România – Franța 21-35 sau terenul pierdut de handbalul carpatin în arcul peste ani

Un sfert de oră, atât a ținut pasul România luni seară la Skopje cu Franța, în urma căruia, dat fiind și eforturile depuse sâmbătă la debutul contra Olandei, selecționerul Pera le-a retras pentru a le mai odihni pe Neagu și Pintea în vederea întâlnirii cheie de miercuri cu gazda Macedonia pentru prinderea trenului grupei principale a turneului final EHF Euro Women 2022, iar efectele au fost imediate, negresele în alb ale Hexagonului rupând decisiv echilibrul de la 7-7 la 11-7, scor majorat până la pauză, 17-11, și cu atât mai mult în repriza secundă, adjudecată și mai clar cu 18-10 grație celor 4 goluri fără replică din ultimele 5 minute, astfel încât rezultatul final, Franța – România 35-21, echivalează cu al doilea cel mai sever eșec înregistrat de ”tricolore” în istoria turneelor finale, cochetând cu acel 20-35 cu Rusia la Euro 2010, când, paradoxal, reprezentantele F.R.H. prindeau singura dată podiumul, pe locul 3.

Desigur, nici nu s-ar fi pus problema ca româncele să furnizeze surpriza în a doua etapă din faza inaugurală a grupelor la turneul final european, tocmai în fața campioanei olimpice la zi, totodată dublă campioană mondială, însă marjele înfrângerii ilustrează ceva mai clar reculul peste ani al handbalului carpatin, eșec servant al punerii lucrurilor într-o și mai limpede imagine de ansamblu. 

Căci, în vreme ce sportul în 7 din Carpați și-a pierdut treptat reperele și busola, totul pe altarul hrănirii vanității și mândriei deșarte, încurajând importurile în masă de jucătoare străine în detrimentul lansării celor autohtone, importuri din acel ban public care s-ar fi regăsit mai bine în stimularea talentelor din handbalul românesc, cel francez a cultivat în acest răstimp o tot mai largă pepinieră beneficiind de mărirea ariei de selecție prin aportul urmașelor populațiilor migratoare din colonii și înrădăcinate postbelic în Hexagon, iar efectele sunt vizibile de la o poștă, decalajele amplificându-se.  

Astfel, dacă de exemplu la ediția din anul 2000 a turneului final european cu 12 echipe organizat de România, și în care gazdele deveneau semifinaliste, încheind pe locul 4, selecționata Franței abia era la debutul la acest nivel, efectuat la Râmnicu Vâlcea, handbalistele din Hexagon avansând rapid și depășindu-le deja pe ”tricolore” la reuniunea imediat următoare, 29-26 la Aarhus în decembrie 2002 pentru vesticele având în lot în urmă cu 20 de ani o singură sportivă de culoare, Myaro Nodjialem, și ajungând atunci la rândul lor să intre în semifinale, pe de altă parte la ora actuală naționala selecționată de Olivier Krumbholz s-a aliniat în Macedonia în calitate de vicecampioană continentală și cu o osatură a lotului având măcar pe jumătate în componență sportive de culoare, de la zece în sus. 

Acestea sunt efectele în sport ale globalizării din ultimele câteva decenii, ori binecunoscute sunt superioritatea fizică și abilitățile motrice ale rasei africane, context în care, apropo de exersarea nemărginitei vanități și mândrii deșarte din spațiul carpatin, indirecta dezavantajare a stimulării propriilor talente din handbalul românesc prin alocarea banului public pentru asigurarea pe sume consistente a serviciilor unor importuri de exemplu inclusiv din Hexagon, trei selecționabile ale lui Krumbholz jucând la două cluburi din capitală, dintre care două, nota bene, și anume Zaadi Deuna la CSM București și Kanor la Rapid, sunt de extracție africană, nu poate decât să mărească și mai mult decalajele în timp.  

Handbal românesc incapabil a-și urmări propriile interesele, dar mânat de aceleași false virtuți care au pus stăpânire în noul mileniu pe mentalul colectiv al societății mioritice, induse de o minoritate subversivă prin intermediul trâmbiței mediatice corupte și fără căpătâi – preocupată să se fudulească de exemplu și prin a ține evidența câtorva succese dinamoviste în Champions League pe seama golurilor străinilor din efectiv, căci jocul e făcut de străini, de parcă n-ar fi fost de-ajuns tot circul peste ani din jurul ”artificialei” CSM București la semicercul sexului frumos, astfel ajungându-se și la acest record de scor din palmaresul istoric al reprezentativei feminine a Franței la EHF Euro, 35-21, ”tricolorele” fiind și mai drastic învinse de sportivele din Hexagon decât erau macedoniencele acum 10 ani, în 2012, cu 29-16.

Învinse la ora actuală și pe teren propriu la Skopje de către franțuzoaice, sâmbătă, la 10 goluri diferență, 24-14, într-o altă etalare a eficientului joc defensiv al celor din Hexagon, ceea ce prevestea misiunea imposibilă a româncelor, însă marjele înfrângerii suferite de ”tricolore” sunt net mai semnificative în privința reculului întregului handbal carpatin în bolta peste ani, de exemplu de la acel 26-29 acum două decenii pe terenul neutru al Danemarcei, la acest 21-35 în noiembrie 2022 în Balcani. 

Însă, dintotdeauna fiind mult prea ignorantă pentru a putea face adecvat distincția între bine și rău și a evidenția ceea ce contează cu adevărat, mass-media ”de la centru” cu a sa falangă vizuală care a deversat nesănătos sport televizat ”la tonă” și nu calitativ pe cortexul cerebral oricum distrat al românului, a pierdut totalmente din vedere exersarea cultivării pe baze sănătoase a educației sportive în rândurile pasionaților din țară, din contră, făcând cu zel jocul forțelor interesate a implementa subtil tot pe seama acelorași false virtuți ingineria socială a ”corectitudinii politice” incluzând și normalizarea ”diversității”, întreaga orchestrație fiind neabătută de la canoanele ”narațiunii oficiale”. 

Cele semnalate par la prima vedere a nu avea absolut nimic de-a face cu speța în cauză, cea a reculului handbalului intern, determinat de o cauzalitate multiplă, însă sportul constituie un vehicul al ingineriei sociale, infiltrată până la ”rădăcini” și prin intermediul lumii arenelor, iar atât îi mai și trebuia în plus unei ramuri în 7 într-o evidentă rătăcire în raport cu valorile sale de altădată, chelului, tichie de mărgăritar, de exemplu fix importuri pe bani publici și grei dintr-un handbal francez într-un continuu avânt, locuri ocupate pe traseele spre seniorat ale aspirantelor autohtone.

Și cărei cauze mai mari ar putea servi asemenea alegeri, cărui scop major ar putea servi asemenea tendințe?  

Atât a putut în general societatea românească postdecembristă pe fondul unui nivel limitat al conștiinței spirituale – undeva la cote foarte joase, și anume să perceapă discutabila necesitate a aderării la așa-zise ”valori” unional europene și euro-atlantice strict dintr-o slugarnică poziție de vasalitate în genunchi, manifestată în varii forme, obsedată a face pe plac, prin a ignora – împotriva propriilor interese – termeni și condiții de neacceptat în registrul altor aspiranți, iar consecințele sunt reflectate și acestea în felurite moduri. Inclusiv sub forma rezultatelor sportive, nu tocmai întâmplătoare.

România a pierdut din vedere esențialul în insistența sa de a fi acceptată cu orice preț în aliniere, iar urmările sunt detectabile și prin intermediul sportului, interesele racordate propriei identități fiind pur și simplu subminate cu inconștiență și iresponsabilitate ca urmare a exersării unor false virtuți, împinse cu atât mai departe în ultimii ani și prin naturalizările adoptate de unele foruri federale interne întru cârpirea selecționatelor naționale în regres, a copia, cea mai înaltă formă de flatare, exemplele venind în disciplinele pe echipe în special din rugby și futsal, dar și din baschet ori fotbal, ba chiar și din handbalul masculin carpatin, iar în ramuri individuale până și din atletism, așa încât n-ar fi absolut exclus ca peste câteva decenii și România la semicercul sexului frumos – pe fondul desăvârșirii ”operei” de inginerie socială – să devină în această privință o copie în miniatură a Franței triumfătoare luni la scor în Balcani. Dacă nu-i mai poți învinge, alătură-te lor prin a-i copia ca formă supremă de flatare, le-ar putea trece prin cap decidenților, din sport și în particular din handbal, care de ani buni au rătăcit busola, căci – nu-i așa!? – doar și vesticii ”copiau la greu” traseele din zăpezile de altădată ale sportului în 7 din Carpați. 

