Şapte eşecuri la rând sună şi a retrogradare

Albii Timişoarei, apărându-se aseară la Reşiţa, păstrează imaculată rubrica succese în 2011 (foto Arena Bănăţeană, Reşiţa)

După trei înfrângeri la limită, CSU Politehnica Municipal Timişoara a suferit aseară, la Reşiţa, un eşec la două goluri diferenţă, 31-29 pentru aspiranta la titlu UCM HC Caraş Severin, rezultat care-i complică şi mai mult situaţia în subsolul ierarhiei, unde rămâne înrădăcinată pe locul 13, penultimul, cu 3 victorii din 16 partide, dovedindu-se deja că înlocuirile şi nu prea – sub formă de permutări – de pe banca tehnică nu doar că nu-şi aveau rostul dar pot fi şi contraproductive, efectuate fiind doar pentru a simţi şi conducerea grupării că se află în treabă.

Alb-violeţii n-au mai învins din 13 noiembrie, adică de peste patru luni, atunci dispunând cu 27-22 de Dinamo Municipal Braşov, iar seria de şapte eşecuri la rând a generat un vertigo în care doar orădenii se situează sub polişti în clasament. Urmează un meci de a fi sau a nu fi, pe 2 aprilie, acasă cu CSM Bucureşti, clasată pe antepenultimul loc în Liga Naţională.

Şi la Reşiţa, albii n-au fost conduşi la pauză, aşa cum se întâmpla şi în tur la Timişoara, când aveau să piardă însă drastic, 27-36, de la 15-14 între reprize. Iar revanşa n-a venit... (foto Arena Bănăţeană, Reşiţa)

După ce încheiau anul 2010 într-o notă normală, pierzând pe teren propriu cu pretendenta la onoruri HC Odorhei, timişorenii au început un 2011 ce se dovedeşte a fi de coşmar cedând cu 34-21 la Baia Mare iar apoi cu 25-24 în faţa Sucevei, pe teren propriu, cu 28-27 la Satu Mare şi cu 24-23 în faţa băcăuanilor, tot în sala „Constantin Jude”. Înfrângerea de miercuri seară din fieful cărăşenilor, de la care poliştii s-au întărit în săptămâna dinaintea începerii campaniei din 2011 cu Fenici şi Stan, doar a continuat seria rezultatelor nefavorabile, iar ultimele zece etape urmează a fi jucate cu Sabia lui Damocles deasupra capului.

Jocul de la Reşiţa a contat pentru etapa a XVI-a, care se va desfăşura sâmbătă, când reşiţenii vor evolua în sferturile de finală ale cupelor europene. Pe când vecinii cărăşeni aspiră la titlu şi fazele superioare ale competiţiilor continentale, Timişoara cea cu tradiţie în handbalul masculin trage să nu retrogradeze.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 − doi =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: