Handbalul feminin timișorean n-a fost reprezentat, precum cel masculin, de către o formație juvenilă în turneul final pe țară al Campionatului Național de Juniori 1 ”Valoare”, SCM Politehnica obținând duminică la semicercul băieților trofeul acordat de FRH după un ultim act cu sucevenii pe terenul neutru al Bacăului, însă o handbalistă de pe malurile Begăi a pivotat cu succes luna aceasta în faza finală a ”Naționalului” junioarelor mari, Noemi Mezei jucând meciul la titlu cu Grupul Școlar Energetic Râmnicu Vâlcea și devenind vicecampioană a României, inclusă fiind totodată de către forul de specialitate în 7-le turneului final din județul Sibiu.
Handbalul feminin timișean se zbate în întregul său în mediocritate și anonimat, dar dovada că în ”ciocul vestic” mai răsar totuși flori care-și deschid ulterior petalele spre performanță în spirit competitiv stă și în reușita pivotului Noemi Mezei, finalistă luna aceasta a Campionatului Național FRH de junioare 1 ”Valoare” cu Grupul Școlar Energetic Râmnicu Vâlcea, una dintre cele două sportive de la ”pepiniera” de pe malurile Oltului inclusă de forul federal în echipa ideală a turneului final de la Cisnădie.
Unde formația juvenilă vâlceană, cu componente lansate la nivelul divizionar al senioarelor în seria vestică a ligii secunde sub culorile Centrului Național de Excelență Râmnicu Vâlcea, a cedat în fața unei singure echipe, CSM București, campioană a țării la junioare mari, care le-a întrecut pe Mezei & Co. atât în întâlnirea cu trofeul pe masă, cu 32-21 la pauză 16-15, cât și în prealabil, în ultima etapă a fazei grupelor în reuniunea sibiană, cu 34-22 (17-13). În rest, ”Grupul Școlar Energetic” a trecut în serii cu 35-22 de CS Activ Prahova Ploiești și cu 28-25 de CSM Galați, iar în semifinale cu 36-35 (15-16) de CSȘ 2 Baia Mare.
Maramureșence care aveau să ocupe locul 3 pe podiumul ”Naționalului” de junioare 1 ”Valoare”, după CSM București și Grupul Școlar Energetic Râmnicu Vâlcea, ”nordicele” trecând în finala mică la ”bronz” cu 31-26 de CSM Bacău.
În șaptele competiției de la Cisnădie, desemnat de FRH, handbaliste de la 4 cluburi, cel mai bun portar fiind desemnat Nicoleta Petre, de la CSM Galați, iar în teren ca extremă stânga Diana Manole (CS Activ Prahova Ploiești), inter stânga Diana Lixăndroiu – trecută și aceasta prin handbalul juvenil timișean, tot de la Grupul Școlar Energetic Rm. Vâlcea, centrul Ștefania Stoica (CSM București), pivot Noemi Mezei (Grup Școlar Energetic Rm. Vâlcea), inter dreapta Irina Maxim (CSM București) iar extremă dreapta, Mihaela Mihai (CSM București).
Golgeter al turneului final pe terenul neutru sibian, Daria Bârsan de la CSM Bacău, cea mai bună apărătoare fiind nominalizată sora sa Dany Bârsan, iar cea mai bună jucătoare a competiției, Alisia Boiciuc de la CSȘ2 Baia Mare.
În ierarhia finală pe cluburi a turneului final pe țară de junioare mari, după maramureșencele de pe podium, pe poziția a patra CSM Bacău, CSM Galați pe locul 5, CSU Știința București pe 6, ACS Sepsi Sic Sfântu Gheorghe pe 7 iar CS Activ Prahova Ploiești pe 8.
* La o categorie inferioară de vârstă, cea a junioarelor 3, CSM Corona Brașov a câștigat titlul național cu 43-31 în finala cu CSM Slatina, CSȘ Bacău obținând locul 3 în turneul final grație unui 29-27 cu ACS Lucian Bute Galați, în finala mică. Pe locul 5, CSM Ploiești, cu 35-27 în întâlnirea de clasament cu CS Marta Baia Mare, locul 7 fiind adjudecat de CSȘ Făgăraș, cu 42-33 în fața lui AH CS Câtu Timișoara. Bănățencele Mirelei Cîtu au pierdut pe rând în seria turneului final cu 26-14 în fața lui CSM Ploiești, 40-23 cu Lucian Bute 1 Galați și 36-20 cu CSM Corona Brașov.