Atât ar mai fi necesar pentru ”integrarea perfectă” sub forma desăvârșirii operei ”corectitudinii politice”, cu ale sale false piste și virtuți, că-i ”la modă” sau ”în trend” – asta pentru a cita clasici în viață, precum de exemplu multiculturalismul deja ca bumerang pentru societățile seculare occidentale, ori pe liniile vectorilor infinitei palete a ”narațiunii oficiale” din gama am decis că vreau să fiu prost, de unde și ”Je suis Charlie”, de unde și purtarea la unison a măștii și tot la unison a semnării cu miliardele în favoarea sinuciderii lente ori bruște prin înțepare, de unde și ”susținem Ucraina” – când de fapt habar nu se are pe ce lume se trăiește, și așa mai departe, astfel încât, conform tendințelor actuale și noilor percepții eronate la care a fost racordat labilul psihic mioritic cu filtrul rațiunii obturat și gândirea critică anihilată, n-ar mai fi tocmai mult până la viitoare noi borne reper pe calea deșertăciunii sportului autohton. Haideți voi, importanți și clarvăzători dregători din România și sportul autohton, împingeți lucrurile până-n pânzele albe, căci știm că puteți, la câte surse externe de inspirație aveți pe această Corabie a Nebunilor ce este Europa – luând încet și sigur apă, dar mai ales fără a băga de seamă, decisivă și hotărâtoare propriei degenerări și decăderi fiind tocmai această ignoranță. Și cel mai probabil că a împărtăși actualmente asemenea puncte de vedere contradictorii ”narațiunii oficiale”, atrage automat de la sine deocheate etichetări precum ”retrograd”, poate chiar și ”rasist”, dar în orice caz ”șovin” și ”naționalist”, ”anti-european” ori ”anti-euro-atlantic” – nefiind de fapt nimic rău în a fi patriot, ba din contră, sau deplasate acuze cum că te-ai… ”opune progresului”. Ori parcă ne-amintim că experimentul eșuat al socialismului multilateral dezvoltat era rezultant tot al unui mult prea avântat ”progres pe cele mai înalte culmi”, trâmbițat propagandistic ca fiind și acesta zică-se unanim acceptat.   

Și ce era oare într-atât de greu a cultiva și conserva rădăcinile de tradiție ale unui puternic și glorios cândva handbal românesc?

Constituia o misiune de căpătâi, de care urmași nevrednici s-au lepădat, iar astfel ajunge a se scrie istoria în bolta peste decenii, sub forma unui record negativ în dreptul României în ceea ce privește marja avantajului conturat de Franța la un turneu final european feminin: 35-21.

Un Hexagon care până în urmă cu două turnee finale, acela fiind găzduit în 2018, nici n-a pătruns în finala EHF Euro Women, ci doar de 3 ori în semifinale în 2002, 2016 și 2016, pe fondul unei evidente ascensiuni, campioana continentală în premieră în urmă cu 4 ani pierzând ulterior în 2020 ultimul act în fața multiplei laureate Norvegia. 

România n-avea cum să facă față cu adevărat Franței, eventual doar până la un anumit punct, ceea ce s-a și întâmplat, însă pierderea treptată a contactului în întâlnirea de luni este copia la scară redusă, sub forma unui joc cu durata a 60 de minute, a reculului general peste ani, în privința căruia nimeni nu îi este de vină handbalului mioritic.

Drept urmare, chiar și în cazul în care ”tricolorele” vor trece miercuri seară de gazda Macedonia, ceea ce le-ar asigura prezența în faza principală a grupelor de șase, calificarea ar avea loc fără vreun punct în cont dat fiind eșecurile cu Olanda și Franța, implicând retezarea șanselor la o clasare cu mult superioară celei de la ediția anterioară, din 2020, locul 12. În tot cazul, este și al șaselea eșec la rând al handbalistelor românce în cadrul turneelor finale continentale, un record negativ în contul F.R.H.  

Pentru conformitate, jucătoarele de culoare Nze Minko și Foppa au fost principalele marcatoare ale Franței luni, cu 6 respectiv 5 goluri, între cele cu 4 numărându-se și ”rapidista” Orlane Kanor, pe când Grace Zaadi Deuna, de la CSM, a marcat de 3 ori, și de fapt majoritatea celor care au înscris pentru autoarea recordului de scor, Franța, au fost handbaliste de alte rase, luând în calcul și reușitele surorilor Lassource, Coralie cu două goluri și Deborah cu unul. 

Tot în Grupa D, Macedonia – Olanda 15-30, tot punctaj maxim după două runde având și gazda Muntenegru a Grupei C de la Podgorica, urmată de Germania și Polonia cu câte două puncte. Laureata Norvegia are punctaj maxim în Grupa A, înaintea întâlnirii finale de marți cu Ungaria, iar Suedia în Grupa B, înaintea disputei finale tot de marți cu Danemarca.

Ultimele rezultate și programul viitor intern în Liga Zimbrilor și Seria C în Divizia A – feminin și masculin, pe coloana clasamentelor la zi. (foto ehfeuro.eurohandball.com)

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase + 1 =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: