De regulă avea deplasare sîmbăta cu juniorii şi duminica la seniori, în liga a doua, dar Unirea Sânnicolau Mare a bătut în week-end recorduri în materie, jucînd sîmbătă şi duminică două meciuri din Divizia A de seniori, seria vestică, asta cu doar 9 jucători de cîmp care au făcut deplasarea, dintre care 5 juniori. Şi a obţinut chiar o victorie, prima externă în acest sezon de ligă secundă!
„Ne-am întors acasă azi-noapte la 12,30, după 11 ore pe drum. Am fost puţini, doar 9 jucători de cîmp, cu doi portari. Primul meci l-am jucat sîmbătă la ora 15, total nepotrivit pentru programul nostru de antrenament, iar HC Odorhei s-a prezentat cu doi componenţi trimişi de la echipa de prima ligă, un coordonator de joc din străinătate şi o extremă. Totuşi, am condus cu 4 goluri la pauză însă în partea a doua am jucat mai slab, pe fond de oboseală, şi pe 3 contraatacuri la rînd am ratat 1 la 1… Recital de ratări, mingi scăpate, din cauza oboselii. Am pierdut în cele din urmă la 4 goluri…”, a explicat Dan Morar, principalul marcator al secund-divizionarei în jocul restanţă din prima rundă a returului, de la HC Odorhei II, şi reprogramat cu ocazia deplasării Unirii în zonă, în Covasna.
„Totuşi, bine că am scăpat fără accidentări, iar apoi ne-am mutat pentru duminică la Sfântu Gheorghe…”, a continuat Dan Morar, anticipînd două binemeritate zile de recuperare după expediţia în curbura Carpaţilor…
Unirea s-a impus duminică, în cel de-al doilea joc în nici 24 de ore, cu 31-29 (20-13), la CSM Sfântu Gheorghe, reuşind astfel primul succes afară în actualul sezon, într-un joc din etapa a 16-a, una cu 3 victorii în deplasare: „Am început foarte bine, apoi am căzut scurt, vreo 10 minute în partea a doua, în plan fizic, dar ne-am revenit şi chiar dacă gazdele au revenit pînă la două goluri, ne-am menţinut în faţă cu portarul Cristi Bălăoi în formă mare şi cu 2 contre cu care i-am bătut. A fost foarte greu, în faţa unei echipe muncitoare, puternică, de fapt ambele ne-au depăşit fizic, fiind cu jucători masivi”, a mai explicat Dan Morar, care a remarcat „arbitrajul deosebit, surprinzător pentru noi, aşa cum trebuie să fie un arbitraj!”
Dacă la Odorhei Dan Morar şi fratele său Alex au bătut spre 10 goluri marcate, în schimb la Sfântu Gheorghe mezinul Alex a fost golgeterul unei echipe pentru care fiecare jucător a marcat.
Unirea a scos primele două puncte afară în Divizia A 2011-2012 cu Cristian Bălăoi, Ciprian Ruican (portari), Bogdan Balogh, Alexandru Morar, Dan Morar, Daniel Mijin, Denis Cozma, Daniel Alda, Raul Ienciu, Dan Oancea, Lucian Boţ, 5 dintre ei fiind juniori.
Şi vine liderul CSM Oradea, duminică la ora 11, în etapa a 17-a, partea bună fiind că juniorii nu vor avea meci de campionat sîmbătă, Craiova anunţând deja că nu se prezintă în Banat. Totuşi, juniorii, care participă pe ambele fronturi, în Divizia A şi la Juniori I, vor evolua la ONSS, în Timişoara…
Aşadar vine liderul bihorean al seriei vestice, care a cîştigat 27-25 la Extrem Baia Mare! Unirea a urcat duminică pe locul 7 în liga a doua, cu linia de clasament 6 0 10 12 puncte, la 4 în urma Craiovei. În frunte, 1. CSM Oradea 29 p, 2. HCM Baia Mare 27 p, 3. HCM Făgăraş 24 p (14 jocuri).
Cat minti))