LPS Banatul Timişoara a câştigat sâmbătă de la ora 9,30 în sala „Banu Sport”, în cadrul etapei a III-a a turului Campionatului Naţional de handbal feminin pentru juniori 1, învingând pentru a treia oară la rând în această primă jumătate de octombrie.
Elevele lui Cosmin Zgârdea s-au impus cu 28-23 (14-11) în dauna lui CSŞ Craiova, fiind provizoriu în fruntea ierarhiei Seriei E, şi pe fondul jocurilor în plus disputate faţă de principala protagonistă a grupei, U Reşiţa, în faţa căreia cedau în ultima zi a turneului precedând turul campionatului, 14-36, acum circa o lună, la Târgu Jiu.
Timişorencele au tot câştigat însă de-atunci, la zece goluri diferenţă în dauna hunedorencelor respectiv la 7 pe malul Dunării, trecând acum şi de craiovence, alcătuind una dintre formaţiile mai răsărite ale seriei.
Alexandra Roşu şi Loredana Kovacs au marcat din nou numeroase goluri, nouă respectiv opt, strângând aproape două treimi din reuşitele echipei, pentru care au mai înscris Denisa Pîrpăliţă şi Mădălina Istrate, câte 3 goluri, Alexandra Ţarina şi Ştefania Ştefan, câte două, şi Denisa Erie, un gol.
Profesorul Zgârdea le-a trimis în teren, pe lângă cele 7 marcatoare, şi pe Amanda Aparaschivei şi Alina Bejan, portarii, precum şi pe Cassandra Gillicze, Angela Mogoş, Andreea Coca, Iasmina Tasits, Claudia Florea, Claudia Petruţa şi Karina Teşan.
„Banatul” a egalat în minutul 8, 3-3, dar la mijlocul primei părţi a fost egalată la 9, pe muchie fiind şi în minutul 24, 10-10, după care gazdele s-au desprins la 13-10, avantaj avut şi la pauză.
Emoţiile nu s-au risipit decât pe final, în ultimele minute, după ce oltencele mai reveneau din urmă şi în minutul 50, la 22-21.
„Meci mai slăbuţ, căci foarte multe jucătoare au fost bolnave săptămâna aceasta, ceea ce şi-a pus amprenta pe evoluţia lor. S-ar putea să fi fost răceala de vină, dar cert e că am ratat enorm de mult, 22 de acţiuni ratate. Fetele au fost obosite”, a spus Cosmin Zgârdea.
LPS Banatul va juca miercuri 22 octombrie acasa cu U Reşiţa, în etapa a IV-a, ce va consemna mijlocul turului, după care sportivele vor avea „trei zile de binemeritată pauză”, conform antrenorului, după care vor pregăti ultimele două apariţii din toamnă, la Slatina şi cu CSŞ Caracal, pe 1 şi 8 noiembrie.
Partea a doua a sezonului va debuta cu cel de-al doilea turneu, premergător returului, şi doar de 3 zile, pe 16 ianuarie 2015, când bănăţencele vor debuta contra lui LPS Slatina, jucând apoi a doua zi cu cele din Caracal iar în cea de-a treia stând.
Şi U Reşiţa a câştigat astăzi în Seria E, 51-22 acasă cu CSŞ Drobeta Turnu Severin.