUL I TIMIŞOARA – HCM CRAIOVA 18-16

Etapa V (duminică 12.05.2013):

HCM CRAIOVA – CSS VIITORUL I CLUJ 20-29

ASC CORONA 2010 BRASOV – LPS BANATUL I TIMIŞOARA 34-20

SC GEN I. VLADUTIU LUDUS – LPS SLATINA 10-36

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru − = 0

 


Ultimele articole din categoria Handbal: