N-a mai avut parte Timișoara de multă vreme la semicercul băieților de o proaspătă generație într-atât de promițătoare și potentată precum cea crescută pas cu pas din 2013 de Horvath Atilla, ajungând să devină multiplu medaliată și chiar laureată național la nivel juvenil, dar mai presus de toate, să fie benefic indusă cu bună măsură în sistemul divizionar al seniorilor, treaptă cu treaptă, din Divizia A în Liga Zimbrilor, într-un laborios proces unicat în handbalul românesc, ceea ce a determinat într-un mod cât se poate de firesc continuitatea mentorului tinerilor la cârma lor prin a le asigura tranziția spre șaptele Politehnicii din postura de antrenor principal al prim-divizionarei, preluată de fostul jucător al alb-violeților în mai 2021, într-un moment de cumpănă, însă așa cum se întâmplă de regulă în sportul de pe malurile Begăi, atunci când un colectiv este fără doar și poate pe făgașul cel bun, răul din umbră își înfiripă cumva coada, iar și de aceea capitala Banatului suferă la nivelul competitivității și performanței, mixajul nociv al lipsei de know-how, mașinațiunilor meschine, terțelor interese, invidiei profesionale și câte altele intoxicând virtutea răbdării aplicate. Zis și făcut, căci atât i s-a tot căutat nod în papură ”principalului” Horvath, mai subtil sau fățiș dar în orice caz de ceva vreme, încât, umplându-i-se paharul și având din păcate un motiv semnificativ prin prisma oribilei campanii de contestare la care a fost supus – alimentată fiind din umbră de ”oameni de bine”, a recurs la înaintarea demisiei, deși nu s-ar fi impus absolut deloc, atât prin prisma activității depuse cât și a rezultatelor indiscutabile în favoarea sa în raport cu promovarea între seniori a ”puștilor” de altădată pe care-i călăuzea cu mingea mică de aproape zece ani. De urmărit cât de orb poate fi SCM Politehnica încât să-i și accepte pasul în lateral.
Fie și a pierde acasă, ceea ce s-a întâmplat duminică după-amiază în sala ”Constantin Jude”, însă pe de altă parte doar la limită și în orice caz aproape la sirenă, și nu neapărat în fața oricui – iar pentru cei care desconsideră CSM Vaslui prin prisma antepenultimei poziții ocupate să lectureze mai bine convocatorul de joc al moldavilor, nu poate constitui nici pe departe un motiv de demisie, miza fiind mult, mult prea mare și mai ales cu totul alta într-un cadru general de ansamblu pe termen mediu-lung, net mai important în raport cu un pasager rezultat punctual de moment.
Căci în joc este integrarea la seniorat a noii generații plămădite peste ani de Horvath Atilla, iar inducția treptată era fără doar și poate pe calea cea bună, fără a fi ”arse etape”, fără a fi forțat ori grăbit acest demers, dar și fără a pierde viteză sau teren, Roma nu s-a construit într-o zi.
Iar la cât de mult au fost deja jucați acești aspiranți, și la cât de larg este grupul lor – o promovare în bloc către seniorat fără precedent în ultimii ani buni în handbalul masculin românesc, aidoma unei raze de soare într-un sport altfel foarte mercantil și cuplat anumitor reflexe cât se poate de discutabile, SCM Politehnica Timișoara a ținut de fapt cu brio steagul sus pe scena Ligii Zimbrilor, depășindu-și inclusiv prin rezultate condiția de grupare ”pepinieră”, căci a rezista în elită cu atâția juniori și tineri în teren și pe bancă n-a fost în primăvară altceva decât o meritorie performanță sportivă, desconsiderată eventual doar de către cei care pur și simplu nu pot înțelege, ca rezultantă a unui nivel scăzut al conștiinței, implicațiile unui asemenea migălos proces tranzitoriu, la predarea ștafetei.
Clubul handbalistic alb-violet era cumva constrâns să recurgă la regenerarea prin forțe proprii, prin creșterea și lansarea unei noi generații, găsindu-se un ex-jucător polist activând cândva și în străinătate să fie suficient de temerar în a lua taurul de coarne și a transpune o viziune în realitate, ca o mană cerească nu doar pentru sportul local la semicerc, ci și spre binele sistemului divizionar intern, dar bineînțeles că urmau a se ivi profanii cârcotași, și să mai și acționeze vârtos cu cazmaua urii la purtător, săpând în inconștiența lor la temelia unei munci de aproape un deceniu.
Care își arăta deja roadele acolo unde chiar contează, la seniorat, pe scena primei divizii, elită în care poliștii cu ”grădinița” după ei au rezistat aproape cu ochii închiși la barajul de supraviețuire ”fără adversar” din primăvara acestui an, conservare a statutului prim-divizionar drept primă confirmare majoră a faptului că dubiile și temerile în privința noii traiectorii a Politehnicii în curs de regenerare erau fără doar și poate total neîntemeiate.
Însă un asemenea demers are nevoie de timp și răbdare, iar puerilii care își închipuiau că dintr-o dată și peste vara lui 2022 The New Kids on The Block ar fi trebuit să se metamorfozeze, aidoma zmeului din poveștile de adormit copiii, dintr-o formație de baraj într-una de pluton, sunt în aceeași eroare majoră precum cei care se așteptau cumva la mai mult de la sezonul trecut.
Ori în aceste momente este vorba despre formarea săptămână de săptămână a unor handbaliști de mâine, cu bătaie pe termen mediu-lung, și nu despre vreun rezultat vremelnic și trecător, prea puțin semnificativ în marea schemă a lucrurilor.
Iar cine era oare nu doar cel mai îndreptățit să continue acest proces de inducție spre seniorat al ”pepinierei”, dar și cel mai în măsură s-o facă prin prisma faptului că pe de-o parte i-a îndrumat la juniori dar pe de altă parte a simțit cât se poate de bine și pulsul seniorilor de pe banca Politehnicii ca secund al nimănui altuia decât Pero Milosevic? ”Principalul” din ultimul an și jumătate, Horvath Atilla.
Continuitatea este cheia, și mai ales în plin sezon. Însă ce poate rezista impetuozității prostiei răutăcioase, pe fondul unui nivel limitat al conștiinței, de unde întreg cercul vicios, tot lanțul slăbiciunilor, ținând de mentalități vai și-amar!?
Contestatari de nimic, orbi în ignoranța lor, au invocat constant pretextul lipsei rezultatelor, când rezultatele erau de fapt cel puțin pe măsura demersului exemplar al Politehnicii, o pildă pentru întreg handbalul divizionar intern, de a promova în bloc juniori și tineri în primul eșalon al seniorilor.
Ce poate fi mai frumos decât atât!?
Și de unde atâta meschinărie la unii, încât, din interese ascunse, orgolii și alte slăbiciuni lumești, dar și folosindu-se de false pretexte, să pericliteze această tranziție spre seniorat – la urma urmei un bun comun al sportului local, prin a înrâuri anumite mașinațiuni din umbră în sensul săpării ”băncii” antrenorului principal?
Juniorii și tinerii ajunși în acest moment peste ani, cu 9 puncte și tot pe un loc de baraj în cursul turului unui nou sezon în elita seniorilor, n-au nevoie de altceva decât de liniște și continuitate pe parcursul lor, și foarte, foarte mult de mentorul lor, Horvath, care admirabil a procedat să le insufle încredere prin a-i ”arunca în bătătura Zimbrilor”, fie chiar și în faze cheie sau hotărâtoare ale meciurilor. Numai astfel se pot căli seniorii de nădejde de mâine. Dar pot și să fie ”vătămați” pentru întreg restul carierei lor, după ”schema” de contestare a procesului și de identificare a erorilor comise.
Contestat fiind Horvath, contestat e indirect și implicit tot acest proces de tranziție, iar antrenorul principal demisionar al Politehnicii n-avea de ce să dea curs vrerii ascunse a uneltitorilor din umbră, făcându-le pe plac prin a da cu piciorul unei munci asidue și mai ales cu rezultate, de-a lungul multor sezoane.
Hărțuit fiind Horvath, subtil sau fățiș, subminată a fost activitatea acestui colectiv îngemănând experiența celor care sunt pe cale a preda ștafeta cu dorința de afirmare a celor cărora le era mentor. De astăzi mai vulnerabili și în orice caz mult mai contrariați, întrebându-se pesemne în ce fel de societate ”cloacă” vor fi nevoiți să înoate, cu asemenea porniri.
Horvath a fost mult prea altruist să cedeze presiunilor de tot felul dar în tot cazul de nimic, reparația morală fiind acum la îndemâna Consiliului de Administrație al Sport Club Municipal Timișoara, decizia în această speță aflându-se marți la cheremul unor membri nu foarte competenți pe relația cu know-how-ul sportului competițional de performanță.
Din nefericire, imixtiunea politică în sport a făcut deja ravagii în lumea arenelor din Carpați în ultimii peste 30 de ani, iar unde își răspândește politicul tentaculele, șansele ca binele să învingă sunt relativ infime.
Răul a fost comis, Horvath a tot fost săpat subtil sau fără perdea dar în orice caz cu abilitate, iar în cele din urmă a cedat, deși un 24-25 stabilit cu 3 secunde înainte de final, în fața unei grupări cu foști ori actuali internaționali în componență și care în orice caz se uita de sus la ”violeți” în sezonul trecut, nu era nici pe departe un capăt de țară. Și nici vreun motiv de demisie.
Dar hărțuirea la care a fost supus Horvath Atilla, pentru a fi încolțit în punctul din care să arunce prosopul, constituie un motiv de punere a problemei de o asemenea manieră încât campanii de contestare precum cea de care a avut parte, alimentată din umbră și inflamată de câteva ”pericole sociale” cu aere atotștiutoare, să fie înăbușite din fașă, pentru a nu mai abuza și alte victime.
De urmărit eventuale viitoare apariții în scenă și cine dă târcoale, pentru a deduce dincontro bătea vântul dăunător mentorului ”pepinierei” în curs de integrare la seniorat. Și ce se va alege oare de întreaga ”grădiniță” respectiv de fiecare aspirant în parte? Putem doar specula prin a ne hazarda să nu excludem cumva varianta apariției unora peste ani la ”cumetre” de-o viață ale Timișoarei precum ”departamentalele de la centru”, dar în orice caz culoarele lor spre primul 7 alb-violet vor avea parte de vânt ceva mai potrivnic fără Horvath la timonă. Căci așa se poartă în Liga Zimbrilor, ca mercenariatul și sub forma importurilor de duzină să hrănească obsesia rezultatelor imediate, mai nimeni neavând răbdare să cugete pe liniile ”dar încotro mă grăbesc în halul ăsta și mai ales de ce?”
Consiliul de Administrație al SCM Politehnica este obligat să stea strâmb și să judece drept, pentru că dacă vreun dispărut din peisaj este într-atât de impetuos a trage abil sforile în pofida mizelor majore ce țin de promovarea acestor tineri la seniorii viola, atunci orice este posibil.
Pe moment, răul a învins, iar cel merituos și virtuos, cum se întâmplă de regulă în această societate curat-murdară, a cedat, vinovatul fără vină.
Să-și autoadreseze întrebări existențiale creditorul Ioan Silviu Doboși dacă este spre binele cauzei supreme a Politehnicii să joace ”la acoperire”, dar și să mai înceteze imixtiunea politică pe post de ”spate” a unor asemenea jocuri, încuviințând mașinațiunile din umbră ale celor ieșiți din cadru sau cu detașare.
Și ce păzești, Șipoș? De ce mai nimeni nu se sesizează? De ce se încuviințează și permit jocuri de culise? Avem cumva un buric al târgului printre noi, să i se facă mendrele?
Cum să se poată întâmpla așa ceva într-un an aniversar al handbalului studențesc viola, ca un mentor al noii generații de ”mânji” să fie nevoit să-și dea demisia ca urmare a unor urzeli constante din umbră, mașinațiuni venindu-le ca o mânușă obsesivele rezultate imediate – care nici nu sunt de fapt ”sub grafic”, pe post de pretext injust invocat de contestatari pentru a-și vedea satisfăcute ambițiile deșarte?
A fi zdruncinat mersul unei întregi noi generații pentru ambițiile, orgoliile, vanitățile și interesele cuiva este absolut reprobabil, însă pictură contemporană a contraperformantului sport localnic. Inacceptabil este însă că asemenea trepidații apar în jurul unei grupări de sub ”umbrela” Sport Club Municipal, proptit din banul public, și care va să zică are și o responsabilitate civică.
Ori Horvath chiar a făcut un bine social și comunitar prin a contura o tânără garnitură laureată național a Timișoarei, cu vedere spre șaptele seniorilor Politehnicii, iar modul cum i s-a săpat în neștire poziția este reprobabil, doar cei care preferă să întoarcă privirea sau care fac pe neștiutorii având dificultăți în a detecta sursa relelor.
Chiar ce s-ar fi vrut?
Ca ”Poli” să tragă deja la locul 8, când respectivii laureați nu sunt încă nici măcar cu un an mai maturi? Dar avem de-a face cu percepțiile unor adulți, căci așa își zic și astfel se identifică, văzându-și tacticos de jocul cu lopățica în nisip. Căci cârcotașii și urzitorii din umbră numai maturi nu pot fi.
Iar un grad în plus de responsabilitate și onestă chibzuință ar putea avea și veteranii Politehnicii, asta apropo de miza majoră a pasării ștafetei, încercând să-și imagineze cum ar fi fost pentru ei acum aproape 20 de ani într-o asemenea tranziție delicată. Care tocmai de pierderea mentorului n-ar fi avut nevoie.
A încheia în primăvară pe 8, 10 sau 11-12 este absolut irelevant în marea schemă a lucrurilor, banale amănunte, ba de-a dreptul jenant și ridicol a fi uzitat ca argument în invocarea falsului pretext al ”stagnării proiectului”, căci evitarea barajului n-ar însemna un pas în față, unicul pas înainte raportându-se la ora actuală la nivelul progresului noii generații după încă o ediție plină pe prima scenă. Sau se grăbește oare cineva în vacanță și n-ar avea timp de barajul de supraviețuire? Unde ”Poli” s-ar putea duce din nou cât se poate de liniștită, fluierând.
Doar la ora bilanțului, când se trage linia după cele 26 de runde, plus cele ale barajului, poate fi eventual judecată prestația mentorului ”pepinierei”. Prin prisma mult invocatelor rezultate. Însă dacă un 24-25 sau un loc 11 cântăresc mai greu în estimarea unora decât șansa oferită unor aspiranți să și greșească în Liga Zimbrilor, atunci mai bine să fie închisă toată șandramaua din banul public iar fiecare politruc, băgător de seamă, ”om de bine”, urzitor, membru de ”Consiliu”, viceprimar și ce-or mai fi toți acești componenți ai cercului inelelor să-și vadă de ceea ce stăpânesc mai abitir.
Acel ceva care n-are cu certitudine de-a face cu know-how-ul sportului și clădirea unei noi generații de alb-violeți.
Altfel, antrenamentele vor fi conduse în această săptămână, la finalul căreia handbaliștii vor juca în deplasare cu CSM Constanța, de antrenorul secund Sorin Sărăndan. Ultimele rezultate și programul penultimei runde din turul Ligii Zimbrilor, pe coloana clasamentelor la zi.
