România, un egal cît un eşec în Banatul Sîrbesc: 21-21 (12-7) cu Rusia

Reprezentativa de handbal feminin a României, medaliată cu bronz la precedentul turneu final continental, în Danemarca, şi actualmente cap de serie al Grupei D, se poate considera ghinionistă să fi ratat în chiar ultimul minut victoria în jocul de debut la cea de-a X-a ediţie a Campionatului European, început marţi în Serbia, în condiţiile în care a jucat ca şi acasă, la Vrsac, în Banatul Sîrbesc, în faţa unei asistenţe foarte partizane „tricolorelor”, inclusiv cu un consistent contingent de susţinători din ţară, şi după ce a condus la un moment dat Rusia şi la 6 goluri diferenţă, cu 14-8 în minutul 36.

Rusoaicele, care au condus o singură dată, cu 1-0, au avut tăria de a smulge un punct, 21-21, graţie lui Punko, cu 35 de secunde înainte de finish, ca doar o a treia egalare reuşită pe parcursul meciului, după cele la 5-5 şi 6-6 şi după ce se vedeau mereu conduse începînd din minutul 12, însă odată cu trecerea timpului, pe revenirea elevelor lui Krokhin, s-a văzut o mai mare consistenţă valorică a lotului adversarelor, care au apelat la 14 dintre handbaliste de la cel puţin 10 minute în sus, dintre care numai 4 au jucat mai mult de două treimi din meci, pe cînd pentru România au evoluat doar 13 componente, dintre care două aproape deloc, în vreme ce Brădeanu şi Nechita au fost solicitate ca integraliste, iar portarul Tolnai şi golgeterul Curea au rulat peste 50 de minute.

Această comparaţie are semnificaţia sa, dat fiind că este vorba despre un turneu final comprimat pînă la finele săptămînii viitoare, în care, în condiţiile pătrunderii între cele mai bune 4 naţionale, o echipă are de jucat pînă la 8 meciuri şi se vede nevoită să-şi dozeze cît mai eficient resursele.

Iar tocmai extrema stîngă a Oltchimului, Iulia Vasilica Curea (30 de ani), a fost rampa golurilor României, cu 9 reuşite din 14 încercări, dintre care 6 din aruncări de la 7 metri, pe cînd la celălalt capăt Talida Tolnai a avut 13 reuşite intervenţii în primele 30 de minute, încheiate în consecinţă în avantaj, cu 12-7.

Din păcate, cu toate asiduele eforturi de a strînge în prima parte un cît mai consistent avantaj, „tricolorele” au cedat încet-încet teren şi doar impulsionarea venită din tribună le-a mai oferit un nou zvîc la 18-17, în minutul 51, însă n-au putut să gestioneze ultimul minut de joc, în care au ratat mai întîi prin Geiger, la 21-20, în 59:13, iar apoi, după survenirea egalării, şi şansa unui ultim atac, prin veterana Aurelia Brădeanu, care a contabilizat un unic gol din 8 aruncări.

Cît despre Cristina Neagu, golgeter al precedentului turneu final, aceasta a jucat 41 de minute şi a avut cel mai slab procentaj al aruncărilor, fără gol din 4 încercări, eficiente fiind în schimb Ionela Stanca, autoare a două goluri din 3 încercări, în 21 de minute jucate, respectiv portarul de rezervă Smedescu, cu două aruncări de 7 metri parate.

Pe lîngă Curea (9 goluri) şi Geiger, autoare a 3 goluri, România a mai avut 6 marcatoare a cîte una sau două reuşite, în vreme ce Khymyrova a plusat cu 6 pentru rusoaice.

În celălalt meci al Grupei D, finalista Jocurilor Olimpice de vară, Muntenegru, a dispus cu 26-16 (10-7) de Islanda, cu golgeterul întrecerii de la Londra, Katarina Bulatovic, autoare a 7 goluri. România va juca în compania Muntenegrului vineri de la ora 21,15, în ultima partidă a grupei.

Pînă atunci, România va întîlni diseară Islanda, de la ora 21,15, după ce Rusia – Muntenegru va fi derby-ul zilei.

În Grupa C, de la Novi Sad, din care s-ar extrage cele 3 adversare ale României în faza a doua a întrecerii, Spania a trecut de Germania cu 23-20 iar Croaţia de Ungaria cu 28-27.

În Grupa A, Norvegia a dispus de gazde cu 28-26 iar derby-ul scandinav al Grupei B, Suedia – Danemarca, s-a sfîrşit 27-26.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase + = 15

 


Ultimele articole din categoria Handbal: